ICCJ. Decizia nr. 727/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 727/2015
Dosar nr. 627/57/2013
Şedinţa publică de la 19 februarie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.3 SA în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 8797 din 4 aprilie 2012 într-un termen stabilit de instanţă, sub sancţiunea unor penalităţi de 200 RON pe fiecare zi de întârziere
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 297 din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.3 SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca prescrisă.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 297 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC A.3 SA, invocând art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta SC A.3 SA arată următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a schimbat calificarea acţiunii din „acţiune în contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost calificată de reclamantă, în „acţiune în contencios administrativ”, împrejurare ce a atras aplicarea regulilor privind prescripţia acţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cererea formulată în faţa instanţei, temeiul de drept invocat ca şi înscrisurile depuse în probaţiune evidenţiază cert că acţiunea în cauză nu poate fi calificată ca o acţiune în contencios administrativ, întemeiată doar pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci este o acţiune de drept fiscal, ce atrage aplicarea prioritară a legii de drept fiscal şi de procedură administrativ fiscală.
Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în materie de prescripţie, deoarece nefăcând aplicarea art. 205 C. proc. fisc., care nu prevede un termen de soluţionare a contestaţiei, a ajuns la concluzia aplicării Legii nr. 554/2004, constatând acţiunea ca prescrisă.
Hotărârea instanţei de fond face, în mod greşit, aplicarea art. 46, 47 şi 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 79/2003. În baza art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, „activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.
La rândul său, art. 4 alin. (2) asimilează creanţele bugetare rezultate din nereguli, creanţelor fiscale (s.ns.).
Totodată, şi celelalte texte ale O.G. nr. 79/2003 fac trimitere la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, atât în privinţa elementelor ce trebuie să le conţină titlul de creanţă, cât şi în privinţa contestaţiei ce se poate formula împotriva titlului.
4. Procedura de soluţionare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) NCPC, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) NCPC.
Prin Încheierea din 9 octombrie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) NCPC, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2. Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 acesta este nefondat, deoarece instanţa de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, calificarea acţiunii fiind atributul instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) acesta este, de asemenea, nefondat. Astfel, în fapt, este necontestat, nefondat. Astfel, în fapt, este necontestat că reclamanta a formulat o contestaţie administrativ-fiscală în conformitate cu art. 205 Codul de procedură fiscală, contestaţia fiind expediată cu scrisoare recomandată la data de 23 aprilie 2012. Deşi a trecut mai mult de 1 an de la data formulării contestaţiei, pârâta nu a soluţionat-o şi a pornit executarea silită, emiţând somaţie. Reclamanta a formulat în justiţie împotriva refuzului nejustificat de soluţionare a contestaţiei la 8 iulie 2013.
Instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, instanţa de fond a coroborat prevederile legii speciale (Codul de procedură fiscală) cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (legea generală), fiind de principiu că în domeniile în care legea specială nu conţine reglementări (de exemplu termenul de prescripţie al obligaţiei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale - art. 205 şi următoarele C. proc. fisc.), să se aplice prevederile legii generale
Teza reclamantului-recurent, în sensul că în lipsa unei prevederi exprese, acţiunea împotriva nesoluţionării în termen legal a contestaţiei administrative în materie fiscală ar putea fi promovată oricând, fiind deci, imprescriptibilă, nu poate fi primită dat fiind specificul contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004, care prevede soluţionarea cu celeritate a litigiilor.
De asemenea, recurentul-reclamant a stat el însuşi în pasivitate o perioadă îndelungată, deşi, în măsura în care ar fi dorit să prevină o executare silită intempestivă ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării procesului-verbal de constatare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar în lipsa soluţionării contestaţiei de către autoritatea administrativ-fiscală.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.3 SA împotriva Sentinţei nr. 279/2013 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 754/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
