Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1387/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1387

Ședința publică de la 17 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr.412 din 13 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O prin avocat și avocat și intimata reclamantă - SRL O prin avocat lipsind recurentul pârât CONSILIUL LOCAL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat și avocat, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, pe rând având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată, întrucât intimata nu a depus oferta în termenul legal și nu a obținut dreptul de a participa la licitație.

Avocat pentru intimata reclamantă - SRL O solicită respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr. 412 din 13.03.2008 Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantei - SRL O împotriva pârâților Primăria Mun. O și Consiliul Local

A obligat pârâții la plata sumei de 2500 lei către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele: că acțiunea este de competenta Tribunalului Mehedinți, respectiv Secția de Contencios Administrativ, întrucât, cauza privește contractele de concesiune de bunuri de proprietate publica care sunt reglementate de OUG 54/2006.

Având in vedere dispoz. art. 6 din Legea 554/2004, precum și art. 998 cod civil se va admite acțiunea formulată și se va dispune obligarea pârâților la plata de 2500 lei către reclamantă întrucât aceasta nu se află în culpă procesuală deoarece s-a organizat licitația publica pentru concesionarea terenurilor și din culpa pârâților aceasta licitație nu a mai avut loc, situație în care sumele achitate de reclamanta urmează să-i fie restituite, deoarece aceasta nu are nici o culpă procesuală.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Primăria Mun. O și Consiliul Local

În motivarea recursurilor declarate recurentele pârâte au arătat că la data de 07.06.2007 Primăria a organizat licitația pentru concesionarea unor parcele de teren în zona.

Având în vedere că nu au fost depuse 3 oferte pentru fiecare parcelă, în conformitate cu art.43 și 25 din OUG 54/2006, comisia de evaluare a ofertelor a anulat procedura.

În cazul anulării licitației, organizatorul comunică tuturor participanților acest fapt și înapoiază integral garanția de participare.

Conform OUG 54/2006, pentru a putea participa la o licitație deschisă există obligația de a cunoaște documentația de atribuire care este pusă la dispoziția oricărei persoane contra cost.

de sarcini al licitației este pus la dispoziția persoanelor interesate, fără ca aceasta să restituie în sarcina lor obligația de a participa la licitație.

Ca atare, în mod greșit instanța de fond a reținut o culpă a organizatorului licitației și implicit o îmbogățire fără justă cauză.

Recursurile sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:

Reclamanta intimată -""SRL a solicitat restituirea sumei de 2500 lei, reprezentând contravaloarea carnetelor de sarcini și cheltuielile de publicitate, achitate cu ocazia înscrierii la licitația organizată la 07.06.2007.

În cauză devin astfel incidente dispozițiile legii speciale OUG 54/2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care exclud astfel aplicarea dispozițiilor dreptului comun privind îmbogățirea fără justă cauză, așa cum a invocat reclamanta intimată și a reținut instanța de fond.

Ca atare, conform art.20 alin.1 și 3 din OUG 54/2006, corelativ obligației de a asigura obținerea documentației de atribuire de către persoanele interesate în una din modalitățile prevăzute de alin.2, concedentului îi revine dreptul de a stabili un preț pentru obținerea documentației de atribuire comunicate pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.

Condiția impusă de lege este ca acest preț să nu depășească costul multiplicării documentației la care se adaugă costul transmiterii acesteia, dacă este cazul.

În speță, cu privire la licitația din 07.06.2007, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.25 din OUG 54/2006, în conformitate cu care procedura a fost anulată, deoarece nu au fost depuse 3 oferte valabile, după publicarea anunțului de licitație.

Întrucât această etapă a anulării intervine după comunicarea, contra sumei stabilite de concedent, a documentației de atribuire, în condițiile în care legea specială nu dispune și având în vedere că primăria O, în calitate de concedent a efectuat cheltuielile de multiplicare a documentației, iar licitația nu s-a ținut din motive de altfel neimputabile acesteia, în mod greșit instanța de fond a considerat întemeiată acțiunea promovată de reclamantă și a dispus restituirea sumei de 2.500 lei.

În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, vor fi admise ambele recursuri și va fi modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Având în vedere dispozițiile art.274 Cod pr.civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței nr.412 din 13 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.

Obligă intimatul la 1541 lei cheltuieli de judecată către Primăria Municipiului

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/3 ex/01.07.2008

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1387/2008. Curtea de Apel Craiova