Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 191
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
-- -- JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
GREFIER -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea plângerii formulate de reclamanta Universitatea din C, în contradictoriu cu pârâta SC 999 SRL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 10 ianuarie 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțare pentru data de 22 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra plângerii de față:
Petenta Universitatea din Caf ormulat plângere împotriva deciziei nr. 3646/447 C4/3574 din 4.12.2006, decizie pronunțată în urma contestației formulată de SC 999 SRL, pe care o consideră nelegală și netemeinică.
A solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei plângeri, admiterea plângerii și modificarea deciziei în sensul constatării ca legal și temeinic a raportului de atribuire nr. 6565/17.09.2007 al autorității contractante Universitatea din C și a comunicării rezultatului procedurii ca] acte subsecvente.
În motivarea plângerii reclamanta a arătat că a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului având ca obiect "achiziție instrumente muzicale", sens în care a publicat în anunțul de participare.
Petenta a mai arătat că a declarat câștigător al licitației oferta depusă de SC SRL, a soluționat contestația formulată de SC SRL pe care a admis-o și a anulat raportul de atribuire și a comunicărilor rezultatului procedurii ca acte subsecvente, obligând autoritatea contractantă să reanalizeze și să refacă aceste acte.
Se apreciază că au fost respectate prevederile legale de către comisia de evaluare, permițând societății completarea documentului lipsă în cauză fiind aplicabile prev. art. 78 din HG nr.925/2006 și nu art. 77 alin. 1 din același act normativ despre care face vorbire în decizia contestată.
Plângerea este nefondată urmând să fie respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin decizia contestată emisă la 4.12.2007 de către a fost admisă contestația SC 999 SRL împotriva procedurii de licitație deschisă organizată de Universitatea din C în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de licitație pentru atribuirea contractului având ca obiect "achiziție instrumente muzicale".
Prin contestația formulată de către SC 999 SRL în calitate de ofertant s-a criticat procedura de atribuire a contractului și a solicitat refacerea raportului de atribuire, respingerea ofertei SC SRL ca neconformă, motivând că autoritatea contractantă a transmis contestatoarei rezultatul procedurii de achiziție publică, fără s-i comunice motivele care au stat la baza respingerii ofertei depuse.
Analizând documentația transmisă instanței de către se constată că societatea contestatoare a criticat decizia autorității contractante de a desemna câștigătoare a procedurii oferta depusă de SC SRL, deși aceasta nu îndeplinea condițiile de calificare solicitată de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, respectiv nu au fost depuse toate documentele de calificare.
Se reține că în fișa de date a achiziției s-au precizat ca cerințe prezentarea pe lângă înscrisuri și a următoarelor:
- capacitatea tehnică sau profesională, respectiv certificat constatator emis de Oficiul registrului Comerțului;
- situația economico-financiară, recomandări privind modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate minim 3 în original, semnate de unitățile la care s-au furnizat produse similare.
- fișa de informații generale care conține cifra medie de afacere pe ultimii 3 ani.
Afirmațiile petentei în sensul că s-a prezentat certificatul constatator în copie legalizată, iar în cee4a ce privește cifra medie de afacere pe ultimii 3 ani, din fișa de informații generale prezentată de societatea declarată câștigătoare comisia de evaluare a constatat că nu îndeplinește această cerință.
Conform art. 77 alin. 2lit. b din HG nr. 925/2006 comisia de evaluare nu poate permite sau solicita unui ofertant completarea ofertei depuse dacă ofertantul deși cunoștea cerințele a omis să prezinte mai mult de 3 dintre documentele solicitate în cadrul documentației de atribuire.
Faptul că s-a stabilit de către comisia de evaluare acceptarea unui ofertant care nu a îndeplinit cerințele documentației de atribuire este apreciată ca fiind nelegală deoarece se încalcă prev. art. 2 din OUG nr. 34/2006 în cerea ce privește garantarea tratamentului egal al operatorilor economici în speță fiind aplicabile dispoz. art. 36 alin. 1 lit. b din HG nr.925/2006 așa cum corect a constatat și.
Prin urmare, a procedat corect în raport de prev. art. 278 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 37/2006, motiv pentru care în temeiul art. 278 alin. 4 din același act normativ s-a procedat legal prin obligarea autorității contractante la reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse.
Pentru considerentele expuse se va respinge plângerea formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de reclamanta Universitatea din C, în contradictoriu cu pârâta SC 999 SRL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red. Jud.D
Ex.4/
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu, Teodora Bănescu