ICCJ. Decizia nr. 365/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 365/2015
Dosar nr. 1535/2/2012*
Şedinţa publică de la 2 februarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.C., a solicitat instanţei: să dispună anularea Ordinului nr. 123/P din data de 08 februarie 2012 al preşedintelui A.N.C. de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române; să constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991 pentru acordarea cetăţeniei române; să oblige pârâta la emiterea ordinului de acordare a cetăţeniei române şi la publicarea acestuia în M. Of. al României, Partea I, cu cheltuieli de judecată.
La data de 22 mai 2012, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză a instituţiei care a dat aviz la cererea sa de acordare a cetăţeniei române, iar, la data de 11 decembrie 2012, a solicitat introducerea în cauză a S.I.E.
2. Hotărârile pronunţate de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 749 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâţii A.N.C. şi S.I.E.;
- a anulat Ordinul nr. 123/P din 08 februarie 2012 emis de pârâta A.N.C.;
- a obligat pârâta A.N.C. să programeze reclamantul la interviu în vederea soluţionării cererii de acordare a cetăţeniei române;
- a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei A.N.C. la emiterea ordinului de acordare a cetăţeniei române şi publicare a acestuia în M. Of. respectiv de anulare a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, ca inadmisibile.
Reclamantul H.M. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 749/19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 3202 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 749 din 19 februarie 2013, formulată de reclamantul H.M.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3202 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul H.M., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1535/2/2012*.
Împotriva sentinţei civile nr. 749 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.C., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1535/2/2012*.
4. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia civilă nr. 7395 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de recurentul-reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul-reclamant H.M. împotriva sentinţei civile nr. 3202 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1535/2/2012, şi de recurenta-pârâtă A.N.C. împotriva sentinţei civile nr. 749 din 19 februarie 2013, pronunţată în acelaşi dosar, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În esenţă, Curtea de apel a reţinut că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 299 raportat la art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, instanţa competentă material să judece recursul formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti este cea imediat superioară ierarhic celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Hotărârile recurate au fost pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în primă instanţă, după intrarea în vigoare, intervenită la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, care, prin art. 7, a modificat normele de competenţă prevăzute de art. 19 alin. (4) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, însă, în cauză, hotărârea prin care a fost soluţionată acţiunea a fost pronunţată la data de 19 februarie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. A mai reţinut instanţa că hotărârile recurate, pronunţate de curtea de apel, nu intră nici sub incidenţa directă a textului art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin art. 7 din Legea nr. 2/2013, deoarece acela se referă la hotărârea tribunalului care este supusă recursului înaintea curţii de apel, nefiind deci aplicabile nici dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 2/2013.
În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de judecată în recurs conform dreptului comun, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 299, art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.
5. Considerentele Înaltei Curţi
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1535/2/2012*.
La termenul de judecată de astăzi, î n temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei de a soluţiona recursurile declarate de reclamantul H.M. şi de pârâta A.N.C., excepţie pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea motivelor invocate în cererile de recurs.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, reclamantul H.M. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 123/P din data de 08 februarie 2012 al preşedintelui A.N.C. prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a cetăţeniei române; constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991 pentru acordarea cetăţeniei române; obligarea pârâtei la emiterea ordinului de acordare a cetăţeniei române şi la publicarea acestuia în M. Of. al României, Partea I, cu cheltuieli de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 19 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„ Art. 19. - (1) Preşedintele A.N.C., constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite într-un termen ce nu va depăşi 3 zile ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la data emiterii ordinului.
(2) În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, preşedintele A.N.C. respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei.
(3) Ordinul preşedintelui A.N.C. de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti. ”
Conform dispoziţiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că litigiile având ca obiect anularea ordinului de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române se soluţionează în recurs, de Curtea de Apel Bucureşti.
În speţă, se observă că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 februarie 2012, iar, la data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013, cauza se afla în curs de judecată în primă instanţă, erau incidente următoarele dispoziţii din legea respectivă:
- dispoziţiile art. 7 pct. 1, care au modificat alineatul (4) al articolului 19 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, în sensul celor arătate anterior;
- dispoziţiile art. 23 alin. (1), conform cărora „p rocesele în primă instanţă (…) în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”. Aplicabilitatea acestor dispoziţii este justificată de faptul că, la data de 15 februarie 2013, prezentul litigiu se afla în curs de judecată în primă instanţă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar, ca urmare a modificării de competenţă, trebuia să fie judecat de instanţele devenite competente, potrivit modificării dispuse de art. 7 pct. 1 din aceeaşi lege, respectivă, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, iar, în recurs, de Curtea de Apel Bucureşti;
- pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 23 alin. (1), se impunea a se face aplicarea prevederilor art. 23 alin. (3) şi (4) din lege, conform cărora: „p rocesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale”, „ pe cale administrativă”.
În consecinţă, conform art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte nu este competentă material să soluţioneze recursurile declarate în prezentul litigiu privind anularea ordinului de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române, competenţa revenind Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 19 alin. (4) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în cauză în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamantul H.M. împotriva sentinţei civile nr. 3202 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, și de pârâta A.N.C. împotriva sentinţei civile nr. 749 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 373/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 368/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
