ICCJ. Decizia nr. 380/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 380/2015
Dosar nr. 11374/109/2012
Şedinţa publică de la 3 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. 11374/109/2012 reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş, anularea deciziei prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare pentru suma de 1.334.280 lei, alături de SC T.G.D.R. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 2935 din 21 mai 2013 Tribunalul Argeş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2013, reclamantul a precizat că înţelege să conteste Decizia nr. 195782 din 06 iulie 2012 emisă de D.G.F.P. Argeş - A.F.P. Piteşti, prin care s-a răspuns la contestaţia prealabilă, şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 145125 din 18 august 2012.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 218 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea cererii formulate de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti, reprezentată de A.J.F.P. Argeş (fostă D.G.F.P. Argeş), anularea Deciziei nr. 195782 din 6 iulie 2012 şi a Deciziei nr. 145125 din 18 mai 2012 emise de D.G.F.P. Argeş şi obligarea pârâtei la plata sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 145125 din 18 mai 2012 s-a stabilit angajarea răspunderii solidare a reclamantului P.D. în vederea realizării creanţelor fiscale în sumă de 1.334.280 lei reprezentând debite în valoare de 956.598 lei şi accesorii aferente de 377.682 lei.
Decizia a fost emisă la data de 18 mai 2012, raportându-se la perioada în care P.D. a exercitat funcţia de administrator în cadrul SC T.G.D.R. SRL.
Chiar în decizie se arată că reclamantul a deţinut calitatea de administrator şi asociat până la data de 22 decembrie 2009, dată la care a cesionat părţile sociale către C.M.D., pierzând calitatea de asociat şi administrator.
Forma C. proc. fisc. în vigoare la data pierderii calităţii de asociat şi administrator al societăţii debitoare prevedea în categoria faptelor susceptibile să determine antrenarea răspunderii solidare pentru datoriile societăţii: dobândirea cu rea-credinţă, în orice mod de active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea; provocarea insolvabilităţii persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
Prin urmare, numai pentru asemenea fapte se poate dispune antrenarea răspunderii solidare în privinţa reclamantului, însă în cauză autoritatea fiscală a avut în vedere faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care nu erau prevăzute pe perioada exercitării mandatului de către reclamant.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 218 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti, reprezentată prin A.J.F.P. Argeş, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 145125 din 18 mai 2012, conform art. 25 alin. (2) lit. f), art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus angajarea răspunderii pentru suma de 1.334.280 lei asupra numitului P.D.
Luând în considerare motivele prezentate de organul fiscal competent, emitent al deciziei, motivaţia reclamantului, documentele existente la dosarul cauzei, precum şi actele normative în vigoare, s-a considerat nerelevantă situaţia cesionării părţilor sociale ale agentului economic la data de 22 decembrie 2009, întrucât obligaţiile înregistrate de SC T.G.D.R. SRL rezultă şi din perioada în care numitul P.D. avea calitatea de asociat şi administrator al societăţii.
Mai mult, debitoarea SC T.G.D.R. SRL avea posibilitatea ca, prin reprezentanţii săi legali, în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, să solicite intrarea în insolvenţă, constatând că se află în imposibilitatea de a-şi achita obligaţiile fiscale.
Prima instanţă nu a analizat în profunzime cauza şi nu a ţinut cont de evoluţia evenimentelor descrise de autoritatea pârâtă şi cu aplicarea greşită a legii a dispus anularea actelor administrative emise pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului.
De asemenea, nu a fost avut în vedere faptul că la data preluării societăţii de către cesionarul Cobzaru Mihai existau obligaţii neachitate către bugetul statului de aproximativ 29.000 lei, faţă de care răspunderea îi revenea în exclusivitate fostului asociat şi administrator P.D.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţe, respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă, ca fiind legale şi temeinice.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul P.D. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei civile nr. 218 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
II. Aprecierile Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea primei instanţe, în sensul admiterii cererii reclamantului P.D. şi anulării actelor administrative contestate reprezentate de Deciziile nr. 145125 din 18 mai 2012 şi nr. 195782 din 06 iulie 2012 emise de autoritatea pârâtă, se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că la emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare a reclamantului P.D. pentru datoriile societăţii SC T.G.D.R. SRL, în vederea realizării creanţei în valoare totală de 1.334.280 lei, autoritatea pârâtă a avut în vedere faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010, care însă nu erau prevăzute pe durata exercitării mandatului de administrator al societăţii de către reclamant.
Cum reclamantul a deţinut calitatea de administrator şi asociat până la data de 22 decembrie 2009, când a cesionat părţile sociale către numitul C.M.D., împrejurare necontestată în cauză, angajarea răspunderii sale solidare pentru datoriile societăţii putea fi antrenată pentru faptele prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 92/2003, forma în vigoare în perioada în care reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul societăţii.
Prin urmare, organele fiscale trebuiau să invoce, să dovedească şi să reţină în sarcina reclamantului fie dobândirea cu rea-credinţă, în orice mod, de active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea, fie provocarea insolvabilităţii persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
Cum niciuna dintre aceste fapte nu a fost invocată în decizia de angajare a răspunderii solidare, în mod just prima instanţă a reţinut nelegalitatea acesteia, precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat hotărârea primei instanţe nu au fost combătute în niciun fel de recurentă, întreaga motivare a cererii de recurs reprezentând o reluare a etapelor procedurii de angajare a răspunderii solidare, precum şi a motivelor expuse în deciziile contestate.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti prin A.J.F.P. Argeş va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, către intimatul P.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş împotriva sentinţei nr. 218/F/Cont din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata, către intimatul-reclamant P.D., a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 379/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
