Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2000/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2000
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea plângerii formulate de petenta - INTERNATIONAL SA împotriva Deciziei nr.4512/C6/5015 pronunțată de Consiliul Național Pentru Soluționarea Contestațiilor în contradictoriu cu intimații OFICIUL ROMÂN PENTRU și - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimații.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, din partea petentei, o Cerere de renunțare la judecata plângerii ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Se învederează de asemenea că s-a atașat la prezenta, fiind înaintat de către, dosarul cuprinzând întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, dosar compus din 6 volume, cuprinzând 1853 de file.
De asemenea, se învederează că procedura de citare cu intimata - - SRL, la adresa din B, str. - -, Clădirea T3, nr. 4..A,5,.402, a fost restituită la dosar cu mențiunea " destinatar mutat de la adresă".
Totodată se învederează că petenta, deși a fost legal citată, cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aceasta nu s-a conformat, nefăcând dovada îndeplinirii obligației impuse de instanță.
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării plângerii, având în vedere că petenta, deși a fost legal citată, cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pe plângerea formulată, aceasta nu s-a conformat, nefăcând dovada îndeplinirii obligației impuse de instanță.
Reprezentantul petentei depune la dosar Cererea de renunțare la judecata prezentei plângeri, aceeași cu cea depusă și atașată la dosar la data de 07.10.2009 - fila 29. Solicită ca instanța să ia act de cererea sa de renunțare la judecată.
Cât privește obligativitatea de a timbra plângerea, apreciază că nu se mai impune, având în vedere că a renunțat la judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, pe excepția netimbrării plângerii, invocată din oficiu.
După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei de către completul de judecată, pentru a se pronunța asupra excepției netimbrării plângerii, se prezintă reprezentantul intimatului OFICIUL ROMÂN PENTRU, domnul consilier juridic, ce solicită, în principal, admiterea excepției netimbrării plângerii și anularea acesteia, ca netimbrată iar în subsidiar a se lua act de cererea petentei de renunțare la judecata plângerii.
CURTEA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2009, petenta - INTERNATIONAL SA a solicitat în contradictoriu cu intimații - SRL și OFICIUL ROMÂN PENTRU anularea Deciziei nr.4512/C6/5105, obligarea autorității contractante Oficiul Român pentru la continuarea procedurii de atribuire, respectiv la încheierea cu petenta a contractului de achiziție publică, în calitate de ofertant declarat câștigător.
În motivarea plângerii a invocat lipsa condițiilor de formă a contestației depuse de operatorul economic - SRL în ceea ce privește obiectul contestației (art.270 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006), nefiind solicitată nicio măsură dintre cele enumerate în art.255 alin.1 din ordonanță.
era obligat să introducă în cauză petenta în calitate de intervenient forțat și nu se putea substitui autorității contractante, apreciind el însuși că prețul ofertat de petentă este "aparent neobișnuit de scăzut".
Petenta a mai susținut că dispunerea de către a aplicării de către autoritatea contractantă a art.202 din OUG nr.34/2006 reprezintă constatarea încălcării unei dispoziții legale de către autoritatea contractantă.
Pentru primul termen de judecată, petenta a fost citată cu mențiunea de a timbra plângerea cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar, dar nu și-a îndeplinit această obligație.
Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.3 al aceluiași articol stabilind că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite excepția de netimbrare și va anula plângerea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrată plângerea formulată de petenta - INTERNATIONAL SA împotriva Deciziei nr.4512/C6/5015 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații OFICIUL ROMÂN PENTRU și - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./5 ex.
23.10.2009
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura