ICCJ. Decizia nr. 536/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 536/2015

Dosar nr. 11266/2/2010*

Şedinţa publică de la 11 februarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 11266/2/2C20, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.M. - M.M.F.P.S., anularea Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 emis de pârâtă, sub aspectul constatărilor, de fapt şi de drept, consemnate cu ocazia cercetării evenimentului produs la data de 14 noiembrie 2009, cu privire la: constatările referitoare la cauza producerii evenimentului reţinute la Cap. k) pct. 1 - 5; constatările referitoare la alte cauze care au concurat la producerea evenimentului reţinute la Cap. l); alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului reţinute la Cap. m); menţionarea reclamantei, în Cap. n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face referire în cap. k), l) şi m); necesitatea aplicării de sancţiuni contravenţionale stabilită la Cap. o) pct. i; efectuarea propunerii de continuare a cercetării penale stabilită la Cap. p); obligarea reclamantei la îndeplinirea măsurilor stabilite la Cap. s) pct. 1 - 6 şi 8.

Reclamanta a solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 şi obligarea autorităţii pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu.

Motivând acţiunea, reclamanta a arătat, în esenţă, că actul atacat este un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost emis în vederea executării în concret a legii de către o autoritate publică, aşa cum expres este definită I.M. prin dispoziţiile art. 1² din H.G. nr. 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. Procesul-verbal din 11 mai 2010 este act unilateral având caracter individual, producând efecte juridice faţă de subiecte de drept determinate, respectiv, stabileşte anumite obligaţii în sarcina reclamantei şi a SC A. SRL.

Reclamanta mai învederează că procesul-verbal este nelegal sub aspectul constatărilor, de fapt şi de drept, consemnate cu ocazia cercetării evenimentului din data de 14 noiembrie 2009, reţinându-se, în mod eronat, că societatea ar fi persoană răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale indicate la cap. k), l) şi m).

Cu privire la cauza producerii evenimentului (Cap. k), arată că, în speţă, nu a fost o situaţie care să impună intervenţia de urgenţă, deoarece scăpările de gaze erau evacuate în atmosferă. Scăpările de gaze în atmosferă nu puteau fi considerate pericol grav şi iminent de accidentare, din moment ce una dintre măsurile impuse de NTPEE-2008 este tocmai asigurarea evacuării în atmosferă a scăpărilor de gaze.

În procesul-verbal de cercetare se reţine, în mod greşit, faptul că starea de pericol grav şi iminent de accidentare ar fi durat 18 ore, întrucât, în fapt, starea de pericol grav şi iminent de accidentare nu a apărut în data de 13 noiembrie 2009, ci în 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 11.20, când ing. L.C. a dispus închiderea gazelor, conform art 14.65 din NTPEE-2008.

Reclamanta mai face referire la adresa depusă la comisia de cercetare a evenimentului, confirmată de primire prin semnătura d-lui inspector D.G. în data de 19 noiembrie 2009 şi la Adresa înregistrată la I.T.M. Bucureşti din 25 martie 2010.

Astfel, arată că nu a încălcat prevederile art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006 şi nici ale art 15.11,15.12,15.13 din NTPEE-2008.

Reclamanta mai menţionează că, în procesul-verbal de cercetare contestat s-a reţinut, în mod greşit, că a încălcat prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006, deoarece a dovedit îndeplinirea obligaţiei prevăzute de acest text legal, prin instructajele de securitate şi sănătate făcute salariaţilor periodic şi prin controalele efectuate pentru a verifica aplicarea măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

În fine, reclamanta a susţinut că nu au fost încălcate prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 319/2006.

Cu privire la alte cauze care au concurat la producerea evenimentului (Cap. l), reclamanta a învederat că sunt neîntemeiate constatările referitoare la faptul că deficienţele reţinute la Cap. l) ar fi fost cauzate de încălcarea de către societate a unor obligaţii.

În ceea ce priveşte susţinerea autorităţii pârâte, potrivit căreia obligaţiile lucrătorilor nu aduc atingere responsabilităţilor angajatorului reclamanta solicită a fi înlăturată ca nelegală, de vreme ce eventuala răspundere contravenţională a angajatorului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă poate fi activată doar pentru nerespectarea propriilor obligaţii, iar nu pentru obligaţii care incumbă altor subiecte de drept.

Arată în continuare că, nu este întemeiată nici reţinerea încălcării prevederilor art. 10.14 din NTPEE-2008 şi nici a celor ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Reclamanta a considerat că nu i se poate imputa nerespectarea obligaţiilor ce decurg din prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 319/2006 şi art 13.8.1 din NTPEE-2008, de vreme ce situaţia-premisă avută în vedere de aceste dispoziţii, respectiv, desfăşurarea unei activităţi comune de lucrători ai mai multor întreprinderi, nu se suprapune situaţiei de fapt de la momentul producerii accidentului.

Precizează reclamanta că, aşa cum rezultă din Normativul Unic de acordare a Echipamentului Individual de Protecţie, vestele pot fi utilizate la lucrul pe căile de circulaţie rutieră când există risc de lovire, coliziune cu mijloacele de transport, iar conţinutul documentului a fost adus la cunoştinţa salariaţilor în cauză prin afişare la loc vizibil la toate locurile de muncă şi în vestiare, precum şi în cadrul instruirii privind utilizarea echipamentului individual de protecţie. Pe de altă parte, însemnele reflectorizante sunt aplicate pe salopeta de protecţie, care, conform instrucţiunilor furnizate de producător pot fi utilizate în atmosferă potenţial explozivă.

În consecinţă, nu este întemeiată reţinerea încălcării prevederilor art. 13 lit. r) din Legea nr. 319/2006 şi art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006.

Cu privire la alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului (Cap. m), reclamanta mai precizează faptul că legislaţia în vigoare nu prevede în sarcina angajatorului obligaţia de a efectua o cercetare internă a accidentului de muncă. Pe de altă parte, societatea se află în posesia evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice.

În consecinţă, nu este întemeiată nici reţinerea încălcării prevederilor art. 7 alin. (3) lit. f) şi g) şi art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Referitor la cererea de suspendare a procesului-verbal de cercetare, reclamanta a învederat că, în cauza de faţă, sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

Astfel, în temeiul procesului-verbal atacat, reclamantei i-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, s-au stabilit măsuri pentru prevenirea altor evenimente şi au fost, de asemenea, înaintate propuneri în vederea iniţierii cercetării penale.

Reclamanta susţine că în lipsa suspendării executării actului a cărui nelegalitate este vădită, ar fi obligată să se conformeze măsurilor impuse, în mod nelegal, de către Inspecţia Muncii, ceea ce ar crea societăţii prejudicii importante nu numai de ordin patrimonial, dar şi de imagine, de natură a-i afecta bunele relaţii economice cu partenerii contractuali.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8, art. 11 alin. (1) lit. a) şi respectiv, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) lit. a) şi c), art. 11 alin. (3), art. 13 lit. e), f), r), art. 7 alin. (1) lit. d), art. 7 alin. (2), art. 7 alin. (3) lit. f), g), art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, art. 102 din H.G. nr. 1.425/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006 şi art. 10.14, 14.65, 15.11, 15.12, 15.13 din NTPEE-2008.

Apărările formulate în cauză

Pârâta I.M. - M.M.F.P.S., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, motivat de faptul că procesul-verbal contestat este un act premergător emiterii actului administrativ contravenţional şi nu este susceptibil să modifice starea unui drept anterior, ori să lezeze un interes legitim.

De asemenea, procesul-verbal de cercetare a evenimentului nu aduce atingere nici unui "drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat" al reclamantei, iar măsurile impuse nu sunt de natură să repare prejudiciul suferit de victime, ci să prevină, în măsura posibilă, producerea altor accidente pe viitor.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului atacat, pârâta a învederat că nu rezultă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ care îl reprezintă Procesul-verbal de cercetare din 11 mai 2010.

Hotărârile pronunţate în cauza

Prin Sentinţa civilă nr. 3.900 pronunţată la data de 1 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 şi a cererii de suspendare a procesului-verbal de cercetare, respectiv cu privire la cap. a) - q), u) şi v) din procesul-verbal de cercetare, şi a respins cererea de anulare şi cererea de suspendare cu privire la cap. a) - q), u) şi v) din procesul-verbal de cercetare, ca inadmisibile; a respins cererea de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap. r), s) şi t), ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap. r), s) şi t), ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 2.299 pronunţată la data de 11 mai 2012, a admis recursul formulat de reclamanta SC D.S.R. SRL şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 noiembrie 2012, sub nr. 11266/2/2010*.

Prin Sentinţa nr. 824 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta I.M. - M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiurile de drept incidente în cauză şi de considerentele deciziei de casare, obligatorii pentru instanţa de trimitere, următoarele:

În Procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 11 mai 2010 de Inspecţia Muncii, în exercitarea atribuţiilor conferite de art. 6 lit. b) din Legea nr. 108/1999 şi a prevederilor Legii nr. 319/2000, au fost menţionate rezultatele verificării şi modul de respectare a prevederilor Legii nr. 319/2006, ca urmare a evenimentului produs la data de 14 noiembrie 2009, stabilindu-se în sarcina reclamantei SC D.S.R. SRL o serie de măsuri şi termene pentru realizarea acestora, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 108/1999.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cercetarea evenimentelor care au generat un accident de muncă se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde alături de alte elemente şi procesul-verbal de cercetare, iar potrivit art. 128 din acelaşi act normativ, procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină capitolele prevăzute la lit. a) - x) ale articolului menţionat.

Instanţa a mai constatat că procesul-verbal de cercetare contestat cuprinde trei categorii de prevederi: o serie de menţiuni generice de identificare (cap. a), b), c), d), e), f), g), h), u) şi v)), necontestate; o serie de constatări şi aprecieri ale echipei de inspecţie (cap. i), j), k), l), m), n) şi q)), pe baza cărora au fost dispuse o serie de măsuri (cap. o), p), r), s) şi t)), reclamanta contestând aceste din urmă categorii de prevederi, şi îndeosebi pe cele cuprinse în cap.:

k) - Cauza producerii accidentului;

l) - Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;

m) - Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;

n) - Persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din cap. k), l) şi m); cu consecinţe asupra măsurilor dispuse în capitolele:

r) - Înregistrarea accidentului de muncă;

s) şi t): Măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi obligaţia de raportare la I.T.M.

În raport de cele prezentate, accidentul de muncă din data de 14 noiembrie 2009 s-a produs în urma unei deflagraţii urmată de incendiu, care a intervenit în urma unor emanaţii de gaze naturale prin neetanşarea unui element de cuplare a două conducte de gaz. S-a reţinut că deflagraţia a fost iniţiată posibil de o scânteie, de natură electrostatică sau mecanică, având în vedere condiţiile de lucru existente la faţa locului.

Reclamanta nu contestă constatarea de fapt în sine, ci încadrarea situaţiei de fapt concrete în sintagma de "pericol grav şi iminent de accidentare", definită de dispoziţiile art. 5 lit. k), j) din Legea nr. 319/2006, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, ca fiind "situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment", motivat de împrejurarea că în legislaţia specifică în domeniul gazelor naturale nu este definită această sintagmă, iar normele NTPEE-2008 reglementează expres situaţia constatării scăpărilor de gaze şi procedura de urmat în cazul în care scăpările de gaze ar impune intervenţie de urgenţă.

Or, instanţa a subliniat că, dimpotrivă, odată ce legislaţia specifică în domeniul gazelor naturale nu reglementează care anume împrejurări şi în ce condiţii scăpările de gaze ar putea reprezenta un "pericol grav şi iminent de accidentare", rămâne ca interpretarea şi încadrarea situaţiei de fapt din speţă să se facă exclusiv după criteriile din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, neavând relevanţă împrejurarea că normele NTPEE-2008 prevăd, printre măsurile necesare a fi luate în caz de scăpări de gaze ce impun intervenţie de urgenţă, evacuarea gazelor în atmosferă, ceea ce în situaţia din prezenta cauză se întâmpla deja, întrucât reglementările au naturi şi scopuri diferite.

Astfel, în timp ce Normele tehnice NTPEE-2008 conţin măsuri pentru prevenirea unor accidente la instalaţiile de gaze naturale, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 are ca domeniu şi obiect de reglementare măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă, ceea ce conduce la concluzia că o măsură ce poate constitui o măsură preventivă în contextul Normelor tehnice, precum evacuarea gazelor naturale în atmosferă, poate constitui, în lumina dispoziţiilor Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006, "un pericol grav şi iminent de accidentare", fără să existe o contradicţie de reglementare.

Instanţa a mai constatat că, începând cu data de 13 noiembrie 2009 au fost semnalate şi constatate scurgeri de gaze în atmosferă, astfel încât nu se poate face referire la măsura evacuării controlate de gaze în atmosferă, reglementată de Normele tehnice, scurgerile de gaze datorate neetanşeităţii impunând luarea măsurii de scoatere temporară din funcţiune a conductei aflată sub presiune pentru remedierea avariei, reclamanta nerelevând vreo altă posibilitate tehnică de remediere, în contextul existenţei fluxului de gaze naturale şi scurgerilor necontestate.

Mai mult decât atât, instanţa nu poate reţine nici apărarea reclamantei referitoare la lipsa sa de răspundere faţă de modul în care a acţionat angajatul său, maistrul D.C., întrucât poartă, în calitate de comitent, întreaga răspundere asupra acţiunilor prepusului său, atât în privinţa acţiunilor, cât şi a omisiunilor. La fel, în ceea ce priveşte soluţiile adoptate de către angajaţii săi la realizarea, în condiţii de şantier, a elementelor de cuplare necesare datorită diferenţei de cote între cele două conducte, reclamanta făcând confuzie între răspunderea contravenţională, care este prin esenţă o răspundere personală, şi răspunderea decurgând din normele de securitate şi protecţie a muncii, formă de răspundere în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil pentru toate faptele angajaţilor săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii împrejurării îndeplinirii tuturor cerinţelor legale şi cu caracter normativ impuse de legislaţia specifică, precum şi imposibilitatea de a interveni şi înlătura orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident de muncă.

De asemenea, instanţa a mai reliefat aspectul că esenţiale sunt încălcările constatate şi reţinute în modul de gestionare a evenimentului produs, calificat, în mod corect, ca accident de muncă, astfel încât prezentarea efectuării unor formalităţi anterior datei producerii evenimentului, nu au relevanţa pentru reţinerea reclamantei, angajator implicat în efectuarea şi gestionarea situaţiei ivite, ca persoană responsabilă de producerea accidentului de muncă soldat cu moartea unei persoane, prin nerespectarea obligaţiilor consemnate la cap. k), l) şi m) din procesul-verbal.

Conchide instanţa că, reclamanta, în calitate de administrator al reţelei de gaz, are obligaţia de a înregistra accidentul de muncă, prin raportare la scopul urmărit prin art. 1 din Legea nr. 319/2006, respectiv, promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, legea stabilind principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor pentru implementarea acestor principii.

În ceea ce priveşte măsurile dispuse în sarcina reclamantei la cap. s), acestea au fost luate pentru prevenirea altor evenimente similare, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 319/2006.

De asemenea, cu privire la cap. t), instanţa a apreciat că se justifică stabilirea unui termen de raportare la I.T.M. privind realizarea măsurilor prevăzute la cap. s), reţinându-se că în legătură cu respectarea acestui termen se poate formula contestaţie în cadrul plângerii contravenţionale.

Împotriva Sentinţei civile nr. 824 din 25 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 11266/2/2010* al Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs SC D.S.R. SRL, solicitând modificare hotărârii în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea recurată este nelegală deoarece pe de o parte cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte nu cuprinde motivele pe care se sprijină dar şi faptul că s-a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii.

În privinţa nemotivării hotărârii se susţine că din totalitatea motivelor invocate pentru anularea procesului-verbal nu au fost analizate decât un număr extrem de redus.

Nu s-au analizat susţinerile vizând respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă. În acest sens, se precizează că au adoptat mai multe instrucţiuni de lucru privind remedierea defectelor apărute la conducte şi branşamente precum şi anomaliile majore apărute în sistemul de distribuţie, instrucţiuni ce au fost actualizate în luna septembrie 2009 pentru ca apoi să se procedeze la întocmirea fişelor de informare a angajaţilor cu privire la identificarea factorilor de risc, aici fiind identificate, în mod expres, riscurile de muncă pentru fiecare post ocupat de angajat potrivit prevederilor legale.

Nu s-a analizat respectarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 13 lit. e) din aceeaşi lege şi a dispoziţiilor art. 15 pct. 11, 15.12 şi 15.13 din NTPEE-2008 prevederi ce impun angajatorilor să elaboreze instrucţiuni proprii pentru completarea reglementărilor de securitate şi utilizarea echipamentelor de intervenţie.

Susţine în acest sens elaborarea de instrucţiunii proprii de securitate şi sănătate în muncă pe activităţii, pe locuri de muncă şi măsuri de prim ajutor specifice activităţilor de distribuţie şi comercializare a gazelor naturale.

Pentru conformarea cu dispoziţiile art. 13 lit. e) din lege, dispoziţii ce impun efectuare de instructaje periodice salariaţilor şi controale pentru verificarea aplicării măsurilor s-a procedat la efectuarea de instructaje la intervale periodice de timp a salariaţilor fiind întocmite şi depuse fişele de instructaj.

Au fost respectate prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din lege, dispoziţii ce impun angajatorului obligaţia de a nu impune lucrătorilor reluarea lucrului atunci când există un pericol grav iminent. În acest sens, în ordinele de serviciu s-a dispus luarea de măsuri de asigurarea zonei unde a avut loc evenimentul şi de asigurare a permanenţei la faţa locului pentru evitarea oricăror accidente.

Nu a impus lucrătorilor reluarea lucrului ci a urmat procedura gestionării situaţiei create, anume închiderea valvelor fără a pune în sarcina lucrătorilor efectuarea altor intervenţii care să le fi pus în pericol viaţa.

Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din lege şi art. 13.8.1 din NTPEE-2008 deoarece activităţile realizate nu au implicat prezenţa de lucrător din mai multe întreprinderi. Acest aspect nu a fost analizat de prima instanţă.

Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte operaţiunile prevăzute de art. 13 pct. 8 alin. (1) din NTPEE - racordarea fiind făcută de un operator.

În privinţa asigurării echipamentelor de protecţie, obligaţie prevăzută de art. 13 lit. r) din lege se arată că a fost demonstrată respectarea acestei obligaţii prin asigurarea echipamentului de protecţie individual folosit şi a echipamentului din dotare pe care le-au avut angajaţii la cercetarea evenimentului.

Pentru respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) lit. f) şi g) şi art. 12 alin. (1) lit. a) din lege ce impun angajatorului dezvoltarea unei politici de prevenire şi realizarea unei evaluări a riscurilor, susţine că au fost evaluate riscurile aferente postului şi raportat la sarcinile de muncă al fiecărui angajat au fost elaborate planurile de prevenire şi protecţie aferente iar pentru îndeplinirea acestor planuri de măsuri au fost întocmite fişe de instructaj chestionare în legătură cu măsurile de siguranţă implementate.

Prin aceste susţineri a urmărit să demonstreze respectarea cerinţelor legale ce vizează securitatea muncii iar analizarea acestora ar fi condus la constatarea nelegalităţii procesului-verbal încheiat.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă aplicarea şi interpretarea greşită a legii în privinţa stabilirii existenţei stării de pericol grav şi iminent încă din seara zilei de 13 noiembrie 2009 şi nu din data de 14 noiembrie 2009.

Instanţa de fond a stabilit, în mod greşit, că nu ar avea relevanţă împrejurarea că Normele NTPEE-2008 prevăd printre măsurile necesare a fi luate în caz de scăpări de gaze ce impun intervenţii de urgenţă, evacuarea gazelor în atmosferă deoarece la stabilirea unei astfel de stări instanţa trebuia să analizeze situaţia concretă raportată la circumstanţele specifice .

În cauză, urmare a efectuării lucrărilor de cuplare a conductelor în data de 13 noiembrie 2009 a fost monitorizată zona potrivit prevederilor legale.

În timpul zilei de 13 noiembrie 2009 s-a constatat cu ocazia supravegherii că există miros de gaze în zona lucrării drept pentru care a procedat la asigurarea perimetrului şi s-a continuat supravegherea zonei, în mod continuu, pierderile fiind controlabile. Instanţa de fond, în pofida luării măsurilor legale a apreciat că este o stare de pericol deoarece o simplă scânteie era suficientă pentru producerea unei deflagraţii deşi printre măsurile luate era tocmai măsura expresă de a se elimina accesul în zona perimetrului cu orice sursă de foc tocmai pentru evitarea unei stări de pericol şi monitorizarea zonei de către lucrătorii distrigaz, 24 de ore din 24.

Nu trebuie confundată situaţia ipotetică unde atunci când există scăpări de gaze o scânteie este suficientă pentru a genera o aprindere, cu situaţia din cauză unde scântei nu puteau avea loc în zona perimetrului unde aveau loc scăpările controlabile deoarece nimeni nu avea acces cu surse de foc şi nu se puteau produce scântei iar zona era supravegheată în permanenţă.

Rezultă aşadar că au fost luate măsuri de asigurare a şantierului unde se aflau conductele de gaze, proporţionale cu starea de pericol create de scăpările de gaze respectiv închiderea zonei şi asigurarea pazei acesteia, în mod continuu, de lucrătorii societăţii.

Principala cauză a producerii evenimentului a fost acţiunea maistrului D.C. care fără a avea o dispoziţie în acest sens şi ignorând dispoziţia dată de numitul L.C., a intervenit pentru remedierea defecţiunii de la îmbinarea a două conducte de gaze utilizând mijloace improprii respectiv o frânghie şi o coadă de târnăcop.

Prin urmare nu se poate reţine culpa societăţii în negestionarea potrivit legii a situaţiei şi neluarea măsurilor care se impuneau câtă vreme angajaţii au acţionat potrivit dispoziţiilor legale a instrucţiunilor şi procedurilor de lucru nefiind dată de o dispoziţie angajaţilor în sensul soluţionării situaţiei într-un alt mod decât potrivit legii şi normelor incidente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata M.M.F.P.S. - I.M. Bucureşti solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală pe motiv că raţionamentul instanţei este unul corect şi a avut în vedere reglementările legale. A reţinut corect cauzele producerii evenimentului incidenţa dispoziţiilor legale, a stabilit corect starea de fapt şi a aplicat, în mod corespunzător, dispoziţiile legale.

Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta recurentă a susţinut că hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii sau că nu au fost analizate toate motivele invocate în susţinerea nelegalităţii şi netemeinicie procesului-verbal de constatare.

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile încadrate în acest motiv întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc concluziile şi argumentele judecătorului fondului, raportat la obiectul cauzei şi la dispoziţiile legale apreciate ca fiind aplicabile în cauză.

Împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei susţinerilor uneia dintre părţi ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii în accepţiunea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Mai mult instanţa nu trebuie să analizeze fiecare argument invocat, acestea pot fi grupate iar instanţa să răspundă implicit tuturor susţinerilor părţilor.

Astfel că nu se poate reţine nesocotirea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea motivării hotărârii.

Nu există motive contradictorii, în considerentele hotărârii au fost analizate, în mod logic, toate elementele rezultate din probele existente la dosar şi au fost explicate împrejurările care au condus la reţinerea stării de pericol iminent începând cu data de 13 noiembrie 2009.

Cu privire la soluţionarea fondului, prin Procesul-verbal din 10 mai 2010 încheiat de I.M. în baza prevederilor art. 122 şi urm., H.G. nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii securităţii şi sănătăţii în muncă, ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 14 noiembrie 2009 în Bucureşti s-au stabilit cauzele producerii evenimentelor, reţinându-se că, conducerea operatorului SC D.R.S. SRL nu a gestionat corect starea de pericol grav iminent de accidentare.

Astfel s-au imputat deficienţe de ordin tehnic, cât şi organizatoric în execuţia elementului de cuplare între cele două conducte şi anume folosirea unui boldoexcavator pe perioada operaţiei de sudură a celor două conducte de gaze a determinat tensiuni în zonele de îmbinare cu efect direct asupra calităţii sudurii. S-a folosit echipament de protecţie necorespunzător, lucrătorii purtau echipament de protecţie individual cu însemne reflectorizante pentru care angajatorul nu a prezentat certificat de conformitate pentru a fi apt de utilizare în mediul ce prezintă pericol de aprindere. Mai mult materialul reflectorizant era un material inflamator mărind riscul incendierii, precum şi alipirii materialului de corpul uman în cazul unui incendiu sau explozii.

Faţă de aceste constatări s-a concluzionat că personalul de conducere al societăţii răspunde de încălcarea reglementărilor în materie şi s-au stabilit mai multe măsuri pe care societatea trebuie să le adopte pentru prevenirea unor evenimente simulare.

Prin acţiunea dedusă judecăţii şi prin cererea de recurs formulată se contestă încadrarea situaţiei de fapt în "stare cu pericol grav şi iminent de accidentare" încă din seara zilei din 13 noiembrie 2009 astfel cum este definită de dispoziţiile art. 5 lit. j) din Legea nr. 319/2006.

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare a fost stabilită de organele de I.M. şi însuşită de instanţă avându-se în vedere în acest sens starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză din care rezultă că evenimentul cercetat s-a produs datorită deflagraţiei urmată de incendii provocată de emanaţii de gaze naturale prin neetanşarea corespunzătoare a unui element de cuplare dintre două conducte nefiind luate măsuri de prevenire a pericolului grav şi iminent de accidentare în sensul de a se asigura evacuarea gazelor şi interzicerea prezenţei lucrătorilor în zona periculoasă.

S-a demonstrat că nu s-a luat măsuri de interzicere a lucrărilor în zona periculoasă, astfel că (lucrătorii au intrat în zona unde era starea de pericol de accidentare fără dispoziţie scrisă), au folosit o metodă de constatare şi remediere a avariei neadecvată şi neeficientă prin iniţierea unei procedurii de lucru în afara prescripţiilor tehnice şi a utilizat echipamente de lucru neadecvate scopului propus improprii atmosferei de lucru şi incompatibile cu gazele naturale.

Prin metoda de lucru folosită au fost încălcate prevederile art. 10 pct. 14 din Normele tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare a gazelor naturale, precum şi prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Potrivit acestor dispoziţii angajatorul avea obligaţia să adopte în faza de cercetare proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor.

Folosirea echipamentului de protecţie având material reflectorizant a condus la creşterea riscului incendierii precum şi alipirii materialului de corpul uman fiind astfel încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrător a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă potrivit cărora aceste echipamente trebuie să fie corespunzătoare pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc mărit şi să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă.

Toate aceste încălcării constatate şi reţinute în modul de gestionare a evenimentului produs conduc la concluzia că poate fi calificat accident de muncă şi că responsabilitatea în producerea acestui accident revine reclamantei în calitate de angajator implicat în gestionarea situaţiei ivite.

Nu se poate reţine culpa exclusivă a personalului implicat în efectuarea remedierilor, întrucât răspunderea decurgând din normele de securitate şi protecţie a muncii este o formă de răspundere în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil pentru toate faptele angajaţilor săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii împrejurării îndeplinirii tuturor cerinţelor legale şi cu caracter imperativ impuse de legislaţia specifică precum şi imposibilitatea de a interveni şi înlătura orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident.

Recurenta-reclamantă nu a fost în măsură să demonstreze existenţa altor cauze decât cele reţinute în procesul-verbal de constatare în producerea evenimentului.

Măsurile la care se face referire în sensul că au fost elaborate instrucţiunii proprii de securitate şi sănătate în muncă, că s-au efectuat instructaje la locurile de muncă, s-au asigurat echipamente de protecţie, s-au dovedit a fi ineficiente din moment ce societatea nu a fost în măsură să gestioneze evenimentul produs. Producerea evenimentului demonstrează mai degrabă neasigurarea respectării de către toţi lucrătorii a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă specifice locului de muncă, necunoaşterea prevederilor legale din acest domeniu chiar de către personalul de specialitate (inginerii şi maiştri) care au acceptat folosirea unor metode necorespunzătoare de remediere a defecţiunilor.

Măsura de înregistrare a accidentului de muncă a fost dispusă cu respectarea prevederilor Legii nr. 319/2006 şi în concordanţă cu scopul urmărit din prevederile art. 1 în sensul promovării îmbunătăţirii securităţii în muncă a lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare.

În ceea ce priveşte măsurile stabilite în sarcina societăţii după producerea evenimentului acelea de a se asigura informarea lucrătorilor care pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de această stare prezumată, măsuri pentru completarea instrucţiunilor proprii, măsuri pentru asigurarea scoaterii temporare a conductelor aflate sub presiune anterior remedierii avariei, măsura elaborării a unor instrucţiunii de lucru au avut ca scop prevenirea altor evenimente similare şi au fost instituite cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 3.198/2006.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că recursul este nefondat, urmând a fi respins în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raport la art. 316 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 824 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 929/2015. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 473/2015. Contencios. Anulare act... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 473/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs