Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 136/CA/2009
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol plângerea formulată de autoritatea contractantă Primăria municipiului D, împotriva Deciziei nr.6139/620 C7/5893 din 19.12.2008 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și în contradictoriu cu intimata SC" SERVICII "SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că plângerea de față a fost legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru achitată cu ordinul de plată nr.95 din 23.01.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La dosarul cauzei nu a fost depusă întâmpinare din partea intimatei SC" SERVICII "SRL
Față de actele de la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin contestația nr.1503/03.12.2008 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.31961/04.12.2008 depusă de SC" SERVICII "SRL privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii "serviciului public comunitar de salubrizare a municipiului D pentru activitățile de precolectare, colectare și transport al deșeurilor municipale, inclusiv al deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special, măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice din municipiul D și pentru activitatea de colectare, transport, depozitare și valorificare a deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deșeuri de echipamente electrice și electronice etc.) din municipiul D", anunț de participare nr.469/11.04.2008, documentație de atribuire nr.14418/15.04.2008, organizată de municipiul D, prin Primăria municipiului D, contestatoarea a solicitat:
- anularea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei nr.14418/15.04.2008;
- anularea caietului de sarcini al procedurii de atribuire;
- obligarea autorității contractante la a îi răspunde solicitărilor de clarificare;
- obligarea autorității contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor;
- obligarea autorității contractante să îi comunice o copie de pe decizia Curții de APEL ALBA IULIA, Secția de contencios administrativ și fiscal nr.984/CA din 23.09.2008.
Prin Decizia nr.6139/620C7/5893 din 19.12.2008 Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a declinat competența soluționării contestației în favoarea Tribunalului Arad - Secția contencios administrativ, în temeiul art.158 al.1 Cod pr.civilă și art.297 din OUG nr.34/2006.
Pentru a pronunța această soluție Consiliul a apreciat că în materia atribuirii contractelor de delegare de gestiune pentru serviciul de salubrizare a localităților, Legea nr.101/2006 se completează cu Legea nr.51/2006 modificată prin OUG nr.13/2008, care la art.51 al.31conferă competență doar instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii. Consiliul a apreciat că o atare prevedere exclude posibilitatea contestării actelor emise în procedura de atribuire a contractelor la Consiliu, conform dispozițiilor Capitolului IX din OUG nr.34/2006.
Împotriva deciziei Consiliului a formulat plângere autoritatea contractantă - Primăria Municipiului D prin Primar, înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr-, solicitând ca în contradictoriu cu contestatoarea SC" SERVICII "SRL A să se dispună desființarea deciziei și trimiterea cauzei la Consiliu pentru a soluționa contestația.
Autoritatea contractantă petentă susține că decizia atacată este dată cu greșita interpretare a legii, căci întreaga procedură de atribuire a contractului a fost organizată în baza prevederilor OUG nr.34/2006, care permite urmarea căii administrativ jurisdicționale, în cadrul acestei proceduri s-au mai formulat contestații soluționate la și apoi plângerile au fost soluționate de Curtea de APEL ALBA IULIA.
În probațiune s-au depus Decizia nr.2430/C- din 9.05.2008 a, 4992/505C-/30.10.2008.
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Instanța, examinând decizia atacată prin prisma criticilor petentei, apreciază plângerea ca nefondată pentru următoarele considerente:
Art. 1 alin. 2 lit.e din Legea 51/2006 actualizată definește ca servicii de utilitate publică serviciile de salubrizare a localităților în următorii termeni": În înțelesul legii, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea acțiunilor și activităților reglementate prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale cu privire la: e) salubrizarea localităților".
La articolul 30 alin.1 al legii este definită gestiunea delegată ca "modalitatea de gestiune în care autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, precum și concesiunea sistemelor de utilități publice aferente serviciilor, respectiv dreptul și obligația de administrare și de exploatare a acestora, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii".
Legea stabilește procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii la art.30 alin. 12 prevăzând în mod expres că" în cazul serviciilor de utilități publice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e), f) și g), procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabilește în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare".În opinia instanței această ultimă precizare trebuie interpretată în sensul că participanții la această procedură au deschisă,sigur facultativ, calea contestației administrativ-jurisdicționale reglementată de capitolul IX al OUG 34/2006.
Textul art.51 alin.3/1 din Legea 51/2006 actualizată prin care se stabilește competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri își are aplicabilitate în situația în care cel nemulțumit de actele din procedura de atribuire nu înțelege să uzeze de calea administrativ jurisdicțională ci alege să sesizeze direct instanța de judecată. Acest text constituie normă specială care reglementează competența în completarea părții finale a art.255 din OUG 36/2006 potrivit căruia "Persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, in condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."
De altfel atât Consiliul cât și Curtea de APEL ALBA IULIA au mai soluționat contestații,respectiv plângeri în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică,așa cum rezultă din deciziile consiliului depuse de petentă la dosar.
Urmează a se admite plângerea potrivit art.312 al.6 Cod pr.civilă, i a se desființa decizia atacată ca fiind dată cu greșita interpretare a legii potrivit art. 304 pct.9.pr. civ. și a se trimite contestația formulată de SC Servicii SRL A spre competentă soluționare Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite plângerea formulată de autoritatea contractantă Primăria municipiului D, împotriva Deciziei nr.6139/620 C7/5893 din 19.12.2008 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și în contradictoriu cu intimata SC" SERVICII "SRL A și în consecință:
Desființează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare în favoarea Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 Februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
. activitatea -
Semnează președintele
Curții de APEL ALBA IULIA
Judecător
GREFIER,
- -
Red.
Dact./2 ex./27.02.2009
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea