ICCJ. Decizia nr. 1514/2015. Contencios

Decizii ICCJ 2015 (Contencios administrativ)


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1514/2015

Dosar nr. 96/35/2012*

Şedinţa publică de la 1 aprilie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Ordonanţa nr. 1/2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost admisă sesizarea formulată de A.N.I. şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionare secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Oradea, constatând că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea persoanei evaluate P.C.A.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 96/35/CA/2012, s-a constatat că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea pârâtului P.C.A. şi, în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus confiscarea în favoarea Statului român a sumei de 60.464,49 euro, de la pârâtul P.C.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, A.N.I. a solicitat cercetarea averii pârâtului P.C.A., deoarece, pentru perioada 2004 - 2008, când a ocupat funcţia de deputat în Parlamentul României, nu justifică suma de 188.395,24 euro, rezultată din dobândirea de către familia pârâtului în anul 2007, a imobilului situat în Oradea.

Judecătorul fondului a apreciat că, în mod corect, Comisia a reţinut că, dacă ar fi existat sumele de bani invocate de către pârât, obţinute din diferite evenimente familiale şi din veniturile realizate de familia sa în perioada 2000 - 2004, acestea trebuiau să fie evidenţiate în declaraţia de avere pe anul 2004, iar în ceea ce priveşte singurul depozit declarat, în cuantum de 50.000 euro, care este trecut în această declaraţie de avere, s-a dovedit pe parcursul cercetărilor efectuate de A.N.I. că acesta nu există în conturile deschise la B.R.D., astfel că, în mod legal, aceste sume nu au fost avute în vedere de Comisie.

A mai reţinut instanţa fondului că din cercetările efectuate de A.N.I., respectiv, din datele transmise de către bănci, a rezultat că singura sumă constituită ca şi depozit a fost depusă în anul 2009, în afara perioadei de evaluare.

Referitor la susţinerea pârâtului că ar fi deţinut suma de 50.000 euro într-o casă de valori la B.T., instanţa a apreciat-o nedovedită, întrucât acesta avea obligaţia de a o evidenţia în declaraţia de avere la rubrica privind activele financiare, atât forma sub care este depozitată la bancă suma de 50.000 euro, cât şi banca respectivă, tocmai pentru a se putea verifica de către organele competente realitatea datelor. De asemenea, instanţa nu a putut prezuma că în acele casete de valori pârâtul a depus suma menţionată, doar pe baza unor cereri de închiriere a casetelor.

Din aceleaşi considerente, nu a fost avută în vedere nici suma de 760.000.000 ROL, pe care pârâtul susţine că a obţinut-o din vânzarea unui apartament în anul 2002, fiind înlăturate şi înscrisurile depuse în apărare de pârât în dovedirea banilor obţinuţi la nuntă şi la botezul fiicei, pe motiv că pârâtul tinde să dovedească construirea imobilului în anul 2007, cu veniturile obţinute în anii 1999 şi 2000, nefiind făcută dovada certă a deţinerii acestor sume de bani la începutul mandatului de deputat.

De asemenea, s-a arătat în considerentele sentinţei atacate că cei doi martori audiaţi în cauză nu au putut declara nici ce sumă de bani au dăruit alţi participanţi la nuntă sau la botez, nici ce sumă de bani a primit pârâtul, în total, la nuntă sau la botez.

În ceea ce priveşte sumele forfetare puse la dispoziţia deputaţilor, invocate de pârât în apărare în faţa Comisiei, instanţa a constatat că acestea nu au fost dovedite cu nici un înscris, iar aceste sume forfetare sunt puse la dispoziţia deputaţilor în vederea acoperirii cheltuielilor de întreţinere cu birourile parlamentare (plata facturilor la utilităţi, telefonie mobilă, cheltuieli de personal), ceea ce înseamnă că, legal, nu puteau fi folosite în interes personal.

În ceea ce priveşte venitul în sumă de 110.978 RON, pe care pârâtul susţine că l-a obţinut familia sa în anii 2001 - 2004 şi care rezultă din fişele fiscale aferente acestor ani, s-a considerat că nici acesta nu poate fi avut în vedere la construirea casei în anul 2006, câtă vreme, această sumă nu a fost declarată că o deţinea în anul 2004, nefiind trecută în declaraţia de avere.

S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nu pot fi avute în vedere tranzacţiile efectuate prin bănci la acoperirea cheltuielilor reprezentând achiziţia imobilelor, deoarece, în această perioadă, familia pârâtului a avut şi alte cheltuieli, în afara celor trecute în rubrica "Cheltuieli" din tabel şi care reprezintă doar impozite şi taxe, cheltuieli constând în hrană, îmbrăcăminte, întreţinerea casei, a autoturismelor.

În fine, Curtea de Apel a reţinut cu privire la cursul de schimb valutar, pe cel din anul în studiu, deoarece la acel an se raportează veniturile şi cheltuielile cuprinse în tabel.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi P.C.A.

Motivele de recurs prezentate de ambii recurenţi, conform art. 3041 C. proc. civ., s-au încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocându-se o motivare insuficientă şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia dispusă, prin care s-a constatat nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea pârâtului P.C.A. şi prin care s-a dispus, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, confiscarea acestei sume.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambii recurenţi au criticat motivarea instanţei de fond, care, fără a efectua propria cercetare judecătorească, îşi însuşeşte punctul de vedere al Comisiei de cercetare a averilor.

Recurenţii au arătat că, în mod neîntemeiat, prima instanţă nu a ţinut cont, la verificarea solicitată de A.N.I. de ansamblul veniturilor dobândite de intimat şi familia sa, chiar în condiţiile în care o parte nu au fost menţionate în declaraţia de avere din anul 2004, anul începerii mandatului de deputat în Parlamentul României.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în sensul constatării caracterului nejustificat al sumei de 60.464,49 euro, pentru care s-a dispus confiscarea.

Ambii recurenţi au susţinut că din verificarea corectă a valorii tuturor veniturilor declarate sau nu ale pârâtului şi calcularea legală şi corectă a valorii impozabile a locuinţei, construită în perioada 2006 - 2007, în valoare reală de 338.009,26 RON, rezultă că în perioada 17 decembrie 2004 - 17 decembrie 2008, în raport de veniturile dobândite în aceeaşi perioadă, nu au intervenit modificări semnificative în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2006.

În ceea ce priveşte probele administrate, ambii recurenţi au arătat că în cauză nu a fost administrată proba cu expertiza contabilă, care să verifice dinamica raportului dintre venituri şi cheltuieli, iar în ceea ce priveşte celelalte probe administrate s-a criticat înlăturarea nejustificată şi nemotivată a expertizei extrajudiciare şi a probei cu martori, prin care intimatul a înţeles să dovedească caracterul justificat al averii dobândite.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi P.C.A.

Prin Decizia nr. 5.680 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi P.C.A. împotriva Sentinţei nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat ca utilă pentru soluţionarea corectă a cauzei, efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea dinamicii raportului dintre venituri şi cheltuieli, a tuturor veniturilor obţinute de pârât şi de familia sa, atât cele trecute în declaraţia de avere din 2004, cât şi a tuturor veniturilor obţinute în fapt din diferite surse (salariu, depozite, credite bancare), probate cu acte şi cu declaraţiile martorilor.

Potrivit considerentelor deciziei, faptul că pârâtul nu a menţionat în prima declaraţie de avere din decembrie 2004, toate veniturile, nu reprezintă un impediment pentru a fi luat în considerare, în condiţiile în care, caracterul nejustificat urmează a fi verificat în raport de suma sesizată de A.N.I., de cea stabilită de comisia constituită în baza Legii nr. 115/1996, raportat la toate veniturile declarate sau nu.

5. Hotărârea primei instanţe, după rejudecarea cauzei

Prin Sentinţa nr. 96/CA/2014 - PI din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 96/35/CA/2012*, a fost respinsă sesizarea A.N.I., s-a constatat că partea din averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Oradea a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare, este justificată, şi în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus închiderea dosarului.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată reclamanta A.N.I. la plata sumei de 28.980 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând onorariul de avocat şi onorariul expertului contabil.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, respectiv, Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil R.I.A. şi expertul contabil asistent C.F., răspunsul la obiecţiunile depuse de reclamantă la acest raport, celelalte înscrisuri şi declaraţiile martorilor P.A. şi P.A.I., rezultă faptul că averea persoanei cercetate este justificată, raportat la veniturile şi cheltuielile sale din perioada 2004 - 2008.

În ceea ce priveşte imobilul edificat în Oradea, care reprezintă problema centrală în modul de determinare de către reclamantă a averii dobândite de către pârât pe perioada mandatului de deputat, instanţa a constatat că, potrivit prevederilor art. 251 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 1.514/2006, respectiv, H.G. nr. 965/2009 de indexare a veniturilor impozabile prevăzute de art. 251 C. fisc., valoarea impozabilă a unei clădiri este o mărime variabilă care se indexează/ajustează periodic şi are relevanţă cu titlu de impozite pentru autorităţile locale şi nu este identică cu valoarea reală a investiţiei.

În raportul de evaluare s-a reţinut ca valoare a imobilului valoarea de impozitare în sumă de 781.739,47 RON, valoare înlăturată de Comisia de cercetare a averilor prin Ordonanţa nr. 1/2012, pe baza expertizei tehnice în construcţii întocmite de expertul M.M.C., stabilindu-se că valoarea de edificare a casei a fost în sumă de 486.920 RON, fiind nejustificată afirmaţia reclamantei în sensul că valoarea de edificare nu are susţinere probatorie sau legală.

Referitor la costurile de edificare a casei, a reţinut prima instanţă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, faptul că aceste cheltuieli au fost realizate începând cu luna iunie 2006, până la data de 30 octombrie 2007, data recepţiei lucrării.

Expertul contabil a menţionat că din soldul de 528.705,25 RON existent la finele anului 2006, timp de 7 luni (iunie - decembrie 2006) s-a suportat proporţional cu durata de edificare a investiţiei, rezultând că la finele anului 2006, o treime din cheltuielile de investiţie ar fi consumate, iar restul de două treimi până la valoarea expertizei tehnice de 486.920 RON, s-ar fi derulat în anul 2007. În iunie 2006, conform Autorizaţiei de construcţie din 12 mai 2006, din expertiza de evaluare a rezultat că suma de 37.100 RON reprezintă cheltuieli necesare pregătirii investiţiei.

Expertul contabil a concluzionat că disponibilul existent în averea pârâtului la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 528.705,25 RON, cumulat cu disponibilul din 2007 de 229.835,18 RON, în total cumulat de 758.540,43 RON, a fost suficient pentru edificarea imobilului, în valoare de 486.920 RON. Din extrasele de cont şi din situaţia centralizatoare depuse la dosar, ori din raportul de expertiză contabilă, rezultă că toate achiziţiile majore de materiale de construcţie pentru edificarea casei s-au făcut prin bancă, în anul 2006 fiind efectuate prin bănci plăţi în sumă de 35.395 RON, iar în anul 2007, plăţi în sumă de 44.686,75 RON.

Instanţa de fond a constatat că pentru determinarea veniturilor persoanei cercetate, s-a avut în vedere în raportul de expertiză contabilă suma de 50.000 euro, nemenţionată în declaraţia de avere din decembrie 2004 (care nu constituie însă un impediment pentru a fi luată în considerare potrivit Deciziei de casare nr. 5.680 din 11 iunie 2013), veniturile familiei cercetatului din 2004, preluate conform procedurii de declarare a averii prevăzută de Legea nr. 144/2007, precum şi Adresa BRD din 19 ianuarie 2013, din care reiese că în anul 2005, persoana cercetată a fost titularul liniei de credit în sumă de 35.000 RON.

Referitor la suma de 50.000 euro, Curtea de Apel a reţinut că a fost înlăturată, în mod nejustificat, de către Comisia de cercetare a averilor.

Din actele existente la dosar a rezultat că această sumă a fost menţionată drept depozit bancar în anul 2004, la începerea mandatului de deputat şi în declaraţiile ulterioare.

Deşi suma respectivă nu a fost păstrată ca şi depozit bancar la BRD, cum s-a menţionat în declaraţiile de avere, deţinerea acesteia la începutul mandatului de deputat rezultă din celelalte probe aflate la dosar. Din fişele fiscale rezultă că în perioada 2001 - 2004, venitul net al persoanei cercetate a totalizat 110.978 RON, la care se adaugă şi suma de 76.000.000 ROL (76.000 RON), obţinută din vânzarea în anul 2002 a apartamentului deţinut în Oradea.

Luând, astfel, ca şi referinţă, chiar anul 2005, primul analizat în raportul de evaluare, a reieşit că veniturile familiei pârâtului au fost mai mari decât cheltuielile cu circa 40%. S-a reţinut că suma de 50.000 euro a fost menţionată în declaraţia de avere din decembrie 2014, ca depozit constituit în România, în conformitate cu cerinţele de la acea dată, atât în cuprinsul acelui formular, cât şi în al celor ulterioare, neregăsindu-se o rubrică privind deţinerile de sume în numerar.

De asemenea, cu privire la sumele de 32.000 dolari SUA şi respectiv 20.000 euro, provenite în urma căsătoriei şi respectiv, a botezului fiicei persoanei cercetate, instanţa de fond a reţinut că este de notorietate publică faptul că la nunţi şi botezuri se fac daruri în bani, iar la dosar au fost depuse copii după caietele în care au fost trecute numele invitaţilor la cele două evenimente şi sumele declarate de aceştia. Mai mult, cei doi martori audiaţi în cauză au confirmat acest lucru, menţionând şi sumele oferite de ei la cele două evenimente sociale, astfel că, s-a apreciat că se poate construi o prezumţie judiciară în sensul că sumele declarate ca fiind obţinute ca daruri de nuntă şi botez, sunt reale.

Prima instanţă a constatat, pe de altă parte, că expertul contabil a avut în vedere la întocmirea expertizei contabile, pentru cheltuieli efective, documentele contabile justificative - extrase de cont bancare, chitanţe, bonuri şi tranzacţiile prin conturile bancare, astfel cum sunt descrise şi verificate la dosar din răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, precum şi cheltuielile curente de trai cuantificate de pârât la aproximativ 2.500 RON/lună în anii 2005 - 2006 şi 3.000 RON/lună, pentru anii 2007 - 2008.

Mai mult, în calitate de deputat, pârâtul a beneficiat de o sumă forfetară din care o parte era destinată să-i asigure cheltuielile curente pe perioada exercitării mandatului, înlăturată de către Comisie pentru acelaşi considerent, respectiv, că nu a fost menţionată în declaraţia de avere.

A concluzionat Curtea de Apel că din probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că valoarea de impozitare a casei din Oradea, este diferită de valoarea costurilor la care s-a realizat construcţia şi nu schimbă valoarea acestor costuri efective iar, pe de altă parte, din analiza veniturilor şi cheltuielilor familiei persoanei cercetate, rezultă că veniturile au fost mai mari decât cheltuielile efective în perioada 2004 - 2008.

De asemenea, s-a constatat că în Raportul de evaluare nu s-a avut în vedere ansamblul veniturilor dobândite de persoana cercetată şi familia sa, chiar dacă o parte nu au fost menţionate în declaraţia de avere pe anul 2004, anul începerii mandatului de deputat.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, apreciind că pe parcursul exercitării mandatului de deputat, persoana cercetată nu a înregistrat diferenţe semnificative de avere, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 115/1996, instanţa de fond, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, a respins sesizarea reclamantei şi a constatat că partea din averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de cercetare a averilor a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare, este justificată şi a dispus închiderea dosarului.

În baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata sumei de 28.980 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând onorariul de avocat (21.700 RON) şi onorariul expertului contabil (7.280 RON).

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 96/CA-PI din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii sesizării Comisiei de cercetare a averilor privind confiscarea sumelor ce nu au putut fi justificate din averea intimatului-pârât P.C. şi a familiei acestuia, pentru următoarele motive:

I. Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În baza prevederilor art. 105 coroborat cu art. 85 C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/2006 şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, hotărârea instanţei de fond este nulă, având în vedere că a fost pronunţată fără respectarea cadrului procesual impus de lege în astfel de cauze.

Astfel, litigiul s-a purtat în rejudecarea fondului, fără să se fi asigurat prezenţa intimatei-pârâte P.D., persoană care se impunea a sta în proces ca şi parte cercetată prin efectul legii.

Un alt aspect de drept procesual priveşte faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., intimata P.D. nefiind menţionată în cuprinsul Încheierii din 28 aprilie 2014 şi a Sentinţei civile nr. 96 din data de 5 mai 2014, motiv pentru care, se impune, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312 alin. (61) C. proc. civ.

II. Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

Suma de 50.000 euro, avută în vedere în raportul de expertiză tehnică contabilă, ar trebui înlăturată din calculul veniturilor persoanei evaluate, întrucât, deşi din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că această sumă a fost menţionată ca depozit bancar în declaraţia de avere dată la începerea mandatului de deputat, în urma solicitării evidenţei conturilor bancare deţinute de familia P. după anul 2004, a rezultat că singura sumă constituită ca şi depozit, a fost depusă în anul 2009, în sumă de 89.000 RON.

Noţiunea de cont de depozit este diferită faţă de noţiunea de casetă de valori, în plus, intimatul P.C. nu a făcut nici o menţiune în declaraţiile de avere că ar deţine vreo sumă de bani la B.T., aspect ce nu a fost menţionat de persoana evaluată în punctul de vedere transmis la sediul Agenţiei la data de 27 mai 2011 şi nici în procesul-verbal încheiat la data de 24 mai 2011, cu ocazia prezentării la sediul agenţiei.

Sumele de 32.000 dolari SUA, respectiv, 20.000 euro, cu privire la care persoana cercetată susţine că le-ar fi obţinut cu ocazia unor evenimente familiale, nu au fost dovedite de către intimat, copiile xerox depuse la dosar cuprinzând o înşiruire de nume şi sume de bani, ce nu pot face această dovadă, cât timp nu au fost coroborate cu alte probe.

Cât priveşte declaraţiile date de martori, singura prezumţie judiciară care se poate construi este că aceste persoane au dat ca şi cadou, o anumită sumă de bani, neputându-se demonstra dacă, în fapt, au acordat aceste sume şi nici generaliza cu privire la suma totală strânsă la aceste două evenimente.

Susţinerile instanţei de fond privind greşita întocmire de către Agenţie a balanţei de venituri şi cheltuieli din anii cercetării, nu sunt fondate.

A.N.I. a avut în vedere la întocmirea balanţei de venituri şi cheltuieli pentru fiecare an, atât veniturile realizate de persoana evaluată şi familia sa, cât şi cheltuielile dovedite ale familiei, precum şi împrumuturile bancare şi depozitele deţinute de familia cercetatului în perioada 2004 - 2006.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatului privind veniturile realizate din suma forfetară pusă la dispoziţia deputaţilor, având în vedere că această sumă nu se regăseşte în declaraţiile de avere şi de asemenea, este imposibil de cuantificat, în fapt, sarcina cuantificării sub formă de venituri revenind persoanei evaluate care a invocat-o dar nu i-a dovedit existenţa.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit de doamna expert R.I.A., acesta evaluează, în mod greşit, probatoriul administrat în cauză (înscrisurile), concluziile lucrării fiind marcate de neregularităţi care afectează corectitudinea lucrării.

Astfel, dinamica venituri/cheltuieli pentru perioada 2004 - 2008, are un punct de plecare greşit, datorită faptului că se iau în considerare doar veniturile familiei în anul 2004 ca şi cum, această familie în decursul anului 2004 nu a fost nevoită să se întreţină şi să efectueze cheltuieli cu întreţinerea imobilelor sau cheltuieli personale.

În ceea ce priveşte suma de 50.000 euro, pe care instanţa o apreciază a fi luată în considerare în expertiza contabilă, existenţa acestei sume nu a fost probată şi nu intră în categoria celor precizate a fi luate în considerare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5.680 din 11 iunie 2013.

Expertul a menţionat ca venit pentru anul 2005, suma de 35.000 RON, ca limită de credit BRD, fără a indica modalitatea şi momentul la care această limită de credit a fost rambursată către bancă.

În ceea ce priveşte susţinerea expertului că sumele disponibile sunt suficiente pentru a acoperi valoarea de edificare a imobilului din Oradea, în sumă stabilită de 486.000 RON, se constată că expertiza întocmită, prin formularea răspunsurilor la obiectivele propuse, prezintă, în fapt, propuneri de variante privind evoluţia cheltuielilor aferente construcţiei imobilului, pornind din 2004.

Astfel, expertiza nu face referire la valoarea declarată a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON (cum este menţionată în documentul oficial pus la dispoziţia Agenţiei), deşi Comisia de recepţie finală a stabilit valoarea declarată a locuinţei aşa cum a fost consemnată în Actul de constatare.

Suma de 486.000 RON, reprezentând contravaloarea impusă de către instanţa de judecată, nu are la bază un temei legal sau un calcul realizat ca urmare a unor documente incontestabile. Totodată, la cheltuielile stabilite de către expert, nu au fost avute în vedere şi cheltuielile cu amenajarea, finisarea şi delimitarea clădirii, în condiţiile în care, familia persoanei evaluate s-a mutat la scurt timp în casa de locuit.

Susţinerile intimatului că a deţinut anterior anului 2004, sume importante de bani obţinute din diferite evenimente familiale şi din veniturile realizate de familia sa în perioada 2000 - 2004, ar fi trebuit înlăturate de către instanţa de rejudecare a fondului, cu motivarea că, dacă aceste sume şi depozite ar fi existat, pârâtul trebuia să le declare în prima declaraţie de avere dată în decembrie 2004, ori singurul depozit declarat de acesta în anii 2004 şi 2005, este o sumă de 50.000 euro, deţinută la BRD, sumă care însă nu a fost probată.

În ceea ce priveşte hotărârea instanţei de judecată de a obliga A.N.I. la plata sumei de 28.980 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât, nu i se poate imputa Agenţiei plata acestor cheltuieli de judecată, având în vedere că participarea instituţiei la acest proces, s-a realizat ca urmare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 115/1996.

Totodată, cuantumul cheltuielilor de judecată este foarte mare şi nu a fost dovedit de către apărătorul persoanei evaluate, întrucât nu a fost nevoit să se deplaseze în afara localităţii şi nici obligat a efectua mari cheltuieli pentru soluţionarea acestei cauze.

7. Apărările formulate de intimatul-pârât P.C.A.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât P.C.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei nulităţii hotărârii pronunţate de instanţa de fond: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Este necontestat că în cauză, sesizarea formulată de A.N.I. s-a referit atât la pârâtul P.C.A., cât şi la soţia acestuia, P.D., în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, procedându-se la extinderea controlului şi asupra averii şi veniturilor soţiei persoanei evaluate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, deşi în rejudecarea pricinii, pe parcursul termenelor de judecată acordate, instanţa de fond nu a dispus citarea soţiei intimatului-pârât, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cele reţinute cu privire la cadrul procesual al litigiului nu constituie o încălcare a formelor legale care să fi produs soţiei intimatului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Este de observat că soţia persoanei evaluate nu a invocat nerespectarea drepturilor sale procesuale cu ocazia rejudecării cauzei, raportat la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, iar veniturile realizate şi cheltuielile efectuate de către P.D. au fost luate în calcul, aspect ce este relevat în considerentele sentinţei recurate, astfel încât, nu se poarte reţine că soţia intimatului a fost lipsită de drepturile procesuale prevăzute de legea specială şi de dispoziţiile art. 85 C. proc. civ.

De altfel, în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv al acţiunii deduse judecăţii, prin considerentele deciziei de casare, instanţa de control judiciar nu a constatat încălcarea pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă a dispoziţiilor legale referitoare la prezenţa şi drepturile părţilor, prin necitarea soţiei persoanei evaluate pe parcursul procesului, context în care, cu ocazia rejudecării cauzei nu au intervenit modificări în privinţa cadrului procesual.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv, înscrisuri, declaraţii de martori şi expertiză tehnică contabilă, în mod corect prima instanţă a constatat că averea intimatului-pârât este justificată raportat la veniturile şi cheltuielile sale din perioada 2004 - 2008.

Astfel, pe linia considerentelor deciziei de casare, instanţa de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertizei tehnice contabile pentru verificarea dinamicii raportului dintre venituri şi cheltuieli, a tuturor veniturilor obţinute de pârât şi de familia sa, atât cele trecute în declaraţia de avere din 2004, cât şi a tuturor veniturilor obţinute în fapt din diferite surse (salariu, depozite, credite bancare), probate cu acte şi cu declaraţiile martorilor.

Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză a avut în vedere toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate de persoana cercetată şi familia sa, precum şi toate cheltuielile ocazionate şi realizate în fapt din diferite surse identificate şi corelate cu declaraţia de avere pe perioada mandatului 2004 - 2008.

În mod judicios, prima instanţă a luat în considerare în determinarea veniturilor persoanei cercetate, suma de 50.000 euro, care nu a fost menţionată de pârât în declaraţia de avere depusă în decembrie 2004, în raport de considerentele deciziei de casare, prin care s-a reţinut că faptul de a nu se menţiona în prima declaraţie de avere toate veniturile, nu reprezintă un impediment pentru a fi luat în considerare la calculul veniturilor, în condiţiile în care, caracterul nejustificat al averii urmează a fi verificat în raport de suma sesizată de A.N.I. şi de cea stabilită de comisia constituită în baza Legii nr. 115/1996, raportat la toate veniturile declarate sau nu.

Instanţa de fond a achiesat la concluziile formulate de expertul tehnic, potrivit cărora, suma de 50.000 euro, împreună cu veniturile din anul 2004, preluate conform procedurii de declarare a averii, reprezintă soldul disponibilităţilor de venituri băneşti existente la data preluării de către intimat a mandatului de deputat, făcându-se, în mod corect, aplicarea prevederilor Legii nr. 144/2007, coroborat cu dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, în raportul de expertiză s-a reţinut că intimatul-pârât a fost titularul unei limite de credit în sumă de 35.000 RON, acordată de BRD în data de 18 noiembrie 2005, conform Adresei din 29 ianuarie 2013, emisă de această instituţie bancară, linie de credit care nu era rambursată în perioadă de analiză solicitată.

În acord cu opinia exprimată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, suma de 50.000 euro nu a fost inclusă de către recurentă în calculul veniturilor, din înscrisurile existente la dosar rezultând că această sumă a fost menţionată cu titlu de depozit bancar în declaraţia de avere din anul 2004, la începutul mandatului de deputat, precum şi în declaraţiile de avere date ulterior de pârât.

Deţinerea de către intimatul-pârât a acestei sume în numerar la începutul mandatului rezultă din analiza veniturilor obţinute în perioada anterioară exercitării mandatului de deputat, ce au fost probate în cauză, menţionarea sumei respective în cuprinsul declaraţiilor de avere drept depozit bancar la BRD, datorându-se faptului că atât în formularul declaraţiei de avere depusă în anul 2004, cât şi al declaraţiilor de avere întocmite în anii următori, nu se regăseşte o rubrică în care să se evidenţieze sumele deţinute în numerar.

În ceea ce priveşte imobilul situat în Oradea, judecătorul fondului a constatat că valoarea de edificare a imobilului este în sumă de 486.920 RON, astfel cum s-a stabilit prin Ordonanţa nr. 1/2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe baza expertizei tehnice în construcţii administrate în faza de cercetare în faţa Comisiei.

În mod corect, a fost înlăturată valoarea de impozitare a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON, reţinută de recurenta-reclamantă în Raportul de evaluare, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. (3) şi (5) C. fisc., această valoare se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea.

De asemenea, sumele de 32.000 dolari SUA şi respectiv, 20.000 euro, cu privire la care intimatul-pârât a susţinut că le-a obţinut în urma unor evenimente familiale, au fost dovedite, acestea fiind primite în dar la nuntă şi respectiv, la botezul fiicei intimatului. În acest sens, la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă numele invitaţilor la cele două evenimente şi sumele dăruite de aceştia, înscrisuri care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care au confirmat acest fapt şi au indicat sumele pe care le-au oferit cu ocazia evenimentelor respective.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi menţiunea primei instanţe referitoare la suma forfetară de care a beneficiat intimatul-pârât, în calitate de deputat, pe parcursul exercitării mandatului, reţinându-se că, în mod greşit, această sumă nu a fost luată în considerare la calculul veniturilor, pentru faptul că nu a fost trecută în declaraţia de avere.

Pentru determinarea cheltuielilor efective, expertul tehnic a avut în vedere documentele contabile justificative existente la dosar, respectiv, extrasele de cont bancare, chitanţele şi bonurile fiscale, tranzacţiile efectuate prin conturile bancare, cheltuielile curente de trai ale familiei persoanei cercetate, precum şi alte cheltuieli diverse (impozit clădiri, teren autorizaţii, comisioane bancare, plăţi diverse), cu excepţia cheltuielilor efectuate şi dovedite cu înscrisuri pentru construcţia imobilului din Oradea.

Conform raportului de expertiză tehnică, cheltuielile necesare edificării acestui imobil au fost efectuate în perioada iunie 2006 - 30 octombrie 2007 (data recepţiei lucrării), achiziţiile majore de materiale de materiale de construcţie fiind realizate prin bancă.

În consecinţă, în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, în mod corect judecătorul fondului a omologat concluziile expertului tehnic, care a stabilit că disponibilul existent la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 528.705,25 RON, cumulat cu disponibilul din anul 2007, în sumă de 229.835,18 RON, în total cumulat de 758.540,43 RON, este suficient pentru edificarea imobilului, în valoare de 486.920 RON.

De asemenea, se constată că este întemeiată susţinerea primei instanţe, potrivit căreia, în raportul întocmit de reclamantă nu s-a avut în vedere ansamblul veniturilor dobândite de pârât şi familia sa, chiar dacă o parte nu au fost menţionate în declaraţia de avere depusă în anul 2004, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 115/1996, se verifică dacă, raportat la toate veniturile, declarate sau nu, averea persoanei cercetate este justificată, iar în speţă, după cum s-a reţinut anterior, au fost probate toate veniturilor realizate de familia intimatului.

Faţă de soluţia dată acţiunii deduse judecăţii şi reţinând culpa procesuală a reclamantei, care a căzut în pretenţii, în mod judicios, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârât pe parcursul procesului, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.

Solicitarea recurentei de diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, este nefondată, Înalta Curte observând că, în raport cu complexitatea demersurilor profesionale şi cu volumul de muncă efectiv depus de către avocatul pârâtului în faţa instanţei de fond, cuantumul onorariului de avocat la care a fost obligată reclamanta, este justificat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinţei nr. 96/CA-PI din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 310/2015. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 1137/2015. Contencios →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1514/2015. Contencios