ICCJ. Decizia nr. 356/2015. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond

Decizii ICCJ 2015 (Contencios administrativ)


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 356/2015

Dosar nr. 2684/1/2014

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2015

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Conţinutul şi obiectul contestaţiei cu soluţionarea căreia a fost învestită Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Contestatorul C.D., la data de 10 iulie 2014, a investit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. (Plenul C.S.M. ), în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.

Contestatorul a susţinut că Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014, prin care s-a hotărât respingerea cererii sale de eliberare din funcţia de magistrat, prin pensionare, înregistrată la C.S.M. la data de 16 ianuarie 2013 şi de înaintare către preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, este esenţial nelegală şi vădit netemeinică.

1.1. În esenţă, prin contestaţia formulată, următoarele aspecte de fapt şi motive de nelegalitate ale hotărârii atacate au fost menţionate şi dezvoltate:

- prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secţiei pentru procurori din cadrul C.S.M., urmare punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva contestatorului, prin Ordonanţa din 30 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus conform art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 40 lit. g) din Legea nr. 317/2004, suspendarea din funcţia de procuror la Parchrtul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- prin sentinţa penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, definitivă prin respingerea apelului (Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014) contestatorului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an cu suspendare, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- intervenirea unei condamnări definitive nu putea afecta însă dreptul contestatorului de a fi eliberat din funcţie prin pensionare, întrucât pe rolul C.S.M. se afla spre soluţionare, încă din data de 16 ianuarie 2013 cererea contestatorului de eliberare din magistratură, prin pensionare, astfel că C.S.M. avea obligaţia legală de a o soluţiona, amânarea dispusă la 30 ianuarie 2013 fiind total nelegală;

- suspendarea din funcţie s-a dispus prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013;

- decizia de pensionare definitivă era emisă şi ataşată cererii înregistrate la C.S.M. la data de 16 ianuarie 2013, la acea dată nefiind pusă în mişcare nici acţiunea penală împotriva sa;

- în şedinţa de Plen C.S.M. din 30 ianuarie 2013, în virtutea principiului „prior tempore, potior jure”se impunea discutarea cu prioritate a cererii de pensionare, evident anterioară, datei punerii în mişcare a acţiunii penale, or intimatul, fără temei legal, a procedat la amânarea discutării cererii, cu consecinţe pecuniare evidente pentru sine şi pentru familia sa;

- dreptul său la pensie ca şi la pensionare, legal consfinţit şi conferit a fost nesocotit, fără nici un temei legal şi cu încălcarea art. 53 alin. (1) şi 41 alin. (1) din Constituţia României, ca şi a drepturilor prevăzute de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

În consecinţă, pentru cele sumarizat expuse, contestatorul a solicitat anularea Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. şi obligarea intimatului C.S.M. la îndeplinirea tuturor formalităţilor legale necesare, inclusiv cea de înştiinţare a preşedintelui României, pentru eliberarea sa din funcţia de magistrat-procuror, prin pensionare, în condiţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004.

1.2. La data de 29 iulie 2014 (filele 27-54) ulterior redactării hotărârii C.S.M. nr. 877 din 6 iulie 2014, contestatorul a depus o completare la motivele iniţiale ale contestaţiei înregistrate, în cuprinsul căreia, în contextul reluării istoricului situaţiei sale profesionale şi a actelor şi hotărârilor emise, a mai arătat, în esenţă, cu titlu de noutate, următoarele:

- acţiunea penală a fost pusă în mişcare împotriva sa la data de 30 ianuarie 2013, în mare grabă, chiar în ziua discutării în Plenul C.S.M. a propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, numai cu scopul de a se oferi un suport aparent legal pentru a fi lipsit de pensia de serviciu;

- amânarea discutării cererii sale de eliberare din funcţie s-a făcut la 30 ianuarie 2013 şi apoi la 29 mai 2014, în urma mai multor reveniri ale sale, la data de apoi 3 iulie 2014 fiind apoi respinsă cererea prin Hotărârea Plenului nr. 877/2014;

- intervenirea unei condamnări definitive nu poate afecta dreptul său de a fi eliberat din funcţie prin pensionare, cererea fiind anterioară punerii în mişcare a acţiunii penale;

- referirea din cuprinsul actului atacat la cererea sa de pensionare din data de 12 martie 2014 nu este legală, inducând ideea eronată că aceea este data formulării primei cereri de pensionare;

- omisiunea arătării datei de 16 ianuarie 2013 este tocmai în ideea de a nu se menţiona că, în raport de acea dată, toate condiţiile legale erau îndeplinite, cererea de pensionare fiind temeinică, admisibilă şi prioritară;

- în mod eronat s-a susţinut că prin cererea de eliberare din funcţie s-a urmărit valorificarea unui drept care era suspendat;

- hotărârea Plenului C.S.M. nu a fost adoptată cu unanimitate;

- dreptul la primirea pensiei de serviciu este un drept dobândit, câştigat, decizia de stabilire a pensiei fiind definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000, întrucât nu a fost contestată în termenul legal prevăzut;

- a fost încălcat principiul nediscriminării pentru că în cazul altor magistraţi, unii condamnaţi pentru corupţie, s-a acordat beneficiul pensiei de serviciu şi de altfel, Legea nr. 118/2014 se referă numai la astfel de fapte de corupţie (art. 832 nou introdus).

2. Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M.

Prin această hotărâre a fost respinsă cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a contestatorului, propunându-se preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestatorului, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru a hotărî astfel, Plenul C.S.M. a reţinut următoarele:

„Prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secţiei pentru procurori a C.S.M. s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si justiţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În şedinţa din data de 20 mai 2014, Plenul C.S.M. a dispus amânarea discutării cererii de eliberare din funcţie prin pensionare, formulată la data de 12 martie 2014 de către domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, suspendat din funcţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.

Prin Sentinţa penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013, pronunţată de secţia penala a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3951/1/2013, rămasă definitiva prin Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1225/1/2014, domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al preşedintelui României, la propunerea C.S.M.

Având în vedere Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justific în Dosarul nr. 1225/1/2014 definitivă, precum şi dispoziţiile imperative privind eliberarea din funcţie ca urmare a intervenirii unei condamnări definitive, Plenul C.S.M. urmează să propună preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi, domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suspendat din funcţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, a solicitat la data de 12 martie 2014, eliberarea din funcţie,, prin pensionare, potrivit dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul C.S.M. apreciază că trebuie analizată cu prioritate eliberarea din funcţie a magistratului ca urmare a săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni.

Plenul C.S.M. apreciază că, pe perioada suspendării, magistratul nu beneficiază de niciunul din drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, dat fiind faptul că pe perioada suspendării atât drepturile, cât şi obligaţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi sunt suspendare.

De altfel, potrivit art. 49 alin. (4) C. muncii, "în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durară suspendării, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat".

Cererea prin care magistratul a solicitat pensionarea reprezintă o cerere prin care se urmăreşte tocmai valorificarea unui drept ce decurge exclusiv clin calitatea de magistrat, drept care este suspendat.

Mai mult, Plenul constată că în materia procedurii disciplinate, pe perioada unei astfel de proceduri, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspenda până la soluţionarea definitivă a acţiunii, astfel cum rezultă din art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare. Prin urmare, cu atât mai mult, pe perioada suspendării din funcţia de judecător sau procuror, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, nu este posibilă analizarea de către Plen a cererii de eliberare din funcţie, prin pensionare, întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluţionarea cauzei pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, Plenul nu poate să se pronunţe.

Totodată, Plenul C.S.M. are în vedere faptul că trebuie făcută o distincţie între dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat şi dreptul la una dintre categoriile de pensii conferite în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, Plenul apreciază că, pe perioada suspendării din funcţie, ca urmare a săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni, un magistrat nu poate beneficia de un drept conferit exclusiv de funcţia de magistrat, respectiv pensia specială acordată potrivit Legii nr. 303/2004, însă poate beneficia de acordarea unei pensii publice în condiţiile Legii nr. 19/2000.

La adoptarea acestei soluţii Plenul a avut în vedere că, în raport cu natura motivelor care conduc la eliberarea din funcţia de judecător sau procuror, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcţie prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activităţii, în timp ce intervenirea condamnării definitive pentru unele infracţiuni se înscrie în categoria motivelor imputabile; în cazul în care există concurs între un caz de eliberare din funcţie pentru motive imputabile şi un caz de eliberare din funcţie din motive neimputabile, trebuie să se dea eficienţă cazului eliberării din funcţie din motive imputabile, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la eludarea prevederilor legale.

Faţă de considerentele de mai sus, Plenul C.S.M. nu a putut soluţiona solicitarea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de domnul procuror C.D., suspendat din funcţie, până la încetarea cazului de suspendare.

Or, încetarea cazului de suspendare a fost determinată de condamnarea definitivă a domnului procuror C.D. pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, ceea ce atrage, în mod imperativ, eliberarea din funcţie, potrivit art. 65 din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere că, s-a dispus, cu prioritate, eliberarea din funcţia procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului procuror C.D., ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, Plenul C.S.M. urmează să respingă cererea sa eliberare din funcţie, prin pensionare, prin vot direct şi secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi”.

3. Întâmpinarea intimatului C.S.M.

Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei formulate, arătând în fapt şi în drept, următoarele:

La data de 16 ianuarie 2013 a fost înregistrată la C.S.M. cererea domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat eliberarea sa din funcţia de procuror, prin pensionare.

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.

Drept urmare, în şedinţa Plenului C.S.M. din 30 ianuarie 2013, s-a hotărât amânarea discutării propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, a domnului C.D., suspendat din funcţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării.

Prin Hotărârea nr. 484 din 04 iunie 2013, Plenul C.S.M. a luat act de solicitarea domnului C.D. de renunţare la cererea sa de eliberare din funcţia de procuror, prin pensionare.

Ulterior, reclamantul a revenit cu alte cereri, prin care a reiterat solicitarea sa de eliberare din funcţie prin pensionare.

Prin Rechizitoriul nr. 1052/P/2012 din 11 iulie 2013, secţia de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a contestatorului, iar prin sentinţa penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3951/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, l-a condamnat la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ari. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Împotriva sus menţionatei sentinţe a fost declarat apel, apelul fiind soluţionat la data de 23 iunie 2014, prin Decizia nr. 74 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M., ce face obiectul cauzei pendinte, s-a propus preşedintelui României eliberarea din funcţie a domnului C.D., procuror la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, fiind totodată respinsă cererea acestuia de eliberare din funcţie, prin pensionare.

Potrivit prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

„Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:

a) demisie:

b) pensionare, potrivii legii;

c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii:

d) incapacitate profesională;

e) ca sancţiune disciplinară;

f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune;

g) încălcarea dispoziţiilor art. 7;

h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14);

i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e)".

Alin. (2) al articolului în discuţie dispune după cum urmează: "Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea C.S.M."

Este adevărat că textul evocat mai sus nu stabileşte o ordine de prioritate în situaţia în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcţie a unui magistrat.

Cu toate acestea, din ansamblul reglementării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă în opinia C.S.M. că acest act normativ face distincţie între motivele imputabile, şi respectiv, cele neimputabile de eliberare din funcţie a unui judecător sau procuror, reglementând anumite drepturi pentru magistraţii eliberaţi din motive neimputabile (art. 33 alin. (1), art. 65 alin. (6) şi art. 82 alin. (5))

Eliberarea din funcţie prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activităţii, în timp ce intervenirea unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni face parte din categoria motivelor imputabile de încetare a activităţii unui magistrat, respectiv de eliberare a sa din funcţie.

Legea nu stabileşte o ordine de prioritate când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcţie a magistratului, o astfel de prioritate trebuie stabilită, în concret, în funcţie de circumstanţe, date fiind consecinţele eliberării din funcţie pe motive imputabile.

Astfel de argumente susţin opinia Plenului C.S.M. de amânare a discutării cererii contestatorului de eliberare din funcţie prin pensionare, amânare ce nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare a solicitării acestuia.

Prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulate de judecători/procurori suspendaţi din funcţie se amână până la încetarea cazului de suspendare.

S-a apreciat că, pe perioada suspendării din funcţie, magistratul nu va beneficia de niciunul din drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, în această perioadă, atât drepturile, cât şi obligaţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi, fiind suspendate.

De altfel, potrivit art. 49 alin. (4) C. muncii, „în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat".

Cererea prin care magistratul solicită pensionarea anticipată reprezintă o cerere prin care se urmăreşte valorificarea unui drept ce decurge exclusiv din calitatea de magistrat, drept care este suspendat.

Totodată, Plenul C.S.M. a apreciat că, pe perioada suspendării din funcţie, un magistrat are suspendat dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat, însă nu şi dreptul la acordarea unei pensii publice, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, s-a constatat că, în materia procedurii disciplinare, pe perioada acesteia, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii, în conformitate cu art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare. Cu atât mai mult, Plenul a apreciat că, pe perioada suspendării din funcţia de judecător sau procuror ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, nu este posibilă analizarea cererii de eliberare din funcţie, prin pensionare, întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluţionarea cauzei pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, plenul nu poate să se pronunţe.

Cauza instituită la lit. f) a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi astfel înlăturată discreţionar, prin simpla manifestare de voinţă a magistratului, în sensul formulării unei cereri de pensionare, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi suspendarea sa din funcţie până la momentul soluţionării definitive a procesului penal.

În condiţiile expuse, textul nu şi-ar mai putea găsi niciodată aplicabilitatea în opinia intimatului; or, normele de drept trebuie aplicate şi interpretate în sensul producerii de efecte.

Cu atât mai mult, cererea contestatorului privind eliberarea sa din funcţie prin pensionare cu titlu retroactiv, începând cu data de 16 ianuarie 2013, dată la care a formulat prima sa cerere în acest sens şi la care ulterior a renunţat, luându-se act de această renunţare la data de 4 iunie 2014, prin Hotărârea nr. 484 a Plenului C.S.M., nu mai poate fi primită, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat deja, acesta a fost între timp condamnat definitiv, potrivit Deciziei nr. 74 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, faţă de argumentele mai sus expuse, nu pot fi reţinute pretinsele încălcări invocate de contestator, referitoare la prevederile art. 41. art. 47. art. 1 alin. (5), art. 135 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, prin raportare la cele ale an. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la cele ale art. 16 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Referitor la pretinsa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie din perspectiva susţinută de contestator, s-a învederat că nici această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât a beneficiat de această prezumţie până la momentul condamnării sale definitive printr-o hotărâre a instanţei penale.

Nici argumentele referitoare la pretinsa sa discriminare nu pot fi reţinute, eliberarea din funcţie ca urmare a unei condamnări definitive dispunându-se faţă de toţi cei aflaţi într-o astfel de situaţie, când intră în concurs cu o cerere de eliberare din funcţie prin pensionare formulată, de regulă, după demararea demersurilor în procesul penal.

Astfel, practica constantă a C.S.M. cu privire la cererile de eliberare din funcţie prin pensionare, formulate de magistraţi suspendaţi din funcţie, a fost de amânare a discutării acestora, până la încetarea cazului de suspendare. Asemenea hotărâri s-au luat, de exemplu, în şedinţele Plenului C.S.M. din datele de 07 mai 2012, 30 ianuarie 2013 şi 23 ianuarie 2014, în legătură cu domnii G.S., N.M. şi T.A.Ş.

A fost reiterată împrejurarea că prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulate de judecători/procurori suspendaţi din funcţie se amână până la încetarea cazului de suspendare.

Concluzionând, faţă de argumentele mai sus prezentate, intimatul C.S.M. a arătat că în cauză nu poate fi reţinută existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

În fine, a mai arătat intimatul C.S.M., cu referire la susţinerile contestatorului privitoare la modificările şi completările aduse Legii nr. 303/2004, prin Legea nr. 118/2014, că nu se regăseşte contestatorul în ipoteza descrisă de art. 832 alin. (1) din Legea nr. 118/2004.

4. Răspunsul contestatorului la întâmpinarea intimatului C.S.M.

Prin răspunsul formulat, faţă de susţinerile intimatului, contestatorul le-a combătut, în principal prin reiterarea susţinerilor din cuprinsul contestaţiei iniţiale şi a cererii completatoare.

În plus, contestatorul a făcut trimitere la un precedent de practică în materie, respectiv la Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios aadministrativ și fiscal nr. 2032 din 30 aprilie 2014, prin care, cu referire la dl. N.M., aflat într-o situaţie similară cu a sa, s-a dispus anularea hotărârii Plenului C.S.M. cu obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care să se propună eliberarea din funcţie prin pensionare.

În ceea ce-l priveşte, contestatorul a solicitat ca intimatul C.S.M. să fie obligat la emiterea unei noi hotărâri prin care să se propună preşedintelui României eliberarea sa din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 16 ianuarie 2013.

5. Soluţia şi considerentele instanţei asupra contestaţiei formulate

Înalta Curte, învestită în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cu soluţionarea contestaţiei de faţă,în limitele investirii sale, generate de obiectul hotărârii atacate, examinând înscrisurile aflate la dosar prin prisma susţinerilor părţilor şi raportat la prevederile legale aplicabile constată că nu se susţin motivele de nelegalitate invocate, cu privire la actul atacat, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu referire la situaţia de fapt generatoare a litigiului, Înalta Curte reţine cu prioritate că, atât prin contestaţia iniţială cât şi prin cererile completatoare şi notele scrise ulterioare, contestatorul C.D. a arătat şi reiterat semnificaţia datei de 16 ianuarie 2013, ca fiind data iniţială de solicitare a eliberării sale din funcţie prin pensionare, în raport de care se impune a fi analizată întreaga situaţie generată de actul atacat, cu atât mai mult cu cât, în opinia sa, cererea datată 16 ianuarie 2013 nu a fost soluţionată nici până în prezent.

Contrar susţinerilor contestatorului, raportat la înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reţine că, în adevăr, acesta a formulat o primă cerere adresată intimatului C.S.M., prin care a solicitat eliberarea sa din funcţie, prin pensionare, la data de 16 ianuarie 2013, însă ulterior, respectiv la data de 17 aprilie 2013, prin adresă a declarat expres că renunţă la respectiva cerere de eliberare din funcţia de procuror, prin pensionare.

Drept urmare, prin Hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2013 a Plenului C.S.M. s-a luat act de o atare solicitare, făcându-se în mod clar trimitere la chiar manifestarea de voinţă exprimată de dl. C.D. care, la acel moment, deţinea calitatea de procuror, fiind însă suspendat din funcţie începând cu data de 30 ianuarie 2013, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, dispusă printr-o altă hotărâre, respectiv Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secţiei pentru procurori a C.S.M.

Ambele aceste hotărâri se află la dosar şi nu au fost contestate de către contestator.

Raportat la conţinutul lor, se reţine că nu pot fi ignorate şi nici nevalorificate efectele juridice generate de chiar manifestarea de voinţă, exprimată fără echivoc de către contestator, în sensul renunţării exprese la cererea de pensionare iniţială din data de 16 ianuarie 2013, de care s-a luat act printr-o hotărâre de Plen C.S.M. ce nu a mai fost însă contestată.

Aşa fiind, repunerea în discuţie, în contextul de faţă, al contestării altei Hotărâri de Plen, cu nr. 877 din 3 iulie 2014, a unei solicitări asupra căreia chiar contestatorul a renunţat definitiv, nu poate constitui decât un simplu element de fapt, analizat în contextul întregii situaţii factuale şi în succesiunea actelor emise în ceea ce-l priveşte, nu însă şi un motiv de nelegalitate derivând din pretinsa nesoluţionare a respectivei cereri.

După cum s-a arătat şi în actul atacat în prezenta cauză, ulterior renunţării din aprilie 2014 la prima cerere de eliberare din funcţie prin pensionare, datată 16 ianuarie 2013, contestatorul a formulat alte cereri, având acelaşi obiect, ceea ce face ca în cuprinsul Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 să fi fost analizată cererea nouă de eliberare din funcţie din 12 martie 2014, în contextul examinării însă cu prioritate a eliberării din funcţie a magistratului ca urmare a săvârşirii cu intenţie a unei infracţiuni.

Aşadar, concluzionând asupra unui prim aspect, şi anume cel vizând cererea asupra căreia se impunea a se pronunţa Plenul C.S.M., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile contestatorului în sensul că cererea iniţială din ianuarie 2013 nu putea fi „reactivată”, urmare a renunţării exprese din partea contestatorului, în condiţiile sus arătate.

Aşa fiind toate criticile subsumate acestei chestiuni urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Printr-un set distinct de motive şi susţineri contestatorul a criticat actul atacat pentru a fi menţionat că pe durata suspendării din funcţie nu beneficiază de drepturile ce decurg din calitatea de magistrat.

O atare critică nu este întemeiată şi de altfel nici nu prezintă deplină relevanţă în cauză în condiţiile în care prin actul atacat s-a dispus eliberarea din funcţie după încetarea cazului de suspendare, respectiv la 3 iulie 2014, după ce hotărârea penală de condamnare a contestatorului a rămas definitivă prin Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014 (completul de 5 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Procedând în acest mod, intimatul C.S.M. a urmat şi s-a conformat procedurilor cu valoare de principiu stabilite prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, de asemenea neatacată, prin care s-a decis ca solicitările de eliberare din funcţie prin pensionare, de judecătorii sau procurorii suspendaţi din funcţie să fie amânate până la încetarea cazului de suspendare, pe considerentul că în intervalul suspendării, atât drepturile cât şi obligaţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi sunt suspendate.

Aşa fiind, în ceea ce-l priveşte pe contestator, nu se susţine nici acest motiv de nelegalitate, cererea sa ulterioară de pensionare formulată în intervalul suspendării din funcţie dispusă prin hotărârea secţiei pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, fiind în mod efectiv soluţionată după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare şi deci ulterior încetării motivului suspendării dispuse la 30 ianuarie 2013.

În legătură cu acest aspect Înalta Curte reţine totodată, în ciuda naturii complexe şi extinse a criticilor şi susţinerilor contestatorului, ce vizează inclusiv drepturile salariale ce i-au fost îngrădite pe durata suspendării din funcţie, că obiectul analizei, în raport de investirea în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată cu modificări, îl constituie numai soluţia dispusă prin Hotărârea intimatului nr. 877 din 3 iulie 2014, constând în propunerea de eliberare din funcţie a contestatorului, urmare a unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni şi respectiv în respingerea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare.

Din această perspectivă, raportat la prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, sus redat, Înalta Curte arată că nu se poate reţine că intimatul C.S.M. şi-ar fi exercitat dreptul de apreciere şi de alegere a motivului imputabil de eliberare din funcţie, în mod arbitrar, abuziv, în afara limitelor conferite de lege puterii sale discreţionare, chiar în lipsa unei prevederi legale exprese prin care să fie reglementată o ordine de prioritate atunci când intră în concurs două sau mai multe cauze care conduc la eliberarea din funcţie a judecătorului sau procurorului.

Nu mai puţin însă, Înalta Curte reafirmă că în contextul cauzei de faţă, raportat chiar la obiectul analizei întreprinse de intimatul C.S.M. prin actul atacat, că excede cenzurii şi examinării legalităţii de către această instanţă a deciziei de pensionare emise în favoarea contestatorului şi a drepturilor derivând din conţinutul acestui act, necontestat conform procedurilor distincte care de asemenea exced competenţelor materiale ale acestei instanţe.

Mai mult, este de precizat astfel cum a afirmat şi intimatul C.S.M. prin întâmpinarea depusă, că nu-i sunt aplicabile în nici un mod contestatorului prevederile art. 832 alin. (1) din Legea nr. 118/2004, pentru completarea Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi este firesc să fie aşa câtă vreme contestatorul nu a suferit o condamnare pentru o infracţiune de corupţie şi ca atare nu se impune aplicarea sancţiunii cuprinse în textul arătat în sensul înlăturării de la beneficiul pensiei de serviciu prevăzut de art. 81 şi 82 din Legea nr. 303/2004.

În fine, concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte arată că în condiţiile în care, în cuprinsul actului atacat nu se face nicio menţiune şi nici nu s-a dispus vreo măsură cu referire la drepturile de pensie ale contestatorului, cuprinse într-o decizie de pensionare (Decizia nr. 190664 din 9 mai 2012 eliberată de C.J.P. sector 5) rămasă definitivă, prin necontestare în termenul legal, despre care intimatul C.S.M. avea deplină cunoştinţă, actul fiind depus şi anexat cererilor de pensionare chiar de către contestator, în mod evident că nici analiza de legalitate a Înaltei Curţi nu vizează şi nici nu afectează o atare decizie, dată fiind,cum s-a arătat deja, şi necompetenţa materială a acestei instanţe într-o atare materie.

Prin urmare, raportat la cele sus precizate, se va reţine că şi celelalte critici de nelegalitate ale contestatorului în conexiune cu dezlegările date de Înalta Curte, apar ca nefiind întemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.

În fine, nefondate apar şi susţinerile referitoare la aplicarea şi interpretarea unitară de către Înalta Curte a prevederilor art. 65 din Legea nr. 303/2004, cu trimitere expresă la Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios aadministrativ și fiscal, nr. 2032 din 30 aprilie 2014 privindu-l pe dl. N.M., întrucât premisele factuale ca şi cele juridice între cele două cauze, sunt diferite, în sensul că în cazul din urmă arătat, hotărârea invocată a fost precedată de o altă decizie judecătorească irevocabilă care a obligat practic C.S.M. să soluţioneze cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, chiar pe durata suspendării din funcţie, ceea ce în cazul contestatorului nu a existat.

Reţinând aşadar, în limitele şi pentru argumentele sus arătate, că hotărârea de plen atacată nu este afectată de viciul nelegalităţii şi că, pentru aceleaşi motive, nu pot fi primite criticile contestatorului, urmează ca Înalta Curte să respingă ca neîntemeiată contestaţia formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia formulată de C.D. împotriva Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 371/2015. Contencios. Alte cereri. Revizuire -...  ICCJ. Decizia nr. 358/2015. Contencios. Conflict de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 356/2015. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond