ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 385/2015
Dosar nr. 329/2/2013
Şedinţa publică de la 3 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3200 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului M.M. de colaborator al securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit Notei de Constatare din 28 septembrie 2012, în baza cererii din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificat pârâtul M.M., domiciliat în com. Ciocăneşti, judeţ Dâmboviţa, cu Dosarul de reţea nr. R/162976 (cota C.N.S.A.S.), în trei volume, depus în fotocopii certificate la dosar (filele 34 - 98), din care rezultă că pârâtul, fiind elev în anul IV de studii la Liceul A.S. din Olteniţa, a fost recrutat în anul 1972, pentru a furniza informaţii în Problema „T.", fiindu-i atribuit numele conspirativ „E.C".
La data de 02 decembrie 1974 a fost scos din reţeaua informativă, deoarece „s-a stabilit în Bucureşti la o rudă de a sa" şi „a fost semnalat la I.M.B. Securitate, însă nu le este util". În anul 1977, în timpul satisfacerii stagiului militar la Compania Salonta, Pichetul Salonta - Vest, pârâtul a fost recrutat de Biroul C.I. al U.M. X Oradea, „în scopul reactivării şi folosirii lui în continuare în munca informativă". La data de 08 februarie 1977 a semnat un Angajament (fila 57). Ulterior, în anul 1978, după trecerea în rezervă, a fost abandonat din reţea, în acelaşi an fiind recrutat în calitate de colaborator de către U.S. Ilfov, Serviciul 1, în scopul „prevenirii din timp a apariţiei unor aspecte negative în rândul unor tineri de pe raza oraşului Olteniţa", pârâtul fiind angajat ca pedagog la Liceul Industrial din Olteniţa.
În continuare, evocând conţinutul notelor de constatare, prima instanţă a arătat că notele informative ale pârâtului au fost de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate, fiind încălcat dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniei şi de conştiinţă prevăzut de art. 28 şi art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul M.M., solicitând casarea acesteia şi, după rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul C.N.S.A.S.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru, în esenţă, următoarele argumente:
(i) A fost încălcat principiul preeminenţei dreptului, întrucât, faţă de inconsistenţa materialului probator, este evident că hotărârea a fost pronunţată sub impresia că relaţia în sine cu Securitatea, neinterzisă de legile trecutului, poate constitui temeiul unor efecte juridice prevăzute de reglementările integral contemporane;
(ii) Hotărârea este netemeinică, fondându-se pe înscrisuri neconcludente pentru obiectul pricinii;
(iii) Hotărârea este netemeinică, deoarece obiectul pricinii nu este dovedit prin probe independente;
(iv) Informaţiile pretins furnizate nu erau de natură să limiteze drepturi şi libertăţi fundamentale;
(v) Hotărârea contravine art. 53 din Constituţia României şi art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurentul-pârât, raportat la cadrul normativ aplicabil ca şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.
În speţă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât M.M. fost verificat sub aspectul existenţei calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, în virtutea calităţii sale de deţinător al titlului de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, în baza art. 3 lit. z) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Prima instanţă, după analizarea amplului material depus în probaţiune de către C.N.S.A.S. - note informative, rapoarte, note de relaţii etc. - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului M.M.
Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.
Reevaluând probele administrate de către prima instanţă, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Astfel, din definiţia legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale omului”.
Fără a mai evoca conţinutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include angajament semnat olograf de către pârât, note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, note de analiză şi rapoarte de informare, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut au prezentat interes pentru organele de securitate, au fost apreciate şi exploatate, aspecte care se circumscriu dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist şi, în acelaşi timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.
Contrar susţinerilor recurentului, înscrisurile administrate au caracter pertinent şi concludent, reprezentând probe admisibile în acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii conform O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul - recurent contestă pentru prima oară, în recurs, conţinutul şi caracterul acestor înscrisuri, neprezentând, însă, nici o probă contrară.
În continuare, Înalta Curte mai constată că legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile „să vizeze” îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar informaţiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.
Faptul că instanţa de fond a redat, în considerente, unele elemente de fapt care nu au suport în materialul probator reprezintă strict o eroare formală, care nu afectează legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, câtă vreme aspectele care reies din conţinutul notelor informative examinate de prima instanţă întrunesc un „minim necesar de gravitate” pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Conchizând, Înalta Curte reţine că în cauză nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinţei recurate, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.M. împotriva sentinţei nr. 2578 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 380/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
