ICCJ. Decizia nr. 389/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 389/2015
Dosar nr. 661/1/2014
Şedinţa publică de la 3 februarie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză
Prin Decizia civilă nr. 4.363 din 26 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 5.653 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prin actul administrativ supus controlului de legalitate, anume Ordinul nr. 671 din 30 iulie 2010 emis de preşedintele C.N.P.A.S., prin care s-a aprobat modelul deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-au asigurat numai condiţiile pentru executarea prevederilor H.G. nr. 737/2010, la rândul ei adoptată în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, invocată de recurentă, a fost abrogată expres prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Regimul juridic al pensiei de serviciu de care beneficia recurenta-reclamantă, ca fost diplomat în structurile de specialitate ale M.A.E., a fost modificat prin lege, iar nu printr-un act administrativ normativ de nivel inferior: ordin de preşedinte C.N.P.A.S., cum susţine atât în acţiunea judiciară, cât şi prin motivele de recurs.
Modelele (formularele) aprobate prin ordin nu fac decât să reia dispoziţiile H.G. nr. 737/2010 şi ale Legii nr. 119/2010, necuprinzând nici un element de noutate.
Împrejurarea că după emiterea ordinului, H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată (prin O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010) nu înlătură efectele produse de acest act normativ în perioada cât a fost în vigoare, întrucât abrogarea nu are efect retroactiv.
Analiza reglementării primare, Legea nr. 119/2010, prin prisma prevederilor constituţionale relative la garantarea dreptului de proprietate (art. 44) ori a dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale s-a realizat în mai multe rânduri de către Curtea Constituţională care a considerat, în esenţă, că partea necontributivă a pensiei de serviciu ("suplimentul din partea statului") este supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare necesare şi că suprimarea acesteia pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii (Decizia nr. 873/2010).
2. Cererea de revizuire formulată
Împotriva Deciziei civile nr. 4.363 din 26 octombrie 2012 a formulat cerere de revizuire recurenta A.M., cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Revizuenta a criticat faptul că, în soluţionarea recursului, a fost considerată nerelevantă motivarea privind incidenţa dispoziţiilor Convenţiei pentru Drepturile Omului, ale dreptului comunitar şi consecinţele încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar în cauza dedusă judecăţii.
A reluat criticile privind legalitatea actelor administrative contestate şi a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate, admiterea recursului său şi casarea Sentinţei civile nr. 5.653 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Conform acestor dispoziţii legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o instanţă de recurs când evocă fondul, însă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de text.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326 C. proc. civ.
În speţă, revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementează un motiv special de revizuire, anume pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Admisibilitatea cererii de revizuire nu va fi examinată prin prisma îndeplinirii condiţiei ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul, raportat la Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 a Curţi Constituţionale a României, prin care s-a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
Înalta Curte constată, însă, că argumentele dezvoltate de revizuentă nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipoteza specifică avută în vedere de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care aceasta nu a indicat norma de drept comunitar care ar fi fost încălcată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Simpla evocare a unor principii generale stabilite prin Tratatul privind Uniunea Europeană şi Carta drepturilor fundamentale nu pot determina, în aceste condiţii, reexaminarea soluţiei pronunţate de instanţa de control judiciar.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.M. împotriva Deciziei nr. 4.363 din 26 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 385/2015. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
