ICCJ. Decizia nr. 1142/2015. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1142/2015
Dosar nr. 3178/2/2013
Şedinţa de la 12 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 aprilie 2013, reclamanta A.M.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, anularea în totalitate a deciziei C.N.V.M. nr. 210 din 5 martie 2013 şi pe cale de consecinţă, a tuturor actelor subsecvente acesteia, suspendarea executării deciziei C.N.V.M. nr. 210 din 5 martie 2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2974 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.M.L., a anulat decizia C.N.V.M. nr. 210 din 5 martie 2013, a suspendat executarea acestei decizii până la soluţionarea definitivă a cauzei.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 2974 din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară, considerând sentinţa netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 483, 486, 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în ceea ce priveşte anularea deciziei C.N.V.M. nr. 210 din 5 martie 2013 apreciată de instanţa de fond ca nelegală pe considerentul că din probele administrate la dosar rezultă că după intrarea în vigoare a Legii nr. 297/2004 piaţa Rasdaq nu a fost autorizată de C.N.V.M. ca piaţa reglementată în sensul acestei legi şi al Directivei nr. 204/39/CE, situaţie în care nu vor fi aplicabile dispoziţiile Secţiunii a VI-a a acestei legi societăţilor tranzacţionate pe această piaţă, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală pentru, în esenţă, următoarele considerente:
- prin decizia nr. 210 din 5 martie 2013, C.N.V.M. a respins documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a SC F. SA Bucureşti iniţiată A.M.L.; în speţă devin incidente dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare legislaţie secundară emisă în aplicarea acesteia, deoarece SC F. SA Bucureşti este un emitent în înţelesul legii având statutul unei societăţi ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe piaţa capital;
- instanţa a pronunţat o hotărâre în care a acordat mai mult decât s-a cerut - respectiv a calificat Piaţa Rasdaq - ca fiind o piaţă reglementată - şi totodată a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit al acestuia, prin sentinţa nr. 2974 din 8 octombrie 2013.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare a executării deciziei menţionate, instanţa de fond nu trebuia să reţină niciunul dintre argumentele invocate de intimata reclamantă în susţinerea cazului bine justificat, procedând la o interpretare greşită a actelor care au făcut obiectul cererii de suspendare.
II. Înalta Curte
1. Prin încheierea din data de 8 octombrie 2014 Înalta Curte a luat act de raportul întocmit şi de admisibilitatea în principiu a recursului formulat.
2. Analiza motivelor de recurs potrivit art. 499 Noul C. proc. civ.
2.1. Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ. este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., hotărârea pronunţată trebuie să cuprindă între alte elemente, considerentele, în care se vor arăta: obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut în mod constant că motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă garanţia respectării dreptului la un proces echitabil, dar şi garanţia realizării unui control efectiv şi temeinic, de către instanţa superioară, asupra soluţiei pronunţate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă, în sensul strict al termenului, precizarea/prezentarea în scris a argumentelor şi raţionamentului care l-au determinat pe judecător să admită sau să respingă cererea de chemare în judecată cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a) din Noul C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând în mod corespunzător susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat în cauză.
Cu alte cuvinte, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actele administrative atacate.
2.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., instanţa de recurs constată că este întemeiat.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Or, instanţa de fond, admiţând acţiunea şi anulând decizia nr. 210/2013 a C.N.V.M., a reţinut că Piaţa Rasdaq nu a fost autorizată de C.N.V.M. ca piaţă reglementată în sensul Legii nr. 297/2004, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile Secţiunii a VI-a din lege pentru societăţile tranzacţionate pe această piaţă.
Prin decizia nr. 210 din 5 martie 2013 emisă de C.N.V.M. a fost respins documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a SC F. SA Bucureşti, iniţiat de intimata-reclamantă A.M.L., Limassol - Cipru, la preţul de 0,839 RON/acţiune care a fost obligată să se conformeze prevederilor art. 204 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În jurisprudența sa constantă (a se vedea decizia nr. 5331/2013, decizia nr. 2914/2014, ş.a.), Înalta Curte a reţinut că de la înfiinţarea Pieţei Rasdaq în anul 1996, prin decizia nr. 1092 din 27 august 1996 şi până în prezent, pe baza reglementărilor emise de C.N.V.M., această piaţă a funcţionat în mod regulat ca o piaţă organizată şi reglementată de C.N.V.M., fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 297/2004. Cu alte cuvinte, C.N.V.M. a asigurat, prin reglementările sale, acelaşi grad de protecţie a acţionarilor minoritari din societăţile tranzacţionate pe Piaţa Rasdaq cu cel acordat acţionarilor minoritari din societăţile tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti.
Aşadar, prevederile Secţiunii a VI-a din Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, care constituie temeiul legal al emiterii deciziei nr. 210 din 5 aprilie 2013, reprezintă o protecţie legislativă/juridică a acţionarilor minoritari în societăţile comerciale tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti, nivel egal acordat de C.N.V.M. şi celor de pe Piaţa Rasdaq, care nu a fost niciodată infirmat.
Deci, altfel spus, noţiunea de piaţă reglementată, înainte de orice, trebuie interpretată exclusiv prin prisma efectelor urmărite de legiuitor, ceea ce a justificat şi a obligat C.N.V.M. să emită actul administrativ în litigiu, în temeiul prevederilor art. 202, 204 şi urm. din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este nelegală, urmând să fie casată.
Cum judecătorul fondului a soluţionat cauza şi a anulat actul administrativ atacat exclusiv prin prisma acestui viciu de nelegalitate (lipsa temeiului legal al emiterii deciziei nr. 210/2013), urmează ca dosarul să fie trimis aceleiaşi Curţi de apel pentru rejudecarea cauzei, în raport cu toate celelalte critici de nelegalitate invocate prin acţiunea introductivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 2974 din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 115/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
