Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2582/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.2582

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.12.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta SC MEDIA SRL împotriva deciziei nr.4803/C1/5842/18.09.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 30.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 07.12.2009

CURTEA,

Deliberand asupra plangerii de fata, Curtea constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr- la data de 29.09.2009, petenta MEDIA, a formulat in contradictoriu cu Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, plangere impotriva Deciziei nr. 4803/C1/5842/18.09.2009 emisa Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, solicitand anularea deciziei prin care oferta depusa de petenta a fost declarata "inacceptabila" in temeiul dispozitiilor art. 36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a adresei de comunicare inregistrata sub nr. -/25.08.2009.

Petenta a solicitat si anularea raportului procedurii ca o consecinta a anularii deciziei de stabilire a ofertei castigatoare si obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii, reevaluarea ofertelor in vederea desemnarii ofertantului castigator in conformitate cu criteriul de atribuire stabilit in de date a.

In subsidiar, petenta a solicitat obligarea autoritatii contractante sa anuleze procedura in conformitate cu dispozitiile art. 209 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 34/2006.

In motivarea plangerii formulate, petenta a aratat ca ANCPI in calitate de autoritate contractanta a organizat procedura de atribuire a contractului de achizitie avand ca obiect "servicii de elaborare si implementare a unei analize de piata privind eficienta campaniilor de comunicare publica derulate de ANCPI".

In conformitate cu dispozitiile art. 176 coroborat cu art. 188 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta a stabilit anumite cerinte prin care operatorii economici participanti in procedura vor face dovada capacitatii tehnice si/sau profesionale.

Potrivit Cap. V punctul 4 "Capacitatea tehnica " au fost avute in vedere cerintele impuse de autoritatea contractanta potrivit carora ofertantii/operatorii economici trebuiau sa justifice experienta similara astfel:

a) declaratie privind lista principalelor prestari de servicii;

b) recomandari din partea altor beneficiari.

Autoritatea contractanta a inteles sa determine conditiile in care se vor prezenta si contractele indicate in cuprinsul declaratiei, astfel ca in Nota inserata la cerinta minima s-a precizat ca "datele solicitate vor fi confirmate la cererea comisiei de evaluare prin prezentarea contractului/contractelor respectiv/respective."

In legatura cu documentele depuse in justificarea experientei similare, prin raportul procedurii inregistrat sub nr. -/21.08.2009, sunt facute urmatoarele aprecieri asupra documentelor justificative depuse de catre cei doi ofertanti: "Conform intocmite. Este necesara solicitarea in copie a contractelor pentru verificarea cerintei minime" iar in ceea ce priveste recomandarea din partea altor beneficiari se precizeaza: "exista recomandarea, dar nu se specifica numarul si data contractului precum si indeplinirea integrala si la timp a obiectului contractului".

La data de 28.07.2009, Comisia de evaluare a transmis cererea de clarificari inregistrata sub nr. - prin care se solicita prezentarea in copie a contractului care se regaseste la punctul 1 din Anexa la Formularul 7 precum si prezentarea in original a recomandarilor din partea BUCHAREST, pentru contractul similar.

La aceasta cerere petenta a raspuns in termenul limita indicat de autoritatea contractanta inaintand documentele solicitate. Ulterior, la data de 04.08.2009, autoritatea contractanta a revenit cu o noua cerere de clarificari inregistrata sub nr. - prin care se solicita:

1.prezentarea in copie a contractului care se regaseste la punctul 1 din Anexa la Formularul 7, respectiv contractul aferent anului 2008 (deoarece ati prezentat contractul aferent anului 2006-;

2.prezentarea in original sau copie legalizata a recomandarii din partea BUCHAREST, pentru contractul aferent anului 2008 care se regaseste in Anexa la Formularul 7 din care sa reiasa numarul si data contractului -.

Petenta sustine ca desi a raspuns celor doua solicitari de clarificari formulate de autoritatea contractanta in data de 06.08.2009 a primit o noua adresa inregistrata sub nr. - in care comisia de evaluare solicita, avand in vedere solicitarile de clarificare anterioare, corelarea acestora cu Anexa la Formularul 7.

La aceasta ultima solicitare, petenta a raspuns in data de 07.08.2009 revenind cu o cerere de lamuriri catre autoritatea contractanta prin adresa cu nr. - din 06.08.2009.

Prin adresa cu nr. -/09.09.2009 autoritatea contractanta a transmis la dosarul achizitiei publice precum si punctul de vedere referitor la contestatia in cauza, argumentandu-si motivele avute in vedere la momentul declararii ofertei depuse de petenta ca fiind "inacceptabila".

Considera petenta ca, astfel cum a sustinut si prin contestatia adresata, ca oferta sa nu poate fi considerata "inacceptabila" intrucat prin raspunsul la clarificari si documentele transmise autoritatii contractante a facut dovada indeplinirii cerintei inserate la Cap. 4) din de date facand dovada experientei similare, iar in cazul in care nu ar fi raspuns corespunzator, sanctiunea expres stabilita de art. 79 din HG nr. 925/2006 modificata si completata, fiind aceea a neconformitatii.

Apreciaza petenta ca in mod gresit a dispus respingerea contestatiei sale, retinand ca in cauza a fost depus un contract in derulare mai exact cu termen de finalizare in data de 31.12.2009.

Considera petenta ca prin documentele depuse Comisia de evaluare avea posibilitatea sa constate faptul ca a facut dovada indeplinirii cerintelor de calificare avute in vedere la Cap. 4) "capacitatea tehnica" sens in care oferta depusa de aceasta trebuia declarata admisibila si in consecinta sa fie evaluata in vederea stabilirii ofertantului castigator.

In drept, petenta si-a intemeiat contestatia pe dispozitiile OUG nr. 34/2006 modificata si republicata, HG nr. 925/2006.

Autoritatea contractanta ANCPI, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii formulate impotriva deciziei nr. 4803/C1/5842/18.09.2009 pronuntata de.

Analizand plangerea formulata de catre petenta, Curtea constata ca aceasta este nefondata si urmeaza a fi respinsa avand in vedere urmatoarele considerente:

Prin Decizia cu nr. 4803/C1/5842/18.09.2009 pronuntata de, a fost respinsa contestatia formulata de petenta MEDIA, impotriva comunicarii rezultatului procedurii nr. -/25.08.2009 emisa de autoritatea contractanta ANCPI, in vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand drept obiect "servicii de elaborare si implementare a unei analize de piata privind eficienta campaniilor de comunicare publica derulate de ANCPI".

Prin plangerea formulata petenta sustine ca in mod eronat oferta depusa de aceasta a fost declarata "inacceptabila" conform dispozitiilor art. 36 alin. 1 lit.b) din HG 925/2006.

Potrivit documentatiei de atribuire cu nr. -/04.06.2009 elaborata de autoritatea contractanta, la Cap. 4. lit. a) si b) "capacitatea tehnica", s-au prevazut ca cerinte minime de calificare urmatoarele:

a)La cerinta de calificare de la lit. intitulata "Declaratie privind lista principalelor prestari de servicii" s-a solicitat cerinta minima: "Operatorul economic trebuie sa fi incheiat si finalizat in ultimii trei ani (2006-2008) cel putin doua contracte similare, unul avand ca obiect analiza imaginii institutionale in mass-media si celalalt avand ca obiect sondaj asupra imaginii institutionale".

Potrivit notei de la aceasta cerinta se preciza faptul ca cerinta minima este considerata indeplinita si in cazul prezentarii unui contract similar avand ca obiect "analiza imaginii institutionale in mass-media si sondaj asupra imaginii institutionale" iar datele solicitate urmau a fi confirmate la cererea comisiei de evaluare prin prezentarea contractului/contractelor respective.

b)La cerinta de calificare de la lit. " din partea altor beneficiari" s-a solicitat drept cerinta minima: " prezentarea a cate o recomandare/document constatator (original/traducere legalizata in limba ) din partea beneficiarului pentru doua contracte similare derulate in ultimii trei ani, unul avand ca obiect - analiza imaginii institutionale in mass-media - si celalalt avand ca obiect - sondaj asupra imaginii institutionale - din care sa reiasa indeplinirea integrala si la timp a obiectului contractului si care se regaseste in situatia contractelor prevazuta in Anexa la Formularul 7".

S-a precizat totodata ca cerinta minima este indeplinita si in cazul prezentarii unei singure recomandari pentru un contract avand ca obiect "analiza imaginii institutionale in mass-media si sondaj asupra imaginii institutionale".

In vederea indeplinirii cerintei minime referitoare la contractul/contractele similare, petentul a prezentat in oferta un contract avand ca obiect "analiza si sondaj imagine campanie in presa scrisa si audio-video" cu perioada de derulare a contractului 01.01.2008 - 31.12.2008 iar pentru dovedirea indeplinirii cerintei minime referitoare la recomandari, petentul a prezentat o recomandare de la BUCHAREST

In vederea verificarii indeplinirii celor doua cerinte minime, comisia de evaluare a solicitat clarificari prin adresele nr. -/31.07.2009 cat si adresa nr. -/04.08.2009. Adrese la care petentul a raspuns transmitand in locul copiei contractului solicitat un alt contract derulat in cursul anului 2006 avand ca obiect servicii de publicitate si analiza de piata, incheiat cu acelasi operator economic respectiv BUCHAREST L, contract care insa nu se regasea in lista contractelor prezentate in oferta, ulterior petentul depunand copia contractului de prestari servicii din anul 2008 si recomandarea aferenta.

Printr-o noua solicitare de clarificari, comisia de evaluare prin adresa cu nr. -/06.08.2009 la care petentul a raspuns prin adresa cu nr. -/07.08.2009, a precizat faptul ca cele doua contracte incheiate intre BUCHAREST L, sunt complementare, respectiv faptul ca cel din anul 2006 fost prelungit cu cel din anul 2008 cu valabilitate pana in anul 2009.

Analizand intreaga documentatie depusa la dosarul cauzei, Curtea constata ca sustinerile petentului cu privire la nelegalitatea deciziei sunt nefondate, in sensul ca in mod corect s-a retinut prin Decizia criticata faptul ca petentul nu a indeplinit cerinta minima prevazuta in documentatia de atribuire.

Astfel, documentul prezentat de contestator respectiv contractul de prestari servicii cu nr. 006/01.01.2008 incheiat cu C BUCHAREST, avea drept termen de finalizare data de 31.12.2009 nefiind astfel indeplinita cerinta minima prevazuta, respectiv data finalizarii contractului fiind aceea de 31.12.2008. Desi au fost solicitate clarificari din partea contractanta respectiv solicitarea de a fi depusa copia contractului si recomandarea aferenta, petenta nu a putut face dovada indeplinirii cerintelor minime impuse prin de date a achizitie conform pct. 4. lit.

Astfel fiind, Curtea constata ca in mod corect s-a retinut prin Decizia contestata faptul ca oferta petentului era inacceptabila in conformitate cu dispozitiile art. 36 alin. 1 lit. b din HG925/2006, avand in vedere neindeplinirea cerintei minime.

Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca si cel de-al doilea capat al plangerii formulata de catre petent privind anularea raportului procedurii ca o consecinta a anularii deciziei de stabilire a ofertei castigatoare precum si obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii si reevaluarea ofertei, este nefondat ca si solicitarea petentului formulata in subsidiar in temeiul dispozitiile art. 209 alin. 1 lit. din OUG nr. 34/2006.

Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 209 din OUG nr. 34/2006 cat si a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozitiile art. 312 alin. 1.pr.civ. constatand ca decizia nr. 4803/C1/5842 din 18.09.2009, este legala, va respinge plangerea formulata de catre petentul MEDIA in contradictoriu cu Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, ca fiind nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC MEDIA SRL împotriva deciziei nr.4803/C1/5842/18.09.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 30.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.DD GREFIER

EF/2ex.

4.01.2010

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2582/2009. Curtea de Apel Bucuresti