ICCJ. Decizia nr. 257/2015. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 257/2015
Dosar nr. 1882/2/2013
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 mai 2013, reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 3/15 din 13 februarie 2013 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva măsurilor stabilite prin Decizia nr. 3/1 din 14 ianuarie 2013 a Departamentului III din cadrul Curţii de Conturi şi, pe cale de consecinţă, anularea acestor măsuri.
Prin sentinţa nr. 2572 din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SN T.F.C.C.F.R.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că reţinerile instanţei de fond sunt eronate şi nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. 8 din decizie, recurenta susţine că a fost făcută dovada faptului că a uzat de clauza penală înscrisă în cele două contracte încheiate.
- în ceea ce priveşte comanda din 24 februarie 2010 emisă în baza contractului din 2010, cantitatea de motorină efectiv livrată, la clasa de filtrabilitate solicitată, fapt confirmat şi prin raportul de expertiză contabilă întocmit în Dosarul nr. 61411/3/2010;
- în ce priveşte contractul de furnizare din 24 februarie 2011, recurenta-reclamantă a susţinut că din considerentele instanţei de fond nu rezultă temeinicia abaterii reţinute de organul de control şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările societăţii.
Cu privire la măsura dispusă la pct. 9 din decizie, recurenta-reclamantă a susţinut că este neîntemeiată interpretarea instanţei de fond în raport cu prevederile contractelor din 2011, respectiv a clauzelor 6.2. alin. (2) şi (3) din contracte, în baza cărora C.F.R. C. a modificat unilateral cantităţile comandate, raportat la prevederile art. 982 C. civ. Referitor la actualizarea preţului contractului, recurenta a susţinut că aceasta s-a făcut prin actul adiţional semnat de ambele părţii, prin aplicarea formulei stabilite în fiecare dintre cele două contracte.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, solicitând menţinerea acesteia.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente cât şi de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
În ceea ce priveşte constatarea reţinută la pct. 1 din Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, respectiv nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la livrarea tranşei de 3.000 tone motorină la preţurile adjudecate prin procedurile de atribuire aferente contractelor de furnizare motorină, abatere pentru care s-a dispus măsura de la pct. II.8 din Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013 contestată de recurenta-reclamantă.
Potrivit acestei măsuri, recurenta-reclamantă urma să stabilească întinderea prejudiciului, inclusiv a foloaselor nerealizate, cauzat acesteia, ca urmare a nerespectării acestor prevederi contractuale, recuperarea acestuia în conformitate cu prevederile legale.
Recurenta-reclamantă a susţinut că a dovedit instanţei de fond că în ambele contracte de furnizare, respectiv atât în contractul din 2010 cât şi în contractul din 2011 au existat clauze de care C.F.R. C. să uzeze în situaţia în care furnizorul livrează produsul cu întârziere.
Susţinerile recurentei-reclamante sunt însă nefondate întrucât astfel cum rezultă din examinarea contractelor respective şi cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa atacată, în contract nu s-a precizat procedura de urmat în cazul în care furnizorul nu livrează cantitatea prevăzută de 3.000 tone la preţul contractat şi nici penalizări în cazul livrării cu întârziere a produsului.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei potrivit cărora cantitatea totală livrată de furnizor în temeiul comenzii din 24 februarie 2010 ar fi fost mai mare decât cantitatea comandată întrucât abaterea constatată de către auditorii publici externi a fost reţinută în baza situaţiei administrării contractului din 22 februarie 2010 întocmită şi semnată de persoanele cu atribuţii în administrarea contractelor din cadrul entităţii controlate, potrivit căreia din comanda de 3.000 tone, 2.975,80 tone au fost livrate cu preţul unitar de 2.160 lei/tonă iar diferenţa s-a plătit cu preţul de 2.165,77 tonă.
Din examinarea facturilor, a avizelor de însoţire a mărfurilor cât şi a celorlalte documente furnizate de recurenta-reclamantă atât în timpul controlului cât şi în susţinerea acţiunii în faţa instanţei de fond a rezultat doar cantitatea furnizată nu şi preţul unitar, fără acciză la care a fost livrată motorina respectivă.
Prin sentinţa atacată, în mod corect s-a reţinut că nu au fost prezentate documente din care să rezulte că au fost respectate prevederile contractuale, respectiv faptul că s-a achiziţionat cantitatea de 3000 tone motorină cu preţul de 2160 lei/tonă.
Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la pct. 9 din Decizia Curţii de Conturi privind contractele de furnizare de motorină din 24 februarie 2011 şi din 17 septembrie 2011, respectiv cu privire la măsura de stabilire a prejudiciului cauzat prin nerespectarea prevederilor contractuale vizând livrarea cantităţilor de motorină de minimum 2000 tone.
Potrivit dispoziţiilor art. 6.2 alin. (2) din contractele din 24 februarie 2011 şi din 2010, comenzile transmise furnizorului care urmau a fi livrate în cadrul tranşei respective nu vor fi mai mici de 2.000 tone.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol a fost prevăzută posibilitatea achizitorului de a modifica cu 48 de ore înaintea livrării, destinaţiile, cantităţile şi termenele de livrare.
Din perspectiva acestor prevederi contractuale, instanţa de control judiciar constată că interpretarea judecătorului fondului potrivit căreia cantităţile ce urmau a fi livrate puteau fi modificate doar în sensul majorării acestora peste limita minimă stabilită de 2.000 tone este corectă.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că, urmare a datoriilor acumulate la furnizori urma a fi sistată executarea următoarelor comenzi întrucât, potrivit art. 6.2 din contract, furnizorul avea obligaţia de a livra cantităţile comandate, independent de stadiul plăţilor, această condiţie fiind impusă prin documentaţia de atribuire.
În conformitate cu prevederile art. 9.4 din contract, furnizorul avea posibilitatea de a solicita penalizări de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere pentru suma rămasă neachitată, dacă nu îndeplinea condiţiile pentru rezilierea contractului, neplata facturilor neputând fi considerată un caz de neexecutare corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SN T.F.C.C.F.R.C. SA împotriva sentinţei nr. 2572 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2015. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 258/2015. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
