Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 657/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.657/CA

Ședința publică de la 24 iulie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Erol Geli

Grefier - -

S-a luat în examinareplângereaformulată de reclamanta - SERVICII SALUBRITATE B SA, cu sediul în B, Șos. B - P nr.17, sector 1, în contradictoriu cu reclamant pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județ C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat și pârâta prin avocat, conform împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită, conform dips. art.87 și urm. din Codul d e procedură civil.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților pentru dezbateri pe fond.

Avocat, având cuvântul, susține plângerea formulată împotriva Deciziei nr.635/C3/70 din data de 18.02.2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum a fost formulată, solicitând admiterea plângerii, modificarea deciziei în sensul admiterii contestației și în consecință, anularea deciziei de atribuire a controlului și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor conform celor stabilite de către instanța de judecată.

Avocat, având cuvântul solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea Deciziei nr.635/C3/70/18.02.2008 a cu consecința menținerii soluției de respingere a contestației formulate de reclamantă și deci menținerea deciziei de atribuire a contractului către câștigătoarea licitației, pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra plângerii de față, deliberând constată:

Prin decizia nr.635/C3/70/18.02.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins excepțiile invocate de autoritatea contractantă privind inadmisibilitatea, lipsa de interes și tardivitatea contestației; s-a respins contestația ca nefondată și s-a dispus menținerea hotărârii de atribuire, aparținând autorității contractante.

În esență, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reținut următoarele aspecte:

In ceea ce privește excepțiile invocate de către autoritatea contractantă, respectiv tardivitatea și inadmisibilitatea contestației precum și lipsa de interes a acesteia a procedat la soluționarea lor cu întâietate în sensul respingerii acestora ca nefondate în temeiul prevederilor alin. (1) al art. 278 din OUG nr. 34/2006.

Referitor la excepția taridivității se reține că, contestația a fost depusă cu nr. 50/14.01.2008 și înregistrată la. sub nr. 461/14.01.2008, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 272 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, raportat la data luării la cunoștință despre rezultatul procedurii de atribuire,comunicat în mod corect prin adresa nr. 74/09.01.2008 și nu prin adresa nr. 26425/31.12.2007, care nu respecta prevederile art. 207 alin. (2), lit. c) din OUG nr. 34/2006, de prezentare a caracteristicilor și avantajelor relative ale ofertei câștigătoare față de oferta contestatorului.

In aceste condiții momentul luării la cunoștință a motivelor de declarare necâștigătoare a ofertei contestatorului s-a raportat, la calcularea termenului contestației, față de data comunicării adresei conținând modul de acordare a punctajelor pentru fiecare factor de evaluare. Raportat la acest ultim act Consiliul a constatat introducerea în termen a contestației.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes se arată faptul că, raportat la motivarea acesteia de către autoritatea contractantă, Consiliul a apreciat că se invocă de fapt excepția inadmisibilității.

Consiliul a respins și această excepție deoarece contestația a fost înaintată în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 272 alin. (2) din nr.OUG 34/2006 de la data comunicării rezultatului procedurii conform prevederilor art. 207 alin. (2) lit. c) din același act normativ.

În acest caz s-a apreciat că, autoritatea contractantă nu a ținut seama de termenul de depunere a contestației, nerespectând astfel nici termenul de așteptare de 10 zile prevăzut la art. 205 alin. (1), lit. a) din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru încheierea contractului.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind anularea adresei nr. 74/09.01.2008 de comunicare a punctajului acordat ofertei contestatorului, motivat de faptul că nu ar avea nici o înrâurire asupra procedurii, contractul fiind încheiat, Consiliul a dispus de asemenea respingerea acesteia ca nefondată.

S-a apreciat că interesul contestatorului în anularea adresei nr. 74/09.01.2008, rezultă din faptul că prin această adresă autoritatea contractantă a comunicat în mod corect rezultatul procedurii de atribuire și numai din acest moment curg termenele atât pentru depunerea contestației cât și pentru încheierea contractului, iar o eventuală reevaluare a ofertelor se dispune după anularea acestei adrese de comunicare și a celorlalte acte subsecvente acesteia.

Referitor la excepția de indamisibilitate se reține, raportat la motivarea ce vizează imposibilitatea Consiliului de a se pronunța în acest caz deoarece obiectul contestației îl constituie "obligarea autorității contractante de reanalizare a ofertelor și modul de evaluare a ofertelor." iar contractul este încheiat,se apreciază că este legal învestit,deoarece autoritatea contractantă a încheiat contractul cu nerespectarea termenelor prevăzute la art. 205 alin. (1), lit. a)* din OUG nr. 34/2006.

În ceea ce privește analiza pe fond a cauzei, referitor la critica contestatorului conform căreia modul de acordare a punctajului pentru factorii de evaluare "nivelul tarifelor, respectiv valoarea totală a prestației pe primul an" și "nivelul redevenței ofertate" s-ar fi efectuat în mod eronat, Consiliul a apreciat critica, parțial întemeiată.

Astfel prin documentația de atribuire, anexa 2 la instrucțiunile de organizare și desfășurare a licitației, autoritatea contractantă a stabilit criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic", iar ca factori evaluare: "nivelul tarifelor de utilizare plătibile de către beneficiarii finali" - 20 puncte, "nivelul redevenței" - 20 puncte; "gradul de preluare a riscului de către concesionar" - 5 puncte; "planurile de finanțare și dezvoltare prezentate" - 5 puncte; "nivelul calitativ, tehnic și funcțional al soluțiilor tehnice propuse" - 20 puncte; "modul de asigurare a protecției mediului" - 20 puncte și "modul de rezolvare a unor probleme sociale" - 10 puncte.

Pentru factorul de evaluare "nivelul tarifelor de utilizare plătibile de către beneficiarii finali" s-a menționat că se va utiliza valoarea prestației pe un an de zile.

Contestatorul a invocat prin contestație, în mod eronat, valoarea de 965.863 lei, fără TVA, ca valoare a prestației pe un an de zile (primul an) pentru toți beneficiarii serviciului de salubritate, deoarece aceasta reprezintă valoarea pentru prestarea serviciilor de salubritate stradală și dezăpezire, fără valoarea aferentă serviciului de colectare și transport deșeuri menajere de la populație, agenți economici și instituții publice. Valoarea corectă, ofertată de contestator, este 1.895.777 lei fără TVA.

Astfel, pentru factorul de evaluare "nivelul tarifelor de utilizare plătibile de către beneficiarii finali", ofertantul declarat câștigător, pentru o valoare a ofertei de 1.149.691,09 lei, primește 20 puncte iar contestatorul 12,13 puncte, corespunzător valorii ofertate de 1.895.777 lei. La factorul de evaluare "nivelul redevenței", contestatorul primește 20 puncte, corespunzător valorii de 56.873,3 lei (deoarece valoarea fixă de 35.000,0 lei este mai mică decât procentul de 3% oferit) iar ofertantul declarat câștigător 16,52 puncte, corespunzător valorii de 47.000,0 lei (deoarece procentul de 4% oferit este mai mic decât suma fixă de 47.000,0 lei).

Totodată, Consiliul a apreciat că și pentru factorul de evaluare "planurile de finanțare și dezvoltare prezentate ",comisia de evaluare a acordat în mod eronat punctajul, deoarece contestatorul s-a angajat să investească o sumă de 500.000,0 euro iar ofertantul declarat câștigător 403.875,0 euro. în această situație contestatorul obține 5 puncte iar ofertantul declarat câștigător 4,04 puncte.

După efectuarea acestor corecturi Consiliul a stabilit că deși critica contestatorului este întemeiată, ofertantul declarat câștigător obține 95,57 puncte iar contestatorul 92,13 puncte, clasându-se tot pe locul doi, astfel că o măsură de remediere a modului de acordare a punctajului din partea Consiliului ar avea aceeași finalitate, respectiv declararea ofertei contestatorului necâștigătoare.

In aceste condiții s-a apreciat ca implicită respingerea cererii contestatorului de anulare a adresei nr. 74/09.01.2008 pentru motivele mai sus expuse și analizate.

Referitor la afirmația contestatorului conform căreia "orice ofertă prezentată sub valoarea minimă a intervalului stabilit de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (960.000 lei/an-2.000.000 lei/an), ar trebui depunctată și respinsă" Consiliul a apreciat că este nefondată deoarece precizarea unei valori estimate a contractului nu echivalează cu un prag minim sub care nu se poate oferta.

De asemenea, Consiliul a considerat ca nefondată și critica contestatorului conform căreia procedura de atribuire a fost organizată formal, întrucât adresa de comunicare are un număr mai mic decât al procesului-verbal al ședinței de deschidere, deoarece autoritatea contractantă, pentru corespondența cu operatorii economici, a utilizat aceleași numere de înregistrare sub care au fost înregistrate ofertele la sediul său, deci implicit numere mai mici decât al procesului-verbal de deschidere.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere Servicii Salubritate B solicitând admiterea ei și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii contestației și în consecință anularea deciziei de atribuire a contractului și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor.

Susține reclamanta că reevaluarea făcută de către Consiliul este greșită, pentru următoarele considerente:

1. Prima critică vizează aceea că s-a afirmat în mod greșit că reclamanta a invocat valoarea prestației ofertate ca fiind de 965.833 lei pentru primul an de derulare a contractului.

Această valoarea se referă la prestațiile efectuate pe domeniul public și care se suportă de la bugetul local.

Diferența de ofertă formulată de către reclamantă se referă la prețul prestației pentru populației și agenții economici.

2. Cea de-a două critică adusă deciziei Consiliului este aceea că în mod greșit aceasta apreciază că valoarea ofertată de către ofertantul declarat câștigător chiar dacă nu se încadrează în intervalul de preț dat de către Primăria municipiului prin anunțul de participare, aceasta nu are nici o relevanță juridică, întrucât nu se sancționează.

3. Consiliul nu a ținut cont de prețul unitar oferit pentru fiecare prestație care este mai mic decât prețul unitar oferit de către ofertantul câștigător.

Astfel, punctajul acordat societății pentru criteriul "nivelul tarifelor" a fost în mod eronat stabilit la 12,3 puncte față de 20 de puncte acordate ofertantului declarat câștigător.

4. De asemenea, pentru criteriul - nivelul redevenței reevaluarea făcută de către Consiliu este eronată.

5. Pentru criteriul - nivelul calitativ tehnic și funcțional al soluțiilor tehnice propuse, ofertantul declarat câștigător nu ar fi trebuit să primească punctajul maxim, având în vedere că în raport de nivelul prețurilor practicate nu se poate asigura nivelul de calitate impus prin caietul de sarcini.

Susține contestatoarea că ofertantului declarat câștigător nu trebuia să i se acorde punctajul maxim.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii ca nefondată cu consecința menținerii soluției de respingere a contestației formulate de către reclamantă și a deciziei de atribuire a contractului către câștigătoarea licitației,

Analizând plăngerea formulată în raport de materialul probatoriu administrat în cauză Curtea va reține că aceasta nu este fondată pentru considerentele următoare:

1.In critica formulată la punctele 1 și 3 din motivarea plângerii se arată pe de o parte faptul că, contestatoarea ar fi invocat valoarea prestației ofertate la suma de 965.833 lei pentru primul an de derulare a contractului în condițiile în care în opinia acesteia valoarea respectivă se referea la prestațiile efectuate pe domeniul public și care trebuie suportate de bugetul local astfel că nivelul tarifelor pentru primul an de prestație ar fi fost corect precizat,diferența din oferta avansată s-ar referi la prețul pentru populație și agenții economici.

Pe de altă poarte se arată că deși ar fi oferit un preț unitar pentru fiecare prestație mai mic decât cel ofertat de către ofertantul căștigător Consiliul nu ar fi ținut seama de acest aspect.

Apreciem că aceste critici sunt neîntemeiate Consiliul a stabilit în acest sens corect faptul că, contestatorul a invocat prin contestație, în mod eronat, valoarea de 965.863 lei, fără TVA, ca valoare a prestației pe un an de zile pentru toți beneficiarii serviciului de salubritate,aceasta constituind valoarea pentru prestarea serviciilor de salubritate stradală și dezăpezire, ce nu conține valoarea aferentă serviciului de colectare și transport deșeuri menajere de la populație, agenți economici și instituții publice.

Astfel valoarea corectă, ofertată este într-adevăr în sumă de 1.895.777 lei fără TVA.

În aceste condiții s-a apreciat corect că pentru factorul de evaluare "nivelul tarifelor de utilizare plătibile de către beneficiarii finali", ofertantul declarat câștigător, pentru o valoare a ofertei de 1.149.691,09 lei, primește 20 puncte iar contestatorul 12,13 puncte, corespunzător valorii reale ofertate de 1.895.777 lei.

2.Așa cum la factorul de evaluare "nivelul redevenței",aspect ce vizează a patra critică adusă deciziei contestate, contestatorul a primit în mod corect 20 puncte, corespunzător valorii de 56.873,3 lei (deoarece valoarea fixă de 35.000,0 lei este mai mică decât procentul de 3% oferit) iar ofertantul declarat câștigător doar 16,52 puncte, corespunzător valorii de 47.000,0 lei (deoarece procentul de 4% oferit este mai mic decât suma fixă de 47.000,0 lei).

3.De asemenea nici cea de a doua și ultima critică(5) adusă deciziei contestate ce vizează împrejurarea că în mod greșit Consiliul ar fi apreciat faptul că deși valoarea ofertată de către ofertantul declarat câștigător nu se încadrează în intervalul de preț stabilit de Către Primăria orașului prin anunțul de participare aceasta nu ar avea nici o relevanță juridică nefiind sancționabilă, precum și imposibilitatea asigurării nivelului calitativ, tehnic și funcțional al soluțiilor tehnice propuse,sunt neîntemeiate.

Raportat la această critică Consiliul a stabilit corect faptul că oferta prezentată sub valoarea minimă a intervalului stabilit de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (960.000 lei/an-2.000.000 lei/an), nu trebuie depunctată și nici respinsă atâta timp cât precizarea unei valori estimate a contractului nu echivalează în nici un caz cu un prag minim sub care nu s-ar putea oferta.

Cealaltă critică în sensul că prin prezentarea unor sume minimale nu s-ar putea asigura un nivel calitativ,tehnic și funcțional al soluțiilor tehnice propuse de către ofertantul câștigător se constituie în simple speculații fără nici un suport probatoriu.

Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate de către instanța de judecată se va proceda la respingerea plângerii formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de reclamanta SERVICII SALUBRITATE B SA, cu sediul în B, Șos. B - P nr.17, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-,județ C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

23 iulie 2008

Red.dec.jud.

3ex/1.09.2008

Președinte:Nicolae Stanciu
Judecători:Nicolae Stanciu, Nastasia Cuculis, Erol Geli

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 657/2008. Curtea de Apel Constanta