ICCJ. Decizia nr. 419/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 419/2015
Dosar nr. 845/46/2012
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 351/F/Cont din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Piteşti a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova.
Împotriva acestei sentinţe, SC A. SRL a declarat recurs, fiind invocate dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
La termenul stabilit pentru soluţionarea recursului formulat, din data de 4 decembrie 2013, instanţa de control judiciar a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an, în vederea discutării excepţiei perimării.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 250 C. proc. civ., instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. şi va constata perimată cererea de recurs formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 351/F/Cont din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 418/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 420/2015. Contencios. Excepţie de... → |
---|