ICCJ. Decizia nr. 1202/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1202/2015
Dosar nr. 1446/36/2012
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta SC N.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, a solicitat anularea Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a decis desfiinţarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 8941 din 21 august 2012 în sumă totală de 2.607.560 lei.
A arătat reclamanta că decizia este incompletă întrucât în dispozitivul acesteia nu sunt prevederi referitoare la raportul de inspecţie fiscală act administrativ fiscal în baza căruia s-a emis decizia de impunere fiscală nr. 1819 din 4 decembrie 2012 şi a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. Constanţa să completeze dispozitivul Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 cu dispoziţii referitoare şi la desfiinţarea raportului de inspecţie fiscală în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 8941 din 21 august 2012, decizie ale căror prevederi au fost desfiinţate prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere sau a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv a se dispune în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 republicata cu modificările si completările ulterioare, restituirea de la bugetul statului a sumei achitate de SC N.O. SA în baza unei decizii de impunere fiscală ce a fost desfiinţată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a solicitat achitarea dobânzilor la sumele ce au fost virate la bugetul de stat prin ordinul de plata nr. 1 din 3 octombrie 2012 emis de Piraeus Bank Constanţa, precum şi daune materiale în valoare de 113.895,92 lei reprezentând dobândă, penalizare pe care reclamanta a achitat-o la P.B., ca urmare a desfiinţării depozitelor bancare înainte de termen; cu obligarea pârâtei şi la plata de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că la data de 21 august 2012, A.N.A.F. - Direcţia Generala a Finanţelor Publice Constanţa a emis Raportul de inspecţie fiscala în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 8941/21 august 2012, decizie prin care s-a reţinut ca obligaţie de plata suplimentara în sarcina reclamantei, suma de 2.607.560 lei, reprezentând TVA, accesorii TVA, impozit pe profit si accesorii aferente impozitului pe profit.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie administrativă care a fost soluţionată prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 prin care s-a decis desfiinţarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala din 16 august 2012 nr. 8941 din 21 august 2012 în suma totala de 2.607.560 lei.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a arătat că cererea de a se completa dispozitivul Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 a D.G.F.P. Constanţa este inadmisibilă, întrucât pe de o parte, decizia a cărei completare se solicită, a desfiinţat decizia nr. 8941 din 21 august 2012 emisă de SAF-AIF Constanţa pe considerente de nerespectare a formelor legale, fără a intra pe fondul cauzei, deci doar pe excepţii de procedură, iar pe de alta parte raportul de inspecţie fiscala nu este un act administrativ fiscal în înţelesul prevederilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003, fiind doar un act administrativ prealabil emiterii deciziei de impunere.
Drept urmare, având în vedere faptul ca raportul de inspecţie fiscala nu este act administrativ fiscal ci un act premergător întocmirii deciziei de impunere acest capăt de cerere este inadmisibil.
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei achitate către buget, în baza deciziei de impunere desfiinţate, arată că suma de 2.607.560 lei a fost achitată de reclamantă cu OP nr. 1 din 03 octombrie 2012 emisa de P.B. Constanţa urmare masurilor de executare silita ale organului fiscal competent teritorial.
A menţionat că instanţa investită cu prezenta acţiune, respectiv Curtea de apel, este instanţa necompetenta pentru soluţionarea acestui capăt de cerere, competenta ar reveni judecătoriei însă, doar după refuzul soluţionării de organul fiscal teritorial competent pe cale administrativă la cererea contribuabilului formulata în conformitate cu prev. art. 117 din O.G. nr. 92/2003. Drept urmare, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
Referitor la solicitarea acordării de dobânzi la suma a cărei restituire se solicita la punctul 2, invocând prev. art. 124 din O.G. nr. 92/2003, precizează ca procedura aplicabila în acest caz este strict una administrativa, condiţionata de solicitarea contribuabilului adresată organului fiscal teritorial competent in funcţie de domiciliul fiscal al acestuia, iar doar in ipoteza in care se refuza acordarea de dobânzi urmare procedurii administrative, se poate promova acţiune fata de organul fiscal respectiv.
Solicitarea reclamantei de acordare de daune materiale in suma de 113.895,92 lei egală cu dobânda penalizatoare aplicată de unitatea bancară, urmare desfiinţării depozitelor la termen, având în vedere faptul că pentru primul capăt de cerere acţiunea este inadmisibilă, la capătul al doilea şi al treilea cererile respective sunt prematur formulate cât şi adresate unei instanţe necompetente raportat la obiectul acestora, solicitând a se constata inadmisibilitatea acestora, inclusiv pentru al patrulea capăt de cerere
În ceea ce priveşte solicitarea de daune morale, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibilă.
1.3. Precizarea la acţiune
Prin precizarea acţiunii, reclamanta a solicitat ca instanţa să se pronunţe cu privire la legalitatea raportului de inspecţie fiscală.
1.4. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 160/CA din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia inadmisibilității acțiunii şi a dispus admiterea acţiunii reclamantei SC N.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, astfel cum a fost precizată de reclamantă.
A fost anulată în parte Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 şi a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei cu privire la Raportul de inspecţie fiscală din 9 august 2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de apel a reţinut că indiferent de calificarea ca act administrativ fiscal sau nu dată raportului de inspecţie fiscală, organul de soluţionare a contestaţiilor avea obligaţia să se pronunţe şi cu privire la criticile din contestaţie vizând legalitatea/nelegalitatea acestuia în condiţiile în care fusese legal investit de către reclamantă. Din această perspectivă excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Prima instanţă a considerat că este evidenta natura juridica administrativ fiscală a raportului de inspecţie fiscală, in condiţiile în care actul respectiv a fost emis de o autoritate administrativa în mod unilateral, in regim de putere publică, în exercitarea prerogativelor de putere publica prevăzute de lege, conferite în vederea verificării respectării legislaţiei fiscale şi executării obligaţiilor fiscale de către persoana supusa inspecţiei fiscale), actul în cauza dând naştere unui raport de drept material fiscal în baza căruia se emite decizia de impunere pentru obligaţii fiscale suplimentare, care nu poate avea o existenţă de sine stătătoare.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC N.O. SA.
2.1. Motivele de recurs
În cadrul motivelor de recurs, reclamanta a criticat sentinţa atacată, sub aspectul nepronunțării primei instanţe asupra raportului de inspecţie fiscală.
S-a arătat că raportul de inspecţie fiscală constituie operaţiune administrativă, iar în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului întrucât raportul de inspecţie fiscală nu este act administrativ fiscal.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Reclamanta a format obiectul unei inspecţii fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 9 august 2012, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere pentru obligaţii fiscale suplimentare, în cuantum de 2.607.560 lei.
Reclamanta-recurentă a formulat contestaţie administrativă, prin care a invocat motive de nulitate de ordin formal şi motive de anulare a actelor administrative.
Prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 s-a desfiinţat decizia de impunere prin obligaţiile fiscale suplimentare pentru motive de ordin formal, urmând ca noul act administrativ să se emită pentru aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat decizia de desfiinţare.
Prin sentinţa curţii de apel a fost obligată autoritatea pârâtă să se pronunţe şi cu privire la raportul de inspecţie fiscală din data de 9 august 2012.
Trebuie precizat că în baza art. 205 C. proc. fisc., se poate formula contestaţie, care este o cale administrativă de atac împotriva titlului de creanţă şi a altor acte administrative.
În cazul analizat ca urmare a unei inspecţii fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat într-un raport de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere pentru obligaţii fiscale suplimentare.
Decizia de impunere are caracterul unui act administrativ fiscal, în sensul definit de art. 41 C. proc. civ., pentru că acesta este actul prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare.
Potrivit art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecţie fiscală cuprinde constatările inspecţiei fiscale şi acesta stă la baza emiterii deciziei de impunere.
Prin raportul de inspecţie fiscală nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale, astfel că acesta nu are caracterul unui act administrativ fiscal, ci este o operaţiune administrativă care stă la baza emiterii actului administrativ.
Operaţiunile administrative sunt forme concrete de realizare a administraţiei publice, a activităţii săvârşite de autorităţi sau instituţii publice în realizarea competenţelor conferite acestora prin lege, care nu produc prin ele însele efecte juridice.
Actul care produce efecte juridice este decizia de impunere, iar raportul de inspecţie fiscală este o operaţiune administrativă care stă la baza emiterii deciziei, motiv pentru care legalitatea acesteia se examinează odată cu legalitatea actului administrativ.
În cauză, prin sentinţa Curţii de apel a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei şi cu privire la raportul de inspecţie fiscală şi ca urmare criticile formulate în recurs sunt nefondate, pentru că instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra acestei cereri, obligând-o pe pârâtă să analizeze contestaţia administrativă şi cu privire la Raportul de inspecţie fiscală din 9 august 2012.
În concluzie, recursul este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.O. SA împotriva Sentinţei nr. 160/ CA din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1137/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
