ICCJ. Decizia nr. 2083/2015. Contencios. Anulare decizie impunere
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV în FISCAL
Decizia nr. 2083/2015
Dosar nr. 673/42/2012
Şedinţa publică de la 19 mai 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 673/42/2012 reclamanta C.N.C.F. C.F.A. SA – S. C.F. Bucureşti, a chemat în judecată pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Prahova, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de impunere din 5 iunie 2012 şi desfiinţarea în parte a raportului de inspecţie fiscală din 5 iunie 2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul fiscal a stabilit în mod greşit că obligaţiile fiscale aferente perioadei 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 şi semestru I al anului 2012, sunt în sumă de 2.755.163 RON, din care, suma de 780.897 RON, reprezintă obligaţii suplimentare aferente impozitului pe clădiri, stabilite în mod greşit de organul fiscal şi suma de 2.060.395 RON reprezintă c/val impozit aferent imobilului „Clădire calatori km 59+500”, greşit calculat de organul fiscal, pretins a fi datorat pentru semestrul I al anului 2012.
S-a arătat în acest sens că organul de inspecţie fiscala nu a recunoscut reevaluarea făcută de societate la data de 31 decembrie 2008 în baza dispoziţiei din 25 februarie 2009 a Directorului General al C.N.C.F. C.F.R. SA (rezultatele reevaluării fiind aprobate de A.G.A. prin hotărârea din 22 iulie 2009), iar baza de impunere folosită la calculul impozitului pe clădiri nu corespunde cu valoarea de inventar a clădirilor din evidenta contabila a societăţii, ceea ce contravine art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
S-a arătat că suma de 1.987.266 RON nu este corect calculata şi nu reprezintă obligaţia de plată deoarece în mod greşit pentru calcularea impozitului aferent clădirii cu numărul de inventar X „Clădire calatori km 59+500” organul fiscal a luat ca bază de impozitare valoarea de 8.246.962 RON, deşi, conform evidentelor contabile rectificate, această clădire avea la data de 1 iulie 2007 o valoare de inventar mult mai mică, în sumă de 8.021.467 RON.
A susţinut reclamanta că, după efectuarea investiţiilor, valoarea de inventar a clădirii a ajuns la suma de 13.510.473,99 RON [8.021.467 RON (valoarea de inventar rectificată) + 5.489.006,91 RON (valoarea investiţiilor)] şi în mod greşit şi de această dată, organul fiscal a ignorat informaţiile corecte şi a luat în calcul o bază de impozitare mai mare, respectiv suma de 13.735.969 RON, adică, 8.246.962 RON (valoarea de inventar nerectificată) + 5.489.006,91 RON (valoarea investiţiilor).
S-a mai arătat că organele de inspecţie fiscală nu au luat în considerare faptul că ca mijlocul fix s-a amortizat la data de 31 decembrie 2011.
La data de 6 noiembrie 2012 pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a formulat întâmpinare prin care se apreciază că acţiunea este neîntemeiată.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 41 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte plângerea formulată potrivit de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Finanţe Locale Prahova, s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 5 iunie 2012 şi s-a constatat că impozitul datorat pentru semestrul I al anului 2012 este 696.799 RON în loc de 2.060.395 RON pentru imobilul „clădire călători km 59+500”.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 249 C. fisc., precum şi ale art. 253 C. fisc.
Au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, reţinându-se că potrivit art. 249 alin. (3) C. fisc. pentru proprietatea publică a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare, ori în folosinţă, după caz, persoanele juridice, altele decât cele de drept public se stabileşte taxa pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri, concluzionându-se că baza de impozitare corectă pe care organul fiscal trebuia să o aibă în vedere la stabilirea impozitului aferent anilor 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 şi primul semestru al anului 2012, având în vedere regimul juridic, respectiv de proprietate publică al imobilelor, care au făcut obiectul impozitării este corectă, mai puţin pentru clădirea cu nr. de inventar X - Clădire călători - Km.59+500.
S-a reţinut că bunurile de natura clădirilor şi construcţiilor au fost evidenţiate distinct în actele şi documentele de evidenţă operativă, gestionare şi contabilă, la nivelul entităţii administrative regionale, respectiv sucursala „centrul regional de exploatare, întreţinere şi reparaţii C.F. Bucureşti prin subunităţile de bază”.
Raportat la prevederile art. 253 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., s-a precizat, respectiv clădirile aflate în patrimoniul privat al C.N.C.F. C.F.R. SA, că au fost supuse operaţiunii de evaluare în cursul anului 2005 (pentru patrimoniul privat existent la data de 31 decembrie 2004) şi anul 2009 (pentru patrimoniul privat existent la data de 31 decembrie 2008).
Cu privire la neconcordanţele existente între valorile de înregistrare în evidenţa contabilă aferentă clădirilor din patrimoniul privat-aşa cum au fost stabilite aceste valori în urma evaluării efectuate la 31 decembrie 2004 de către evaluatorul autorizat, s-a reţinut că au fost cauzate de modificarea valorii de inventar a clădirilor aflate în patrimoniul privat la data de 21 ianuarie 2006 (reevaluarea efectuându-se la 31 decembrie 2004), modificare înregistrată în ianuarie 2007, prin luarea în considerare din raportul de evaluare de la 31 decembrie 2004 ca drept valoare de inventar, costul de înlocuire net (valoarea justă).
S-a reţinut şi că prin dispoziţia din 25 februarie 2009, s-a dispus reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul companiei la data de 31 decembrie 2008, operaţiune dispusă în temeiul H.G. nr. 581/1998 şi în conformitate cu Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3471/2008 pentru aprobarea normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, deşi conform O.U.G. nr. 12/1998 S.N.C.F.R. SA are statut de societate comercială, forma juridică fiind stabilită în baza prevederilor art. 49 din acelaşi act normativ prin H.G. nr. 581/1998.
S-a arătat că, prin nerecunoaşterea operaţiunii de reevaluare patrimonială efectuată asupra patrimoniului existent la data de 31 decembrie 2008, din punct de vedere fiscal, consecinţa a fost aceea a stabilirii bazei de impozitare luând în considerare valorile de înregistrare ale clădirilor, aşa cum acestea s-au regăsit în evidenţa contabilă la data încheierii precedentului control-valori recunoscute şi însuşite de reclamantă prin semnarea actului de control precedent.
În ceea ce priveşte însă clădirea cu nr. de inventar X - Clădire călători - Km.59+500 s-a precizat că asupra acesteia au fost efectuate lucrări de investiţii în valoare de 5.489.007 RON (2002-17 ianuarie 2008, procesul-verbal la terminarea lucrărilor fiind încheiat în data de 17 ianuarie 2008), înregistrate în evidenţa contabilă, majorându-se valoarea de înregistrare (inventar), valoarea de inventar ajungând la 13.735.968 RON.
Referitor la aceasta, s-a arătat că, deşi era amortizată complet din 2001, baza de impozitare nu a fost redusă cu 15% conform art. 253 C. fisc., organele de inspecţie fiscală respectând durata de amortizare aleasă de reclamantă.
A reţinut Curtea de apel că, în ceea ce priveşte suma de 780.897 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare aferente impozitului pe clădiri, organul fiscal în mod corect a reţinut cuantumul ei, susţinerea în sensul existenţei unei reevaluări făcute de societate la data de 31 decembrie 2008 în baza dispoziţiei din 25 februarie 2009 a Directorului general al C.N.C.F. C.F.R. SA, nefiind de natură a conduce la o soluţie contrară şi înlăturarea obligaţiilor suplimentare aferente impozitului pe clădiri în condiţiile în care normele metodologice aplicate, respectiv Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3471/2008 nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă.
Totodată, s-a considerat că prin nerecunoaşterea operaţiunii de reevaluare patrimonială efectuată asupra patrimoniului existent la 31 decembrie 2008, consecinţa a fost aceea a stabilirii bazei de impozitare luându-se în considerare valorile de inventar ale clădirilor astfel cum acestea s-au regăsit în evidenţa contabilă la data încheierii precedentului control-valori recunoscute şi însuşite de reclamantă prin semnarea actului de control precedent.
Astfel, s-a menţionat în considerentele sentinţei atacate că, în condiţiile în care, operaţiunea de reevaluare şi amortizare nu s-a realizat prin aplicabilitatea textelor de lege incidente, în mod corect organul fiscal s-a raportat la valorile de înregistrare ale clădirilor, anterioare.
Relativ la cel de al doilea capăt de cerere, respectiv c/val. impozit asupra imobilului Clădire călători - Km.59+500, s-a apreciat că baza de impozitare stabilită pentru acesta şi obligaţiile fiscale, aferente sunt eronat reţinute de organul fiscal, în condiţiile în care acest imobil era amortizat complet în 2001, situaţie în care se impunea aplicarea unor alte procente la stabilirea bazei de impozitare decât cele reţinute de către organul fiscal, expertiza contabilă prezentând în anexele sale pentru fiecare an analizat baza de impozitare calculată paralele cu cea reţinută prin raportul de inspecţie fiscală şi cota de impozitare stabilită defalcat atât potrivit raportului de inspecţie fiscală, cât şi prin prisma raportului de expertiză efectuat în cauză, contravaloarea impozitului aplicat imobilului în discuţie fiind cel calculat de către expert.
Prin sentinţa nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 41 din data de 3 martie 2014, cerere formulată de petenta-reclamantă C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. Bucureşti.
S-a respins cererea ca fiind tardiv formulată.
Recursurile
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs C.N.C.F. C.F.R. SA - S. C.F. Bucureşti şi Serviciul Public Finanţe Locale Prahova.
În motivarea cererii sale de recurs împotriva sentinţei civile nr. 41 din 3 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Prahova a arătat în esenţă următoarele:
În mod greşit, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut ca baza de impozitare stabilită pentru imobilul Clădire călători km 59+500 şi obligaţiile fiscale aferente acestuia sunt eronat reţinute de organele fiscale.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că, potrivit fişei mijlocului fix, clădirea cu număr de inventar X - Clădire călători - km 59+500 a fost pusă în funcţiune în anul 1956 şi nu în 1959, cum este menţionat în raportul de inspecţie fiscală, având o perioada normală de funcţionare de cel mult 49 de ani, perioada care a expirat în 2001 (2004 conform raportului de inspecţie fiscală), clădirea fiind amortizată integral conform prevederilor legale.
Aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei (din analiza fisei mijlocului fix a clădirii cu număr de inventar X „Clădire calatori km. 59+500”), clădirea respectivă a fost pusă în funcţiune în anul 1959, având o perioadă normală de funcţionare de cel mult 45 de ani (perioadă ce ar fi trebuit stabilită şi actualizată, conform Legii nr. 62/1968 privind amortizarea fondurilor fixe, Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, H.G. nr. 266/1994 pentru aprobarea clasificaţiei şi duratei normale de funcţionare a mijloacelor fixe, H.G. nr. 964/1998 pentru aprobarea clasificaţiei şi duratei normale de funcţionare a mijloacelor fixe, H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, perioadele fiind cuprinse între 40 şi 45 de ani), perioadă care expiră în anul 2004, clădirea fiind amortizată integral.
- Concluzia instanţei de fond potrivit căreia Clădirea calatori km 59+500 era amortizat integral încă din anul 2001 este infirmată de înseşi evidenţele reclamantei care atestă faptul că în urma executării mai multor lucrări de modernizare, activul fix corporal în cauză a fost înregistrat în evidenţa contabilă şi gestionară la data de 31 decembrie 2003, la valoarea de 10.217.503,416 RON - valoare neamortizată (conform Anexei C la actul de control precedent, încheiat la data de 18 decembrie 2006), iar la data de 31 decembrie 2007, la valoarea de 8.246.962 RON din care valoarea rămasă de amortizat 5.330.053,98 RON (conform situaţiei patrimoniului privat - mijloace fixe neamortizate la data de 31 decembrie 2007), respectivele valori regăsindu-se şi în fisa mijlocului fix a activului Clădire calatori km 59+500.
Se arată că, prin modernizarea imobilului în cauză, conform prevederilor H.G. nr. 213/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, imobilul Clădire calatori - Km 59+500 nu mai este complet amortizat.
Acest lucru este constatat şi de expertul contabil desemnat care, deşi iniţial prin raportul de expertiză din 3 septembrie 2013 susţine că C.F.R. SA a respectat prevederile H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, amortizând contravaloarea modernizărilor în perioada 2008-2011, ulterior îşi reconsideră poziţia urmare a obiecţiunilor formulate de instituţia pârâtă.
Se arată că rezultă cu claritate că la data de 31 decembrie 2011 imobilul „Clădire calatori - km 59+500” nu era complet amortizat, neavând o durata normală de utilizare legal stabilită, deci nu putea beneficia de cota redusă de impozitare prevăzută de art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cota eronat utilizată de expertul contabil în calculele ataşate raportului de expertiză.
- Arată recurentul că în aceste condiţii este evident faptul că nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de art. 253 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., pentru reducerea valorii de impunere cu 15%.
Imobilului „Clădire calatori-km 59+500” nu îi sunt opozabile prevederile punctului 55 lit. a) din H.G. nr. 44/2004 (cum eronat susţine expertul contabil desemnat), în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile pct. 55 lit. c) şi lit. d) din H.G. nr. 44/2004.
Arată recurentul că imobilului în cauza îi sunt aplicabile prevederile pct. 55 lit. c) şi lit. d) din H.G. nr. 44/2004, întrucât aceste prevederi se aplică imobilelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) Clădirea să nu fie amortizată integral - condiţie îndeplinită.
b) Clădirea a suferit modernizări - condiţie îndeplinită – C.F.R. SA efectuând modernizări ale imobilului în valoare de 66% din valoarea iniţiala a acestuia.
c) Clădirea să nu fi fost reevaluată conform prevederilor legale - condiţie îndeplinită - conform constatărilor instanţei (sentinţa civilă nr. 41 din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti), C.F.R. SA nu a efectuat o reevaluare patrimonială, conform prevederilor legale aplicabile în materie.
Arată de asemenea recurentul că o modernizare efectuată la o clădire nu înseamnă automat că aceasta este reevaluată cum eronat susţine expertul contabil desemnat în cauză, existând prevederi legale, respectiv pct. 55 lit. c) şi lit. d) din H.G. nr. 44/2004, care prevăd că o modernizare nu este similară reevaluării.
În motivarea cererii sale de recurs împotriva sentinţei civile nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti reclamanta C.N.C.F. CFR SA – S. C.F. Bucureşti a arătat în esenţă următoarele:
- Procedând la soluţionarea cererii, instanţa în mod nelegal a reţinut că, cererea de completare a dispozitivului din 3 martie 2014 este tardiv introdusă, „faţă de data înregistrării cererii 14 mai 2014 şi data comunicării sentinţei 24 aprilie 2014”.
Potrivit art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, în termen de 15 zile de la pronunţare.
Sentinţa civilă nr. 41 din 3 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 673/42/2012 de Curtea de Apel Ploieşti s-a comunicat reclamantei-recurente, potrivit dovezii de comunicare în data de 24 aprilie 2014.
Cererea reclamantei de completare dispozitiv s-a expediat poştal la data de 12 mai 2014, cu recomandată, deci în termenul legal, nu cum a reţinut instanţa data de 14 mai 2014, care este data înregistrării cererii la Curtea de Apel.
În raport de dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., actul de procedură se consideră îndeplinit în termen dacă a fost trimis prin poştă, recomandat, înainte de împlinirea termenului, chiar dacă este înregistrat la instanţă după împlinirea termenului.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Pârâtul Serviciul Public Finanţe Locale Prahova a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. Bucureşti şi a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea de recurs a pârâtului şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Se arată că la data procesului-verbal privind terminarea lucrărilor (17 ianuarie 2008) în contabilitate amortizarea s-a făcut prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10% conform H.G. nr. 2139/2014.
Considerentele în soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul pârâtei Serviciul Public Finanţe Locale Prahova este fondat
- În fapt, prin decizia de impunere din 5 iunie 2012, raportul de inspecţie fiscală din 5 iunie 2012 organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale aferente perioadei 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 în semestrul I al anului 2012 în sumă de 2755.163 RON - din care suma de 780.897 RON reprezintă obligaţii suplimentare aferente impozitului pe clădiri în sumă de 2060.395 RON contravaloare impozit aferent imobilului „Clădire călători km 59+500” pentru semestrul I al anului 2012.
Reclamanta şi-a precizat la 17 februarie 2014 acţiunea în sensul anulării parţiale a actelor fiscale doar pentru suma de 2.060.395 RON contravaloare impozit aferent imobilului (clădire călători km 59+500”.
În drept,
Conform art. 249 alin. (3) C. fisc. - Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrate în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
Conform art. 253 alin. (5) C. fisc. modificat şi completat, în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultă în urma reevaluării înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului, persoană juridică.
Art. 253 alin. (4) C. fisc. - În cazul unei clădiri a cărei valoare fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
- În ceea ce priveşte suma de 2.060.395 RON contravaloare impozit aferent imobilului Clădire călători km 59 + 500.
Se reţine că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că imobilul în cauză era amortizat complet în 2001 şi ca atare sunt eronate baza de impozitare şi obligaţiile fiscale aferente.
Aşa cum rezultă din fişa mijlocului fix - Clădire călători Km 59 + 500 anul dării în folosinţă este de 1959 şi nu 1956 şi ca urmare faţă de perioada normală de funcţionare între 40 –45 ani, în anul 2004 expira perioada de funcţionare (fiind deci amortizată complet clădirea) arătată de expert (Legea nr. 62/1968, H.G. nr. 2139/2004).
Prin dispoziţia din 25 februarie 2009 s-a dispus reevaluarea şi amortizarea activelor aflate în patrimoniul societăţii la data de 31 decembrie 2008.
Potrivit art. 55 lit. c) şi lit. d) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. „În cazul unei clădiri a cărei valoare nu a fost recuperată - integral pe calea amortizării şi la care s-au efectuat şi lucrări de modernizare; c) impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 cota mică nemajorată, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare; e) pentru clădirea prevăzută la lit. d) data la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, impozitul pe clădiri se recalculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) (cota majoritară) asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii şi a valorii lucrărilor de modernizare.
Asupra clădirii s-au efectuat lucrări de investiţii în valoare de 5.489.007 RON (2002 - 16 ianuarie 2008) procesul-verbal la terminarea lucrărilor fiind încheiat în data de 17 ianuarie 2008, înregistrate în evidenţa contabilă majorându-se valoarea de înregistrare contabilă, valoare de inventar la 13.735.968 RON.
Conform H.G. nr. 2139/2006 pentru aprobarea „Catalogului privind clasificarea în duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe” în cazul clădirilor, investiţiile efectuate trebuie să asigure protecţia valorilor umane şi materiale şi îmbunătăţirea gradului de confort în ambient sau reabilitarea şi modernizarea tehnică a acestora. Amortizarea acestor investiţii se face fie pe durata normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10% sau în cazul instituţiilor publice până la 20%. Dacă cheltuielile ulterioare se fac după expirarea duratei normale, se va stabili o nouă durată normală de către o comisie tehnică sau expert tehnic independent.
Aşa cum a reţinut şi expertiza efectuată în cauză Clădirea cu numărul de inventar X Clădire călători km 59 + 500 deşi era amortizată complet la data procesului verbal de terminare a lucrărilor (17 ianuarie 2008) noua durată normală de utilizare nu a fost stabilită conform celor arătate mai sus.
Rezultă că fiind supusă unui proces de modernizare, clădirea în cauză nu mai poate fi considerată complet amortizată, cu ocazia lucrărilor de investiţii se reevaluează întregul patrimoniu - se stabileşte o nouă valoare, o nouă durată de utilizare economică.
Cum această reevaluare nu a fost luată în considerare de către organul fiscal, s-au avut în vedere pentru determinarea valorilor impozabile rezultatele evaluării patrimoniului existent la data de 31 decembrie 2004, înregistrate în evidenţa contabilă în mai 2005 şi menţinute la 31 decembrie 2006.
Expertul din cauză deşi a reţinut corect situaţia de fapt şi a răspuns la obiecţiuni în sensul că baza de impozitare este corectă, a stabilit eronat cota de impozit aplicabilă pentru semestrul I 2012, considerând eronat că se împlinesc 3 ani de la data înregistrării procesului - verbal privind investiţia în cauză şi deci aplicabilitatea, pct. 55 lit. a) din H.G. nr. 44/2004.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală în netemeinică.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. Bucureşti
- Înalta Curte constată că recursul în ceea ce priveşte motivul pentru care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 41/2014 este fondat.
Concret, sentinţa civilă nr. 41/2014 a Curţii de Apel Ploieşti a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 24 aprilie 2014, iar recursul a fost înregistrat la data de 12 mai 2014 la oficiul poştal, încadrându-se în termenul de 15 zile de la comunicare conform art. 301 C. proc. civ. raportat la art. 101 respectiv art. 104 C. proc. civ.
Prin urmare sub acest aspect recursul reclamantei este fondat şi va fi admis în conformitate cu art. 312 alin. (1).
Având în vedere însă admiterea recursului pârâtei şi modificarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, nici cererea de cheltuieli nu va putea fi în acest context analizată decât prin prisma acestei modificări, fiind respinsă acţiunea, vor fi respinse şi pretenţiile privind cheltuielile de judecată deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii pentru a se putea valorifica prevederile art. 274 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele mai sus arătate, în conformitate cu art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul pârâtei Serviciul Public Finanţe Locale Prahova, se va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Se va admite conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge cererea privind cheltuielile de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Serviciul Public Finanţe Locale Prahova împotriva sentinţei nr. 41 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea, ca nefondată.
Admite recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R SA - S. C.F. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 41 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2015.
| ICCJ. Anularea respingerii cererii de stabilire a domiciliului... → |
|---|
