ICCJ. Decizia nr. 242/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 242/2015
Dosar nr. 9524/2/2012
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2012 reclamanta E.D. SA a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la modificarea în parte a deciziei de impunere nr. 383/258432/2012 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 383/25843/2012, în sensul anulării obligaţiilor fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu stabilite de inspecţia fiscală în sarcina societăţii reclamante în cuantum de 792.728 RON, reprezentând contribuţia stabilită suplimentar pentru anvelope, obligarea pârâtei la anularea accesoriilor de plată, respectiv 537961,99 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, obligarea pârâtei la anularea accesoriilor de 118909,20 RON, reprezentând penalităţile de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că principala activitate desfăşurată a fost producţia de biciclete dotate în prim montaj cu anvelope importate din U.E. (Germania, Italia) şi din China.
S-a arătat că anvelopele astfel utilizate, devin parte componentă şi indispensabilă a produsului final bicicleta.
A criticat reclamanta raportul de inspecţie din data de 04 octombrie 2012 au fost constatate obligaţii suplimentare de plată a contribuţiilor la fondul de mediu, dar şi a accesoriilor la acestea şi decizia de impunere nr. 38/258432/2012, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul de mediu, după cum urmează, respectiv 26450,78 RON reprezentând contribuţia pentru ambalaje conform art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu la care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere de 8232,20 RON şi penalităţi de 3967,62 RON; 792.728 RON contribuţie pentru anvelope conform art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005, la care s-au calculat dobânzi de întârziere de 537961,99 RON şi penalităţi de întârziere de 118909,20 RON; 106 RON reprezentând contribuţia pentru poluant mobil calculată conform art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu.
S-a solicitat modificarea în parte a deciziei de impunere nr. 383/258432/2012 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 383/25843/2012, în sensul anulării obligaţiilor fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu.
În acest sens s-a arătat că anvelopele introduse pe piaţa din România de către subscrisa sunt anvelope de prim montaj şi sunt exceptate de la sfera de aplicare a H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate
S-au invocat dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor uzate, anvelopele de prim montaj fiind reglementate de această dispoziţie legală, ele nefăcând obiectul H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.
S-a depus la dosar şi răspunsul Asociaţiei Producătorilor de Biciclete din U.E., prin care aceasta a comunicat că nicio companie producătoare de biciclete nu plăteşte contribuţie la Fondul pentru mediu pentru introducerea pe piaţă a anvelopelor de prim montaj.
De asemenea, s-a mai arătat că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu contravin art. 25 și 28 din Tratatul Comunităţilor Europene prin care s-a urmărit eliminarea taxelor vamale, a taxelor cu efect echivalent, a restricțiilor cantitative și a măsurilor fiscale interne care ar impieta în vreun fel asupra liberei circulații a mărfurilor.
S-a mai susţinut în acţiune că reclamanta nu datorează taxa prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 în raport de dispoziţiile art. 39 din Metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit căruia contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005, se plăteşte anual numai în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de gestionare a anvelopelor uzate.
Pârâta legal citată s-a prezentat în faţa instanţei şi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2112 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul E.D. SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut că pârâta a emis raportul de inspecţie fiscală nr. 383/258431 din 04 octombrie 2012 şi decizia de impunere nr. 383/258/432/2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligaţie în cuantum total de 1.488.507 RON compusă din obligaţii la Fondul pentru mediu în cuantum de 819.285 RON; dobânzi (majorări de întârziere) în cuantum de 546.329 RON; penalităţi de întârziere în cuantum de 122.893 RON.
Împotriva deciziei de impunere nr. 383/258/432/2012 reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. 278141 din 26 octombrie 2012, ce a fost soluţionată, în sensul respingerii acesteia, prin decizia nr. 185 din 05 decembrie 2012.
A constatat prima instanţă că reclamanta a contestat, în esenţă, inexistenţa unui temei legal în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a sumei de bani constând în contribuţia la Fondul de mediu pentru anvelopele nou sau uzate importate în România care sunt destinate reutilizării.
S-a apreciat că susţinerile reclamantei potrivit cărora nu există un temei legal în ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a sumei de bani constând în contribuţia la Fondul de mediu pentru anvelopele nou sau uzate importate în România care sunt destinate reutilizării pentru perioada avută în vedere de organele fiscale, respectiv 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, sunt neîntemeiate.
În acest sens au fot reţinute dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr . 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, veniturile Fondului pentru mediu se constituie din o taxă de 1 RON/kg anvelopă, încasată de la producătorii şi importatorii care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării.
Raportând prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu la situaţia de fapt reţinută, respectiv că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011 principala activitate desfăşurată de reclamantă a constat în producţia de biciclete, iar piesele şi accesoriile au fost achiziţionate din ţări din UE (Germania, Italia) şi din afara UE (China, Taiwan), producţia obţinută fiind vândută în România, în Germania şi, ocazional, pe pieţe din afara Uniunii Europene, Curtea a reţinut că activitatea desfăşurată de către reclamantă a generat în mod legal în sarcina acesteia obligaţia de plată prevăzută de textul de lege.
A constatat prima instanţă că baza de impunere pentru stabilirea obligaţiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu se determină ca fiind diferenţa dintre obiectivele anuale de gestionare a ambalajelor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate şi cantitatea efectiv gestionată de agentul economic.
Au fost reţinute şi prevederile art. 39 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul M.M.G.A. nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările şi completările ulterioare.
În ce priveşte anvelopele introduse pe piaţa naţională, faţă de care reclamanta a învederat că acestea au fost achiziţionate în scopul echipării bicicletelor produse invocând prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz prin care se stabileşte că anvelopele de prim montaj sunt reglementate de H.G. nr. 2406/2004, precum şi faptul că acestea nu intră sub incidenţa H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, au fost apreciate susţinerile acesteia ca neîntemeiate
Deşi s-au invocat prevederile art. 2 lit. u) din H.G. nr. 2406 din 21 decembrie 2004 s-a apreciat că î n mod legal şi temeinic pârâta a reţinut calitatea reclamantei de contribuabil la Fondul pentru mediu pentru anvelopele introduse pe piaţă naţională în baza prevederilor art. 2 lit. a) din H.G. nr. 2406/2004 potrivit cărora prevederile actului normativ menţionat anterior se aplică oricărui vehicul aparţinând categoriilor M_1 sau N_1 precum şi vehiculele cu 3 roţi, astfel cum sunt definite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia mototriciclurilor.
A constatat prima instanţă că Ordinul M.L.P.T.L. nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România defineşte vehiculele din categoria M_1 ca fiind vehicule proiectate şi fabricate pentru transportul de persoane, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului şi N_1 ca fiind vehicule proiectate şi fabricate pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă care nu depăşeşte 3,5 t.
De asemenea, s-a reţinut că potrivit prevederilor cuprinse în anexa 2 din H.G. nr. 170/2004 dispoziţiile actului normativ menţionat anterior se aplică anvelopelor pentru motociclete, motorete, motoscutere şi biciclete, anvelopelor pentru aeronave, anvelopelor pentru autoturisme de oraş, autoturisme de teren, microbuze şi autoutilitare, anvelopelor pentru autocamioane, autospeciale, autobuze, troleibuze, remorci şi semiremorci auto, anvelopelor pentru tractoare şi maşini agricole şi anvelopelor pentru maşini şi utilaje pentru construcţii şi exploatări miniere.
Din interpretarea coroborată a prevederilor legale menţionate Curtea de apel a reţinut că prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor uzate, referitoare la excepţia aplicării H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate la anvelopele folosite pentru prim montaj la echiparea vehiculelor, nu se aplică în cazul bicicletelor, astfel încât în mod legal şi temeinic s-a reţinut în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de bani constând în contribuţia prevăzută la art. 9 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora pentru anvelopele importate pe piaţa naţională atât din China, cât şi din Germania nu se datorează contribuţia la Fondul pentru mediu, au fost apreciate neîntemeiate, fiind în discordanţă cu prevederile art. 9 pct. 1 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cu celelalte acte normative menţionate în cuprinsul hotărârii care reglementează obligaţia de plată a contribuției la Fondul de Mediu pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011.
Interpretarea reclamantei în sensul că în cazul livrărilor din spaţiul intracomunitar nu se datorează contribuţie la Fondul pentru mediu a fost contrazisă de prevederile art. 4 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 608/2001, în vigoare la data naşterii obligaţiei de plată pentru reclamantă, privind evaluarea conformităţii produselor şi pct. 91 din anexa I la Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al contribuţiei şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, care defineşte introducerea pe piaţă ca fiind „acţiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piaţa naţională contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii şi /sau utilizării”.
Curtea a reţinut intenţia legiuitorului de a institui plata unei taxe la Fondul pentru mediu în sarcina tuturor operatorilor economici, pentru toate anvelopele introduse pe piaţa naţională, indiferent de provenienţa acestora, în scopul protecţiei mediului şi sancţionării prin plată a poluatorului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta E.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 2406/2004 şi aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate şi a dispoziţiilor art. 9 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
Recurenta-reclamantă arată că soluţia de respingere a acţiunii astfel cum a fost formulată şi completată dispusă prin sentinţa atacată se bazează pe raţionamente logico-juridice eronate şi anume încadrarea activităţii reclamantei în categoria activităţilor care au ca obiect introducerea pe piaţă a acestor categorii de bunuri în vederea distribuirii sau utilizării pe motiv că au fost importante acele bunuri, dar nu în scop de distribuire sau utilizare independentă şi excluderea aplicabilităţii dispoziţiilor H.G. nr. 2406/2004 şi a Ordinului M.L.P.T.L. nr. 211/2003 în privinţa bicicletelor pentru considerentul că aceste dispoziţii legale reglementează doar anvelopele de prim montaj ale vehiculelor cu 3 roţi şi a celor menţionate în categoriile M1 şi N1.
Recurenta arată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 170/2004 în condiţiile în care recurenta nu a comercializat anvelope în mod independent ci în scopul realizării produsului finit.
Astfel activitatea principală este de protecţie şi comercializare biciclete şi nu comercializarea de anvelope noi sau uzate.
În acest sens se invocă adresa din 18 iunie 2013 a Asociaţiei Producătorilor de Biciclete din UE în care se arată că „pentru anvelopele importate pentru care se face dovada folosirii acestora într-un proces de producţie pentru obţinerea unui vehicul considerate anvelope de prim montaj, nu există obligaţia de plată la bugetul Fondului de mediu.
Recurenta arată că activitatea sa nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu deoarece societatea nu introduce pe piaţă anvelope de prim montaj ca produs de sine stătător ci le asamblează pe biciclete, acesta fiind produsul introdus pe piaţă.
Un alt aspect de nelegalitate invocat priveşte faptul că taxa stabilită de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 contravine dispoziţiilor art. 251 şi 282 din Tratatul Comunităţilor europene prin care s-a urmărit eliminarea taxelor vamale, a taxelor cu efect echivalent, a restricţiilor cantitative şi a măsurilor fiscale interne care ar împiedica libera circulaţie a mărfurilor.
Principiului aplicării directe a dreptului comunitar conferă cetăţenilor din Uniune posibilitatea de a invoca reglementări comunitare, chiar nepreluate în dreptul intern şi chiar dacă nu se adresează nemijlocit acestora.
În situaţia în care un text de lege este contrar reglementărilor comunitare, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că judecătorul naţional este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale.
Potrivit Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene în cauza Simmenthal (1976), judecătorul naţional este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale.
Prin decizia pronunţată în cauza Costa/Enel (1964) Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a apreciat că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară şi specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară şi fără ca baza legală a comunităţii însăşi să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeaşi decizie a definit relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar şi în faţa dreptului naţional ulterior.
În consecinţă, în cazul în care instanţa este sesizată cu o cerere prin care se invocă o contrarietate între anumite dispoziţii legale din dreptul intern şi un tratat al Uniunii Europene, prevederile şi reglementările comunitare au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Un alt aspect de nelegalitate priveşte încălcarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. deoarece hotărârea se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o interpretare greşită a legii şi o administrare eronată a probelor.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi completată.
La dosar recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii în raport de situaţia de fapt rezultată din probele administrate.
În perioada 29 februarie 2012 - 27 august 2012, inspectorii Administraţiei fondului pentru Mediu au efectuat inspecţie fiscală la sediul SC E.D. SA, având ca obiect:
- Verificarea modului de constituire şi de întocmire a declaraţiilor lunare privind obligaţiile de plată la veniturile Fondul pentru mediu, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011;
- Verificarea modului de calcul şi de virare a veniturilor Fondului pentru mediu pentru perioada 11 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011;
- Verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile.
În urma controlului efectuat, s-au făcut următoarele constatări:
- În perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011 principala activitate desfăşurată de recurenta-reclamantă a fost producţia de biciclete; piesele şi accesoriile au fost achiziţionate din ţări din UE (Germania Italia) şi din afara UE (China, Taiwan), iar producţia obţinută a fost vândută în România, în Germania şi, ocazional, pe pieţe din afara Uniunii Europene. În plus, recurenta-reclamantă a achiziţionat articole sportive (biciclete medicinale, steppere, biciclete eliptice, scutere şi ATV-uri), pe care le-a distribuit pe piaţa naţională: Aceste activităţi au generat reclamantei obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Drept urmare, baza de impunere în cazul acestei obligaţii la Fondul pentru mediu s-a stabilit prin diferenţa dintre obiectivele anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi obiectivul efectiv realizat de agentul economic:
- În perioada 01 ianuarie 2007 - 10 noiembrie 2007 recurenta-reclamantă a introdus pe piaţa naţională anvelope atât din China, cât şi din Germania, pentru echiparea bicicletelor produse; această activitate a generat în sarcina reclamantei obligaţii de plată pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) clin O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare; baza de impunere pentru stabilirea obligaţiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu a fost stabilită prin diferenţa dintre obiectivele anuale de gestionare a ambalajelor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate şi cantitatea efectiv gestionată de agentul economic;
- În perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, recurenta-reclamantă înregistrează în evidenţele contabile cheltuieli cu combustibili, datorând astfel la Fondul pentru mediu contribuţia prevăzută la art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Drept urmare, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 383/258431 din 04 octombrie 2012 şi decizia de impunere nr. 383/258/432/2012 prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o obligaţie în cuantum total de 1.488.507 RON, compusă din:
- obligaţii la Fondul pentru mediu în cuantum de 819.285 RON;
- dobânzi (majorări de întârziere) în cuantum de 546.329 RON;
- penalităţi de întârziere în cuantum de 122.893 RON.
Împotriva deciziei de impunere nr. 383/258/432/2012 recurenta-reclamantă a formulat contestaţia înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. 278141 din 26 octombrie 2012, ce a fost soluţionată în sensul respingerii acesteia, prin decizia nr. 185 din 05 decembrie 2012.
Actele administrative contestate au fost apreciate ca legal emise prin soluţia recurată dispusă de instanţa de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei-recurente.
Curtea nu va reţine aspectele de nelegalitate invocate în recurs având ca obiect calitatea recurentei de contribuabil la Fondul pentru mediu şi inaplicabilitatea excepţiei prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004, excepţie privind anvelopele de prim montaj.
În urma inspecţiei fiscale desfăşurată la societate, s-a reţinut că reclamanta desfăşoară următoarele activităţi:
- Principală Fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi Cod CAEN 3092;
- Secundară - Comerţul cu amănuntul al echipamentelor sportive. În magazine specializate Cod Al-N 4764.
Referitor la anvelopele introduse pe piaţa naţională, recurenta-reclamantă susţine că acestea au fost achiziţionate în scopul echipării bicicletelor produse. În apărarea sa, societatea invoca prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se stabileşte că „Anvelopele de prim montaj sunt reglementate prin prezenta hotărâre, ele nefăcând obiectul H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate".
Acelaşi act normativ defineşte la art. 2 lit. u) anvelopele de prim montaj ca reprezentând „anvelopele cu care se echipează roţile vehiculului, inclusiv roata de rezervă, în cadrul procesului de fabricaţie a vehiculului respectiv”.
Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu ar avea calitatea de contribuabil la Fondul pentru mediu pentru anvelopele introduse pe piaţă, acestea fiind folosite ca anvelope de prim montaj cu care se echipează bicicletele produse, contravin prevederilor cuprinse în următoarele acte normative:
A) H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz se aplică vehiculelor aşa cum sunt ele definite la art. 2 lit. a): (...) orice vehicul aparţinând categoriilor M 1 sau V/, precum şi vehiculele cu 3 roţi, astfel cum sunt definite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 21 f/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2. cu modificările şi completările ulterioare cu excepţia motolriciclurilor";
B) Ordinul M.I.P.T.L. nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România defineşte vehiculele din categoria M_l (...)Vehicule proiectate şi fabricate pentru transportul de persoane, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului. "şi N 1 (...) vehicule proiectate şi fabricate pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă care nu depăşeşte 3,5 t." (anexa 1 Secţiunea 2):
C) H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate include în anexa 2, în lista anvelopelor pentru care are aplicabilitate, chiar la punctul 1, „Anvelope pentru motociclete, motorete, motoscutere şi biciclete".
Aceasta deoarece în cauză sunt aplicabile şi pentru anvelopele introduse de recurentă pe piaţa naţională dispoziţiile H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate şi nu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 2406/2004 pentru că bicicletele nu au fost enumerate expres ca aparţinând categoriilor M1 şi N1 precum şi vehiculelor cu trei roţi astfel cum sunt definite prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 211/2003. Conform acestui act normativ pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, sunt definite vehiculele din categoria M1 şi N1. Iar potrivit prevederilor cuprinse în anexa 2 din H.G. nr. 170/2004 acestea se aplică anvelopelor pentru motociclete, motorete, motoscutere şi biciclete, anvelopelor pentru aeronave, anvelopelor pentru autoturisme de oraş şi de teren, anvelopelor pentru autocamioane, pentru maşini agricole, anvelopelor pentru maşini şi utilaje pentru construcţii şi exploatări miniere. În consecinţă, Curtea apreciază ca fiind corect şi legal raţionamentul instanţei de fond în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 2406/2004 referitoare la excepţia aplicării H.G. nr. 170/2004 în cazul bicicletelor.
Aspectele de nelegalitate privind lipsa de rol activ şi existenţa unei contestaţii între dreptul intern şi dreptul comunitar nu pot fi reţinute.
Faptul că unele ţări din UE nu se datorează contribuţia la Fondul pentru mediu pentru anvelopele de prim montaj importate şi introduse pe piaţa naţională nu poate exonera pe reclamantă de obligaţia prevăzută în legislaţia naţională, respectiv de obligaţia de plată pentru contribuţia prevăzută la art. 9 pct. 1 lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006 pentru perioada supusă controlului 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011.
În mod corect prima instanţă a analizat şi concluzionat asupra legalităţii actelor administrative contestate, reţinându-se intenţia legiuitorului naţional de a institui plata unei taxe la Fondul pentru mediu în sarcina tuturor operatorilor economici, pentru toate anvelopele introduse pe piaţa naţională, indiferent de provenienţa acestora în scopul protecţiei mediului şi conform regulii „poluatorul plăteşte”.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.D. SA împotriva sentinţei nr. 2112 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 246/2015. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
