Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1010/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1010/R-

Ședința publică din 31 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de reclamanta - INDUSTRIAL, cu sediul în Reșița, B-dul -, nr.239, județul C-S, împotriva deciziei nr. 3497/C5/3321 din data de 06 august 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în dosarul nr.3321/2008, în contradictoriu cu pârâtele SA, cu sediul în Râmnicu V,-,județul V și - SA, cu sediul în B,-,sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru reclamantă, în baza împuternicirii aflate la dosar și consilier juridic pentru pârâta SA, în baza împuternicirii de reprezentare juridică, lipsă fiind cealaltă pârâtă.

Procedura, legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 4 lei, conform chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții Seria - nr. - emisă de Trezoreria municip.Reșita și cu 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-au depus din partea reclamantei precizări și completări la recursul declarat împotriva deciziei de mai sus, iar din partea pârâtei întâmpinare.

Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, schimbarea deciziei atacate și respingerea contestației formulată de, iar în subsidiar, solicită casarea cu trimiterea spre rejudecare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, întrucât societatea pe care o reprezintă nu a fost citată. Depune la dosar o speță similară celei de față.

Reprezentantul pârâtei, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a raportului procedurii nr.9132/24.07.2008, conform motivelor invocate în întâmpinarea aflată la dosar.

CURTEA

Constată că la data de 28 iulie 2008, B, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Rm.V a formulat contestație în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică de servicii " cu modernizare stație 110 kv. ", împotriva deciziei de declarare a ofertei sale ca inacceptabilă și de declarare a ofertei depusă de Industrial Reșița câștigătoare a procedurii, solicitând anularea acestei decizii.

În motivarea contestației a susținut că oferta sa a fost declarată inacceptabilă motivat de neîndeplinirea cerințelor minime de calificare, autoritatea contractantă neluând în considerare experiența similară a subcontractantului Smart

Contestatoarea a apreciat că s-a conformat prevederilor legale și celor stipulate în documentația de atribuire invocând dispozițiile art.190 alin.1 și 2 din nr.OUG34/2006, și susținând că în oferta sa a invocat capacitatea tehnică și profesională de îndeplinire a contractului cu lista principalelor livrări de echipamente și asistență tehnică la punerea în funcțiune, angajamentul ferm al de sprijinire a sa, precum și declarația acesteia pe proprie răspundere, în sensul că nu se află într-una din situațiile care să determine excluderea sa din procedura de atribuire și o listă a principalelor lucrări executate de aceasta în ultimii 3 ani.

Privitor la decizia autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei Industrial Reșița a susținut că aceasta nu a fost elaborată în conformitate cu prevederile caietului de sarcini prin ofertarea unui termen de finalizare de 210 zile de la semnarea contractului față de 130 zile prevăzute în capitolul V în documentația de atribuire - secțiunea I caietul de sarcini, astfel că această ofertă este neconformă.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin decizia nr.3498/C5/3323/6.08.2008, a admis în parte contestația referitor la neconformitatea ofertei prezentată de Industrial Reșița declarată câștigătoare și a dispus anularea raportului procedurii nr.9132/24.07.2008 și refacerea acestuia în termen de 15 zile cu înlăturarea ofertei contestatoarei și a ofertei neconforme prezentată de Industrial Reșița după care va continua procedura.

Totodată, a respins ca neîntemeiată contestația privind constatarea conformității ofertei contestatoarei.

În adoptarea acestei decizii s-au reținut următoarele:

Autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică de servicii, cu modernizare stație 110 kv., prin publicarea anunțului de participare din 13 mai 2008, stabilind data deschiderii ofertelor 13 mai 2008 și criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

Potrivit propriei declarații, contestatoarea a participat la procedura de atribuire subcontractând.

Potrivit pct.IV.4 din fișa de date achiziții, autoritatea contractantă a impus drept criteriu de calificare și selecție, prezentarea unei liste a principalelor prestații din ultimii 3 ani, din care să rezulte dovada îndeplinirii a cel puțin unui contract similar cu o vechime egală sau mai mare de 990.000 lei fără TVA, respectiv 267.568 euro, cu mențiunea că acest contract trebuie să fie însoțit de formularul C 1 privind experiența similară și recomandarea din partea beneficiarului - formularul C 1.1.

În vederea îndeplinirii acestui criteriu, contestatoarea a depus în cadrul ofertei un angajament al - Filiala Societatea Comercială pentru Servicii de a Rețelei Electrice de Transport Smart, care se angaja să-i pună la dispoziție resursele tehnice și profesionale necesare proiectării și execuției lucrărilor specificate în documentația de atribuire pentru participarea la procedura de licitație deschisă.

Așa fiind, s-a apreciat că oferta contestatoarei este inacceptabilă în baza dispozițiilor art.36 alin.1 lit.b din nr.OUG34/2006, reținându-se și că la solicitările autorității contractante de completare în acest sens, contestatoarea nu a atașat un alt angajament în vederea îndeplinirii prevederilor art.190 alin.2 din nr.OUG34/2006.

În privința ofertei depusă de Industrial declarată câștigătoare, s-a reținut că deși a ofertat un termen de finalizare a contractului de 210 zile față de 130 zile cât s-au prevăzut în caietul de sarcini, contestația este întemeiată, deoarece la capitolul V al caietului de sarcini s-a prevăzut o durată de realizare a lucrărilor de 130 zile calendaristice.

Industrial Reșița a formulat plângere împotriva deciziei de mai sus, invocând motivele prev.de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, și a susținut că este nelegală pentru două motive:

În primul rând contestația a fost soluționată fără citarea sa, care nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările, Consiliul pronunțând astfel o decizie lovită de nulitate absolută conform art.85 alin.1 și art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

În al doilea rând, decizia pronunțată este nelegală, prin declararea ofertei prezentate ca neconformă în raport de prevederile art.36 alin.2 lit.a din HG nr.925/2006, întrucât a ofertat un termen de 210 zile pentru finalizarea contractului față de 130 zile cât s-au prevăzut în caietul de sarcini.

Din acest punct de vedere a susținut că derularea contractului în totalitatea sa are un reper orientativ, fără a fi un motiv de neconformitate a unei oferte cu un termen ofertat mai mare de 130 zile, dacă acesta respectă termenul maximal impus pentru etapa a doua de maximum 10 zile, care în cauză a fost respectat.

În fișa de date a achiziției s-a precizat că durată estimată de derulare a contractului este de 130 zile, făcându-se o evaluare aproximativă care înlocuiește evaluarea exactă limitativă, iar acest act constituie documentul de bază în raport de care se face evaluarea ofertelor, în conținutul său nefiind prevăzută cerința minimală obligatorie de 130 zile, după cum nu este prevăzut acest termen nici la criteriul de calificare și selecție din fișa de achiziție.

Deosebit, a solicitat suspendarea procedurii de atribuire și a deciziei pronunțate, conform art.284 alin.1 din nr.OUG34/2006.

Plângerea este întemeiată în raport de considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

Prima critică adusă Consiliului este nefondată, întrucât potrivit art.85 Cod procedură civilă invocat, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, sancțiunea fiind anularea actului potrivit art.105 alin.2 Cod procedură civilă, însă, în cauză Industrial Reșița este un terț față de decizia pronunțată, prin urmare nu a avut calitatea de parte.

Cea de-a doua critică este fondată, decizia fiind luată cu încălcarea legii în ce privește anularea Raportului procedurii de atribuire nr.9135/24.07.2008.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 24 iulie 2008, prin Sucursala Rm.V a întocmit Raportul procedurii de atribuire privind achiziția " modernizare stație 110 kv. ", după analizarea ofertelor fiind desemnată câștigătoare, Industrial Reșița.

Oferta depusă de Baf ost declarată neconformă potrivit art.36 alin.1 lit.b din nr.HG925/2006, deoarece nu îndeplinea condițiile minime de calificare, respectiv cerințele obligatorii (fișa de date achiziții - lista principalelor prestații în ultimii 3 ani din care să rezulte îndeplinirea cel puțin a unui contract similar în valoare de 990.000 lei sau mai mare).

Soluționând contestația acestei societăți împotriva deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, greșit Consiliul a reținut că oferta depusă de Industrial Reșița nu corespunde cerințelor autorității contractante, termenul de finalizare al lucrărilor fiind de 210 zile, față de 130 zile cât era prevăzut în caietul de sarcini.

Ca să decidă astfel, Consiliul a ignorat caietul de sarcini în care pentru realizarea lucrării au fost prevăzute două etape: prima care să cuprindă proiectarea și livrarea echipamentelor și a doua de maximum 10 zile, care să cuprindă lucrarea efectivă.

Derularea în timp a acestor etape, presupune condiții tehnice speciale care interesează modul de lucru al sistemului energetic național, prima impunând măsuri administrative, iar cea de-a doua debranșarea stației și implicit scoaterea de sub tensiune a unor capacități de producție.

Rezultă deci, că prima etapă estimată la aproximativ 120 zile, nu implică scoaterea din funcțiune a stației, pe când cea de-a doua, impusă ca termen maximal în caietul de sarcini nu trebuie să depășească 10 zile de imobilizare a stației, termenul din această etapă primând în analiza tuturor ofertelor.

În consecință, se desprinde că față de precizarea din conținutul documentației de atribuire, în sensul că cel de-al doilea termen să fie de maximum 10 zile, respectat de majoritatea ofertanților, coroborată cu determinarea estimativă a duratei lucrării, durata primei etape a acesteia, are un caracter de recomandare.

Ca atare, greșit s-a reținut că această ofertă nu corespunde cerințelor autorității contractante motivat exclusiv pe faptul că termenul de finalizare a lucrărilor este de 210 zile față 130 zile cât era prevăzut în caietul de sarcini.

Așa fiind, va admite plângerea, potrivit art.312 Cod procedură civilă și va modifica decizia în sensul că va respinge contestația formulată de B cu privire la anularea Raportului procedurii nr.9135/24 iulie 2008, pe care îl va menține ca legal și temeinic, menținând în rest decizia.

Față de soluția preconizată, suspendarea procedurii de atribuire și a deciziei în discuție nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite plângerea formulată de reclamanta INDUSTRIAL, cu sediul în Reșița, B-dul - nr.239, județul C-S, împotriva deciziei nr.3497/C5/3321 din data de 6 august 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în dosarul nr.3321/2008, în contradictoriu cu pârâtele, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și, cu sediul în B,-, sector 6.

Modifică decizia în sensul că respinge contestația formulată de B cu privire la anularea raportului procedurii nr.9135/24 iulie 2008 pe care-l menține ca legal și temeinic.

Menține în rest decizia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./20.11.2008

GM/7 ex.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1010/2008. Curtea de Apel Pitesti