Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 174/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 174
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ G împotriva sentinței nr.2626 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ G și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ G, acordarea primei de concediu de odihnă pe anii 2001, 2002 și 2006, actualizată în raport de rata inflației la data efectuării plății.
În motivare a arătat că este funcționar public și, potrivit Legii 188/1999, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază.
Prin sentința nr. nr.2626 din 19 septembrie 2007, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia prima de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
S-a respins ca prescrisă cererea privind acordarea primei CO pentru anii 2001și 2002.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu înlăturarea acestuia, atâta timp cât prin nici o altă dispoziție legală dreptul nu fost înlăturat expres.
Prima instanță a apreciat că textul de lege prin care s-a acordat dreptul la primă de concediu, fiind suspendat succesiv, reclamantul poate beneficia de plata primei de concediu de odihnă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
În motivele de recurs pârâta a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în materie.
Că, neacordarea primei de concediu de odihnă a avut la bază o succesiune de acte normative a căror aplicare s-a făcut în mod diferit de instituțiile publice, datorită unor dificultăți de interpretare.
S-a arătat că pentru anul 2006, dreptul de a primi primă de concediu este încă suspendat, așa încât greșit instanța a admis acțiunea.
Recursul este nefondat.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru motivele ce se vor arăta mai jos.
În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.
Însă, prin Legea bugetului de stat nr. 379/2005 s-a suspendat acordarea acestui drept.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantului, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se vor respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ G împotriva sentinței nr.2626 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.2 ex.CM. 25 Ianuarie 2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie