ICCJ. Decizia nr. 711/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 711/2015
Dosar nr. 511/2/2013
Şedinţa publică de la 19 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2628 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea principală formulată de reclamanta SC C.E.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (în continuare A.N.R.E.); totodată Curtea de apel a respins atât cererea de intervenţie principală voluntară formulată de intervenientul Fondul Proprietatea S.A., cât și excepţia de nelegalitate a art. 2, 10, 23 lit. c), 59, 60 şi 69 din Ordinul A.N.R.D.E. nr. 57/2008, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamanta SC C.E.O. SA a formulat în contradictoriu cu pârâta A.N.R. în domeniul Energiei (în continuare A.N.R.E.) contestaţie împotriva actului administrativ - Decizia nr. 3309 din data de 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a preţurilor reglementate şi a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O. SA, decizie emisă de către Preşedintele A.N.R.E., solicitând admiterea contestaţiei şi anularea parţială a actului administrativ, în ceea ce priveşte art. 2 alin. (1) şi (2) din decizia mai sus menţionată.
S-a constatat că pârâta a justificat modul de stabilire a sumei amortizărilor în raport de valoarea costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului 2012; astfel, autoritatea a aplicat criteriul proporţionalităţii cu privire la trimestrul IV si a menţinut aceeaşi sumă corespunzătoare amortizărilor şi cu privire la acest ultim trimestru, fără ca prin aceasta să facă un calcul exhaustiv; aşa cum prevede textul de mai sus, autoritatea a apreciat ca acest nivel este justificat, fără a se fi dovedit o exercitare cu rea-credinţă a dreptului său de apreciere dat de lege în această situaţie.
S-a reținut că, deși pct. 25 alin. (4) din H.G. nr. 909 din 29 decembrie 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin O.G. nr. 54/1997, „amortizarea inclusă în costuri reprezintă sursa proprie de finanţare, la dispoziţia agenţilor economici”, totuși nici Legea nr. 15/ 1994, nici Normele Metodologice de aplicare ale acesteia, nu prevăd că singura destinaţie a acestei surse de finanţare poate fi numai efectuarea de investiţii, iar o asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres de lege şi nu prezumată.
S-a reținut că reclamanta nu a dovedit care ar fi preţul achiziționării în concret a unui certificat de emisii gaze cu efect de seră, astfel că afirmaţia în sensul că preţul real ar fi de 9 euro nu poate fi reţinută în lipsă de probe, în plus reclamanta nici nu a dovedit că a achiziţionat astfel de certificate, discuţiile teoretice şi prezumţiile că astfel de achiziţii sunt obligatorii neputând fi reţinute.
De asemenea, s-a constatat că reclamanta a invocat argumente teoretice pentru costuri a căror existenţă nu a fost în mod concret dovedită, astfel că acestea nu pot duce la anularea modului de stabilire a preţului de către pârâtă, iar preţul certificatelor nu poate fi justificat pe baza unei valori de tranzacţionare obţinută la un moment dat si a unui curs de schimb aleatoriu.
Având în vedere prevederile art. 69 din Metodologie potrivit cărora „în situaţii excepţionale, Autoritatea Competentă poate notifica si declanşa procedura de stabilire /revizuire a cantităţilor de energie electrică şi a preturilor din contractele reglementate la momentul considerat oportun (…)”, s-a constatat că A.N.R.E. poate analiza costurile suplimentare cauzate operatorilor economici de neasigurarea cantităţilor reglementate aprobate prin deciziile A.N.R.E. şi, totodată, de fundamentare a preturilor şi tarifelor reglementate la energia electrică pentru operatorii economici, fiind nefondat argumentul reclamantei, legat de neincluderea cheltuielilor cu certificatele de emisii gaze cu efect de seră.
S-a apreciat că este nefondată și susţinerea potrivit căreia reclamanta SC C.E.O. SA va înregistra un prejudiciu material creat de neacoperirea costurilor de producţie (venituri mai mici decât costurile efective de producţie) de cel puţin 160.372.588,50 lei, întrucât punerea în aplicabilitate a deciziei atacate nu vătăma drepturile reclamantei, câtă vreme preţul aprobat prin decizia contestată este mai mare decât cel aprobat în 2012 (de la 174.16 la 190.00 lei/MWh) în contextul în care cantităţile acestuia sunt mai mici pentru anul în curs.
De asemenea, s-a reținut că, prin scrisoarea A.N.R.E. nr. 57256 din 7 decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de distribuţie principali faptul că, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, achiziţia consumului propriu tehnologic în reţelele de distribuţie trebuie realizată pe baza procedurilor transparente şi nediscriminatorii, cu respectarea mecanismelor concurenţiale în vigoare, aprobate de A.N.R.E.
Prin scrisoarea nr. 58497 din 7 decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de distribuţie măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de tranzacţionare pe pieţele centralizate de contracte bilaterale negociate, a energiei electrice de către operatorii de distribuţie, în actualele circumstanţe de determinare a consumului propriu tehnologic.
În cadrul întâlnirii din data de 17 decembrie 2012, de la sediul A.N.R.E., între reprezentanţii operatorilor de distribuţie şi ai A.N.R.E.
A.N.R.E. a propus ca consumul propriu tehnologic aferent activităţii de distribuţie pentru perioada ianuarie-martie 2013 să fie acoperit pe baza unor contracte reglementate, la preţul mediu menţionat anterior, de către CE Oltenia.
S-a reținut că valorile bonusului individual şi ale preţurilor reglementate pentru cantităţile de energie electrică produse în cogenerare de înaltă eficienţă sunt preluate din: Ordinul preşedintelui ANRE nr. 45/2012 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referinţă pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi ale preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă în cogenerare; Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 44/2012 privind aprobarea preţului de referinţă şi a preţurilor reglementate pentru energia electrică, aplicabile în anul 2013 producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare, care beneficiază de bonus, şi corespund anului 2013 ca fiind anul III de funcţionare în cadrul schemei de sprijin a CET Craiova II, având drept combustibil principal cărbune.
Prin urmare s-a constatat că sunt nefondate susţinerile intervenientei, preţurile şi cantităţile reglementate în sectorul energiei electrice şi termice de SC E.O. SA fiind supuse aprobării Comitetului de Reglementare al A.N.R.E. - organism deliberativ ai cărui membrii sunt numiţi prin decizie a primului-ministru.
Excepţia de nelegalitate a prev. art. 23 lit. c), 2, 10, 59, 60 şi 69 din Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare aprobată prin Ordinul nr. 57/2008,invocată de intervenientă, a fost soluţionată pe fond, apreciindu-se că deşi în speţă este incidentă forma art. 4 din Legea nr. 554/2004 anterioară datei de 15 februarie 2013, prin soluţie de principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că excepţia de nelegalitate poate fi invocată atât cu privire la actele administrative cu caracter individual, cât şi cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
În primul rând, instanţa a observat că nu se poate invoca nelegalitatea unui act administrativ de executare a unei legi (cum este Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 57/2008), în raport de o lege ulterioară emiterii acestui act administrativ.
S-a constatat însă că, dincolo de această eroare, dispoziţie similară celei din art. 76 alin. (1) al Legii nr. 123/2012 exista şi sub imperiul vechii legi a energiei, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2007.
S-a mai reținut că, aşa cum prevede chiar art. 23 din Ordinul nr. 57/2008, acesta a fost emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 13/2007 privind aprobarea valorilor de referinţă armonizate aplicabile la nivel naţional ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică, respectiv de energie termică, şi pentru aprobarea factorilor de corecţie aplicabili la nivel naţional,acte administrative ce nu au fost atacate sau anulate, şi care au stat la baza stabilirii procentului de 37 %.
A fost înlăturată susținerea intervenientei potrivit căreia limita de 37 % nu are nicio justificare tehnică, fiind stabilită administrativ de A.N.R.E. ca mijloc de a reduce arbitrar costurile incluse în preţul energiei pe piaţa reglementată, cu fraudarea art. 76 din Legea energiei, întrucât conform prev. art. 4 din H.G. nr. 219/2007 şi Ordinului nr. 13/2007, au fost stabilite criteriile tehnice şi economice de calcul al eficienţei.
S-a reținut că nu este un argument de nelegalitate faptul că se putea aprecia în raport de fiecare producător un anumit procent al eficienţei, iar nu global, în raport de toţi producătorii, acesta fiind un aspect de oportunitate, care nu poate intra în cenzura instanţei judecătoreşti, decât în măsura în care se dovedeşte încălcarea unei obligaţii legale de către autoritatea administrativă, condiţie neîndeplinită în speţă.
Susținerea intervenientei conform căreia metodologia impune o condiţie imposibil de îndeplinit, deoarece randamentul stabilit prin acest text este randamentul unui bloc energetic nou, nu se încadrează în motive de nelegalitate ce ar putea fi avute în vedere conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport de Metodologie, ci în raport de criteriile de stabilire a eficienţei de la art. 23 lit. c) din Ordinul nr. 13/2007.
De asemenea, s-a constatat că nici consecinţa invocată de intervenientă, în sensul că dacă randamentul instalaţiilor producătorului este mai mic decât cel stabilit prin art. 23 lit. c) din Metodologie, atunci, folosind aceeaşi cantitate de materie primă, va produce mai puţină energie, deci costul pe unitatea de energie electrică produsă va fi mai mare, nu reprezintă un motiv de nelegalitate a Metodologiei din perspectiva eficienţei de 37 %, care reprezintă un standard minim ce trebuie avut în vedere pentru funcţionarea sistemului de energie.
Cu privire la prevederile art. 2 din Ordinul nr. 57/ 2008, s-a reținut că deși legea nu prevede în mod expres cine are sarcina de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al costurilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energie electrice, totuși este evident că o asemenea sarcină nu putea reveni decât autorităţii care are atribuţia de stabilire a preţurilor şi tarifelor, astfel că simpla menţiune în textul invocat a sintagmei „ nivelul considerat justificat de Autoritatea competentă” nu este de natură să ducă la concluzia nelegalităţii acestui text
Referitor la art. 10, 59, 60 şi 69 din Metodologie, s-a reținut că atâta vreme cât singurul argument de nelegalitate adus de intervenientă este nelegalitatea art. 2 din Metodologie (argument ce nu a fost reţinut), pe cale de consecinţă, şi criticile de nelegalitate cu privire la aceste dispoziţii legale vor fi respinse ca nefondate.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC C.E.O. SA, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a acordat suficientă atenţie motivelor de nelegalitate pentru care societatea reclamantă a solicitat anularea Deciziei Preşedintelui A.N.R.E. nr. 3309 din 19 decembrie 2012, mai exact faptului că autoritatea competentă nu şi-a respectat propria Metodologie de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57 din 3 iunie 2008.
În conformitate cu art. 25 din Metodologia menţionată, recurenta-reclamantă în calitate de producător participant la contactele reglementate a transmis autorităţii toată documentaţia de fundamentare cerută de acest text legal, cu anexele aferente, prevăzută de art. 26 din aceeaşi metodologie.
Prin art. 2 din Decizia a cărei anulare parţială s-a cerut s-a aprobat un preţ de 215,80 lei /MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică în regim reglementat, produsă şi livrată în orele de zi din anul 2013 şi respectiv un preţ de 134,88 lei/MWh pentru cea produsă şi livrată în orele de noapte din anul 2013, pe bază de contracte reglementate de vânzare-cumpărare.
Preţul mediu de 190 lei /KWh este cum mult sub costurile de producţie, autoritatea competentă nedeterminând costul variabil de producere a energiei electrice conform formulei de calcul prevăzută la art. 49, neţinând cont de costurile fixe şi neluând în calcul datele din documentaţia transmisă de reclamantă la 24 octombrie 2012.
Prin Referatul de aprobare a proiectului de decizie privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute de către SC C.E.O. SA pe contracte reglementate în anul 2013 şi a preţurilor aferente a fost făcută o analiză, neînsuşită de reclamantă, întemeiată în principal pe diminuări nejustificate ale costurilor estimate precum şi date eronat centralizate.
Recurenta-reclamantă a constatat diferenţe majore, faţă de structura costurilor propuse de ea, în Referatul de Aprobare şi a machetei de fundamentare a veniturilor /costurilor/producţiilor/ livrărilor /consumurilor, documente depuse de pârâtă odată cu întâmpinarea la fond. Astfel:
- Costurile cu amortizarea, estimate de reclamantă la valoarea totală de 403.503.000 lei, „au fost acceptate cu 15% mai puţin decât valoarea solicitată, având în vedere faptul că în primele 9 luni ale anului 2012 valoarea costurilor cu amortizarea raportate este de 240.411.059 lei, cu cca. 45% mai mici decât valoarea solicitată”. Deşi s-a invocat existenţa unor erori de calcul cu privire la amortizarea aferentă primelor trei trimestre ale anului 2012, instanţa de fond, fără nici un alt mijloc de probă şi fără nici un argument, a înlăturat această apărare şi a constatat că pârâta a justificat modul de stabilire a amortizărilor în raport de valoarea costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului şi aplicarea criteriului proporţionalităţii cu privire la trimestrul IV.
Pârâta a centralizat şi calculat eronat costurile cu amortizarea raportate pentru primele trei trimestre ale anului 2013, stabilind în consecinţă tot o valoare eronată aferentă trimestrului IV.
Au fost ignorate de pârâtă dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Metodologie potrivit cărora „costurile cu amortizarea se calculează ca sumă a amortizării activelor existente şi a amortizării activelor noi”, nefiindu-i recunoscute reclamatei nu doar costurile cu amortizarea activelor noi ce urmare a fi puse în funcţiune în anul 2013, ci şi amortizarea activelor existente în primele trei trimestre ale anului 2012.
Numai valoarea acestui element de cost fix a fost diminuat în mod eronat şi nejustificat de către A.N.R.E. cu suma de 62.052.784 lei, ceea ce la producţie planificată de 18.066.399 MWh îi corespunde o diminuare a preţului cu 3,43 lei/MWh.
- Costurile de operare şi mentenanţă, estimate de societatea reclamantă pentru anul 2013 la valoarea de 406.971.500 lei, reprezintă costurile lucrărilor şi echipamentelor pentru mentenanţă preventivă şi corectivă prognozate a fi executate şi decontate din activitatea de producţie, principala componentă a acestor cheltuieli fiind dată de lucrările de reparaţii ce trebuie executate în anul 2013 la blocul nr. 4 Rovinari. Distinct au fost previzionate şi costurile cu serviciile executate de terţi, reprezentând cheltuieli cu prime de asigurare, servicii bancare şi asimilate, transport marfă şi persoane, protecţia muncii, pază, etc. (56.987.561 lei).
Autoritatea a reţinut că este justificat doar nivelul de 329.713.317 lei /an, în care au fost cuprinse şi costurile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, fapt care a dus la diminuarea nejustificată a acestor costuri, la producţia planificată reprezentând o diminuare a preţului cu 7,43 lei/MWh. Motivaţia pârâtei în sensul că „lucrările necesare pot fi finanţate din disponibilităţile oferite cu cheltuielile de amortizare, care nu sunt ieşiri efective de numerar” încalcă legislaţia în domeniul amortizării capitalului fix, respectiv Lege nr. 15/1994 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi. Instanţa a înlăturat această apărare apreciind că aceste dispoziţii legale nu prevăd că singura destinaţie a acestei surse de finanţare poate fi numai efectuarea de investiţii, iar o asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres de şi nu prezumată, însă potrivit doctrinei economice prin amortizare, întreprinderea realizează de fapt recuperarea investiţiei realizate anterior, astfel că amortizarea este sursa principală de finanţare a investiţiilor noi, fiind rezultatul exploatării capitalului propriu.
Un argument în sprijinul opiniei recurentei este reprezentat şi de pct. 107 alin. (1) din Ordinul nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene .
Legislaţia financiar-contabilă prevede imperativ faptul că reparaţiile efectuate pentru asigurarea funcţionării (utilizării continue) trebuie recunoscute ca o cheltuială, deci sunt costuri de producţie care influenţează direct preţul de producţie al energiei electrice.
- Costurile cu achiziţia certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, estimate de reclamantă la valoarea de 739.235.000 lei, reprezentând echivalentul a 18.252.716 lei certificate CO2, la un preţ de 9 euro/certificat (curs de schimb pentru anul 2013-4,5 lei/euro) nu au fost incluse în structura supusă aprobării Comitetului de Reglementare, potrivit Referatului de Aprobare. S-a motivat că nu a fost definitivat cadrul legislativ privind obligaţia achiziţiei acestor drepturi de emisie.
S-a mai menţionat faptul că valoarea aprobată pentru aceste costuri reprezintă cca. 20% din valoarea solicitată şi este la nivelul valorii realizate în anul 2012, însă în opinia recurentei pârâta se află în eroare. Costurile cu achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră înregistrate la nivel de unitate în anul 2012 au fost de 159.443.988 lei dat fiind faptul că potrivit pct. 8.2 din Planul Naţional din 16 ianuarie 2008 de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012 (aprobat prin H.G. nr. 60/2008) au fost alocate cu titlu gratuit un număr total de 65.932.726 certificate.
Media anuală a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit este de 13.186.545 certificate/an, iar obligaţia unităţii în anul 2012 a fost de 16.948.396 certificate, raportul fiind de 80% certificate alocate cu titlu gratuit şi doar în procent de 20% au fost achiziţionate de unitate.
Începând cu anul 2013, pentru producătorii de energie electrică nu se mai alocă cu titlu gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră, date fiind reglementările cuprinse în Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a sistemelor de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de Modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, precum şi în H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare.
A.N.R.E., în mod eronat, a diminuat reclamantei costurile cu achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră previzionate pentru anul 2013, cu o valoare de 579.791.012 lei, ceea ce la producţia planificată pentru anul 2013 reprezintă o diminuare a preţului cu 32,09 lei/MWh.
Printr-o interpretare rigidă instanţa a înlăturat apărările reclamantei, pe considerentul că nu s-a dovedit în mod concret care ar fi preţul achiziţionării unui astfel de certificat precum şi faptul că nu s-a dovedit că s-au achiziţionat astfel de certificate. Documentele depuse la dosar justifică însă atât cumpărarea de certificate de emisii gaze cu efect de seră, cât şi preţul de achiziţie al acestora.
La data depunerii documentelor - 24 octombrie 2012 şi la data emiterii deciziei a cărei anulare s-a cerut -19 decembrie 2013, reclamanta nu avea posibilitatea să facă dovada achiziţionării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, atâta timp cât legislaţia în materie impune ca până la data de 30 aprilie a anului următor celui în care au fost alocate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, să se restituie aceste certificate autorităţii competente pentru protecţia mediului (art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006).
În mod eronat instanţa de fond a reţinut şi faptul că „preţul certificatelor nu poate fi justificat pe baza unei valori de tranzacţionare obţinută la un moment dat şi a unui curs de schimb aleatoriu”, din moment ce potrivit H.G. nr. 780/2006 şi Directivei 2003/87/CE începând cu anul 2013 comercializarea cotelor care nu sunt alocate cu titlu gratuit se face prin licitaţie, iar ca urmare a acestui fapt preţul diferă de la o zi la alta şi chiar de la o oră la alta.
În fine, arată recurenta, este eronată constatarea instanţei că „punerea în aplicare a deciziei atacate nu vatămă drepturile reclamantei, câtă vreme preţul aprobat prin decizia contestată este mai mare decât cel aprobat în anul 2012”; or, în anul 2012 i-au fost alocate cu titlu gratuit un număr de certificate într-un procent de 80% din total, în aceste condiţii costurile înregistrate cu achiziţia de certificate a fost de doar 20% din cele ce urmau a se înregistra în anul 2013, an în care unitatea nu mai beneficia de facilitatea alocării cu titlu gratuit.
Prin analiza eronată a celor 3 elemente de cost, autoritatea pârâtă a diminuat reclamantei nejustificat şi fără temei legal costurile totale cu 42,95 lei/MWH, ceea ce a condus la un prejudiciu estimat la 170.074.167,20 lei.
Prin întâmpinare, intimata A.N.R.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect şi legal judecătorul fondului a reţinut că sarcina de a aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al costurilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice nu poate reveni decât autorităţii publice cu competenţe în domeniu, făcându-se trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 22 alin. (1)şi (2) lit. c) coroborate cu art. 75 lit. h) şi art. 76 alin. (1) şi (3) din Legea energiei electrice nr. 123/2012. Decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 3309/2012 este nu act administrativ individual care îndeplineşte în integralitate condiţiile impuse de legislaţia în materie care este menţionată şi în considerentele sentinţei recurate, în plus ca orice act administrativ şi actul contestat se bucură de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, toate aceste prezumţii având un caracter relativ desigur, însă curtea de apel nu a identificat dovezi care să ducă la răsturnarea celor trei prezumţii, subliniind chiar că Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012 nu vatămă drepturile reclamantei în sensul că nu generează pierderi financiare suplimentare pentru SC C.E.O. SA.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a susţinerilor/ apărărilor părţilor, a probatoriului administrat, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) teza III sub-teza ultimă („modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi”) şi, deci, va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Obiectul acţiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ formulată de reclamanta SC C.E.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (A.N.R.E.) a vizat Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a preţurilor reglementate şi a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O. SA.
Criticile de nelegalitate aduse actului administrativ prin cererea de chemare în judecată şi reiterate prin cererea de recurs s-au axat pe nerespectarea de către instituţia publică pârâta/intimată a propriei metodologii în ceea ce priveşte preţurile reglementate, mai exact a Metodologiei de stabilire a preţurilor şi cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energie termică din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/3 iunie 2008, cu consecinţa unei analize eronate a celor trei elemente de cost (amortizare, mentenanţă şi costul cu achiziţia certificatelor de CO2) şi a diminuării costurilor totale ale societăţii reclamante cu 42,95 lei/MWh, fapt care a condus la înregistrarea de către societate a unei prejudiciu estimat de aceasta la valoarea de 170.074.167,20 lei.
Aşa cum rezultă din acele dosarului cu prilejul analizei cererii în anulare formulată de reclamantă instanţa de fond punctează că acesta a invocat erori de calcul ale pârâtei cu privire la amortizarea aferentă primelor trei trimestre ale anului 2012, precum şi diferenţe majore faţă de structura costurilor propuse de societate în privinţa costurilor de operare şi mentenanţă şi în privinţa costurilor cu achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Prin raportare strictă la prevederile punctuale (pe cele trei elemente de cost) din Metodologia aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/2008 judecătorul fondului a apreciat că sunt nefondate argumentele reclamantei şi a conchis că punerea în aplicare a Deciziei contestate nu vatămă drepturile reclamantei.
Fără îndoială că evaluarea cererii în anulare se impunea a fi făcute din perspectiva Metodologiei aprobate de A.N.R.E., numai că în acest fel nu au fost lămurite susţinerile referitoare la erorile de calcul invocate de reclamantă, cel puţin în privinţa costurilor cu amortizarea estimate de societate la o valoare totală de 403.503.000 lei şi acceptate de pârâtă cu 15% mai puţin decât valoarea solicitată. De altfel, în considerentele sentinţei nu se face trimitere la nici un mijloc de probă, nu se argumentează motivul pentru care susţinerile privitoare la modul de calcul au fost înlăturate.
Specificitatea acestei operaţiuni ar fi putut fi clarificată de instanţă prin solicitarea opiniei unui specialist (expert) permisă de dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ.
Desigur, hotărâtoare sunt normele legale aplicabile însă în raport de problemele ridicate (presupusele erori de calcul în special în ce priveşte amortizarea, nemulţumirea societăţii reclamante că nu s-au recunoscut toate costurile) Înalta Curte consideră că este necesar a se cere părerea unui specialist în materie.
Cum însă această probă nu poate fi administrată în recurs, faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., sentinţa va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va pune în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică şi va decide în consecinţă, scopul fiind acela al dezlegării corecte şi legale a litigiului cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C.E.O. SA împotriva sentinţei civile nr. 2628 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 602/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
