ICCJ. Decizia nr. 325/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 325/2015
Dosar nr. 5816/1/2013
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea atacată
Prin decizia nr. 5881 din 20 iunie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva sentinţei nr. 7026 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 297 din 23 martie 2012 a fost declanşată o investigaţie având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, pe segmentul concurenţial al pieţei producerii şi comercializării de energie electrică şi al pieţei furnizării de energie electrica, pe teritoriul României.
Printre întreprinderile active pe pieţele menţionate se afla şi societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispoziţiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înţelegeri/ practici concertate.
În baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecţie inopinata la sediul reclamantei A. (până la sfârşitul anului 2009, societatea A.R. s-a denumit B.I.), în cadrul căreia, în privinţa unui document (identificat, în procesul verbal de constatare şi inventariere încheiat în urma inspecţiei, cu nr. 44) - pe care, având în vedere încadrarea în obiectul investigaţiei, echipa de inspecţie l-a selectat în vederea ridicării de copii - a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate şi avocat.
În conformitate cu procedura prevăzuta de Legea concurentei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecţia legala a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea A., adresată preşedintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. 39/2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate.
Înalta Curte a apreciat că nu poate fi reţinută încălcarea dreptului la apărare al recurentei-respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 51/1995, care reglementează secretul profesional pe care avocatul, în relaţia cu clientul este obligat a-l păstra.
În mod corect prima instanţă a considerat aplicabile, cu prioritate, în raport de specificul situaţiei – investigaţie desfăşurată în baza Legii nr. 21/1996 - dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, prin care corespondenţa dintre avocat şi recurentă, în calitate de client, beneficiază de o protecţie specială în condiţiile în care corespondenţa îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Perspectiva corectă prin care trebuie privit conţinutul normei art. 36 alin. (8) din Legea concurentei este aceea că regimul juridic aplicat acelei corespondenţe are ca scop respectarea dreptului la apărare al întreprinderii investigate de către Consiliul Concurentei.
Textele legale de referinţă - art. 36 alin. (8) - (10) - au fost elaborate având la baza deja consistenta jurisprudenţă europeană prin care s-a recunoscut legitimitatea ocrotirii comunicărilor dintre agentul economic şi avocatul sau extern (independent), ca parte a dreptului la apărare de care se bucură întreprinderile implicate în procedurile desfăşurate de Comisia Europeana.
Natura procedurii în cadrul căreia s-a născut prezentul litigiu - procedura specială prevăzută de o lege organică şi care implică un raport de drept public, determină aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi a principiilor jurisprudenţei naţionale şi europene în materie.
Pe cale de consecinţă, în prezenta cauză nu pot fi incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 51/1995 (invocate de recurenta A.), nefiind îndeplinită ipoteza pe care norma legală o are în vedere: percheziţia persoanei avocatului sau a sediului acestuia sau interceptarea/ înregistrarea corespondenţei sale, procedura inspecţiei desfăşurate de Consiliul Concurentei având loc la sediul întreprinderii şi nefiind vorba de o interceptare/ înregistrare a corespondenţei avocatului, astfel cum aceste concepte sunt definite în materie penală.
Mai mult, instituirea unui regim special în privinţa persoanei şi sediului avocatului are ca raţiune, aşa cum rezultă din chiar textul legal (art. 35, menţionat), asigurarea secretului profesional pe care avocatul are obligaţia a-l păstra. Aşadar, un asemenea regim juridic este prevăzut exclusiv în considerarea persoanei avocatului şi a obligaţiilor care îi revin acestuia, obligaţii ce sunt de esenţa profesiei pe care o desfăşoară.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 deoarece documentul ridicat şi sigilat reprezintă corespondenţă protejată în sensul dispoziţiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, diferită de conceptul de „secret profesional” prevăzut de art. 35 din Legea nr. 51/1995.
Referitor la aspectul de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 au fost aplicate unei situaţii de fapt ce avut loc la data de 26 martie 2012, dată la care a fost efectuată inspecţia inopinată la sediul recurentei.
În consecinţă, instanţa de control judiciar a apreciat că nu are relevanţă, sub aspectul legii aplicabile, momentul la care a fost întocmit documentul pretins privilegiat, ci data care s-a născut situaţia de fapt în cadrul căreia s-a invocat protecţia specială asupra corespondenţei dintre întreprinderea inspectată şi avocatul său, cu consecinţa posibilităţii recurentei de a se folosi de toate instrumentele legale în vigoare la acel moment pentru a limita puterile de inspecţie şi a-şi proteja drepturile.
În ceea ce priveşte motivul de netemeinicie invocat, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a examinat documentul ridicat de la sediul recurentei în plic sigilat şi a verificat îndeplinirea condiţiilor legale, concluzionându-se corect că documentul nu reprezintă corespondenţă între client şi avocatul său, elaborată în vederea exercitării dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, nefiind îndeplinite pe fond dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.
2. Contestaţia în anulare
Recurentul - reclamant a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de nelegalitate invocate:
- caracterul protejat al documentului în discuţie, din perspectiva normelor speciale ale art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996;
- contrarietatea considerentelor reţinute în motivarea sentinţei, cu privire la falsa contradicţie între dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi cele ale art. 35 din Legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat;
- încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Concurenţei a arătat că motivele invocate în contestaţia în anulare nu sunt întemeiate, pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de recurentă, cu argumente punctuale de fapt şi de drept.
4.Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare şi casare, întrucât instanţa este îndreptăţită să le grupeze şi să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.
Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ.
În speţă, decizia contestată cuprinde considerente detaliate prin care instanţa de recurs a explicat incidenţa prevederilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi, dimpotrivă, inaplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 51/1995, atât în raport cu obiectul investigaţiei şi natura procedurii administrative derulate, cât şi din perspectiva aplicării în timp a legii şi a neîncălcării principiului neretroactivităţii, răspunzând criticilor formulate de recurenta - reclamantă în acest sens.
De asemenea, a fost analizat, în motivarea deciziei de recurs, conţinutul normei cuprinse în art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi scopul reglementării respective, ajungându-se la concluzia că Decizia nr. 39/2012, prin care preşedintele Consiliului Concurenţei a respins caracterul protejat al documentului în discuţie, este legală, nefiind îndeplinite,pe fond,condiţiile prevăzute în art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, pentru că documentul respectiv nu constituie o comunicare între avocat şi client în legătură cu obiectul investigaţiei în derulare.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC A.R. SRL împotriva deciziei nr. 5881 din 20 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2478/2015. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 986/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
