Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 530

Ședința publică de la 03 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Adina Calotă

Grefier

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta - COM SRL împotriva deciziei nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5714/2008, în contradictoriu cu intimata - SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru HG petenta - COM SRL și consilier juridic G pentru intimata - SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra plângerii de față.

Avocat pentru HG petenta - COM SRL consideră că în mod greșit Consiliul Național de Soluționare Contestațiilor a respins contestația ca fiind fără obiect, întrucât s-a solicitat obligarea autorității contractante să emită un act.

În consecință, solicită admiterea plângerii, desființarea deciziei și trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a contestației.

Consilier juridic G pentru intimata - SA depune concluzii scrise și solicită respingerea plângerii și menținerea deciziei.

CURTEA

Asupra plângerii de față:

La data de 06.01.2009 reclamanta - COM SRL a formulat plângere împotriva deciziei nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5714/2008, în contradictoriu cu intimata - SA, solicitând desființarea deciziei și trimiterea cauzei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pentru soluționarea cauzei pe fond.

În motivarea plângerii, reclamanta a arătat a participat la procedura de achiziție publică, prin licitație deschisă, organizată de autoritatea contractantă - Energetic SA criteriul stabilit prin fișa de date a achiziției fiind "prețul cel mai scăzut", iar prin adresa nr. 3651 din 18.11.2008 autoritatea contractantă comunicând faptul că oferta depusă de societatea reclamantă fiind declarată inacceptabilă conform art. 36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006.

Decizia pronunțată de în soluționarea contestației formulată de - Com SRL Tg J este nelegală întrucât s-a reținut ca inadmisibilă contestația apreciindu-se netemeinic că este lipsită de obiect, deși în cuprinsul contestației cât și în cuprinsul precizărilor ulterioare a solicitat Consiliului să dispună potrivit art. 255 din OUG nr. 34/2006 "obligarea autorității de a emite un act."

S-a mai susținut că s-a solicitat Consiliului anularea adresei nr. 3651 din 18.11.2008 emisă de autoritatea contractantă prin care oferta depusă de către reclamantă a fost declarată inacceptabilă, ca urmare a reținerii neîndeplinirii condițiilor minimale de calificare.

Reclamanta a mai arătat că cerința prevăzută la punctul 4) din fișa de date a achiziției a fost îndeplinită de către oferta reclamantei, din fișele tehnice depuse rezultând în mod clar caracteristicile tehnice ale produsului ofertat ce sunt conforme prevederile caietului de sarcini.

La data de 14.01.2009 pârâta - Energetic SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată și menținerea deciziei ca legală și temeinică.

În motivarea acestei cereri, s-a arăta că în mod corect a respins plângerea ca inadmisibilă întrucât contestatoarea nu s-a conformat obligațiilor prev. de art. 270 alin. 1 din OUG 34/2006 în sensul că nu a precizat obiectul contestației, solicitarea "admiterea contestației și obligarea autorității contractante, - Energetic SA, să emită un act prin care să desemneze oferta noastră ca fiind câștigătoare, în conformitate cu criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut", neputându-se considera obiect al contestației.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept.

Prin decizia nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5714/2008 s-a respins contestația formulată de - Com SRL Târgu J împotriva adresei nr. 3651 din 18.11.2008 emisă de autoritatea contractantă - Energetic SA, ca inadmisibilă, reținându-se că nu au fost îndeplinite obligațiile prev. de 270 alin. 1 și 5 din OUG nr. 34/2006 întrucât nu a fost indicat obiectul contestației potrivit art. 255 alin. 5 din OUG 34/2006.

S-a mai reținut că reclamanta nu s-a conformat obligațiilor prev. de art. 270 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 deși prin adresa nr. 26046/5714//02.12.2008 i-a solicitat contestatorului completarea contestației în sensul precizării obiectului acesteia, solicitarea "admiterea contestației și obligarea autorității contractante, - Energetic SA, să emită un act prin care să desemneze oferta noastră ca fiind câștigătoare, în conformitate cu criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut", neputându-se considera obiect al contestației.

Prin cererea formulată de - Com SRL Târgu J la data de 26. 11 2008, înregistrată la sub nr. 30901 (filele 8-14 din dosarul nr. 5714 al ), reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei autorității contractante - Energetic SA, comunicată către - - Com SRL Târgu J prin adresa nr. 3651/18.11.2008, pentru atribuirea contractului de furnizare "Dispozitive de tractare miniere, cod --3: -- 2 " prin care oferta a fost respinsă ca inacceptabilă.

Prin aceeași cerere reclamanta a solicitat obligarea autorității contractante să emită un act prin care să desemneze oferta contestatoarei ca fiind câștigătoare în conformitate cu criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut.

Față de această formulare a contestației adresată de către reclamantă, Curtea apreciază că obiectul contestației îl constituie anularea deciziei autorității contractante - Energetic SA, comunicată către - - Com SRL Târgu J prin adresa nr. 3651/18.11.2008, chiar dacă în mod formal în cuprinsul contestației nu se regăsește termenul "anulare", formularea "formulez contestație împotriva deciziei autorității contractante - Energetic SA, comunicată către - - Com SRL Târgu J prin adresa nr. 3651/18.11.2008 " având înțeles echivalent.

În consecință, în raport de aceste aspecte, Curtea apreciază îndeplinite condițiile prev. de art. 255 din OUG nr. 34/2006 prin contestația formulată de reclamantă la, astfel încât în mod greșit prin deciziei nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a făcut aplicarea dispoz. art. 270 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, respingând contestația reclamantei.

În raport de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea apreciază întemeiată plângerea formulată de reclamanta - - Com SRL Târgu J, în temeiul art. 285 alin. 2 din OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, urmând a desființa decizia nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și trimite cauza acestuia pentru soluționarea contestației pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite plângerea formulată de petenta - COM SRL împotriva deciziei nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5714/2008, în contradictoriu cu intimata - SA.

Desființează decizia nr. - din 16 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și trimite cauza acestuia pentru soluționare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. jud.

Tehn./2ex./25.02.2009

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Adina Calotă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Craiova