ICCJ. Decizia nr. 246/2015. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 246/2015
Dosar nr. 4071/113/2012
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010 din 11 noiembrie 2011, reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursala Brăila, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. Bucureşti, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenţionate. De asemenea, a solicitat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că a încheiat contracte de asigurare facultativă pentru culturi agricole pentru care, în temeiul Legii nr. 381/2002 beneficiază de o subvenţionare de la bugetul de stat de 50% pentru primele de asigurare.
S-a arătat că potrivit art. 5 din H.G.R. nr. 74/2003, A.P.I.A. Tulcea trebuia să verifice documentaţia şi să întocmească un centralizator ce urma să fie înaintat la A.P.I.A. Bucureşti în vederea plăţii şi deşi reclamanta a făcut demersuri în încercarea de soluţionare amiabilă a litigiului, suma încă nu a fost virată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Pe cale de excepţie, pârâta A.P.I.A. Bucureşti a invocat, în temeiul art. 5 şi art. 11 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei, arătând că cererea se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului iar în materie de asigurare cererea se poate depune alternativ, la locul unde s-a produs accidentul sau la domiciliul sau locul unde se află bunurile asigurate, în speţă în judeţul Tulcea.
Tot pe cale de excepţie, pârâta A.P.I.A. București a invocat, în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 7 alin. (2) excepţia prescripţiei extinctive, arătând că termenul de 2 ani a început să curgă la data de 05 ianuarie 2007 când reclamanta a solicitat sprijin financiar.
Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii.
La termenul din 18 mai 2011 pârâta A.P.I.A. Bucureşti a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtei A.P.I.A. Tulcea, invocând obligaţia transmiterii centralizatorului care revenea acesteia.
Chemata în garanţie A.P.I.A. Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, susţinând, în esenţă, că a transmis la data de 07 iunie 2007 centralizatorul din 07 iunie 2007 în care sunt nominalizate la poziţiile 35-38 suma totală de 7385,75 RON.
Judecătoria Galaţi a respins prin încheiere excepţiile invocate în cauză, iar prin sentinţa din data de 04 octombrie 2011 s-a pronunţat pe fondul cauzei, admiţând acţiunea şi obligând pârâta A.P.I.A. Bucureşti către reclamantă la plata sumei de 7358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenţionate.
Cererea de chemare în garanţie formulată de A.P.I.A. Bucureşti împotriva A.P.I.A. Tulcea a fost respinsă.
Împotriva sentinţei civile nr. 6907 din 04 octombrie 2011 s-a formulat recurs de către pârâta A.P.I.A București, recurs admis de Tribunalul Brăila prin decizia nr. 190 din 20 iunie 2012 cu consecinţa casării sentinţei şi a trimiterii cauzei la Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, pentru soluţionare în fond.
La Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de 06 iulie 2012, instanţă care, verificându-şi competenţa, a concluzionat că litigiul este de competenţa Curţii de Apel Galaţi, sens în care a pronunţat sentinţa nr. 502 din 15 februarie 2013, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
La Curtea de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de 03 mai 2013.
La primul termen de judecată, pârâta A.P.I.A. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind prescrisă. Pe fond, aceiaşi pârâtă a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie a A.P.I.A. Tulcea.
Prin sentinţa nr. 183 din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins , ca fiind nefondate, excepţiile privind inadmisibilitatea şi, respectiv, prescripţia dreptului la acţiune, invocate de pârâta A.P.I.A.; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA - Sucursala Brăila în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi chemata în garanţie A.P.I.A. Tulcea şi a fost obligată pârâta A.P.I.A. Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 7.358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenţionate. A fost obligată pârâta A.P.I.A. Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 558 RON reprezentând cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.P.I.A. Bucureşti împotriva A.P.I.A. Tulcea.
Cu privire la excepţiile formulate, Curtea de apel le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că, faţă de obiectul acţiunii, despăgubiri derivând din neîntocmirea unui act administrativ, nu este obligatorie parcurgerea unei proceduri administrative prealabile.
De asemenea, s-a constatat că la dosarul cauzei există dovezi privind iniţierea de către reclamantă a unei proceduri de conciliere, procedură căreia pârâta nu i-a dat însă curs.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a considerat că întrucât acţiunea este una în despăgubiri ce nu vizează raporturile juridice dintre asigurător şi asigurat, ci dreptul asigurătorului la subvenţii de la stat pentru culturile agricole asigurate, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării instanţei (11 noiembrie 2010).
În acest sens, s-a reţinut că la data de 07 iunie 2007 A.P.I.A. Tulcea a înaintat către A.P.I.A. Bucureşti centralizatorul cuprinzând sumele la care reclamanta era îndreptăţită la solicitarea expresă a acestei din urmă autorităţi. Faţă de împrejurarea îndeplinirii de către A.P.I.A. Tulcea a obligaţiilor legale de înaintare a centralizatorului în discuţie, Curtea a apreciat drept nefondată cererea privind chemarea în garanţie a acesteia, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 74/2003.
Pe fond, Curtea a considerat întemeiată acţiunea reclamantei întrucât pârâta A.P.I.A. Bucureşti şi-a nesocotit obligaţiile ce-i reveneau în virtutea dispoziţiilor art. 6-7 din H.G. nr. 74/2003, aceasta datorând reclamantei suma totală indicată în petitul acţiunii reprezentând prime de asigurare subvenţionate.
S-a apreciat că apărările acesteia privind netransmiterea corespunzătoare a centralizatorului nu pot fi reţinute, deoarece din corespondenţa purtată între părţi nu a rezultat că i s-ar fi imputat pârâtei A.P.I.A. Tulcea o atare neregulă.
A motivat judecătorul fondului că prin „confirmarea” parţială a centralizatorului (referitor la mai multe societăţi de asigurare) s-a atestat primirea acestuia, iar eventualele neclarităţi, inerente transmiterii unui document prin fax, puteau fi semnalate de A.P.I.A. Bucureşti oficial pentru remedierea lor în timp optim fără prejudicierea beneficiarului legal al sumelor acordate prin lege cu titlu de subvenţie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate, care au fost respinse cât şi în aceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 7.358,75 RON cu titlu de prime de asigurare subvenţionate.
În ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiilor respinse prin sentinţa atacată a inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune recurenta constată că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/158 privitor la prescripţia extinctivă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurenta arată că la dosar reclamanta-intimată nu a probat îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii, respectiv existenţa unei cereri formulate anterior sesizării instanţei, cerere care poate fi calificată ca un refuz nejustificat de soluţionarea cererii.
În ceea ce priveşte excepţia prescrierii dreptului material la acţiune recurenta arată că în mod nelegal a fost apreciată ca fiind formulată în termen acţiunea depusă la data de 11 octombrie 2010 în condiţiile în care data solicitării sprijinului financiar era 5 ianuarie 2007.
Se invocă încălcarea greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 aplicabile dreptului la acţiune privind raporturile ce izvorăsc din asigurare, fiind depăşit termenul de 2 ani, dar şi termenul general de prescripţie de 3 ani, astfel încât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acţiune era prescris, cursul prescripţiei nefiind întrerupt sau suspendat conform art. 13 sau 16 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte fondul cauzei recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal a fost admisă acţiunea în condiţiile în care nu a fost probat un refuz nejustificat de plată.
Centralizatorul depus de intimata-reclamantă în dovedirea pretenţiilor sale înregistrate la A.P.I.A. Tulcea sub nr. 1625 din 14 mai 2007 nu a fost înregistrat la A.P.I.A. astfel cum se prevede în art. 5 din H.G. nr. 74/2003.
Centralizatorul cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala judeţeană Tulcea 1625 din 14 mai 2007, pentru suma de 7.358,75 RON nu a fost înregistrat la A.P.I.A. central, registratura generală sau registratura directorului general adjunct ori direcţia economică. Suma aferentă centralizatorului cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala judeţeană Tulcea 1624 din 14 mai 2007 a fost plătită beneficiarului în data de 13 iulie 2007, iar suma de 7.358,75 RON, nefiind înregistrată la nivelul A.P.I.A. central, nu a fost inclusă în solicitarea de fonduri transmisa la M.A.D.R., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 74/2003, deci nu a fost plătită.
Contrar aprecierilor instanţei de fond, instituţia şi-a îndeplinit obligaţiile legale revăzute în reglementarea legală incidentă, câtă vreme a înţeles să plătească sumele prevăzute în centralizatorul cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala judeţeană Tulcea 1624 din 14 mai 2007, neexistând nici un motiv pentru care să refuze transmiterea către M.A.D.R. a unei solicitări de fonduri aferente centralizatorului cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala judeţeană Tulcea 625 din 14 mai 2007, în cazul în care acesta ar fi fost primit de instituţia noastră.
Se solicită modificarea sentinţei atacate în principal prin admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunea ca inadmisibilă sau prescrisă, după caz şi în subsidiar respingerea acţiunea ca nefondată, deoarece simpla întocmire de către A.P.I.A. sucursala Tulcea a centralizatorului nr. 1625 din 14 mai 2007 nefiind verificată pentru acordarea subvenţiei.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursului declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerentele, ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În mod nelegal în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă faţă de situaţia de fapt, prima instanţă a apreciat acţiunea în pretenţii formulată la data de 11 noiembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010 ca fiind depusă în termenul de prescripţie, acţiune calificată ulterior prin sentinţa civilă nr. 502/2013 a Tribunalului Brăila ca fiind o acţiune de contencios administrativ şi fiind aplicate dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Prima instanţă a calificat şi a soluţionat acţiunea ca fiind un refuz nejustificat din partea autorităţii recurente de restituire a unei sume de bani cu titlu de subvenţie subvenţională, fără a aprecia corect asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocat de către recurentă.
În cauză dreptul material la acţiune al reclamantei-intimate s-a născut la data de 5 ianuarie 2007 data solicitării sprijinului financiar, iar acţiunea formulată la data de 11 noiembrie 2010 era prescrisă fiind depăşit atât termenul de 3 ani cât şi termenul de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. La momentul introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acţiune al reclamantei era prescris, cursul prescripţiei nefiind suspendat sau interpretat conform art. 13 sau 16 din Decretul nr. 167/1958.
Instanţa de fond a respins în mod greşit apărarea făcută de instituţia, privind aplicarea în prezenta speţă a termenului special de prescripţie de 2 ani aplicabil dreptului la acţiune privind raporturile ce izvorăsc din asigurare, fără să observe faptul că subvenţionarea primelor de asigurare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 74/2003 pentru stabilirea nivelului subvenţionării primelor de asigurare acordate producătorilor agricoli, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la momentul respectiv, era făcută prin intermediul instituţiei noastre, societatea de asigurare fiind obligată, potrivit art. 4 din reglementarea legală invocată, să depună la instituţia noastră copie de pe documentele de plată cu care s-a achitat valoarea primelor de asigurare.
Totodată, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal faptul că "(...) termenul de prescripţie este cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării instanţei (11 noiembrie 2010) şi că dreptul la acţiune a început să curgă de la data de 07 iunie 2007, dată la care "A.P.I.A. - Tulcea înainta către A.P.I.A. centralizatorul cuprinzând sumele la care reclamanta era îndreptăţită la solicitarea expresă a acestei din urmă autorităţi”.
Chiar şi în această situaţie dreptul la acţiune al intimatei - reclamante este prescris, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (11 noiembrie 2010).
În raport de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi în consecinţă va respinge acţiunea formulată la data de 11 noiembrie 2010 ca fiind prescrisă.
În raport de soluţia pronunţată în recurs apare ca inutilă verificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a apărărilor privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 183 din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi respinge acţiunea ca fiind prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 250/2015. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
