ICCJ. Decizia nr. 929/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA nr. 929/2015

Dosar nr. 7312/2/2012

Şedinţa publică de la 3 martie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1.134 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.C.R., în contradictoriu pârâţii S.L. şi C.N.C.D. şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea C.N.C.D. nr. 244 din 1 august 2012 în privinţa reclamantei.

Împotriva Sentinţei nr. 1.134 din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul S.L., susţinând că este netemeinică şi nelegală, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâtul S.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1.134 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 929/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs