ICCJ. Decizia nr. 502/2015. Contencios. Pretentii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 502/2015
Dosar nr. 4131/1/2014
Şedinţa publică de la 9 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4270 din 12 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de M.A.N. - D.L.A.J., a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea formulată de M.A.N. şi a obligat pârâta SC S. SRL la plata sumei de 126.832,44 lei către reclamant reprezentând chirie restantă pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 şi penalităţile de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 6172 din 20 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 263/42/2010 Înalta Curte a admis recursul M.A.N. împotriva sentinţei nr. 272 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu recomandarea de a fi analizată cauza în limitele sesizării.
S-a constatat că s-a efectuat practic o compensare de către expert a chiriei datorate pentru spaţiul, cu alte plăţi fără să existe o cerere de investire a instanţei în acest sens.
În privinţa penalităţilor de întârziere s-a stabilit că în situaţia contractelor administrative nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 469/2002 şi că se impune respectarea clauzei înscrise în contract la art. 23.
S-a recomandat refacerea expertizei efectuate în primul ciclu procesual, iar la calcularea penalităţilor de întârziere să fie avută în vedere clauza de la art. 23 din contract.
În speţă, judecătorul fondului, în raport de îndrumările instanţei de casare avea obligaţia să stabilească cuantumul pretenţiilor reclamantului în limitele sesizării şi în conformitate cu clauzele contractuale.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă, a stabilit cuantumul chiriei restante datorate de pârâtă reclamantului la suma de 148 lei şi 39.698 lei penalităţi de întârziere.
Din considerentele hotărârii rezultă că în cauză, chiria a fost stabilită pentru folosinţa construcţiei nu şi pentru obiectele de inventar, mijloace fixe şi materiale.
S-a apreciat că procesul-verbal încheiat de părţi la data de 16 februarie 2004, invocat de reclamant nu poate avea valoare juridică a unui act adiţional care să modifice obiectul contractului de închiriere din 8 ianuarie 2002 şi prin care s-a stabilit că s-a închiriat imobilul format din construcţii în suprafaţă de 1.638 mp situat în Buzău.
În acest fel judecătorul fondului şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul G.I., refăcut după depunerea obiecţiunilor de către pârâta SC S. SRL prin care s-a concluzionat că obiectul închirierii l-a format numai imobilul construcţie fără obiectele de inventar, mijloace fixe şi materiale dar şi că pârâta a achitat pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006 o chirie în cuantum de 122.361 lei, rezultând o chirie neachitată în sumă de 148 de lei.
Despre penalităţile de întârziere, s-a precizat în raportul de expertiză, că au fost calculate în funcţie de plăţile efectuate de pârâtă în perioada de închiriere.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că reclamantul prin contractul de închiriere din 8 ianuarie 2002, i-a închiriat pârâtei imobilul situat în Buzău precum şi obiectele de inventar, mijloace fixe şi materiale, închirierea acestor din urmă bunuri rezultând din procesul verbal încheiat la 16 februarie 2004 cu ocazia negocierii prelungirii contractului de închiriere în conţinutul căreia pârâta recunoaşte neplata chiriei pentru imobil şi bunuri.
Predarea şi folosinţa de către pârâtă a acestor bunuri rezultă şi din considerentele hotărârii civile nr. 190 din 26 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 527/42/2008 al Tribunalului Buzău unde se face referire la procesul - verbal de predare - primire a spaţiului de închiriat cu obiectele de inventar aferente dar şi la obiectele lipsă pentru care pârâta în urma rezilierii contractului a fost obligată la plata de despăgubiri, aceste dispoziţii intrând în puterea lucrului judecat.
În aceste condiţii, având în vedere clauzele contractuale s-a apreciat că se impune acordarea chiriei aferente imobilului construcţie, dar şi pentru bunurile de inventar cuantumul acesteia fiind de 8.476, 33 lei astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză din 4 septembrie 2012.
Expertul contabil după formularea de obiecţiuni de către pârâtă a diminuat acest cuantum la suma de 148 de lei invocând mai multe plăţi făcute de către pârâtă în contul chiriei, dar nu a făcut trimitere la niciun document în acest sens, motiv pentru care această diminuare nu a fost luată în considerare.
În privinţa penalităţilor de întârziere, s-a apreciat că acestea se impun a fi calculate conform clauzei înscrise la pct. 23 din contract, în raport de cuantumul chiriei datorate şi perioada de întârziere, valoarea acestora ridicându-se la suma 118.356,12 lei sumă calculată potrivit concluziilor raportului de expertiză.
Împotriva Deciziei nr. 4270 din 12 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie intimata SC S. SRL a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire se susţine că urmare a executării contractului de închiriere, M.A.N. a introdus în instanţă două cereri de chemare în judecată: prima înregistrata iniţial la Judecătoria Buzău sub nr. 647/200/2008 - Dosar nr. 527/42/2008 al Curții de Apel Ploieşti şi cealaltă înregistrată sub nr. 76/200/2009 iniţial la Judecătoria Buzău - Dosar nr. 263/42/2010/al Curții de Apel Ploieşti.
Prin ambele cereri M.A.N. a solicitat obligarea SC S. SRL la plata unor sume reprezentând chirie neachitata stabilita conform art. 6 din Contractul de închiriere din 08 ianuarie 2002 şi penalităţi de întârziere calculate în temeiul art. 23 din acelaşi contract.
Sumele pretinse de către M.A.N. vizau în ambele cereri chiria pentru bunurile imobile stabilită conform Contractului si actelor adiţionale ulterioare, chiria pentru bunuri mobile (cratiţe, tăvi, oale, etc), la plata căreia SC S. SRL s-ar fi obligat (în opinia reclamantului M.A.N.) potrivit unui proces verbal de negociere, acesta fiind după părerea sa, un document care ar fi modificat contractul de închiriere şi penalităţi de întârziere pentru ambele chirii stabilite conform prevederilor art. 23 din Contractul de închiriere.
Prima acţiune in instanţa înregistrata la Judecătoria Buzău sub nr. 647/200/2008 a fost soluţionată prin sentinţa nr. 190 pronunţata in şedinţa publica din data de 26 septembrie 2008 in Dosarul nr. 572/42/2008 al secţiei de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Prin aceasta acţiune a fost admisă parţial cererea M.A.N., respectiv în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând chiria pentru bunurile imobile stabilită, conform art. 6 din Contractul de închiriere şi actelor adiţionale ulterioare și penalităţile de întârziere stabilite conform prevederilor art. 23 din contract, decurgând din neplata la termen a chiriei pentru imobile.
Capătul de cerere privind pretinsa chirie pentru bunuri mobile predate odată cu spaţiul închiriat a fost respins ca neîntemeiat motivat de faptul ca obiectul contractului a fost constituit doar de bunuri imobile (aflate in proprietate publica, deci cu un regim juridic special), iar prin contract si prin actele adiţionale ulterioare nu s-a prevăzut obligaţia de plata a unei chirii pentru bunurile aflate in spaţiu si predate împreună cu acesta prin proces verbal.
Cu privire la cererea de plata a chiriei pentru bunurile aflate in spaţiul închiriat curtea de apel a constatat ca prin contractul de închiriere din 08 ianuarie 2002 nu s-a stabilit in nici un fel obligaţia paratei de plata a chiriei pentru aceste bunuri, ce au fost predate odată cu spaţiul închiriat prin procesul - verbal de predare-primire.
Revizuenta precizează că există o sentinţă judecătorească definitivă prin care s-a stabilit pe fond că Stilart nu datorează M.A.N. chirie pentru alte bunuri în afara imobilelor - construcţie şi teren aferent, iar prin pronunţarea unei hotărâri contrare ne aflam în situaţia încălcării componentei res iudicata a puterii de lucru judecat, prevăzută la art. 322 alin. (7) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 190 din 26 septembrie 2008 pronunţata in Dosarul nr. 527/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea M.A.N. în ce priveşte drepturile băneşti pretinse cu titlu de chirie pentru bunurile mobile şi penalităţile decurgând din neplata acesteia, admiţând cererea doar în ce priveşte chiria pentru imobile si penalităţile decurgând din neplata la termen a acesteia.
Prin Decizia 4270 din 12 noiembrie 2014 pronunţata în Dosarul nr. 263/42/2010/al, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis cererea privind drepturile băneşti pretinse cu titlu de chirie pentru bunurile mobile şi penalităţile decurgând din neplata acesteia (pe lângă cererea privind chiria pentru imobile si penalităţile decurgând din neplata la termen a acesteia).
Aşa cum se poate observa, ultima hotărâre a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunţate mai întâi, contrarietatea dintre aceste doua hotărâri având caracter parţial, în sensul că a avut ca obiect doar soluţiile pronunţate de instanţe asupra unui capăt de cerere.
Or, daca hotărârea judecătoreasca rămâne definitiva, puterea de lucru judecat se formează deplin în ceea ce priveşte toate aspectele deduse judecaţii si, in consecinţa, efectul sau tine si părţile litigante si orice alta instanţa ori autoritate sa nu ignore hotărârea sau sa modifice in vreun fel situaţia juridica pe care a instalat-o.
Se apreciază că tripla identitate de elemente specifică autorităţii de lucru judecat este îndeplinită.
Identitatea de obiect (eadem res) care în cazul de fată vizează bunul material în privinţa căruia a fost formulată pretenţia și anume: drepturi băneşti reprezentând contravaloare chirie imobil neachitata, contravaloare chirie bunuri mobile neachitata, penalităţi de întârziere.
Identitatea de cauză (eadem causa petendi) ce priveşte, actul juridic pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare s-a urmărit prin intermediul acţiunilor, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea celor doua acţiuni, cu alte cuvinte izvorul dreptului pretins - Contractul de închiriere din 08 ianuarie 2002 și actele adiţionale modificatoare.
Identitatea de persoane (eadem condicio personarum) ce presupune existenţa aceloraşi părţi în aceeaşi calitate juridică adică titularul dreptului, respectiv al obligaţiei deduse judecăţii.
Tot legat de împrejurările care conturează condiţiile prevăzute la art. 322 pct. 7, C. proc. civ., revizuenta precizează că în cel de-al doilea proces (Dosar nr. 263/42/2010/al) nu a fost invocata excepţia autorităţii de lucru judecat.
Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În cauză, instituţia militară a încheiat cu revizuenta Contractul de închiriere din 08 ianuarie 2002. În baza Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia şi a H.G. nr. 68/2000 privind abilitarea M.A.N. de a închiria imobilele și părţi din acestea disponibile, aflate în administrarea sa si în proprietatea publică a statului.
Prin Decizia nr. 6172 din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul M.A.N., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, dispunând refacerea raportului de expertiză în raport cu prevederile art. 23 din contract, fără a se face aplicarea Legii nr. 469/2002.
Coroborând prevederile contractului de închiriere din 08 ianuarie 2002 cu prevederile procesului - verbal de negociere se constată că pentru perioada dedusă judecăţii (01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006) intimata-pârâtă datora două chirii: chirie pentru spaţiul conform contractului din 08 ianuarie 2002 şi chirie pentru obiectele de inventar conform procesului - verbal de negociere încheiat la data ele 16 februarie 2004.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că prin contractul de închiriere din 8 ianuarie 2002. instituţia militară a închiriat revizuentei imobilul situat în Buzău, precum şi obiectele de inventar, mijloace fixe şi materiale, închirierea acestor din urmă bunuri rezultând din procesul - verbal încheiat la 16 februarie 2004 cu ocazia negocierii prelungirii contractului de închiriere, adresa din 18 iunie 2007, în conţinutul căreia pârâta recunoaşte neplata chiriei pentru imobil şi bunuri.
Predarea şi folosinţa de către pârâtă a acestor bunuri rezultă şi din considerentele Hotărârii civile nr. 190 din 26 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 527/42/2008 al Tribunalului Buzău, unde se face referire la procesul - verbal de predare - primire a spaţiului de închiriat cu obiectele de inventar aferente dar şi la obiectele lipsă pentru care pârâta în urma rezilierii contractului a fost obligată la plata de despăgubiri, aceste dispoziţii intrând în puterea lucrului judecat.
Sentinţa civilă nr. 190/2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost emisă ca urmare a judecării cauzei în Dosarul nr. 527/42/2008, care face obiectul solicitării M.A.N. de a obliga revizuenta la plata chiriei pentru bunuri şi a penalităţilor de întârziere aferente acestora, pentru perioada ianuarie - aprilie 2007, în baza aceluiaşi contract de închiriere, or perioada în discuţie este cuprinsă între 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să existe hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină;
- hotărârile să fie date în dosare diferite;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de revizuentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC S. SRL împotriva Deciziei civile nr. 4270 din 12 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 263/42/2010/a1, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2015. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 504/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
