ICCJ. Decizia nr. 24/2015. Contencios
Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 24/2015
Dosar nr. 244/273/2014/a1
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin plângerea contravenţională formulată în data de 13 martie 2014, şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa sub nr. 244/273/2014, petenta Ș.F.I., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal din 19 decembrie 2011, prin care s-a constatat că autovehiculul aparţinând petentei, a fost surprins că a circulat pe DN7, Săcămaş, jud. Hunedoara, fără a deţine o rovinietă valabilă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin sentinţa nr. 466 din 24 iunie 2014, Judecătoria Oraviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar fapta reţinută în sarcina petentei a fost săvârşită pe raza localităţii Sacamas, jud. Hunedoara, această localitate fiind în raza teritorială de competenţă a Judecătoriei Deva, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.
2.2. Prin sentinţa nr. 2628 din 29 septembrie 2014, Judecătoria Deva a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oraviţa.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
La pronunţarea acestei soluţii, judecătoria a reţinut că plângerea împotriva procesului-verbal a fost introdusă după intrarea în vigoare a art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002, iar domiciliul petentei se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Oraviţa.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
În cauza de faţă se contestă procesul - verbal de constatare a contravenţiei din 19 decembrie 2011, încheiat de către C.N.A.D.N.R. - C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta Ș.F.I. a fost sancţionată cu amendă contravenţională, întrucât la data de 19 decembrie 2011 s-a constatat că autovehiculul aparţinând petentei a circulat pe DN7, Săcămaş, jud. Hunedoara, fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa la data de 13 martie 2014, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură este cea înscrisă în dispoziţiile art. 24 coroborate cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
De asemenea, art. 101 din O.G. nr. 15/2002, anterior citat, face referire la introducerea plângerii la judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază petentul.
Prin urmare, competenţa teritorială trebuie stabilită prin raportare la momentul sesizării instanţei, relevanţă având domiciliul petentei, care este în com. Dalboşeţ, sat Dalboşeţ, jud.Caraş-Severin, în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Oraviţa, potrivit H.G. nr. 337/1993.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Oraviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Ş.F.I. şi C.N.A.D.N.R. - C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Oraviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 234/2015. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 242/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
---|