Achizitii publice jurisprudenta. Sentința 3157/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civil nr. 3157
Ședința public de la 08.10.2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea plângerii formulate de petenta SC SRL împotriva Deciziei nr.4094/389C4/4745 pronunțat de Consiliul Național Pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 20.08.2009 în dosarul nr.4745/2009, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONAL DE AUTOSTRZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - DIRECȚIA REGIONAL DE DRUMURI ȘI PODURI
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns pârâta - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind petenta.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care
Reprezentantul pârâtei solicit respingerea excepției de necompetenț material, apreciind c aceast instanț - Curtea de Apel Bucure ști - este competent s soluționeze prezenta cauz.
Cât privește fondul plângerii, solicit respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiat, apreciind c cerința de calificare de la Cap 4 pct.1, respectiv prezentarea de ctre operatorii economici a unui certificat de atestare tehnic eliberat de Asociația Profesional de Drumuri și Poduri din România, era necesar și legal.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declar dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Curtea constat urmtoarele asupra plângerii de faț:
Prin contestatia depusa, in calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitatie deschisa organizata de catre autoritatea contractanta Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - Directia Regionala de Drumuri si Poduri B in vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand ca obiect "Reparatii pod pe km 135+102 peste la ", a solicitat remedierea fisei de date a achizitiei, in sensul de a renunta la cerinta de calificare prezentata la cap. 4) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, pct. 1, impusa operatorilor economici, si anume aceea de a prezenta un "certificat de atestare tehnica a societatii emis de catre Asociatatia Profesionala de Drumuri si Poduri din Romania pentru Executarea de Lucrari de Poduri".
Prin adresa nr. 18465/4745-C4/06.08.2009, Consiliul a instiintat autoritatea contractanta despre depunerea contestatiei de catre la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, si, totodata, despre obligatia acesteia de a transmite, in maxim 3 zile lucratoare de la data expirarii perioadei de asteptare dinaintea incheierii contractului, a copiei dosarului achizitiei publice si a punctului de vedere cu privire la contestatie.
Autoritatea contractanta a transmis punctul sau de vedere nr. 18842 din 14.08.2009, inregistrat la Consiliu cu nr. 28051 din 14.08.2009, in care invoca, in baza prevederilor art. 256 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, exceptia necompetentei generale a Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, competenta exclusiva si de ordine publica apartinand Curtii de Apel B, precizand ca prezenta contestatie trebuie respinsa ca inadmisibila.
Avand in vedere exceptia cu privire la competenta materiala a Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor ridicata de catre autoritatea contractanta, Consiliu, prin adresa nr. 19939/4745C4/19.08.2009, a solicitat contestatoarei punctul sau de vedere cu privire la aceasta exceptie.
a raspuns prin adresa nr. 1107 din 19.08.2009, inregistrata la Consiliu cu nr. 28729 din 19.08.2009, aratand ca autoritatea contractanta nu dovedeste faptul ca lucrarea in cauza este de "infrastructura de interes national", asa cum prevede art. 256 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si nu de interes local, si, de asemenea, se arata ca autoritatea ar fi putut prezenta acea definitie legala a acestui tip de lucrare, in sustinerea aplicabilitatii articolului invocat.
De asemenea, autoarea contestatiei considera ca, in situatia admiterii exceptiei de necompetenta materiala, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor isi poate declina competenta Curtii de Apel B, admiterea acestei exceptii neducand la respingerea contestatiei ca inadmisibila.
Astfel, aceasta solicita respingerea exceptiei invocate de autoritatea, contractanta si admiterea contestatiei asa cum a fost formulata.
Pe excepția de necompetenț material invocat de autoritatea contractant, a dispus urmtoarele prin decizia nr.4094/389C4/4745 din 20.08.2009 a dispus urmtoarele:
In temeiul art. 158 alin. 1 Cod procedura civila, coroborat cu art. 256 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice- si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare, declina competenta de solutionare a contestatiei, in contradictoriu cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - Directia Regionala de Drumuri si Poduri B, catre Curtea de Apel B, pentru considerentele de mai jos.
Dispune trimiterea dosarului instantei competente de indata ce decizia de declinare a competentei a, devenit irevocabila, conform art. 158 alin. 3 Cod procedura civila.
Pentru a se pronunța în acest sens a apreciat c în cauz sunt aplicabile dispozițiile art.256(1), din OUG nr.34/2006.
În urma declinrii contestația a fost înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Bucure ști - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Contestatoarea a solicitat judecarea în lips și a depus la dosar dovada achitrii taxei de timbru. S-a atașat la dosarul cauzei dosarul.
În raport de actele depuse și de susținerile prților, instanța reține urmtoarele:
Prin contestația în înregistrat sub nr.26347/5.08.2009 contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu pârâta autoritate contractant, în cadrul procedurii de liciutație deschis organizat în vederea atribuirii contractului de achiziție public, având ca obiect "Reparații pod pe DN 7 Km.135+102 peste la ",modificareafișei de date a achiziției, în sensul de a se renunța la cerința de calificare prezentat la cap. V4 / - Capacitatea tehnic și/sau profesional, pct.1 impus operatorilor economici și anume aceea de a prezenta un "certificat de atestare tehnic a societții emis de ctre Asociația Profesional de Drumuri și Poduri din România pentru Executarea de Lucrri de Poduri".
În motivarea contestației contestatoarea arat c în cauz aceast cerinț suplimentar este inutil fiind suficient prezentarea dovezilor privind experiența similar și dovada existenței în certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului cu privire la obiectul de activitate aferent lucrrilor supuse achiziției publice.
Pe contestația formulat în raport de motivele invocate, instanța o va aprecia ca neîntemeiat pentru urmtoarele considerente:
În raport de obiectul procedurii de achiziție public lucrri "Reparații" pod pe km 135 - 102 peste la u" și faț de cerința obiectiv ca lucrarea s fie de o calitate maxim, instanța apreciaz c nu este inutil cerinț impus prin fișa de date a achiziției comunicat tuturor ofertanților, inclusiv societatea contestatoare.
Certificatul de atestare tehnic solicitat ca o cerinț de calificare nu este o cerinț restrictiv sau abuziv ci este o cerinț util și concret demonstrând conformitatea unui sistem într-un domeniu specific. Iar atestatul eliberat de Asociația Profesional de Drumuri și Poduri din România atest aceast calitate și respectarea cerințelor de Standard profesional.
Iar aceast cerinț nu este identic cu cerința experienței similare probat distinct cu contracte executate având un obiect asemntor.
Faț de cele expuse mai sus, instanța va respinge contestația, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Respinge contestația formulat de petenta SC SRL cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva Deciziei nr.4094/389C4/4745 pronunțat de Consiliul Național Pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 20.08.2009 în dosarul nr.4745/2009, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONAL DE AUTOSTRZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - DIRECȚIA REGIONAL DE DRUMURI ȘI PODURI cu sediul în B, sector 6,-, ca neîntemeiat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
-
Red.
Tehnored./4 ex.
23.10.2009
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria