ICCJ. Decizia nr. 655/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 655/2015
Dosar nr. 1017/42/2012
Şedinţa publică de la 17 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, recurenta SC L.E.G.R. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - A.F.P.C.M. a judeţului Prahova şi A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Prahova, anularea Deciziei nr. 612 din data de 06 iulie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Prahova - Biroul Soluţionare contestaţii precum şi anularea accesoriilor calculate prin Decizia referitoare la plata accesoriilor nr. 22 din 11 aprilie 2012 emisă de A.F.P.C.M. Prahova şi obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acţiunii SC L.E.G.R. SRL a arătat că pentru evidenţa şi plata impozitelor aferente anului 2011 a depus mai multe declaraţii întocmite cu respectarea dispoziţiilor legislaţiei fiscale în vigoare.
În cursul aceluiaşi exerciţiu financiar, anul 2011, reclamanta a depus mai multe deconturi de TVA cu suma negativă cu opţiunea de rambursare in suma totala de 5.449.663 lei, prin deconturile de TVA cu suma negativa si solicitare de rambursare.
Astfel, din suma de 4 276 098 lei reprezentând impozit pe profit aferent trimestrului I din anul 2011 rămas de achitat în urma compensării suma de 530.655 lei care au fost stinse, după cum urmează:
- suma de 239.801 lei impozit pe profit achitat în plus aferent anului 2010;
- suma de 290.854 lei prin Ordin de plata nr. 865 din data de 05 august 2011.
Reclamanta a arătat că, în perioada cuprinsă între data solicitărilor de rambursare TVA, controalele fiscale aferente şi primirea deciziilor de rambursare a plătit în termenul legal toate impozitele şi taxele aferente, iar în data de 23 aprilie 2012 SC L.E.G.R. SRL a fost obligată prin Decizia înregistrată sub nr. 1137-SR la plata următoarelor accesorii:
- impozit pe venituri din salarii 18.157 lei;
- impozit pe profit 1.081.346 lei;
- impozit venit persoane juridice nerezidente 110 lei;
- vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate 1.154 lei;
- dobânzi şi penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugata 7.261 lei.
Astfel, chiar dacă s-a plătit în mod constant şi la termen, impozitele datorate pentru impozitul pe veniturile din salarii, impozitul venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, taxa pe valoare adăugata, fapt recunoscut de către organul de control în mod expres in Decizia nr. 612, acesta nu a ţinut cont de plăţile efectuate invocând faptul că viramentele efectuate de SC L.E.G.R. SRL au fost utilizate de sistemul informatic al A.F.P.C.M. Prahova, pentru stingerea obligaţiilor de plata în ordinea vechimii lor. Organul de control nu a ţinut cont de faptul ca distribuirea sumelor se poate face in ordinea vechimii sau in orice alt mod numai in cazul in care contribuabilul nu menţionează care sunt impozitele ce urmează a fi stinse. Or, reclamanta a indicat de fiecare data ce fel de impozite sunt stinse prin plăţile efectuate. Mai mult decât atât, în cazul în care organul de control ar fi stins datoriile faţă de bugetul de stat în alt mod, sau acest mod nu ar fi fost indicat, acesta avea obligaţia de a comunica societăţii cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plata a obligaţiilor fiscale despre modul in care a fost efectuata stingerea. Având în vedere faptul că nu a primit nici un fel de informări în acest, rezultă că organul fiscal nu a intervenit în modul de stingere a obligaţiilor fiscale, astfel organul de control a calculat accesoriile în cauză eronat, fără a avea un temei juridic sau fiscal în acest sens, motivează reclamanta.
În ceea ce priveşte calculul accesoriilor datorat întârzierii la plată a impozitului pe profit, organul de control a arătat că, deşi SC L.E.G.R. SRL a depus deconturi pentru rambursarea taxei pe valoare adăugată şi a solicitat compensarea acestora cu impozitul pe profit datorat, sumele respective nu sunt certe lichide şi exigibile decât după verificarea aprobarea rambursării sumelor solicitate respective şi conform dispoziţiilor art. 116 alin. (5) lit. b) C. proc. fisc., compensarea se operează la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativă cu opţiune de rambursare.
În acest fel, organul de control nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 116 C. proc. fisc., nu a operat compensarea solicitată de către reclamantă prin decontul de TVA menţionat mai sus şi adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 25007 din data de 03 august 2011, şi a continuat să calculeze accesorii pentru suma respectivă şi ulterior datei respective.
Menţiunile cu privire la faptul ca sumele de TVA solicitate spre rambursare au fost achitate societăţii nu au niciun fel de incidenţă în acest caz, având în vedere faptul că pentru anul 2011 societatea nu a declarat nici un fel de profit şi prin urmare sumele respective urmau să fie rambursate societăţii într-o formă sau alta.
Prin urmare, consideră că, sumele constituite ca accesorii sunt nefondate deoarece societatea nu a înregistrat întârzieri de plată la impozitul pe veniturile din salarii, impozit venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, dobânzi si penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată, motivează reclamanta.
Cu privire la plata impozitului pe profit datorat, a precizat că acesta trebuia să se stingă cu TVA solicitat la rambursare până în momentul depunerii declaraţiei 101, aşa cum reiese şi din Certificatul de atestare fiscală nr. 240 din 10 ianuarie 2012, ba mai mult societatea reieşea cu impozit pe profit plătit în plus în sumă de 530.122 lei, organul de control calculând într-un mod eronat şi nejustificat accesoriile respective, motivează aceasta în final.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta D.G.F.P. Prahova a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând în esenţă că, reclamanta datorează suma de 1.108.028 lei dobânzi şi penalităţi pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată, conform prevederilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
1.3. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 256 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea reclamantei SC L.E.G.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii şi A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că expertul contabil a arătat clar că reclamanta a menţionat pe documentele de plată obligaţia ce urmează să fie stinsă, cu întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii, impozit venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, precum şi pentru dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
De asemenea, potrivit documentelor verificate de expertul contabil, la data emiterii Certificatului de atestare fiscală din 10 ianuarie 2012, care se referă la obligaţiile de plată ale contribuabililor până la data de 31 decembrie 2011, SC L.E.G.R. SRL nu figura cu suma plătită în plus pentru impozitul pe profit deoarece declaraţia 101 aferentă impozitului pe profit anual 2011 a fost depusă în data de 14 februarie 2012, iar solicitarea de compensare a impozitului pe profit cu TVA de rambursat de către SC L.E.G.R. SRL prin adresa din 03 august 2011 nu se poate pune în aplicare decât în urma deciziei de impunere dată de A.I.F. Prahova în data de 08 martie 2012.
Prin studierea anexei aferentă Deciziei nr. 22 din data de 11 aprilie 2012 şi a fişei sintetice totale datată 05 aprilie 2013 se constată că accesoriile calculate sunt corect constituite conform O.G. nr. 92/2003 (art. 120 şi art. 1201).
S-a mai apreciat că potrivit art. 119 alin. 1 şi art. 120 alin. (1) şi art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Faţă de cele prezentate mai sus, s-a considerat că dobânzile şi penalităţile de întârziere în sumă totală de 1.108.028 lei (440.691 lei + 667.337 lei) aferente impozitului pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele juridice cu handicap neîncadrate şi taxei pe valoare adăugată, înscrise în Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 22 din 11 aprilie 2012, sunt datorate bugetului general consolidat de societatea comercială reclamantă.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC L.E.G.R. SRL.
2.1. Motivele de recurs
În motivele de recurs, recurenta a susţinut că sentinţa primei instanţe nu este motivată clar, logic şi pertinent, că nu s-a înţeles problema de drept supusă analizei judiciare.
Recurenta a reluat motivele de nelegalitate a actelor fiscale a căror anulare a cerut-o, făcând referire la greşita imputare a plăţilor efectuate.
A mai precizat că autoritatea fiscală trebuia să procedeze la compensarea TVA de rambursat cu impozitul pe profit datorat, fără a avea relevanţă sumele aprobate la rambursare.
S-a arătat că sumele ce constituie obligaţii fiscale accesorii au fost stabilite greşit, deoarece societatea nu a înregistrat întârziere la plata impozitului pe veniturile din salarii şi a altor obligaţii bugetare.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimata D.G.R.F.P. Ploieşti a solicitat respingerea recursului, deoarece s-au efectuat cu întârziere plăţile pentru impozitul pe veniturile din salarii, pentru impozitul persoanelor juridice nerezidente, dobândă şi penalităţi de întârziere pentru taxa pe valoare adăugată.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin Decizia de impunere nr. 22 din 11 aprilie 2012 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale accesorii în sumă totală de 1.108.028 lei, reprezentând 1.081.346 lei, dobândă şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit pentru trimestrele I şi II 2011, care nu a fost achitat în termenul legal, calculul fiind efectuat pentru perioada 26 aprilie 2011 - 25 ianuarie 2012.
De asemenea, au mai fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru impozitul pe venituri din salarii, în cuantum de 18.157 lei, 110 lei dobândă şi penalităţi pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, 1.154 lei dobândă şi penalităţi pentru persoanele cu handicap neîncadrate şi 7.261 lei dobândă pentru TVA datorată pentru lunile mai şi august 2011.
Suma de 1.081.346 lei reprezintă majorări şi penalităţi de întârziere pentru impozitul pe profit aferent trimestrelor I şi II 2011.
Această sumă a rezultat din faptul că pentru trim. I 2011, societatea a declarat la 21 aprilie 2011, impozit pe profit zero, iar ulterior, la 15 iulie 2011 a depus declaraţie rectificativă pentru impozitul pe profit trim. I 2011, în sumă de 4.276.098 lei, impozit ce ar fi trebuit plătit până la 25 aprilie 2011, dacă ar fi fost declarat cu respectarea termenelor legale.
Pentru trim. II 2011 societatea a raportat la 15 iulie 2011 o obligaţie de plată pentru impozitul pe profit în sumă de 1.121.117 lei pentru ca apoi, la 26 iulie 2011 să rectifice această declaraţie, în sensul că a declarat impozit pe profit zero.
La data de 21 aprilie 2011, reclamanta-recurentă a depus decontul 300 cu sumă negativă şi opţiune de rambursare, decont soluţionat prin decizia din 8 martie 2012.
Suma de 1.121.117 lei plătită pentru impozitul pe trim. II 2011, care nu era datorată, pentru că ulterior s-a rectificat declaraţia de impunere a fost utilizată de organele fiscale pentru stingerea obligaţiilor de plată la bugetul statului declarate de societate, în ordinea vechimii, respectiv pentru stingerea parţială a impozitului pe profit pentru trim. I 2011 şi a celorlalte obligaţii bugetare.
La data de 3 august 2011 reclamanta a solicitat organului fiscal compensarea sumei de 3.745.443 lei reprezentând impozit pe profit rămas neachitat în urma operaţiunilor anterioare, cu TVA solicitată la rambursare pentru decontul lunii martie (decontul 300 din 21 aprilie 2011).
Cererea de rambursare, respectiv decontul 300 din 21 aprilie 2011 a fost soluţionată la 8 martie 2012, după care au fost emise notele de restituire din 27 aprilie şi 29 mai 2012, precum şi decizia de compensare nr. 1144 din 27 aprilie 2012 (fila 54-66 dos. fond).
În speţă, criticile recurentei-reclamante exprimate prin acţiune şi reluate prin motivele de recurs, au în vedere nelegalitatea deciziei de impunere pentru debite accesorii, cu motivarea că în perioada pentru care s-au calculat aceste debite organul fiscal trebuia să soluţioneze decontul de TVA, cu opţiunea de rambursare, precum şi stingerea obligaţiilor cu nerespectarea celor stabilite de contribuabil.
Înalta Curte arată că potrivit Codului fiscal, calcularea şi plata impozitului pe profit se efectuează până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Ca urmare, plata impozitului pe profit pentru trim. I 2011 trebuia efectuată până la 25 aprilie 2011.
Reclamanta nu a efectuat plata până la acest termen, motiv pentru care în mod corect s-au calculat debite accesorii.
Potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), cererile depuse de un contribuabil în temeiul acestui cod se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Sumele achitate de reclamantă au fost stinse prin aplicarea normelor procedurale fiscale în vigoare la data respectivă, adică potrivit ordinii de stingere a datoriilor fiscale prevăzute de art. 115 C. proc. fisc.
În perioada pentru care s-au constituit obligaţii fiscale accesorii, în cuprinsul art. 115 C. proc. fisc., era prevăzută ordinea de stingere a datoriilor.
Potrivit expertizei efectuate în cauză recurenta a făcut plăţile pentru bugetul asigurărilor sociale şi fondurile speciale, în termenul legal, însă cu întârziere pentru celelalte impozite care au şi generat debitele accesorii contestate în prezenta cauză.
În aceste circumstanţe susţinerile recurentei cu privire la nelegalitatea deciziei de impunere sunt nefundamentate.
Aspectul privind compensarea datoriilor contribuabilului cu creanţele pe care organul fiscal trebuia să le ramburseze excede obiectului prezentei cauze.
La data scadenţei obligaţiilor fiscale principale, decontul cu opţiune de rambursare nu era soluţionat şi nici nu expirase termenul de soluţionare a acestuia, termen prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.
După cum s-a relevat mai sus, cererile de rambursare au fost soluţionate în aprilie 2012, când s-au operat şi compensările între datoriile reciproce.
Până la data adoptării deciziei de rambursare, recurenta nu avea o creanţă faţă de organul fiscal, deci nu putea opera compensarea prevăzută de art. 116 C. proc. fisc.
Faptul că intimatul-pârât a soluţionat, eventual cu întârziere, cererea de rambursare, nu o exonerează pe reclamantă de plata debitelor accesorii calculate pentru neplata la scadenţă a obligaţiilor bugetare.
Trebuie precizat că în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua expirării termenului prevăzut de art. 70 sau art. 117 alin. (2), iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului.
Din examinarea stării de fapt şi a legislaţiei incidente, se reţine că în cazul analizat sunt în discuţie două raporturi juridice fiscale distincte.
Astfel, primul raport fiscal cuprinde obligaţia contribuabilului de a plăti la scadenţă datoriile bugetare, iar pentru neplata la termenul scadent debitorul datorează, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere, în condiţiile art. 120 şi 121 C. proc. fisc.
Acest raport juridic a format obiectul prezentului litigiu şi după cum s-a explicat mai sus, dobânzile şi penalităţile au fost legal calculate pentru că reclamanta nu a achitat la scadenţă obligaţiile bugetare.
Rambursarea excedentului de TVA, la care reclamanta face referire în acţiune şi motivele de recurs, constituie cel de-al doilea raport juridic fiscal şi constă în dreptul contribuabilului de a i se restitui excedentul de TVA, în termenul reglementat de procedura fiscală.
Acestui drept îi corespunde obligaţia organului fiscal de a soluţiona cererea de restituire în termenul legal.
Potrivit legislaţiei naţionale, inclusiv aceea infralegislativă, precum şi Directivei nr. 112/2006 şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, contribuabilul care a solicitat restituirea TVA are dreptul să obţină de la organul fiscal dobânzile de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv.
În ceea ce priveşte stingerea prin compensare a creanţelor, acest aspect formează obiectul unui alt raport juridic fiscal, care nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată.
Ca urmare a celor explicate în prezenta decizie se constată că organul fiscal a procedat legal când a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii accesorii pentru neachitarea la scadenţă a datoriilor către buget, întrucât pentru soluţionarea cererii de rambursare este reglementată o altă procedură, legislaţia fiscală naţională şi cea comunitară, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care prevede alte sancţiuni.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.E.G.R. SRL împotriva Sentinţei nr. 256 din 12 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 472/2015. Contencios → |
|---|
