ICCJ. Decizia nr. 353/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 353/2015
Dosar nr. 1473/46/2013
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1473/46/2013 la data de 21 iunie 2013, reclamanta S.C. D.E.C. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş, suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, a Raportului de inspecţie fiscală din 31 octombrie 2012, precum şi a Procesului-verbal din 30 noiembrie 2012.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 163/F-CONT din 1 august 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de petenta S.C. D.E.C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Argeş şi drept urmare a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate
Împotriva Sentinţei nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti, reprezentată de A.J.F.P. Argeş.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, cu privire la care prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu, s-a reţinut că pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Ploieşti a susţinut că prima instanţă a procedat la o veritabilă analiză secvenţială a unor mijloace de probă privind raporturile de drept fiscal ce vizează chiar fondul procesului de contencios fiscal.
A mai arătat recurenta că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a legii întrucât nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări.
În acest sens, recurenta a indicat că motivaţia instanţei de fond referitoare la îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat este total eronată şi lipsită de temei legal întrucât a fost analizat fondul cauzei şi practic legalitatea tranzacţiilor efectuate, fapt inadmisibil însă în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.
În fine, s-a mai susţinut că instanţa de fond nu a analizat sub nicio formă cerinţa pagubei iminente, neexistând în cuprinsul hotărârii atacate nici un considerent în acest sens.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 482 pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele în continuare arătate.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că nu poate fi primită excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată întrucât la dosar a fost depusă, astfel cum s-a solicitat de altfel şi de către instanţă, delegaţia consilierului juridic iar prin raportul de admisibilitate a recursului, încuviinţat în procedura de filtru şi comunicat părţilor s-a stabilit că motivele şi criticile recurentei-pârâte pot fi circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Conform celor succint expuse anterior, societatea reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, precum şi a actelor administrativ fiscale premergătoare prin care s-a reţinut că datorează la bugetul de stat obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 1.995.741 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, precum şi accesorii ale acestora.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. nr. 394 din 13 iunie 2012), "dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ [...] constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia".
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Din perspectiva considerentelor teoretice expuse, Înalta Curte constată, în acord cu susţinerile recurentei-pârâte, că prima instanţă, în mod eronat, a apreciat că este îndeplinită în cauză cerinţa referitoare la existenţa unui caz bine justificat, pe baza analizei conţinutului şi concluziilor cuprinse într-un raport de expertiză contabilă, extrajudiciară, întocmit la data de 1 februarie 2013 de dl. expert D.G.
Pe lângă faptul că efectuarea acestui raport de expertiză depus la dosar de către reclamanta-intimată, nu a fost dispusă ca probă admisă şi pusă în discuţia părţilor, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor art. 330 şi urm. din C. proc. civ., nici în prezenta cauză şi nici într-o altă cauză, Înalta Curte apreciază că cercetarea şi valorificarea concluziilor acestuia prin contrapunere la conţinutul actelor fiscale contestate, a căror executare este solicitată, se circumscrie în mod evident unei analize a fondului cauzei, ceea ce nu este însă posibil şi nici admisibil pe calea procedurii sumare a suspendării de executare.
Într-un atare context, concluzia instanţei de fond în sensul îndeplinirii cerinţei cazului bine justificat apare ca neîntemeiată, limitele procedurii sumare a suspendării de executare fiind evident depăşite.
În plus, este de remarcat şi faptul că motivele de nelegalitate prezentate de reclamanta intimată şi circumscrise cazului bine justificat, cum ar fi de exemplu pretinsa nelegalitate a metodei folosite pentru determinarea bazei de impunere, respectiv în ce măsură metoda estimării a fost corect sau nu aleasă de organele de control, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului ci necesită chiar o evaluare a aspectelor de fond având efect direct asupra acestora.
În fine, chiar în condiţiile în care determinarea neîndeplinirii cerinţei uneia dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale, arătate, face ca demersul reclamantei-intimate să nu poată conduce la admiterea cererii, Înalta Curte, cu titlu complementar, arată că şi criticile recurentei referitoare la cerinţa pagubei iminente sunt întemeiate.
Argumentaţia primei instanţe în sensul că dat fiind cuantumul exorbitant al obligaţiilor fiscale stabilite, raportat şi la sumele rulate, în mod curent, de către societate se poate ajunge la concluzia producerii unui prejudiciu ireparabil în ipoteza executării actului, este contrazisă de jurisprudenţa dominantă a Înaltei Curţi în această materie, în sensul că doar referirea la cuantumul sumei în discuţie, nu conduce, ca atare, la constatarea îndeplinirii unei atare condiţii.
Prin urmare, reţinând pentru toate argumentele arătate temeinicia criticilor recurentei-pârâte, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 14 şi 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, republicată va admite recursul, va casa hotărârea primei instanţe apreciată ca fiind dată cu greşita aplicare a normelor de drept material şi rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea intimatei-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L.
Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti reprezentată de A.J.F.P. Argeş împotriva Sentinţei nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei S.C. D.E.C. S.R.L., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 465/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2582/2015. Contencios → |
|---|
