ICCJ. Decizia nr. 427/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 427/2015
Dosar nr. 6994/2/2013
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin Încheierea de şedinţă de la data de 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti instanţa a luat act de cererea reclamantei de renunţare la capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate invocată şi a dispus respingerea excepţiei de prematuritate a acţiunii ca neîntemeiată, precum şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.
Instanţa a admis cererea de suspendare a executării H.G. nr. 740/2013 formulată de reclamanta C.N.S.M. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul-Ministru V.V.P. şi intervenienta accesorie A.N.F.P., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Guvernul României, criticând hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
2.1. Motivele de casare. Principalele argumente invocate
Recurentul a arătat că motivele de casare se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., urmând a demonstra că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii şi cuprinde motive contradictorii.
Recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe privind suspendarea executării H.G. nr. 740/2013 nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii.
S-a susţinut, în cadrul primului motiv de recurs formulat, faptul că dispoziţiile legale dispun că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei este criticabilă sub aspectul dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, deşi cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 15 din actul normativ menţionat, arătându-se şi faptul că, deşi s-a adus la cunoştinţa instanţei faptul că au fost executate dispoziţiile ce se solicită a fi suspendate şi a fost invocată lipsa de interes a intimatei-reclamante, totuşi instanţa a omis deliberat chestiuni esenţiale din apărările formulate.
O altă critică formulată de recurent se referă la nelegalitatea soluţiei date asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante raportat la dispoziţiile art. 52 din Constituţia României şi ale Legii nr. 554/2004.
Recurentul a arătat că din motivarea instanţei rezultă că s-a reţinut faptul că reclamanta utiliza doar o parte a imobilului menţionat în H.G. nr. 740/2013, astfel încât nu era permisă în nici un caz suspendarea integrală a actului. Totodată a fost criticată soluţia dată de instanţa de fond şi pentru aspectul faptului că a fost reţinută legitimitatea procesuală activă pentru drepturi ce decurg dintr-un contract privat, soluţie ce este contrară dispoziţiilor art. 52 din Constituţia României coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, precum şi în dezacord cu jurisprudenţa constantă a instanţei supreme.
Referitor la fondul cererii de suspendare formulate, recurentul a criticat faptul că instanţa de fond în dezacord cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o procedură specială şi sumară, a analizat şi şi-a însuşit nejustificat susţinerile verbale ale intimatei, care priveau exclusiv fondul litigiului.
3. Apărările intimatei
C.N.S.M. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Guvernul României şi menţinerea ca legală şi temeinică a Încheierii din data de 18 decembrie 2013. A răspuns pe larg la toate motivele de recurs formulate şi a arătat că în mod corect s-a dispus suspendarea actului administrativ atacat, întrucât a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Prin întâmpinarea formulată de A.N.F.P. s-a solicitat admiterea recursului formulat de Guvernul României şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 740/2013.
4. Procedura de soluţionare a recursului
4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin Încheierea din 9 octombrie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentului Guvernul României ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2 Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că suspendarea executării actului administrative unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că acestea îndeplinesc exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Nu poate fi primită nicio critică făcută de recurent, instanţa de control judiciar reţinând că instanţa de fond a motivat soluţia ce a fost luată, cu respectarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, în mod corect, a fost dispusă suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, având în vedere faptul că reclamanta a sesizat instanţa de judecată şi cu cererea de anulare a H.G. nr. 740/2013, prin aceeaşi cerere în care a solicitat şi suspendarea actului, fiind astfel în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, care permit suspendarea executării actului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că sunt indicate aspecte ale cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea pârâtă.
Nici critica cu privire la greşita soluţionare a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, reţinând că, în mod corect, a fost dezlegată această excepţie de instanţa de primă jurisdicţie, care a reţinut că reclamanta a afirmat o vătămare ce decurge din adoptarea Hotărârii de Guvern atacate.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 noul C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 426/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 428/2015. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
