Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 799/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 799

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Violeta Chiriac JUDECĂTOR

- --JUDECĂTOR

- --JUDECĂTOR

- --GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine au venit spre pronunțare recursurile declarate de recurenții-pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O și - COM SRL, împotriva sentinței civile nr. 80/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 21.11.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5848/270/206 la udecătoria Onești reclamanta L a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului O, reprezentată prin primar, anularea licitației organizată de pârâtă la data de 27 iulie 2006 pentru concesionarea transportului public de persoane din municipiul O și suspendarea, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, a deciziei de desemnare firmelor câștigătoare.

În motivarea cererii arată că a depus oferte în cadrul licitației pentru traseele 3 și 4, ocupând locurile 2, respectiv 3, în urma finalizării procedurilor de licitare. Reclamanta susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 219/1958, fiind deschise în ședință publică doar plicurile exterioare, nu și plicurile interioare în condițiile în care legea nu face distincție, astfel că nu se cunoaște cuprinsul ofertelor câștigătoare și cum s-a realizat punctajul care condus la câștigarea licitației.

Mai susține că TRANS L, câștigătorul licitației pentru traseul 3, trebuia descalificat pentru că nu a depus certificatul fiscal care să ateste situația fiscală în raport de bugetul de stat, deși acest act era obligatoriu, conform art. 4.2 pct. 1 lit. a din caietul de sarcini al licitației.

De asemenea, trebuia descalificat și ofertantul câștigător al traseului nr. 4, COM L pentru că a încălcat prevederile art. 4.3 din caietul de sarcini, făcând aceeași ofertă pentru trasee diferite.

Reclamanta mai arată că a fost schimbată și modalitatea de punctare stabilită inițial prin caietul de sarcini.

Prin sentința civilă nr. 2932/18 octombrie 2006 Judecătoria Oneștia dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Cererea a fost înregistrată la ribunalul Bacău sub nr-.

La termenul de judecată din 08 martie 2007 reclamanta și-a completat motivele cererii, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 219/1998, nefiind publicat anunțul pentru organizarea licitației în Oficial al Comunității Europene sau într-un jurnal de circulație internațională. A mai invocat faptul că a fost acceptat la licitație și i s-a atribuit contractul de concesiune unui candidat care nu a participat la preselecție, respectiv COM L și că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la constituirea comisiei de evaluare, în sensul că această comisie, cu tot cu secretar, este compusă din 10 membri, în condițiile în care conform prevederilor legale secretarul face parte din membrii comisiei.

La termenul de judecată din 07 iunie 2007 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a celor 2 societăți care au câștigat licitația, TRANS și COM L, pentru a le fi opozabilă hotărârea, cerere ce a fost admisă de instanță.

La termenul de judecată din 06 septembrie 2007 reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului O, reprezentat prin primar, așa încât prin încheierea pronunțată în acest termen a fost trecut pe concept Consiliul local al municipiului O în loc de Primăria municipiului

La data de 08 noiembrie 2007 reclamanta a formulat precizări în care arată că înțelege să se judece în contradictoriu cu municipiul O, reprezentat de Primar și instituția Primarului, având în vedere că hotărârea de consiliu nr. 20/16 martie 2006 fost adusă la îndeplinire de instituția Primarului.

Pârâta Primăria municipiului O, reprezentată prin Primar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive Primăriei municipiului O, a Primarului municipiului O și a municipiului O, motivând că toată procedura de atribuire a contractelor de concesiune transportului public de persoane din municipiul Oaf ost întocmită de Consiliul local al municipiului O, în calitate de administrator al bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului O și de gestionar al serviciilor comunitare de utilitate publică și nu de către Primăria municipiului

Pârâta Primăria municipiului mai invocă nelegala modificare a acțiunii, realizată ulterior primei zile de înfățișare și fără consimțământul părților.

Pe fondul cauzei arată că prin hotărârea Consiliului local al municipiului O nr. 20/2006 s-a aprobat concesionarea serviciului de transport public local de persoane în municipiul O pe 5 trasee prin licitație publică deschisă cu preselecție, iar în anexa 1 la hotărâre a fost stabilit Regulamentul de concesionare. Menționează că pe parcursul desfășurării licitației nici unul dintre ofertanți nu a avut obiecțiuni.

Se mai arată că ședința de deschidere a plicurilor a fost publică și că din dispozițiile art. 17 din Legea nr. 219/1998, cât și dispozițiile art. 4 alin. 2 și 18 din nr.HG 216/1999 rezultă că numai ședința de deschidere a plicurilor este publică, dar nu și conținutul ofertelor; că un ofertant poate fi descalificat în situația în care nu a depus cel puțin 2 documente solicitate (pct. 4.6 din Instrucțiuni) și că un ofertant nu poate depune mai multe oferte pentru un traseu (pct. 4.3 din Instrucțiuni) însă instrucțiunile și legislația în materie nu-i interzice unui ofertant să participe la licitație pe trasee diferite. Mai arată că nu a schimbat modalitatea de punctare și că licitația a constat în 2 etape, fiind stabilite criterii și punctaje pentru fiecare etapă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria municipiului O, reclamanta arată că în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 20/2006 Primarul municipiului O avea obligația de a pune în aplicare această hotărâre, că nu au fost contestate acte emise de Consiliul local al municipiului O, ci acte emise de Primărie, de structura funcțională din cadrul unității administrativ - teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 80/14.02.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanta L în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului O, TRANS L, COM L și Autoritatea administrativ teritorială a municipiului O, a dispus anularea licitației deschise cu preselecție la 27 iulie 2006 pentru concesionarea transportului public de persoane din municipiul O și respingerea excepțiilor.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a fost ofertantă în cadrul licitației cu preselecție licitând pentru traseele 3 și 4 din cele prezentate de pârâtă în caietul de sarcini al licitației ocupând locurile 2 respectiv 3, în urma finalizării procedurilor de licitație.

Publicitatea licitației s-a făcut în Monitorul Oficial și în două jurnale locale și nu cu respectarea art. 13 din Legea nr. 219/1998, cu publicare în Monitorul Oficial al României și într-un cotidian de largă circulație națională și Oficial al Comunității Europene sau/și într-un jurnal internațional de largă circulație.

Sub un alt aspect, comisia de evaluare așa cum apare în procesul verbal de desfășurare a licitației publice este compusă din 10 membri, număr par și nu impar așa cum prevede art.13 alin. 2 din G 828/2003 și art. 16 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.

Pentru evitarea suspiciunilor ședința de deschidere a tuturor plicurilor ar fi trebuit să fie publică.

Decizia nr.581/6.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU rămasă irevocabilă a dispus anularea licitației din 27.07.2006 pentru traseele 1și 2 pentru nerespectarea dispozițiilor art.21 alin 4 din G nr. 86/2001.

Nici în cauza de față pentru traseele 3 și 4 nu s-a făcut dovada că societățile comerciale câștigătoare ale licitației au îndeplinit cerințele art.21 alin.4.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă față de prevederile Legii nr. 215/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții COM L, Primăria municipiului O, Unitatea administrativ - teritorială - municipiul O și Primarul municipiului

Recurenta COM L, în motivele recursului, arată că Primarul municipiului O și Autoritatea administrativ - teritorială a municipiului O nu au calitate procesuală pasivă și că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă în sensul că reclamanta a solicitat anularea licitației pentru traseele 3 și 4, iar instanța a anulat licitația, fără a preciza pentru ce traseu; că a fost chemată în judecată după prima zi de înfățișare, cu încălcarea dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă și fără a fi cerut acordul celorlalte părți. Recurenta mai susține că instanța a cercetat și alte motive decât cele invocate de reclamantă, fără a le pune în discuția părților, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă și dreptul la apărare a celorlalte părți.

Recurenții Primăria municipiului O, Unitatea administrativ - teritorială a municipiului O și Primarul municipiului O au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale procedurale în materia modificării acțiunii, instanța a schimbat de 2 ori părțile chemate în judecată, fără a avea consimțământul părților litigante, ori instanța trebuia să respingă ambele cereri de modificare a acțiunii inițiale în ceea ce privește părțile litigante, fiind depuse după prima zi de înfățișare;

- hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materia calității procesuale. Arată că toată procedura de atribuire a contractelor de concesiune a transportului public de persoane din municipiul Oaf ost întocmită de Consiliul local O, care ar fi trebuit chemat în judecată în calitate de pârât;

- hotărârea instanței de fond cu privire la excepțiile invocate nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce echivalează cu necercetarea excepțiilor;

- instanța a acordat mai mult decât s-a cerut; în considerente instanța reținut în mod corect că reclamanta depus oferte pentru traseele 3 și 4, însă în dispozitiv a anulat întreaga licitație;

- în motivare instanța a reținut în mod greșit că în comisia de evaluare au făcut parte 10 membri, în realitate comisia a fost constituită din 9 membri, iar secretariatul comisiei a fost asigurat de compartimentul de specialitate, al cărui reprezentant nu a făcut parte din comisie. S-a mai reținut în mod greșit că ședința de deschidere a plicurilor nu a fost publică și că nu există autorizația de operator transport local emisă de autoritatea judecată competentă.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu constată că recursurile sunt nefondate.

Prin hotărârea Consiliului local a municipiului O nr. 20/16 martie 2006 s-a aprobat concesionarea serviciului regulat de transport public local de persoane O prin licitație publică deschisă cu preselecție. Prin aceeași hotărâre a fost aprobat și Regulamentul privind concesionarea serviciului mai sus menționat. Prin Hotărârea nr. 25/18 aprilie 2006 Consiliul local al municipiului onești a aprobat rețeaua de trasee, studiul de oportunitate și caietele de sarcini pentru concesionarea serviciului de transport public local.

În art. 6 din 20/2006 s-a stabilit că primarul va aduce la îndeplinire hotărârea. În executarea acestei hotărâri Primarul municipiului O publicat anunțul privind organizarea licitației în 2 ziare: "România Liberă" și "" și în "Monitorul Oficial al României", partea a VI-

Deschiderea plicurilor care conțineau documentația solicitată prin caietul de sarcini și ofertele propriu - zise, cât și evaluarea ofertelor s-a realizat de către comisia de evaluare a ofertelor desemnată prin nr. 25/25 mai 2005.

Pe toate procesele - verbale și rapoartele întocmite de Comisia de evaluare a ofertelor e menționată în antet Primăria municipiului Față de această mențiune reclamanta a solicitat judecata în contradictoriu cu Primăria municipiului

Ulterior a solicitat judecata în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului O, iar în final a precizat că înțelege să se judece cu municipiul O, reprezentat prin primar.

În speță, nu a operat o modificare a acțiunii în sensul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, ci doar s-au făcut precizări cu privire la denumirea instituției care are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care procedura s- desfășurat pe mai multe etape și au fost implicate atât consiliul local, cât și Primarul și compartimentul de specialitate care funcționează într-un aparat de lucru denumit "Primăria". Față de specificul acestei proceduri și de datele concrete ale speței, în condițiile în care nici susținătorul excepției lipsei calității procesuale pasive și cererii prin care se solicită să nu fie admise cererile de modificare a părților nu are reprezentare clară a elementelor care sunt definitorii pentru stabilirea cadrului procesual într-o asemenea speță și indică Consiliul local al municipiului O ca fiind persoana care are calitate procesuală pasivă. Curtea apreciază că în cauză nu a operat modificare a cadrului procesual sub aspectul părților și prin urmare motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată este neîntemeiat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului O, a Primarului municipiului O și a municipiului onești, Curtea reține că în urma precizării formulate de reclamant la data de 08 noiembrie 2007, examinarea excepției lipsei calității procesuale pasive Primăriei O este de prisos. În ceea ce privește municipiul O, Curtea apreciază că are calitate procesuală pasivă, unitatea administrativ - teritorială fiind subiect de drept, cu capacitate de exercițiu și este titularul drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele de administrare a bunurilor și serviciilor, consiliul local fiind doar un administrator.

Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, în acest caz, unitatea administrativ - teritorială este reprezentată de primar.

Împrejurarea că instanța de fond nu a motivat mai amănunțit respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și s-a limitat la a face trimitere la dispozițiile Legii nr. 215/2001, nu este de natură să atragă anularea hotărârii, în condițiile în care instanța cercetat fondul cauzei și mai ales, în condițiile în care o asemenea excepție este și nefondată.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că reclamanta depus oferte pentru traseele 3 și 4, iar instanța a dispus anularea licitației fără a preciza pentru care traseu, Curtea reține că, deși susținerile recurentei sunt reale, nu se impune admiterea recursului pentru un asemenea motiv, în condițiile în care hotărârea în forma în care este nun poate produce vreo vătămare a vreunui drept sau interes.

Licitația pentru traseele 1 și 2 fost deja anulată prin decizia civilă nr. 581/06 septembrie 2007 Curții de APEL BACĂU, pentru traseul 5 nu au fost ofertanți, așa încât doar licitația pentru traseele 3 și 4 de altfel cum s-a reținut și în considerente, este vizată de hotărârea atacată.

În ceea ce privește fondul cauzei Curtea reține că într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 13 din nr.HG 216/1999 comisia de evaluare va fi alcătuită dintr-un număr impar de membri, iar potrivit art. 14 alin. 2 din același act normativ secretarul comisiei de evaluare este numit de către președintele comisiei dintre membrii comisiei de evaluare. În condițiile în care secretarul comisiei a fost asigurat de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de lucru al primarului și nu de către unul dintre membrii comisiei, au fost încălcate dispozițiile legale mai sus menționate.

De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 17 din Legea nr. 219/1998, care în alin. 1 prevede că ședința de deschidere a plicurilor este publică, fără a face distincție între plicurile interioare și cele exterioare, în condițiile în care a fost publică doar ședința de deschidere plicurilor exterioare.

Reținerea unui motiv, respectiv nepublicarea anunțului privind organizarea licitației în oficial al Comunității Europene sau într-un alt jurnal de circulație internațională, care nu putea să-i producă vreo vătămare reclamantei, în condițiile în care a participat la licitație, precum și reținerea altui motiv decât cele invocate de reclamantă în considerentele hotărârii, nu sunt de natură atrage reformarea hotărârii, întrucât celelalte 2 motive reținute de instanța de fond sunt întemeiate și oricare dintre ele atrage sancțiunea anulării procedurii și face de prisos analizarea și a celorlalte motive invocate în acțiune.

Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse, care completează considerentele instanței de fond, Curtea va dispune respingerea recursurilor ca fiind nefondate.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va dispune ca titularii fiecărei cereri de recurs să suporte în mod egal cheltuielile efectuate de intimata C O și care constau în onorariul de avocat de 1500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile contencios administrative promovate de recurenții - pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, AUTORITATEA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI O și COM împotriva sentinței civile nr. 80/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 646/- în contradictoriu cu intimata - reclamantă L și intimata - pârâtăTRANS L.

Obligă recurenta - COM SRL să plătească 750 lei cheltuieli de judecată intimatei - SRL

Obligă recurenta Autoritatea administrativ - teritorială a municipiului O - prin Primar la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată către - SRL

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la28 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE: Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier,

Red. /

Red. Cl.

Tehnored. 2 ex.

17 dec. 2008

Președinte:Violeta Chiriac
Judecători:Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 799/2008. Curtea de Apel Bacau