ICCJ. Decizia nr. 557/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 557/2015
Dosar nr. 6454/30/2010*
Şedinţa publică de la 11 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 6454/30 la data de 05 august 2010, reclamanta SC M.N.O. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a finanţelor Publice Timiş, anularea decizie de impunere nr. 127 din 24 februarie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în sumă totală de 1.015.394 lei, anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, în ceea ce priveşte suma de 1.015.394 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare pe care organele de inspecţie fiscală au considerat-o în mod nelegal ca fiind nedeductibilă, cu consecinţa admiterii cererii de rambursare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1354/ PI din 08 octombrie 2010, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că RIF 1950 din 24 februarie 2010, Decizia de impunere fiscala nr. 127 din 24 februarie 2010, se referă la o sumă ce depăşeşte valoarea de 500.000 lei.
La Curtea de Apel Timişoara cauza a fost înregistrată sub nr. 6454/30/2010 la data de 14 ianuarie 2011, iar prin completarea la întâmpinare pârâta D.G.F.P. Timiş a invocat în principal nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului reclamantei precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat anularea Deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă în procedura prealabilă obligatorie de către D.G.F.P. Timiş.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative atacate ca legale şi temeinice.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din 2 mai 2011, reclamanta a arătat că înţelege să atace şi Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în soluţionarea contestaţiei formulate în procedură prealabilă împotriva deciziei de impunere nr. 127/24 februarie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, arătând că solicitarea privind anularea deciziei de impunere atrage în mod implicit şi anularea deciziei emisă în soluţionarea contestaţiei.
La termenul de judecată din 06 iunie 2011, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a invocat tardivitatea formulării precizării de acţiune privind anularea deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei, prin raportare la prevederile art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând astfel admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată prin completarea de întâmpinare, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat în termen anularea Deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii formulării precizării de acţiune şi implicit excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neatacarea în termen a deciziei de soluţionare a contestaţiei, reţinând tardivitatea capătului de cerere privind anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş şi că acest fapt este de natură a atrage şi inadmisibilitatea acţiunii, întrucât în materie fiscală, obiect al acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, astfel încât cererea de anulare a titlului de creanţă apare inadmisibilă, în absenţa unei solicitări de desfiinţare a deciziei pronunţată în soluţionarea contestaţiei.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta SC M.N.O. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării pe fond a acţiunii.
Prin Decizia nr. 2721 din 31 mai 2012, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 03 decembrie 2012, sub nr. 6454/30/2010*.
În cauză a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică specialitatea fiscalitate, sens în care a fost întocmit raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, precum şi răspunsul expertului la obiecţiunile pârâtei la acest raport.
In rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş.
A anulat în parte Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 şi Decizia de impunere nr. 127 din 24 februarie 2010, acte emise de D.G.F.P. Timiş, în ceea ce priveşte suma de 1.015.394 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare, cu consecinţa admiterii cererii de rambursare a reclamantei pentru suma de 1.973.383 lei.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.512,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experţi, onorariu avocat parţial, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
În urma inspecţiei fiscale efectuată de către pârâtă la sediul reclamantei s-a constatat că societatea reclamantă a achiziţionat teren agricol de la trei societăţi comerciale, şi anume SC P. SRL, SC G.P. SRL şi SC O.I. SRL, teren pe care ulterior la dat în arendă societăţii SC A. SRL.
Cu acest prilej organele fiscale au constatat nereguli în ceea ce priveşte aplicabilitatea prev. art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, întocmind în acest sens raportul de inspecţie fiscală încheiat în data de 22 februarie 2010 şi înregistrat din 24 februarie 2010 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 127 din 24 februarie 2010.
Împotriva acestor acte administrative reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010.
În fapt, Curtea a constatat că reclamanta a cumpărat de la SC P. SRL teren agricol în suprafaţa de 150,72 ha pe raza localităţii Beba Veche si in suprafaţa de 117,25 ha pe raza localităţii Dudeștii Vechi.
SC P. SRL a depus la A.FJ. Timişoara Sud nr. 1291 din 02 septembrie 2008 notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. prin care societatea precizează bunurile pentru care optează sa aplice taxa pe valoarea adăugata, astfel reclamanta are dreptul sa deducă taxa pe valoarea adăugata aferenta terenului agricol cumpărat de la SC P. SRL
Pentru terenurile (de pe raza localităţii Beba Veche) cumpărate de la SC P. SRL, reclamanta a încheiat cu SC A. SRL, contractul de arenda din 04 septembrie 2008, înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Beba Veche, prin care este arendată suprafaţa de 150.72 ha.
Pentru terenurile (de pe raza localităţii Dudeștii Vechi) cumpărat de la SC P. SRL, reclamanta a încheiat cu SC A. SRL., contractul de arenda din 18 februarie 2009 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudeștii Vechi din 20 februarie 2009, prin care a dat in arenda suprafaţa de 106,05 ha.
Din suprafaţa de 267,97 ha (150,72+106.05 ha cumpărata de reclamantă de la SC P. SRL, reclamanta a dat în arenda suprafaţa de 256,77 ha; terenul agricol în suprafaţă de 11,20 ha rămânând nearendat.
Reclamanta a depus la A.F.P. Sânnicolau Mare, sub nr. 10045 din 20 martie 2009, notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) C. fisc., 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
Pentru suprafaţa totală de 266,77 ha reclamanta a primit în luna septembrie 2009 ca arendă de la SC A. SRL 600 kg. grâu la hectar, totalizând suma de 12.742 lei pentru care reclamanta a emis factură.
Organele fiscale au reţinut în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală şi în decizia de impunere că suprafaţa de teren de 11,20 ha teren nu a fost arendată până la data solicitării rambursării de TVA, rezultând TVA fără drept de deducere în sumă de 38,599 lei.
Totodată, Curtea a reţinut că reclamanta a cumpărat de la SC P. SRL construcţia zootehnică înscrisă în CF Pusta Cherestur cu taxa pe valoare adăugată în sumă de 120.931,96 lei precum şi terenul aferent construcţiilor zootehnice în suprafaţa de 115.300 mp. cu taxă pe valoare adăugata în sumă de 349.750,86 lei, active care până la data depunerii cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA nu au fost date în exploatare.
De asemenea, Curtea a constatat că reclamanta a perfectat la aceeaşi dată când a achiziţionat această fermă, şi anume 04 februarie 2009 un contract de comodat cu SC O.I. SRL prin care construcţia zootehnică şi terenul aferent s-au transmis în folosinţa gratuită acestei din urmă societăţi pe o perioada de un an.
La data de 04 februarie 2010 s-a perfectat între reclamanta şi aceeaşi societate un contract de închiriere prin care ferma zootehnică şi terenul aferent s-au închiriat către SC O.I. SRL până la data de 18 iulie 2011, preţul lunar al chiriei fiind de 1.750 euro plus TVA, chirie care a fost facturată lunar de către reclamantă.
La data de 18 iulie 2011 s-a perfectat între reclamantă şi aceeaşi societate un act adiţional la contractul de închiriere din data de 04 februarie 2010 prin care s-a prelungit durata acestui contract până la data de 31 decembrie 2012.
La data de 28 ianuarie 2013 s-a încheiat între reclamantă si SC D. SRL contractul de închiriere nr. 26 prin care ferma zootehnică si terenul aferent achiziţionate de reclamantă au fost
închiriate către SC D. SRL până la data de 01 aprilie 2013, preţul lunar al chiriei fiind de 1.950 euro plus TVA.
Organele fiscale au apreciat că reclamanta nu a respectat prev. art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, constatând că suma de 609.282 lei aferente tranzacţiilor efectuate, anterior menţionate este nedeductibilă fiscal.
De asemenea, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscala s-a reţinut ca reclamanta a achiziţionat de la SC G.P. SRL terenuri agricole pentru care a depus la A.F.P. Sânnicolau Mare notificări privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., sub nr. 5370 din 17 februarie 2007, 24025 din 29 iulie 2009 şi 38559 din 20 octombrie 2008.
Reclamanta a cumpărat 22,66 ha de teren agricol din care 4,2 ha au fost arendate de reclamantă, diferenţa de teren fiind arendată de SC G.P. SRL.
În acest sens, organele de inspecţie fiscală au reţinut că reclamanta ar fi doar proprietara de drept a suprafeţei de teren de 19,35 ha teren, proprietara de fapt a terenurilor fiind în continuare SC G.P. SRL. S-a reţinut în raportul de inspecţie fiscală că este nedeductibilă taxa pe valoare adăugată în sumă de 52.091 lei pentru tranzacţiile perfectate cu SC G.P. SRL.
Totodată, reclamanta a achiziţionat de la SC O.I. SRL - 185,46 ha teren agricol, pentru care a depus la A.F.P. - Sânnicolau Mare rectificări privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute de 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. din 23 iulie 2008, 24 octombrie 2008, 03 decembrie 2008, 12 decembrie 2008, 17 februarie 2009, 17 martie 2009 si 29 iulie 2009.
Societatea verificata a dat în arenda suprafaţa de 18,46 ha, încheind contract de arenda cu SC A. SRL
Veniturile din cultura agricola obţinută de pe suprafaţa de 128,53 ha, vândută de SC O.I. SRL către SC M.N. SRL, pe raza localităţii Dudeștii Vechi, au fost obţinute de SC O.I. SRL, în baza contractului de arenda din 22 septembrie 2008, încheiat intre SC O.I. SRL şi SC A. SRL.
Din întreaga suprafaţa de teren agricol (185,46 ha) cumpărată de SC M.N. SRL de la SC O.I. SRL reclamanta a obţinut venituri doar de pe suprafaţa de 18,46 ha iar diferenţa de teren este dată în arenda de către SC M.N. SRL către SC A. SRL, prin emiterea facturii din 1 septembrie 2009.
Reclamanta a dat în arendă suprafaţa de 18,46 ha, încheind contract de arenda cu SC A. SRL.
Veniturile din cultura agricola obţinută de pe suprafaţa de 128,53 ha, vânduta de SC O.I. SRL către reclamantă, pe raza localităţii Dudeștii Vechi, au fost obţinute de SC O.I. SRL, în baza contractului de arenda din 22 septembrie 2008, încheiat între SC O.I. SRL şi SC A. SRL.
A constatat Curtea că prin raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că din întreaga suprafaţa de teren agricol (185,46 ha) cumpărata de reclamantă de la SC O.I. SRL, aceasta a obţinut venituri doar de pe suprafaţa de 18,46 ha iar diferenţa de teren este data în arenda de către reclamantă către SC A. SRL, prin emiterea facturii 1 septembrie 2009 şi că este nedeductibilă taxa pe valoare adăugată în suma de 435.074 lei aferentă tranzacţiilor efectuate cu SC O.I. SRL.
Astfel, organele fiscale au apreciat, prin actele administrative emise că reclamanta nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 ceea ce determină ca nedeductibilă TVA în sumă de 996.447 lei aferentă terenurilor cumpărate de la SC G.P. SRL, SC P. SRL şi SC O.I. SRL, terenuri pe care organele fiscale le-au apreciat ca nefiind exploatate în favoarea societăţii verificate.
Din cuprinsul dosarului administrativ Curtea a apreciat că achiziţiile de terenuri de la societăţile comerciale anterior menţionate au avut la baza contracte de vânzare-cumpărare autentificate, precum şi facturi fiscale prin care se justifică suma TVA aferentă terenurilor achiziţionate.
După cum s-a menţionat anterior în considerentele sentinţei pentru o parte din suprafeţele de teren pe care le-a achiziţionat reclamanta a perfectat contracte de arendă, urmând ca pentru celelalte suprafeţe să fie încheiate contracte de arendă sau de schimb. Intenţia reclamantei de a arenda sau de a încheia contracte de schimb pentru toate suprafeţele de teren achiziţionate a fost exprimată prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 12 octombrie 2009, unde la art. 1 se arată că reclamanta va face schimb de terenuri cu orice persoana fizica sau juridică în vederea comasării terenului.
Conform prevederilor art. 145 alin. (1) C. fisc., dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată ia naştere la momentul exigibilităţii taxei. La art. 145 alin. (2) C. fisc. se menţionează că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operaţiuni taxabile. în cazul achiziţiei de bunuri imobile, exigibilitatea taxei intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Curtea a constatat că reclamanta avea intenţia de a folosi terenurile achiziţionate în folosul realizării operaţiunilor taxabile, câtă vreme după momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare reclamanta a efectuat deja operaţiuni taxabile pentru o parte dintre terenurile achiziţionate.
Totodată, Curtea a reţinut că tranzacţiile perfectate de reclamantă îndeplinesc cerinţele menţionate de legiuitor la pct. 45 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, în sensul că aceste terenuri urmau sa fie utilizate pentru operaţiuni care dădeau dreptul la deducere, reclamanta deţine facturi fiscale prin care justifica suma TVA aferentă terenurilor achiziţionate, iar dreptul de deducere s-a exercitat in perioada legală.
S-a reţinut, în acest sens şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, în cauza C-l 10/94(INZO) a statuat că, şi prima cheltuială de investiţie în scopul unei activităţi poate fi considerată activitate economică în sensul art. 4 din Directiva a VI-a (în prezent art. 9 din Directiva 112/2G06/CE) şi, în acest context, autorităţile fiscale trebuie să ţină cont de intenţia declarată a persoanei de a desfăşura activităţi care vor face subiectul TVA. Când o autoritate fiscală a acceptat că o companie are statut de persoană impozabilă în sensul TVA întrucât şi-a declarat intenţia de a desfăşura activitate economică dând naştere la operaţiuni taxabile, contractarea unui studiu de profitabilitate pentru activitatea dorită va fi considerată activitate economică, chiar dacă scopul este de a investiga în ce măsură activitatea pe care compania doreşte să o desfăşoare în viitor este profitabilă. Având în vedere principiul stabilităţii şi neutralităţii TVA şi cu excepţia cazurilor de abuz sau fraudă, statutul de persoană impozabilă în sensul TVA nu poate fi retras retroactiv dacă, în urma rezultatelor studiului, persoana a decis să nu desfăşoare activitatea respectivă şi intră în lichidare.
La paragraful 15 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 22 din Cazul Curţii Europene de Justiţie C-268/83 (ROMPELMAN) unde Curtea statuează că activităţile economice prevăzute la art. 4 alin. (1) din Directiva a VI-a pot consta în câteva tranzacţii consecutive şi aceste activităţi preparatorii, cum ar fi achiziţia de bunuri, de proprietăţi imobiliare, trebuie tratate ca reprezentând activitate economica.
În ceea ce priveşte construcţia zootehnica înscrisa în CF Pusta Cherestur, precum şi terenul aferent acesteia, Curtea a constatat că după achiziţionarea acesteia de la SC P. SRL reclamanta a încheiat contract de comodat şi ulterior contract de închiriere având ca obiect acest imobil cu SC O.I. SRL iar din 28 ianuarie 2013 a închiriat acest bun către SC D. SRL, aspecte prezentate pe larg in considerentele sentinţei.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că achiziţionarea acestei construcţii zootehnice şi a terenurilor aferente acesteia s-a efectuat de către reclamantă în considerarea perspectivei de a întrebuinţa ulterior aceasta fermă în scopul efectuării de operaţiuni taxabile si obţinerii de venituri impozabile.
De asemenea, în Raportul de Inspecţie Fiscală s-a reţinut că prin contractul din 18 iulie 2008 încheiat între SC O.I. SRL, în calitate de prestator şi reclamantă, în calitate de beneficiar, prestatorul s-a obligat să asigure asistenţa tehnică şi managerială privind executarea operaţiunilor de organizare administrativă, economică, tehnică a reclamantei, iar reclamanta, în calitate de beneficiar va achita suma de 2.000 euro plus TVA la care se adaugă suma de 5 euro plus TVA/ha, pentru terenurile aflate in proprietatea reclamantei, la sfârşitul fiecărei luni, însă reclamanta nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, deducând TVA, fără drept de deducere, în sumă de 15.787 lei.
Curtea a reţinut că în temeiul contractului de colaborare din 18 iulie 2008 SC O.I. SRL a emis în perioada august 2008 - septembrie 2009 un număr de 14 facturi pentru suma totală de 47.726,30 euro plus TVA, din care 28.000 euro reprezintă tariful fix lunar (14 luni x 2.000 euro) şi 19.726,30 euro reprezintă tariful variabil lunar de 5 euro/ha aflat in proprietatea societăţii reclamante la sfârşitul fiecărei luni.
În cuprinsul raportului de expertiza se face precizarea că fiecare din cele 14 facturi emis de SC O.I. SRL este însoţită de un raport de activitate întocmit de prestator conform prevederilor art. 4 pct. 3 din contractul nr. X/2008 in care sunt descrise toate serviciile de administrare efectuate in fiecare lună din perioada vizată.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a constatat că serviciile de administrare a terenurilor prestate de SC O.I. SRL, în temeiul contractului nr. X/2008 au fost prestate efectiv în ceea ce priveşte terenurile agricole achiziţionate de reclamantă.
Împotriva sentinţei civile nr. 384 din 16 septembrie 2013 a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii menţinerea actelor administrativ fiscale contestate ca temeinice şi legale, cu consecinţa exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.
Critică hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţine în cuprinsul cererii de recurs că în mod greşit prima instanţă a stabilit că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.
Sunt preluate susţinerile din faţa instanţei de fond şi se arată că în urma inspecţiei fiscale s-a constatat că TVA deductibilă provine în principal din TVA aferentă cheltuielilor cu achiziţiile de terenuri agricole, cheltuieli cu servicii notariale şi consultaţii juridice deşi aceste terenuri nu sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile. La data achiziţionării nu se cunoştea destinaţia utilizării acestora şi nici după achiziţionare nu au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile conform prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003. Intenţia de a desfăşura operaţiuni taxabile ca urmare a achiziţionării acestor terenuri nu a putut fi dovedită, societatea nu a fost în măsură să prezinte organelor fiscale contracte de arendare pentru toate suprafeţele achiziţionate.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în privinţa construcţiilor zootehnice înscrise în Cartea funciară Pusta Cherestur pentru care s-a dedus o taxă pe valoarea adăugată de 20.931,96 lei plus 439.750,86 lei pentru terenurile aferent construcţiilor zootehnice în suprafaţă de 115.300 mp active care până la data depunerii cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA nu a fost dată în exploatare, contractele de închiriere la care face referire societatea reclamantă au fost încheiate în afara perioadei verificate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă SC M.N.O. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală şi se arată că prin cererea de recurs formulată nu se regăseşte nicio critică punctuală cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond sau cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză. Se mai susţine că toate bunurile achiziţionate şi pentru care a exercitat dreptul de deducere a TVA au fost întrebuinţate efectiv în scopul obţinerii de venituri impozabile, în acest sens fiind depuse actele juridice din care rezultă operaţiunile efectuate.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Problema de drept care se pune în discuţie vizează stabilirea împrejurării dacă în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale de acordare a dreptului de deducere a TVA pentru terenurile agricole şi construcţiile zootehnice achiziţionate de reclamantă în baza contractelor de vânzare cumpărare autentificate precum şi a facturilor fiscale prin care se justifică TVA aferentă bunurilor achiziţionate.
La art. 145 alin. (2) din Codul fiscal se prevede că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operaţiuni taxabile, important pentru exercitarea dreptului de deducere fiind în astfel de situaţii existenţa la momentul achiziţionări a intenţiei de a utiliza bunurile astfel achiziţionate în folosul realizării de operaţiuni taxabile şi aceasta pentru că regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina taxei pe valoarea adăugată datorată sau achitată în cadrul unor activităţii economice pe care le desfăşoară.
Sistemul comun de taxă pe valoare adăugată garantează în consecinţă perfecta neutralitate a impozitării tuturor activităţilor economice indiferent de scopul sau rezultatele acestor activităţi cu condiţia ca activităţile menţionate să fie în principiu ele însele supuse TVA.
Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii Europene de Justiţie, noţiunea de activitate economică avută în vedere la art. 9 alin. (1) din Directiva 2016/112 poate consta în mai multe acte consecutive iar printre aceste acte se regăsesc şi activităţii pregătitoare precum achiziţionarea mijloacelor de exploatare astfel că acţiunea de cumpărare a unui bun imobil trebuie considerată drept activitate economică, dacă este justificată intenţia de folosire în scopul operaţiunilor taxabile.
În speţă, prin probele administrate în cauză, s-a dovedit intenţia de utilizare a terenului şi construcţiilor zootehnice în realizarea unor operaţiuni taxabile intimata-recurentă nefiind în măsură să demonstreze existenţa unor împrejurări frauduloase sau abuzive.
Reiese din materialul probator administrat în cauză că terenurile achiziţionate au fost date în arendă obţinând venituri impozabile prin operaţiunile efectuate, valoarea veniturilor realizate în perioada 2009-2013 fiind de 11.178.899,55 lei, relevante în acest sens fiind actele juridice încheiate de societate şi descrise în centralizatorul depus la dosar (filele 62-161 vol. I şi 23-111, 121-179, 204 vol. II).
Construcţiile zootehnice au fost de asemenea utilizate în scopul operaţiunilor taxabile, aceste construcţii fiind închiriate obţinându-se venituri din închiriere, chiria stabilită lunar fiind de 2.000 de euro plus TVA.
În privinţa acestor construcţii organele fiscale au imputat societăţii faptul că nu au fost folosite imediat după achiziţionare în folosul utilizării de operaţiuni taxabile însă un particular care dobândeşte bunuri în vederea desfăşurării unei activităţi economice în sensul acestor dispoziţii, dobândeşte bunurile respective în calitate de persoană impozabilă chiar dacă acestea nu sunt utilizate imediat pentru această activitate economică. (În acest sens s-a pronunţat CJUE în cauza C-257/11, Gran Via Moineşti).
Pentru toate aceste considerente recursul apare ca nefondat urmând a fi respins în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 384 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 336/2015. Contencios → |
|---|
