ICCJ. Decizia nr. 1546/2015. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1546/2015
Dosar nr. 2474/1/2014
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea revizuirii
Prin Decizia nr. 4022 din 24 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1056/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 9 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a constatat că, deşi legal citat cu menţiunea depunerii taxei legale de timbru potrivit dovezii de citare aflată la fila nr. 5 dosar, semnată personal de recurent, acesta nu a îndeplinit obligaţia legală, astfel încât, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, se impune anularea recursului ca netimbrat.
2. Revizuirea exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant C.I., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ.
Fără a structura criticile formulate, revizuentul invocă, în esenţă, erori de judecată şi reaua-credinţă a instanţelor de judecată, care nu au soluţionat cererea de recalculare a pensiei şi au refuzat să-i acorde despăgubirile salariale solicitate.
3. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Giurgiu a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei supreme, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii
4.1. Examinând cu prioritate excepţiile invocate de autoritatea intimată, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, reţinând următoarele aspecte:
Cu privire la excepţia lipsei competenţei materiale a Înaltei Curţi, se constată că intimata invocă prevederile art. 510 C. proc. civ. şi susţine că decizia de stabilire a dreptului la pensie poate fi contestată la Tribunalul Judeţean, iar în cauză, contestaţia a fost soluţionată de Tribunalul Giurgiu, iar căile de atac au fost respinse.
Înalta Curte remarcă lipsa de fundament a argumentelor autorităţii intimate şi reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”, astfel încât este neîndoielnic că instanţa supremă este competentă să soluţioneze prezenta cerere de revizuire.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Giurgiu, Înalta Curte reţine netemeinicia acesteia, întrucât această instituţie este succesoarea în drepturile şi obligaţiile procesuale ale Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie, care este autoritatea emitentă a Hotărârii nr. 24 din 22 octombrie 1993, contestată în pricina dedusă judecăţii.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de art. 324 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, faţă de temeiurile legale precizate de revizuent şi de conţinutul cererii de revizuire, în care se invocă înscrisul nou reprezentat de Rezoluţia nr. 1783/IJ/1188/DIJ/2014 din 12 iunie 2014 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii şi comunicată la data de 20 iunie 2014.
4.2. Analizând cererea de revizuire în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul C.I.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Faţă de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”, Înalta Curte constată că Decizia nr. 4022 din 24 iunie 2005 nu poate constitui obiect al revizuirii, întrucât, prin decizia pronunţată de instanţa de recurs, s-a anulat recursul ca netimbrat.
Analizând dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., conform cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri.”, Înalta Curte reține că pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunţate în recurs, cu condiţia ca acestea să evoce fondul cauzei.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă, hotărârea judecătorească (decizia) prin care a fost anulat recursul declarat ca netimbrat nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc. civ.
Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hotărârea nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par.28; Pehenitehny c. Rusiei, Hotărâre nr. 30422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26).
Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată că primul motiv de revizuire este întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:
„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire”.
Prin Decizia nr. 4022 din 24 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1056/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 9 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat, astfel încât nu se poate susţine că dispozitivul acestei decizii conţine dispoziţii potrivnice, care nu se pot aduce la îndeplinire.
De altfel, Înalta Curte remarcă faptul că revizuentul nu a argumentat în niciun fel existenţa unei contradicţii în sensul textului de lege pe care l-a invocat.
Nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de asemenea invocat de revizuent, nu este incident în cauză. Potrivit acestui text de lege, „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Verificând motivul de revizuire invocat, Înalta Curte remarcă împrejurarea că, prin Rezoluţia nr. 1783/IJ/1188/DIJ/2014 din data de 12 iunie 2014 (aflată la filele nr. 4-7 dosar revizuire), Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de petentul C.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, această rezoluţie vizând modul în care au fost instrumentate mai multe dosare, precizate de petent, neexistând nicio legătură cu fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 326 şi art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de C.I., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate de intimata Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Giurgiu, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de revizuire formulată de C.I. împotriva Deciziei nr. 4022 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 607/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2478/2015. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
