Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1830/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr. 1830

Ședința publică din data de 28 septembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Bulancea Diana Magdalena- ---

JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica- -

JUDECĂTOR 3: Hortolomei-

GREFIER:-

Pe rol se află spre soluționareplângerea formulată de petentaSC Grupîmpotriva Deciziei nr. -/4990/05.11.2008, pronunțată de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatele Inspectoratul Teritorial d e Muncă șiSC P.

La apelul nominal făcut în ședință publicănu au răspuns părțile.

Proceduralegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzeide către grefierul de ședință, după care:

Curtea ridică, din oficiu, excepția lipsei de interes a petentei în contestarea rezultatului procedurii.

Curtea, dată fiind solicitarea intimatelor de a se judeca pricina în lipsă rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes și asupra fondului plângerii.

CURTEA

Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:

La data de 19.11.2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- plângerea formulată de petenta SC Grup împotriva Deciziei nr. -/4990/05.11.2008, pronunțată de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatul autoritate contractantă Inspectoratul Teritorial d e Muncă.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că în calitate de participat la procedura de achiziție publică având ca obiect " Servicii de pază și ordine publică", inițiată de cătreInspectoratul Teritorial d e Muncă B,a luat cunoștință în ședința de deschidere a ofertelor din data de 02.10.2008 de fiecare ofertă depusă și au sesizat comisia cu privire la neîndeplinirea criteriilor de calificare și selecție de către SC P, întrucât certificatul fiscal depus de către aceasta era expirat încă de la data de 22.09.2008 iar oferta de preț a acestui participant reprezintă un preț neobișnuit de scăzut. A contestat la Decizia emisă de autoritatea contractantă, prin careSC Pa fost declarată câștigătoare, însă contestația i-a fost respinsă.

Apreciază că Decizia nr. -/4990/05.11.2008 este lipsită de temeiuri legale, întrucât a fost respinsă contestația sa fără o motivare temeinică.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 34/2006.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 1,05 lei.

Autoritatea contractantăInspectoratul Teritorial d e Muncă Ba formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea plângerii și menținerea deciziei contestate ca fiind legală și temeinică, în mod corect apreciind că ofertaSC Pa îndeplinit cerințele caietului de sarcini și fundamentarea economică a prețului prezentată a justificat cuantumul acestuia, aspect care a determinat declararea sa câștigătoare în baza criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut".

În cauză a fost citat și adjudecatarul procedurii în calitate de intimat,SC P.

A fost solicitată documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate, fiind depusă la dosar.

Părțile au depus înscrisuri.

Analizând plângerea formulată în conformitate cu dispozițiile art. 283 ale OUG nr. 34/2006 raportat la dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, cu prioritate în ceea ce privește excepția lipsei de interes a petentei, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. -/4990/05.11.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondate contestațiile formulate de contestatoarea petentăSC Grupși ofertantul SC împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 52974/R/21.10.2008, în esență reținând că susținerile celor două contestatoare referitoare la neconformitatea ofertei intimateiSC P,declarată câștigătoare nu sunt întemeiate.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta SC Grup, reluând aceleași argumente referitoare la neconformitatea ofertei intimatei declarate câștigătoare, SC P.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 49965/R din 02 octombrie 2008, la procedura de achiziție publică având ca obiect " Servicii de pază și ordine publică", inițiată de cătreInspectoratul Teritorial d e Muncă B,au participat în calitate de ofertanți 5 societăți comerciale: intimataSC P,SC Si Securitate, SC, SC Protectie și și petentaSC Grup,iar potrivit raportului procedurii nr. 52952/R/21.10.2008 (fila 78 dosar) au fost declarate admisibile ofertele a 4 operatori participanți, ordinea în urma aplicării criteriului de atribuire fiind: poziția 1 - intimataSC P,poziția 2 - SC Protectie și, poziția 3 - SC Si Securitate și pe poziția 4 - petentaSC Grup.

Așadar, cum în prezenta cauză s-a contestat exclusiv acceptarea ofertei intimateiSC P, interesul petentei SC Grup nu se justifică în condițiile în care, chiar dacă i s-ar admite contestația formulată, nu ar obține nici un folos practic, urmând a fi declarată câștigător următorul operator economic clasat pe poziția nr. 2, SC Protectie și. Întrucât petenta contestatoare nu a contestat aspecte legate de desfășurarea procedurii de achiziție și nici nereguli ale ofertelor celorlalți participanți, poziția sa în clasamentul selecției ofertelor nu-i oferă vocația la obținerea vreunui folos din analizarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale ofertei declarate câștigătoare.

Interesul reprezintă folosul urmărit de către cel care a pus în mișcare acțiunea în oricare dintre formele sale procedurale, iar indiferent de formele sale, moral și/sau material, el trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim; să fie născut și actual; să fie personal și direct. Interesul este legitim atunci când nu contravine legii și normelor sociale; este născut și actual atunci când există în momentul în care se exercită acțiunea civilă și pe întreg parcursul exercitării acesteia; este personal și direct atunci când folosul practic îl vizează pe cel care recurge la această formă procedurală și nu pe altcineva.

În considerarea celor expuse anterior, apreciind că, fiind vorba despre o excepție de fond absolută și peremtorie, admiterea acesteia face de priosos analizarea fondului plângerii, Curtea va respinge plângerea formulată de petentaSC Grupîmpotriva Deciziei nr. -/4990/05.11.2008, pronunțată de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimateleInspectoratul Teritorial d e Muncă BșiSC P,ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge plângerea formulată de petenta SC Grup împotriva Deciziei nr. -/4990/05.11.2008, pronunțată de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimateleInspectoratul Teritorial d e MuncășiSC P,ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

-

Red. /2 ex. - 07.11.2009

Președinte:Bulancea Diana Magdalena
Judecători:Bulancea Diana Magdalena, Voicu Rodica, Hortolomei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1830/2009. Curtea de Apel Bucuresti