Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.1288

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.05.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Duican Doina

JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 3: Bîcu

GREFIER

Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta PRIMĂRIA SECTORULUI 3 împotriva deciziei nr.604/C5/227/11.02.2009 pronunțată de în contradictoriu cu intimata SC & SRL.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 04.05.2009 și la 11.05.2009.

CURTEA,

Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin decizia nr.604/C5/227 din 11.02.2007, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestația formulată de SC & SRL. în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA SECTOR 3 B și a dispus reformularea răspunsurilor la întrebările nr.2 din adresa nr.220/21.01.2009 și respectiv nr.9,12,19,21,23 din adresa nr.221/21.01.2009, în termen de 15 zile de la comunicare.

În motivarea deciziei s-a reținut că la întrebările înaintate autorității contractante prin adresele nr.220/21.09.2009 și nr.221/21.01.2009 privind solicitările de clarificări nu s-a răspuns în mod complet și în conf.cu disp.rt.78 alin.2 din OUG 34/2006.

Împotriva acestei decizii,în termen legal a formulat plângere autoritatea contractantă Primăria sectorului 3 B, solicitând suspendarea executării deciziei și a procedurii de atribuire a contractului precum și modificarea în parte a deciziei nr.604/C5/227 din 11.02.2009 a și în consecință respingerea contestației formulate de SC & ca neîntemeiată.

În motivarea plângerii formulate, petenta a susținut în esență că a respectat prev.art.78 alin.2 din OUG 34/2006 și că decizia atacată se limitează să dispună obligarea autorității contractante la reformularea răspunsurilor fără a preciza în ce măsură răspunsurile inițiale ar fi fost nelegale

Consideră petenta că în raport de caracterul pur tehnic al întrebărilor formulate de către participanții la procedura de atribuire, trebuia în temeiul disp.art.275 alin.4 din OUG 34/2006 să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să aprecieze posibilitatea reformulării răspunsurilor furnizate.

Totodată petenta a susținut că decizia atacată nu poate fi executată întrucât din motivarea acesteia nu rezultă exact cum se vor reformula răspunsurile la întrebări.

Consideră petenta că în apărarea deciziei atacate ar fi nevoită să facă aceleași trimiteri la documentația de atribuire care în opinia sa este suficient de clar întocmită pentru ca operatorii economici să depună o ofertă conformă.

În ceea ce privește cererea de suspendare a procedurii de atribuire, petenta a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de disp.art.284 din OG 34/2006 cât și cele stabilite prin disp.art.14 și 15 din Lg.554/2004.

În drept au fost invocate dispozițiile OUG 34/2006.

Intimata SC & a formulat întâmpinare prin care a precizat că își menține punctul de vedere exprimat prin contestația transmisă la și solicită menținerea deciziei atacate.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că plângerea formulată în cauză este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

În fapt, petenta Primăria sector 3 B organizat în conformitate cu disp.art.73 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, procedura de "licitație deschisă" pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect "servicii de arhivare electronică și fizică a documentelor, Arhiva Primăriei sectorului 3", cu data deschiderii ofertelor la 26.01.2009, criteriul de atribuire stabilit fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

Intimata SC & a formulat contestație împotriva răspunsului la solicitările de clarificări formulate de către ofertanți, iar prin decizia nr.605/C5/227 din 11.02.2009 a admis în parte contestația, dispunând continuarea procedurii de atribuire după reformularea răspunsurilor la întrebările nr.2 din adresa nr.220/21.01.2009 și nr.9,12,19,21,22,23 din adresa nr. 221/21.01.2009.

Curtea constată că decizia atacată este legală și temeinică întrucât potrivit disp.art.78 alin.2 din OUG 34/2006, autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar, complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depășească de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.

Prin răspunsurile formulate, autoritatea contractantă a făcut trimitere la caietul de sarcini sau la fișa de date a achiziției, fără a răspunde în concret clarificărilor solicitate în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, la întrebarea nr.2 din adresa nr.220/21.01.2009 referitoare la capătul 5 "Informații privind standardele de asigurare a calității" nu a precizat persoana abilitată să avizeze documentul solicitat, iar în ceea ce privește adresa nr.221/21.01.2009 nu a oferit clarificările și explicațiile necesare întrebărilor nr.9,12,19,21,22 și 23.

Susținerile petentei cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice pentru lămurirea răspunsurilor reținute ca fiind insuficient de clare și lămuritoare pentru operatorii economici nu pot fi reținute, o astfel de expertiză nefiind necesară în condițiile în care documentația de atribuire ca și caietul de sarcini au fost elaborate de către petentă, iar informațiile și clarificările solicitate urmează a fi furnizate de către aceasta cu respectarea disp.art.78 alin.2 din OUG - modificată și completată prin OUG 143/2006.

Nici susținerile referitoare la imposibilitatea aplicării deciziei atacate nu pot fi reținute întrucât prin această decizie autoritatea contractantă a fost obligată la reformularea răspunsului la clarificările solicitate de către ofertanți, responsabilitatea formulării acestora în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, revenind petentei în calitate de autoritate contractantă.

Astfel fiind, Curtea constată că plângerea formulată de către petenta Primăria sector 3 B este nefondată și în temeiul disp.art.283 din OUG 34/2006 va fi respinsă.

În ceea ce privește cererea de suspendare a procedurii în temeiul disp.art.248 din OUG 34/2006, coroborate cu disp.art.14 și 15 din Lg.554/2004, Curtea având în vedere soluția privind plângerea formulată, constată că a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta PRIMĂRIA SECTORULUI 3 împotriva deciziei nr.604/C5/227/11.02.2009 pronunțată de în contradictoriu cu intimata SC & SRL.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.DD GREFIER

EF/2ex.

09.06.2009

Președinte:Duican Doina
Judecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Bîcu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Bucuresti