ICCJ. Decizia nr. 1137/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1137/2015
Dosar nr. 3081/2/2013
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia instanţei de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.R.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. (denumită în continuare A.N.A.F.) - D.G.A.M.C., D.G.S.C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea în totalitate a Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. sub nr. 907602 din 18 octombrie 2012;
- anularea în parte a actului administrativ, decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala având număr de înregistrare: din 21 iunie 2012, numai în ceea ce priveşte creanţa fiscala: TVA lunar stabilita la paginile 6-11 din Decizia de Impunere respectivă, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili faţă de contribuabilul şi în acelaşi timp debitorul SC R.C. SA şi, în subsidiar, anularea actelor de control fiscal care au stat la baza emiterii deciziei de impunere anume: Procesul-verbal de control nr. 3354 din 09 martie 2012; Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 805666 emisă în baza Procesului-verbal de control din 09 martie 2012 şi Raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2012.
La primul termen de judecată, reclamanta a depus cerere modificatoare a acţiunii cu privire la care instanţa a constatat decăderea acesteia din dreptul de a-şi modifica acţiunea în raport de depăşirea termenului prevăzută de art. 204 C. proc. civ.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
1.2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2188 din 28 iunie 2013 a respins cererea modificatoare formulată de reclamantă la data de 28 iunie 2013 ca fiind inadmisibilă, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca fiind neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.N.D.P.I.R.A. SRL neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C.R.A. SRL.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- la judecarea cauzei instanţa nu a ţinut seama de dispoziţiile imperative prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
- în mod greşit instanţa a reţinut că nu trebuie făcută o confuzie între cerinţa calităţii procesuale active şi interesul în a formula o acţiune în contencios administrative şi fiscal, în a contesta un act administrative, în condiţiile în care calitatea procesuală activă a fost recunoscută de către jurisprudenţa CEDO în situaţii juridice similare deduse judecăţii;
- în mod netemeinic instanţa a reţinut că reclamanta nu a invocat nici un temei legal în susţinerea calităţii procesuale active în ceea ce o priveşte, în condiţiile în care societatea a arătat în conţinutul acţiunii atât jurisprudenţa CEDO cât şi dispoziţiile art. 205, 207 din O.G. nr. 92/2003 şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004 care recunosc calitatea procesuală activă a terţului vătămat în drepturile sale de un act administrative fiscal adresat altui subiect de drept prin care se aduce vătămare terţului.
- instanţa de fond în mod nelegal nu a mai analizat contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere din 21 iunie 2012 şi a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia.
A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, combătând criticile recurentei.
Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea A.N.A.F. şi Concluzii scrise, reiterând argumentele expuse în cuprinsul recursului şi apărările formulate în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raport care a fost analizat de completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia, iar prin Încheierea din 3 decembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, fiind fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2015, cu citarea părţilor.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul, în raport de criticile formulate, apreciate ca fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin Decizia nr. 461 din 28 noiembrie 2012 emisă de autoritatea pârâtă a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta-reclamantă, în calitate de creditor al SC R.H.S. SA împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 303 din 21 iunie 2012, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Decizia menţionată este însoţită de documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia, iar recurenta nu a indicat/ nominalizat vreun document care să fie relevant în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, care să nu fi fost depus la dosar, sau în ce mod a fost vătămată.
Prin urmare, sunt nefondate criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cât şi cele referitoare la încălcarea principiilor legale menţionate de recurentă.
În altă ordine, se reţine din actele dosarului că SC C.R.A. SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. din 21 iunie 2012 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 164 din 21 iunie 2012 încheiat de D.G.A.M.C. emisă în sarcina SC R.C. SA, în calitate de creditor al acestei societăţi, invocând un drept de creanţă izvorât din raporturile juridice contractuale derulate între fosta SC C.N.D.P.I.R. SA şi SC R.C. SA, aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei.
Această contestaţie a fost soluţionată prin Decizia nr. 461 din 28 noiembrie 2012, contestată în cauză.
De asemenea, şi SC R.C. SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 303/2012 contestată şi de recurenta-reclamantă.
Această contestaţie a fost soluţionată prin Decizia nr. 454 din 27 decembrie 2012, prin care s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei pe motiv că au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la o posibilă săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală.
Împotriva Deciziei nr. 454/2012 a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ SC R.C. SA, ce a format obiectul Dosarului nr. 3853/2/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul căruia recurenta a formulat cerere de intervenție în interes propriu (fila 78-82 dosar recurs), acestea fiind respinse în primul ciclu procesual.
Procedura/ dreptul la contestaţie împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrative fiscale este reglementată în cuprinsul Titlului IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” C. proc. fisc. - O.G. nr. 92/2003.
Conform dispoziţiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că: „Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”.
Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. fisc.: „Organul de soluţionare competent poate introduce din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei”.
Potrivit dispoziţiilor pct. 8.2 din Ordin A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Intervenţie voluntară este forma de participare la cerere, în soluţionarea contestaţiilor, a terţilor ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei”.
Conform prevederilor pct. 8.2.6 din acelaşi act normativ: „Cererea de intervenţie trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute pentru forma şi conţinutul contestaţiei”, inclusiv cele referitoare la depunerea în termenul prevăzut de lege.
Deci, în raport de situaţia de fapt şi de dispoziţiile legale citate anterior, recurenta-reclamantă, care nu este destinatarul deciziei de impunere, putea avea cel mult calitatea de intervenient în cadrul procedurii de contestare pe cale administrativă a titlului de creanţă, ulterior putând fi contestată la instanţa de specialitate decizia emisă în soluţionarea contestaţiei conform art. 218 C. proc. fisc.
Recurenta-reclamantă mai putea formula contestaţie şi în situaţia în care destinatarul deciziei de impunere nu a contestat-o în procedura specială prevăzută de Titlul IX C. proc. fisc. şi interesele juridice sunt convergente, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât destinatarul, SC R.C. SA a contestat Decizia de impunere nr. 303/2012.
Jurisprudenţa C.E.D.O. invocată de recurent nu prezintă relevanţă în cauză întrucât vizează o altă situaţie.
Mai mult, normele naţionale nu exclud controlului deciziile de impunere, cum este şi cazul Deciziei nr. 303/2012, aceasta fiind contestată atât de destinatar cât şi de recurentă, în calitate de intervenient, astfel cum s-a reţinut anterior.
Faţă de toate aceste considerente, este corectă soluţia instanţei de fond care a confirmat Decizia nr. 461/2012 emisă de autoritatea pârâtă în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei reclamantei.
În altă ordine, aspectele privind formularea în termen a contestaţiei nu influenţează soluţia, întrucât contestaţia administrativă nu a fost respinsă ca tardivă.
Susţinerile recurentei referitoare la soluţia de respingere a cererii de modificare a acţiunii nu pot fi reţinute ca întemeiate şi relevante.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de modificare a acţiunii formulată de reclamantă la 28 iunie 2013, data judecării pe fond a cauzei, se reţine că aceasta a vizat anularea Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012.
Or, prin acţiunea iniţială, reclamanta a solicitat anularea aceleiaşi Decizii nr. 461 din 28 noiembrie 2012, analizată de instanţa de fond, soluţia fiind recurată în cauză.
Mai mult, dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect au fost aplicate de judecătorul instanţei de fond.
În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.R.A. SRL împotriva Sentinţei nr. 2188 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1202/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1145/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
