ICCJ. Decizia nr. 416/2015. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 416/2015
Dosar nr. 1253/44/2011*
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1253/44/2011, reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând:
- obligarea pârâtului Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti la plata, în favoarea statului, a unei amenzi de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data pronunţării hotărârii în prezenta cauză şi până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 261/44/2010;
- obligarea aceluiaşi pârât la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data pronunţării hotărârii asupra prezentei acţiuni şi până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata câtre reclamant a sumei de 10 000 RON, reprezentând cheltuielile de judecată izvorâte din Dosarul nr. 261/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aplicat pârâtului Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a obligat acelaşi pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru întârziere de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză împotriva sentinţei civile nr. 53 din 2 februarie 2012, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentele au adus, în esenţă, aceleaşi critici hotărârii atacate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor formulând motive de recurs şi pe capătul de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Un prim motiv de recurs s-a referit la faptul că prima instanţă, în soluţionarea pe fond a cauzei, nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părţilor şi implicit, dreptul părţilor la un proces echitabil.
În acest sens, recurentele au susţinut că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea normelor de procedură privind citarea, în nume personal, a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor , cu toate că amenda a fost aplicată acestei părţi, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.
A doua critică s-a referit la faptul că Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, pornind de la atribuţiile acestuia stabilite prin art. 3 din H.G. nr. 1068/2007, atribuţia privind emiterea titlului de despăgubiri aparţinând, exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care apreciază că sancţiunea amenzii se poate aplica comisiei în întregul său şi nu preşedintelui acesteia, ţinând cont de caracterul colegial al deciziilor adoptate şi de lipsa unei subordonări ierarhice a membrilor comisiei faţă de preşedinte.
Recurentele au mai formulat critici şi cu privire la fondul cererii, în sensul că Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi-a îndeplinit toate atribuţiile stabilite de lege în sarcina sa, respectiv, în Dosarul nr. 46212/CC a desemnat evaluator, însă din motive neimputabile Comisiei, evaluatorul a anunţat că se află în imposibilitate de a întocmi un raport de evaluare.
O altă critică a sentinţei recurate s-a referit la faptul că instanţa de fond a dispus, nelegal, obligarea Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unor despăgubiri de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt în sensul aplicării despăgubirilor pentru întârziere conducătorului autorităţii publice, ci doar în sensul aplicării amenzii ca măsură de constrângere a acestuia, în situaţia în care, nu depune diligenţele în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Prin recursul său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul obligării acestei autorităţi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000 RON.
Această autoritate a apreciat că, în raport cu împrejurarea că litigiul s-a soluţionat la primul termen de judecată, prima instanţă trebuia să aprecieze că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu complexitatea dosarului şi să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.
4. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor declarate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1253/44/2011, au fost admise recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond, deşi a admis acţiunea reclamantului şi a dispus obligarea Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor atât la plata, în favoarea statului, a amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi în favoarea reclamantului a unor despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, a soluţionat cauza fără citarea, în nume personal a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, încălcând astfel principiul dreptului la apărare şi al contradictorialităţii procesului civil şi implicit dreptul la un proces echitabil, consfinţite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
5. Hotărârea primei instanţe, după rejudecarea cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 212 din 16 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi , secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1253/44/2011*, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi în consecinţă, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că, au fost respinse capetele de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariu mediu brut pe economie şi la despăgubiri de 20% din salariu mediu brut pe economie, ca nefondate, şi a fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor , sunt întemeiate. Instanţa a constatat că aceşti pârâţi nu au avut calitate procesuală în dosarul soluţionat prin decizia nr. 2540/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind obligată la emiterea titlului de despăgubiri doar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe de altă parte, a constatat că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, fără personalitate juridică.
Totodată, a reţinut instanţa că decizia de acordare a despăgubirilor se emite exclusiv de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu au competenţe în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi a despăgubirilor trebuie să fie consecinţa neexecutării culpabile a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de a face într-un anumit termen.
A reţinut instanţa că pe parcursul soluţionării cererii de faţă au fost adoptate O.U.G. nr. 4/2012 şi Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi s-a instituit o nouă procedură, fiind înfiinţate noi entităţi cu atribuţii în ceea ce priveşte emiterea titlurilor de compensare pentru imobilele imposibil de restituit în natură. Această modificare legislativă se circumscrie în limitelor puterii discreţionare a statului în ceea ce priveşte alegerea modalităţii de garantare a drepturilor patrimoniale, cât şi a termenului necesar pentru aplicarea măsurilor reparatorii.
Faţă de cele arătate, instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine la acest moment o culpă în sarcina pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în executarea deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere modificările legislative intervenite.
Cu privire la ultimul capăt al acţiunii reclamantului, instanţa a constatat că este întemeiat, motiv pentru care, a obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în Dosarul nr. 261/44/2010, conform chitanţei aflate la Dosarul nr. 1253/44/2011.
6. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 212 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii solicitării reclamantului privind obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Instanţa în mod nelegal a obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pe care reclamantul M.P. le-ar fi efectuat în Dosarul nr. 261/44/2010.
În mod greşit a reţinut instanţa că pârâta a căzut în pretenţii în privinţa cheltuielilor de judecată, întrucât reclamantul pe fondul litigiului iniţial, respectiv în Dosarul nr. 261/44/2010, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, nu a solicitat cheltuieli de judecată. Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligaţia de a face.
În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de către reclamant în stadiul procesual al căii de atac formulate împotriva sentinţei civile nr. 151/2010, acesta a menţionat, după cum se reţine şi în cuprinsul deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 261/44/2010, că nu solicită cheltuieli de judecată, precizând că le va cere pe cale separată.
Având în vedere caracterul special al dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, a căror aplicare se solicită în prezenta cauză, reclamantul nu putea cere pe această cale obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, implicit, a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de continuatoare a comisiei menţionate, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 261/44/2010.
În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant în Dosarul nr. 261/44/2010, apreciind că suma de 10.000 RON este mult prea mare pentru un singur stadiu procesual de soluţionare a cauzei înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 261/44/2010.
Recurenta a arătat că prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie o limitare în ceea priveşte onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, în acest sens fiind prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
7. Apărările formulate de intimaţii-pârâţi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - G.B. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - G.B. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a solicitării reclamantului de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii-pârâţi au formulat aceleaşi apărări, susţinând că prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 261/44/2010, a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, fără a se stabili în sarcina acesteia obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.
Mai mult decât atât, având în vedere caracterul special al dispoziţiilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, o astfel de solicitare este inadmisibilă, reclamantul având la dispoziţie promovarea unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv al acţiunii deduse judecăţii, având în vedere îndrumările cu caracter obligatoriu stabilite prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1253/44/2011 , se constată că prin hotărârea recurată, în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Astfel, prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 53 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei instanţei de recurs s-a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza fără citarea, în nume personal, a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, încălcând principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil şi s-a dispus ca în rejudecare, Curtea de apel să aibă în vedere şi celelalte critici formulate de recurentele-pârâte, ca apărări de fond.
În conformitate cu dispoziţiile 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Având în vedere că, în raport de motivele de recurs formulate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul justificării calităţii procesuale pasive a pârâţilor Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, se reţine că, în mod greşit judecătorul fondului a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa acestor pârâţi, motiv pentru care, excepţia analizată urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată izvorâte din Dosarul nr. 261/44/2010, critica formulată de recurenta-pârâtă, este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În conformitate cu prevederile legale menţionate, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii.
În cauză, se constată că prin sentinţa civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 261/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galaţi, str. C.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul iar prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 261/44/2010, s-a dispus admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamant şi obligării pârâtei la emiterea titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunţarea respectivei decizii.
În practicaua deciziei pronunţate în calea de atac a recursului s-a consemnat că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată, precizând că le va cere pe cale separată.
Cum în litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr. 261/44/2010, în raport de precizările formulate de reclamant cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa de control judiciar nu a stabilit în sarcina pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată iar obiectul prezentei acţiuni deduse judecăţii îl constituie aplicarea sancţiunii şi a despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nepunerea în executare a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că este neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată izvorâte din Dosarul nr. 261/44/2010, urmând a fi respinsă.
În condiţiile arătate, în raport de soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra capetelor de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariul mediu brut pe economie şi la despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie, acţiunea formulată de reclamant urmează a fi respinsă, în integralitate, ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 212 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului M.P., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 417/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
