Achizitii publice jurisprudenta. Sentința 859/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.859/CA

Ședința publică de la 3 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

Pe rol, judecarea plângerii formulate de reclamanta UNITATEA SANITARĂ SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în B, sector 1, șos- - - nr.10,.16, SC - - SRL, cu sediul în P,-, județ P, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 27.2008, 3.XI.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra plângerii în contencios administrativ de față:

1.Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

Prin decizia civilă nr.4048/C- din 04.09.2008 Consiliul Național de soluționare a contestațiilor, potrivit OUG nr. 34/2006, din oficiu, dispune anularea procedurii de atribuire în cauză; a respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de SC S SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

De asemenea a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestația formulată de SC -- SRL în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență

Pentru a pronunța această decizie Consiliul a reținut următoarele:

Prin contestațiile înregistrate la consiliu sub nr. 18424/04.08.2008 și nr. 18981/ 08.08.2008, contestațiile formulate de SC SRL și de SC -- SRL cu privire la procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică "achiziție dezinfectanți", organizată de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, în calitate de autoritate contractantă.

Prin contestația înregistrată la cu nr. 18424/ 04.08.2008 formulată de SC S SRL, contestă de sarcini din cadrul procedurii elaborate de autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, în cadrul procedurii mai sus menționate, s-a solicitat dispunerea modificării specificațiilor tehnice ale ui de sarcini de către autoritatea contractantă și reluarea procedurii de atribuire prin fixarea unei noi date de organizare a acesteia.

Prin contestația înregistrată la, cu nr. 18981/ 08.08.2008, formulată de SC -- SRL, cu sediul în P,-, cod -, jud. P, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ploiești sub nr. J-, având CUI R -, reprezentată legal prin - administrator, împotriva procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. 19563/04.08.2008, elaborat de autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, în cadrul procedurii mai sus menționate, s-a solicitat:

-"suspendarea de drept a procedurii, până la soluționarea contestației de către Consiliu";

-"acceptarea ofertei depuse de SC -- SRL deoarece a prezentat mai puțin de 3 documente neconforme și nu i s-a acordat dreptul de a aduce completări ofertei";

-"respectarea prevederilor de date a achiziției respectiv permiterea aducerii de completări ofertei depuse de SC -- SRL (pct. 1.4)";

-"descalificarea ofertanților Medical C și pentru lipsa a mai mult de 3 documente conforme cu cerințele de date ( Criterii de calificare)";

-"Admiterea ofertei depuse de SC -- SRL (pct.1.3) și dispunerea luării de măsuri de remediere a actului atacat, precizând termenul până la care aceasta trebuie adus la îndeplinire".

Conform prevederilor art. 273 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, contestațiile care fac obiectele dosarelor nr. 3466/2008 și 3563/2008 au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleași proceduri de atribuire.

În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele:

Prin contestația înregistrată la cu nr. 18424/ 04.08.2008 formulată de SC S SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, contestă de sarcini în cadrul procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică aferent contractului "achiziție dezinfectanți".

În motivarea contestației, SC S SRL afirmă că în calitate de ofertant la licitația deschisă organizată de autoritatea contractantă Spitalul Clinic Județean de Urgență C în data de 04.08.2008 a constatat că, în urma mai multor răspunsuri la diferite solicitări de clarificări referitoare la această procedură, s-a dispus modificarea ui de sarcini conform adreselor nr. 17616/16.07.2008, nr. 18901/ 28.07.2008 și nr. 19005/29.07.2008.

Pentru Lotul nr. 1 " pentru suprafețe pe bază de compuși cuaternari de amoniu", contestatoarea susține că autoritatea contractantă a prevăzut inițial în de sarcini "să respecte Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare; să prezinte un spectru larg de acțiune: bactericid ( SR EN 1040; SR EN 1276); fungicid ( SR EN 1275, SR EN 1650), tuberculocid (, - SR EN 14348), virucid (, ); timp maxim de acțiune pe spectrul total - 30 de minute".

SC S SRL menționează că în urma răspunsului autorității contractante la o serie de clarificări a fost emisă comunicarea nr. 19005 din data de 29.07.2008 potrivit căreia tehnice pentru această poziție se completează cu cerința "să fie testat pe și tulpini rezistente în spital".

Cu privire la solicitarea,să aibă testări pe și tulpini",contestatoarea menționează că produsele ce urmează a fi ofertate la poziția " pentru suprafețe pe bază de compuși cuaternari de amoniu" presupun, pentru dovedirea activității bactericide, obligativitatea testării conform standardului EN 1040, potrivit reglementarilor legislației in domeniu - Ordinul nr 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare (anexa 2), testare care se face pe tulpina de referință aureus 6538, acesta fiind standardul de testare pentru "activitatea bactericidă de bază".

Aceasta susține că standardul EN 1640 stabilește metoda de testare a suspensiei pentru a determina dacă un antiseptic sau un chimic are sau nu o activitate bactericidă în condițiile de laborator definite prin standardul SR EN 1040. Dacă un produs este conform cu prescripțiile de testare, el poate fi considerat ca având o activitate bactericidă (capacitatea unui produs de a reduce numărul celulelor bacteriene viabile de tulpini reprezentative, în condițiile definite prin standardul SR EN 1040).

Potrivit acestui standard, contestatoarea susține că activitatea bactericidă este evaluată utilizând următoarele două tulpini: aeruginoasa și aureus -tulpini de referință "așa cum sunt definite și precizate de către anexa E la standardul EN 1040".

Contestatoarea a susținut că, aureus 6538, cea mai rezistenta tulpină, este referință pentru determinarea activității bactericide pentru toate de aureus, inclusiv pe, fapt ce dovedește ca activitatea bactericidă asupra acestei tulpini implică și activitatea bactericidă pe.

Contestatoarea face referire la cerința autorității contractante,timp de dezinfecție maxim 30 de minute" menționând că aceasta este în contradicție cu cerința impusă de autoritatea contractantă ca produsele ofertate să fie testate conform standardului EN 14348 întrucât potrivit nr. 261/2007 testarea activității tuberculocide se face conform SR EN 14348:2005, iar potrivit acestui standard, pentru validarea testării activității tuberculocide, este necesar un timp de acțiune de 60 de minute.

Aceasta susține că potrivit art. 35 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, " tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici" și, ținând cont de faptul că această cerință excede cadrului legal, având rolul de a restrânge concurența, pe piață existând un singur produs care corespunde strict acestor cerințe, solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze cele de mai sus și să decidă, conform art. 279 alin. (3) din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, asupra:

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței:,să aibă testări pe si tulpini" și menținerea obligativității cerinței activitate bactericidă: EN 1040, EN 1276.

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței: "timp de dezinfecție maxim 30 de minute" și înlocuirea acesteia cu: "timp de dezinfecție 60 de minute conform EN 14348".

Pentru Lotul nr. 2 " concentrat pentru suprafețe și aparatură medicală, inclusiv instrumentar pe bază de compuși cuaternari de amoniu" autoritatea contractantă a prevăzut inițial în de sarcini "să respecte Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare; să prezinte un spectru larg de acțiune: bactericid (SR EN 1040; SR EN 1276); fungicid (SR EN 1275, SR EN 1650), tuberculocid (, - SR EN 14348), virucid (, ); timp maxim de acțiune pe spectrul total - 60 de minute".

SC S SRL a menționat că în urma răspunsului autorității contractante la o serie de clarificări, autoritatea contractantă a emis comunicarea nr. 19005 din data de 29.07.2008 potrivit căreia tehnice pentru această poziție se completează cu cerințele: să prezinte spectru larg de acțiune: bactericid (SR EN 1040; SR EN 1276; SR EN 13727); fungicid ( SR EN 1275; SR EN 1650); tuberculocid ( - SR EN 14348), virucid (, ), și la timpul de 45 de minute".

Cu privire la solicitarea "să aibă testări pe și tulpini", contestatoarea menționează că produsele ce urmează a fi ofertate la poziția " concentrat pentru suprafețe și aparatura medicală, inclusiv instrumentar pe bază de compuși cuaternari de amoniu" presupun obligativitatea testării conform EN 1040 potrivit reglementarilor legislației în domeniu - Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare, testare care se face pe tulpină de referință aureus 6538, acesta fiind standardul de testare pentru "activitatea bactericidă de bază".

SC S SRL susține că standardul EN 1040 stabilește metoda de testare a suspensiei pentru a determina dacă un antiseptic sau un chimic, are sau nu o activitate bactericidă în condițiile de laborator definite prin standardul EN 1040. Dacă un produs este conform cu prescripțiile de testare el poate fi considerat ca având o activitate bactericidă (capacitatea unui produs de a reduce numărul celulelor bacteriene viabile de tulpini reprezentative, în condițiile definite prin standardul EN 1040).

Potrivit acestui standard activitatea bactericidă este evaluată utilizând următoarele două tulpini: aeruginoasa și aureus - tulpini de referință așa cum sunt definite și precizate de către anexa E la standardul EN 1040.

Astfel, susține SC S SRL, aureus 6538, cea mai rezistentă tulpină, este referință pentru determinarea activității bactericide pentru toate de aureus, inclusiv pe, fapt ce dovedește că activitatea bactericidă asupra acestei tulpini implică și activitatea bactericidă pe.

Contestatoarea, cu privire la introducerea cerinței "la timpul de 45 de minute", menționează că aceasta este în contradicție cu cerința impusă de aceeași autoritate contractantă de a se prezenta EN 14348 întrucât potrivit nr. 261/2007 testarea activității tuberculocide se face conform SR EN 14348:2005, iar potrivit acestui standard, pentru validarea testării activității tuberculocide este necesar un timp de acțiune de 60 de minute.

Cu privire la introducerea cerinței de a se prezenta pentru activitatea bactericidă standardul SR EN 13727, menționează că în conformitate cu 261/2007, anexa 2, standardele ce se impun pentru această poziție și pentru această activitate sunt: SR EN 13727 și SR EN 13624. Astfel, contestatoarea susține că "nu înțelege de ce autoritatea contractantă a introdus cerința respectării în mod particular a standardului SR EN 13727, nerespectând precizările legislației în vigoare, făcând abstracție și de introducerea standardului SR EN 13624". Consideră că această precizare este "de natură a crea suspiciuni privind modalitatea în care autoritatea contractantă înțelege să întocmească un de sarcini".

Aceasta a susținut că, potrivit art. 35, alin. (5) din OUG nr. 34/2006, " tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici" și ținând cont de faptul că această cerință excede cadrului legal, având rolul de a restrânge concurența, pe piață existând un singur produs care corespunde strict acestor cerințe, solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze cele afirmate și să decidă conform art. 279 alin (3) din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, asupra:

-refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței; "sa aibă testări pe și tulpini" și menținerea obligativității cerinței activitate bactericidă: EN 1040, EN 1276;

-refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței: "la timpul de 45 de minute" și menținerea cerinței inițiale prevăzută de autoritatea contractantă, corect și legal formulată, respectiv: timp de acțiune de 60 de minute;

-refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin introducerea ca cerință obligatorie a respectării standardului SR EN 13624.

Referitor la Lotul nr.3 " pentru veselă și suprafețele din blocurile alimentare", contestatoarea menționează că autoritatea contractantă a prevăzut inițial în de sarcini, să respecte Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare; să prezinte un spectru larg de acțiune: bactericid (SR EN 1040: SR EN 1276); fungicid (SR EN 1275. SR EN 1650).

În urma răspunsului la o serie de clarificări, autoritatea contractantă a emis comunicarea nr. 19005 din data de 29.07.2008 potrivit căreia tehnice pentru această poziție se completează cu cerința,vor fi testate și pe și ".

Cu privire la solicitarea,să aibă testări pe și tulpini", menționează că produsele ce urmează a fi ofertate la poziția " pentru veselă și suprafețele din blocurile alimentare", presupun obligativitatea testării conform EN 1040, potrivit reglementarilor legislației în domeniu ~ Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare (anexa 2), testare care se face tulpina de referință aureus 6538, acesta fiind standardul de testare pentru "activitatea bactericidă de bază".

Contestatoarea susține că standardul EN 1040 stabilește metoda de testare a suspensiei, pentru a determina dacă un antiseptic sau un chimic are sau nu activitatea bactericidă, în condițiile de laborator definite prin standardul EN 1040. Dacă un produs este conform cu prescripțiile de testare, el poate fi considerat ca având o activitate bactericidă (capacitatea unui produs de a reduce numărul celulelor bacteriene viabile de tulpini reprezentative, în condițiile definite prin standardul EN 1040).

Potrivit acestui standard, susține SC S SRL, activitatea bactericidă este evaluată utilizând următoarele două tulpini: aeruginoasa și aureus - tulpini de referință așa cum sunt definite și precizate de către anexa E la standadrul EN 1040.

Astfel, afirmă contestatoarea, aureus 6538, cea mai rezistentă tulpină, este referință pentru determinarea activității bactericide pentru toate de aureus, inclusiv pe, fapt ce dovedește că activitatea bactericidă asupra acestei tulpini implică și activitatea bactericidă pe.

Referitor la cerințele autorității contractante de a se prezenta un spectru larg de acțiune bactericid și fungicid, contestatoarea menționează că potrivit 261/2007, ul chimic, în funcție de compoziție și concentrație, trebuie să inhibe creșterea microorganismelor, impunându-se respectarea unui spectru: bactericid, fungicid, virucid și tuberculocid.

Referitor la cerința "timp de dezinfecție 15-30 minute", aceasta menționează că acest lucru este în contradicție cu condițiile impuse de EN 14348, întrucât potrivit nr. 261/2007, testarea activității tuberculocide se face conform SR EN 14348:2005, iar potrivit acestui standard, pentru validarea testării activității tuberculocide, este necesar un timp de acțiune de 60 de minute.

SC S SRL susține că potrivit art. 35 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, " tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici" și ținând cont de faptul că această cerință excede cadrului legal având rolul de a restrânge concurența, pe piață existând un singur produs care corespunde strict acestor cerințe,contestatoarea solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze cele afirmate și să decidă conform art. 279 alin. (3) din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, asupra:

-refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței: "să aibă testări pe și tulpini" și menținerea obligativității cerinței activitate bactericidă: EN 1040, EN 1276;

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin introducerea obligativității prezentării unui spectru de acțiune mai larg, respectiv: bactericid, virucid (, ), fungicid și tuberculocid conform standardului EN 14348;

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței: "timp de dezinfecție 15-30 minute" și introducere: "timp de dezinfecție 60 de minute".

Pentru Lotul nr. 5 " chimic pentru instrumente și materiale termosensibile", SC S SRL susține că autoritatea contractantă a prevăzut inițial, în de sarcini,să respecte Ordinul nr. 261/2007 privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare: EN 1040; EN 1275; EN 13624; EN 13727; EN 14348; spectru larg de acțiune: bactericid; fungicid; virucid (, ), tuberculocid".

Contestatoarea menționează că în urma răspunsului la anumite solicitări de clarificări, autoritatea contractanta a emis comunicările nr. 19005 din data de 29.07.2008, nr. 17616/16.07.2008 și nr. 18901/28.07.2008.

Potrivit comunicării nr. 17616 din data de 16.07.2008, SC S SRL afirmă că:

- se elimină cerința de a se prezenta avizul sanitar pentru produsele destinate sterilizării dispozitivelor medicale și se înlocuiește cu:,să prezinte marcajul european CE și declarația de conformitate a producătorului conform HG nr. 911/2005";

- se elimină cerința de a prezenta referatul de expertiză tehnică pentru produsele destinate sterilizării dispozitivelor medicale și se înlocuiește cu:,să prezinte marcajul european CE și declarația de conformitate a producătorului conform HG 911/2005.";

- potrivit nevoilor autorității contractante și respectând lista substanțelor chimice active permise în produsele e în Comunitatea Europeană substanța activă dorită este glutaraldehidă 2%-2,7%.

SC S SRL susține că, potrivit comunicării nr. 18901 din data de 28.07.2008:

-se modifică cerința potrivit căreia produsul ce urmează să fie achiziționat trebuie să conțină glutardehidă 2%-2,7% prin: "substanțe active recomandate/permise pentru sterilizarea chimică la a instrumentarului și materialelor termosensibile, respectiv glutardehidă sau acid peracetic";

-"se acceptă produse preparate, care se utilează ca atare, sau produse concentrate, care se diluează cu apă, fară activatori";

-"sterilizarea la a instrumentarului și materialelor termosensibile să poată fi efectuată într-un interval de maximum 20 minute";

-"analiza comparativă va avea în vedere prețul unui litru soluție de lucru care realizează sterilizarea chimică a instrumentarului în intervalul de timp cel mai scurt, fără să depășească intervalul de maxim 20 de minute".

-"va trebui dovedită conformitatea cu cerințele ui de sarcini pentru acest referitor la spectrul antimicrobian respectiv testarea produselor conform standardelor prin mijloace specifice care pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă" - incident art. 36 alin. 3 din OUG nr. 34/2006.

Privitor la modificarea specificațiilor tehnice, conform cărora se dorește ca substanțele active să fie: "substanțe active recomandate/permise pentru sterilizarea chimică la a instrumentarului și materialelor termosensibile, respectiv glutardehidă sau acid peracetic", contestatoarea precizează că potrivit studiilor de specialitate sterilizarea chimică se realizează cu: glutaraldehidă, acid peracetic sau peroxid de hidrogen stabilizat.

Totodată, susține aceasta, se poate observa că la poziția 4" de nivel înalt pentru instrumente și materiale termosensibile pe bază de acid peracetic", se dorește achiziția unui produs care să aibă ca substanță activă acidul peracetic.

SC S SRL consideră că autoritatea contractantă și-a exprimat intenția de a achiziționa un produs care să aibă ca substanță activă acidul peracetic, respectiv poziția 4, dar susține că,nu înțelege de ce, pentru această poziție, s-au modificat în câteva rânduri, tehnice referitoare la compoziția produsului ce urmează a fi ofertat, fiind introdusă și substanța activă acidul peracetic", deși există, deja, poziție anume stabilită, ce are în compoziție această substanță.

Contestatoarea face referire la cerința: "va trebui dovedită conformitatea cu cerințele ui de sarcini pentru acest referitor la spectrul antimicrobian, respectiv testarea produselor conform standardelor prin mijloace specifice, care pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă", considerând că această formulare este defectuoasă și ambiguă, încercând să exceadă reglementărilor legale.

Astfel, consideră aceasta, testarea produselor trebuie făcută de instituții abilitate, autoritatea contractantă fiind obligată să ia în calcul aceste documente edificatoare care atestă conformitatea cu cerințele ui de sarcini.

SC S SRL menționează faptul că, potrivit art. 35 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, " tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate, de natură să restrângă concurența între % operatorii economici" și ținând cont de faptul că această cerință excede cadrului legal, având rolul de a restrânge concurența, contestatoarea solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze cele afirmate anterior și să decidă conform art. 279 alin (3) din OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, asupra:

-refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței:,substanțe active recomandate/permise pentru sterilizarea chimică la a instrumentarului și materialelor termosensibile, respectiv glutardehidă sau acid peracetic" și introducerea cerinței: "substanța activă: glutaraldehidă 2%- 2,7% sau peroxid de hidrogen stabilizat".

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin eliminarea cerinței:"va trebui dovedită conformitatea cu cerințele ui de sarcini pentru acest, referitor la spectrul antimicrobian, respectiv testarea produselor conform standardelor prin mijloace specifice, care pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă" și înlocuirea cu "conformitatea cu cerințele ui de sarcini, va fi dovedită prin prezentarea testării produselor conform standardelor solicitate".

Contestatoarea a menționat că pentru Lotul nr. 6, concentrat pentru de nivel înalt a suprafețelor și echipamentelor medicale - inclusiv instrumentar, pe baza de glutaraldehidă", la punctul 5 se menționează că Produsele ofertate să aibă efect tuberculocid (, - - SR 14348). Testarea pe activitatea tubercul se face conform standardului SR EN 14348 -, neexistând testare pe tulpina. în consecință, solicită modificarea cerinței referitoare la activitatea tuberculocidă astfel: să prezinte spectru de acțiune tuberculocid - SR EN 14348.

Aceasta menționează, de asemenea, că pentru Lotul nr. 7 " enzimatic pentru instrumentar", autoritatea contractantă a prevăzut inițial, în de sarcini, că produsul ofertat să prezinte: "spectru de acțiune: bactericid (SR EN 1040; SR EN 13727, inclusiv ), fungicid (SR EN 1275, SR EN 13624), virucid (, )".

SC S SRL menționează faptul că, potrivit art. 35 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, " tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici" și ținând cont de faptul că această cerință excede cadrului legal având rolul de a restrânge concurența, solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să analizeze cele de mai sus și să decidă conform art. 279 alin (3) din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, asupra solicitării:

- refacerii (remedierii) specificațiilor tehnice prin introducerea obligativității prezentării unui spectru de acțiune mai larg, respectiv: bactericid, virucid (, ), fungicid și tuberculocid conform standardului EN 14348 și de asemenea eliminarea cerinței: "să aibă testări pe și tulpini" și menținerea obligativității cerinței activitate bactericidă: EN 1040, EN 1276.

Contestatoarea menționează de asemenea că pentru pentru lotul nr. 9 " cu alcool pentru igienică și chirurgicală a mâinilor", autoritatea contractantă dorește achiziția unui antiseptic care să asigure prin frecare a mâinilor. Potrivit nr. 261/2007, pentru acesta poziție se impune prezentarea testării conform standardului EN 1500:2000 și e chimice. igienică a mâinilor prin frecare. Astfel, susține contestatoarea, Potrivit legislației în vigoare solicită introducerea testării conform standului mai sus menționat, respectiv: EN 1500.

În consecință, solicită Consilului Național de Soluționare a contestațiilor, că prin decizia pe care o va lua, conform art. 279 alin (3) din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, să constate cele prezentate mai sus și să dispună:

- refacerea de către Autoritatea contractantă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, a specificațiilor tehnice, în sensul modificării specificațiilor tehnice la pozițiile 1, 2, 3, 5, 6, 7 si 9 conform legislației in vigoare, respectiv nr. 261/2007;

- reluarea procedurii de atribuire, prin fixarea unei noi date de organizare a acesteia, conform legii.

În sprijinul contestației, SC SRL depune următoarele mijloace de probă:

-copie de sarcini - specificații tehnice pentru pozițiile: 3, 4,5,6,7,8,9 și 10 - 8 pagini;

- răspunsul la clarificări, respectiv comunicările nr. 17616 din data de 16.07.2008, comunicarea nr. 18901 din data de 28.07.2008 și comunicarea nr. 19005 din data de 29.07.2008 - 13 pagini

- Notificarea nr. 27/01.08.2008 - 1 pagina, înregistrată cu nr. de intrare la autoritatea contractantă: 19439/01.08.2008; dovada transmiterii prin fax a notificării nr: 27 din data de 01.08.2008; Copie standardul EN 1040 - 29 pagini; copie anexa 2 la ordinul nr. 261/2007 pentru aprobarea normelor tehnice privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare - 4 pagini;

Prin contestația înregistrată la cu nr. 18981/ 08.08.2008, formulată de SC -- SRL, împotriva procesului verbal de deschidere nr. 19563/04.08.2008, elaborat de autoritatea contractantă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, în cadrul procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului "achiziție dezinfectanți", s-a solicitat:

-"suspendarea de drept a procedurii, până la soluționarea contestației de către Consiliu";

-"acceptarea ofertei depuse de SC -- SRL deoarece a prezentat mai puțin de 3 documente neconforme și ni i s-a acordat dreptul de a aduce completări ofertei"; respectarea prevederilor de date a achiziției permiterea aducerii de completări ofertei depuse de; -- SRL ( pct. 1.4)", descalificarea ofertanților Medical C și.

-"Admiterea ofertei depuse de SC -- SRL (pct.1.3) și dispunerea luării de măsuri de remediere a actului atacat, precizând termenul până la care aceasta trebuie adus la îndeplinire".

În motivarea contestației, s-a precizat că, cu ocazia deschiderii ofertelor, autoritatea contractantă "permite tuturor ofertanților care au depus oferte incomplete cu mai mult de 3 documente lipsă sau neconforme cu cerințele de date a achiziției";

SC - - SRL a depus, odată cu oferta o mostră de produs (Conform Pct.3. din fișa de date "se vor prezenta în mod obligatoriu mostre din produsele ofertate");

Contestatoarea susține că în Procesul Verbal de deschidere, se menționează ca descalificate SC prin prezentarea garanției de participare incomplete și "SC - a depus o singură mostră de produs și este descalificată". Această mențiune, susține aceasta, încalcă prevederile de Date a achiziției pet. 1.3 "Nici o ofertă nu poate fi respinsă la deschidere, cu excepția ofertelor care se returnează nedeschise, conform prevederilor de la 2.8, precum și a celor care nu fac dovada constituirii garanției pentru participare", pct. 1.4 "Comisia de evaluare poate solicita, în termenul a 72 de ore, completarea ofertelor depuse de către ofertanți, cu maxim 3 documente conform art. 77 alin.(2), litera b din HG 925/2006 precum și pct. 1.5, "Orice decizie cu privire la calificarea ofertanților sau, după caz, cu privire la evaluarea ofertelor se adoptă de către comisia de evaluare în cadrul unor ședințe ulterioare ședinței de deschidere a ofertelor".

Menționează că oferta sa, depusă pentru lotul 8, este conformă cu cerințele tehnice stricte ale autorității contractante, (prezintă toate testările SR EN solicitate, respectă cerințele ui de sarcini), ceea ce nu este îndeplinit de produsele concurente în totalitate.

Prin contestația menționată mai sus, SC -- SRL solicită:

-"suspendarea de drept a procedurii până la soluționarea contestației de către Consiliu (conform art. 277 alin. 1 din OUG 34/2006)".

-"dispunerea acceptării ofertei depuse de SC - SRL deoarece a prezentat mai puțin de 3 documente neconforme și nu i s-a acordat dreptul de a aduce completări ofertei";

-"dispunerea descalificării ofertelor depuse de SC MEDICAL C și SC SRL, deoarece au prezentat mai mult de 3 documente lipsă sau neconforme";

-"admiterea contestației, așa cum a fost formulată și dispunerea luării unei măsuri de remediere a actului atacat, precizând termenul până la care acesta trebuie adus la îndeplinire (conform art. 278 alin. 4 din OUG nr. 34/2006)".

În sprijinul contestației, s-au depus următoarele mijloace de probă:copie anunț de participare nr. 56160 publicat în; copie document de plată a Documentației de atribuire OP 285/27.06.2008;copie Documentație de atribuire, Fișa de date, sarcini;copie Proces verbal de deschidere; copie confirmare de transmitere notificării către autoritatea contractantă;copie confirmare de transmitere a contestației către autoritatea contractantă;

În vederea soluționării contestației, Consiliul a solicitat contestatoarei SC -- SRL, prin adresa nr-/C9/11.08.2008, să transmită actul doveditor pentru îndeplinirea obligației prevăzută de art. 271 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, respectiv înaintarea către autoritatea contractantă a unei copii a contestației în cauză.

De asemenea, Consiliul a solicitat autorității contractante, prin adresele nr. 15590/3466/C9/06.08.2008 și -/C9-11.08.2008, transmiterea, în copie, a dosarului achiziției publice, a corespondenței purtate pe parcursul desfășurării procedurii, inclusiv actele doveditoare privind transmiterea către ofertanți a rezultatului acesteia, orice alte documente pe care le consideră necesare în soluționarea acestei contestații și punctul de vedere asupra celor două contestații, solicitare la care aceasta a răspuns prin adresa înregistrată la sub nr. 19140/11.08.2008 și 19632/14.08.2008.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, prin punctul său de vedere nr. 19140/11.08.2008, referitor la contestația depusă de SC S SRL, susține că:

- anunțul de participare a fost publicat în în data de 19.06.2008 cu numărul 56160, tipul procedurii -"licitație deschisă";

-documentația de atribuire fost disponibilă celor interesați spre achiziționare contravaloarea acesteia fiind de 50 lei;

-asupra documentației de atribuire respectiv asupra secțiunii II" de sarcini" s-au formulat "cereri de clarificări" de către societățile:

-SC COM SRL, cerere de clarificări nr.5/22.07.2008, înregistrată la autoritatea contractantă cunr. 18188/23.07.2008.

-SC - SRL, cerere de clarificări nr. 1378/24.07.2008, înregistrată la autoritatea contractantă cu. nr. 18463/24.07.2008.

-SC SRL, cerere de clarificări, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 18504/24.07.2008. -SC CO SRL cerere de clarificări nr. 3329/29.07.2008, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 19051/30.07.2008.

-SC MEDICAL SRL cerere de clarificări înregistrata la autoritatea contractantă cu nr. 18980/29.07.2008.

-SC -- SRL cerere de clarificări nr. 615/29.07.2008, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 18979/29.07.2008.

-Răspunsurile autorității contractante cu nr. 17616/16.07.2008; nr. 18901 din 28.07.2008; nr. 19005/29.07.2008; nr. 19399/01.08.2008 "au fost remise prin fax tuturor posibililor ofertanți ce au achiziționat documentația de atribuire".

Autoritatea contractantă, în punctul de vedere, solicită respingerea contestației.

Poziția acesteia se întemeiază pe dispozițiile art. 33 (1) nr.OUG34/2006: "Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în cadrul documentației de atribuire orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire."

Totodată, invocă, și dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din OUG nr. 34/2006: "(1) de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice.

- tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante."

Autoritatea contractantă susține că din cele două texte "tocate rezultă că, pe de o parte, obligația acesteia ca este de a informa complet asupra obiectului procedurii și modului de aplicare a procedurii, și nu de a achiesa la orice cerere de modificare făcută interesat, de unul dintre ofertanți; pe de altă parte, întocmirea documentației de atribuire - în primul rând a ui de sarcini - trebuie să aibă în vedere necesitățile autorității contractante.

Prin motivele invocate, având în fapt același obiect, autoritatea contractantă susține că SC S SRL încearcă să obțină modificarea documentației de atribuire, cu privire specială la de sarcini, într-un sens ce ar distorsiona concurența în favoarea sa și ar ignora necesitățile autorității contractante.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C afirmă că privind motivările contestației referitoare la nr. 1 " pentru suprafețe pe bază de compuși cuaternari de amoniu" intelege să își susțină punctul de vedere astfel:

Decizia autorității contractante privind spectrul de acțiune, susține aceasta, este întemeiată și pe prevederile nr.261/2007, art.35 în care sunt stabilite criteriile de alagere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate; timpul de acțiune; în funcție de secție acestea trebuie să aibă eficiență și în
prezența substanțelor interferențe: sânge, puroi, vomă, diaree,
apă, materii organice " și sunt tulpini cu circulație endemică în sectoarele cu risc ale spitalului, iar în anii anteriori autoritatea contractantă a avut infecții interioare de spital cu și în probele de sanitație s-a evidențiat ca prezent. Ele nu sunt tulpini de referință pentru testarea produselor, dar având în vedere și numărul mare de infecții intraspitalicești cu și raportate la nivel național în anii 2006, 2007 consideră strict necesar ca acțiunea să fie și pe aceste tulpini.

Afirmația contestatorului astfel, aureus 6538, cea mai rezistentă tulpină, este referință pentru determinarea activității bactericide pentru toate de aureus incusiv pe fapt ce dovedește că activitatea bactericidă asupra acestei tulpini implică și activitatea bactericidă pe nu este adevărată, nu are susținere științifică, gradul de rezistență al tulpinilor în discuție fiind diferite de la spital la spital în funcție de condițiile în care aceste bacterii se dezvoltă/multiplică, ele reacționează diferit. Din experiența anterioară autoritatea contractantă are cunoștințe de produse e care sunt testate și pe și pe, iar în urma testelor, s-a concluzionat un grad mai ridicat de rezistență a tulpinilor și pe, în comparație cu aeruginoasa și aureus, precum și de produse care sunt testate și pe și pe, iar în urma testelor, s-a concluzionat un grad mai ridicat de rezistență a tulpinilor aeruginoasa și aureus în comparație cu și pe.

Pentru aceste motive dorește ca produsul "să fie testat pe și tulpini rezistente în spital".

Autoritatea contractantă în susținerea punctului de vedere privind cererea de a se modifica de sarcini prin înlăturarea limitării timpului maxim de acțiune al dezinfectanților de 30 minute, consideră că este neîntemeiată.

Decizia privind timpul de acțiune este întemeiată și pe prevederile nr. 261 /2007 art. 35 în care sunt stabilite criteriile de alegere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate; timpul de acțiune; în funcție de secție acestea trebuie să aibă eficiența și în
prezența substanțelor interferențe: "sânge, puroi, vomă, diaree,
apă, materii organice "

Autoritatea contractantă a considerat că necesitățile acesteia sunt cel mai bine satisfăcute prin impunerea unui timp maxim de acțiune al ului urmând a utiliza în incintele instituției noastre de numai 30 de minute, (prin raportare la timpul de contact obligatoriu de 60 minute).

Această alegere, susține autoritatea contractantă, este în deplină concordanță prin standardele impuse de nr.261/2007, anexa nr.2, potrivit cărora "în afara temperaturii, timpului de contact, substanțelor interferențe și organismelor de test obligatorii, se pot alege condiții experimentale de testare conform condițiilor de utilizare practice" (standardul EN 14348, pct.5.5.1.1.).

Aceste condiții practice de utilizare a ului în SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ Cad eterminat autoritatea contractantă să solicite ofertanților un timp maxim de acțiune mai scurt decât cel general, impus ca limită pentru producerea efectului, de 60 minute (condiție obligatorie de testare, potrivit aceluiași standard EN 14348, pct.4);în plus atrage atenția că un produs destinat dezinfecției suprafețelor nu poate fi utilizat la un timp de acțiune de 60 minute chiar prin standardele metodelor de testare adoptate prin nr. 261/2007 și anume:SR EN 1040; SR EN 1275;SR EN 1276;SR EN 1650,SR EN 14348.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C susține că în toate aceste standarde la pct. 5.1 Principiu, sub-punctul 5.1.1, este descrisă metoda de testare.

Autoritatea contractantă susține că în toate cazurile, testările se efectuează în suspensie, iar la testările de faza 2 sunt clar definite substanțele interferențe și concentrațiile lor.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C menționează că rezultatele testelor sunt valabile numai dacă condițiile menționate în standarde se regăsesc în aplicația practică. Ori în 60 de minute (timpul de acțiune solicitat de contestator) suprafața uscându-se nu mai poate fi vorba de suspensie, deci rezultatele obținute prin teste nu mai sunt valide (suspensia există numai în mediul lichid). Așadar, concluzia este că rezultatele testelor pot fi considerate a fi aplicabile în cazul dezinfecției suprafețelor numai dacă timpul de acțiune este mai scurt decât timpul până la uscarea suprafețelor și în nici un caz de 60 de minute.

Mai mult timpul maxim pe care îl solicită autoritatea contractantă este de 30 minute deoarece timpul maxim alocat efectuării curățeniei și dezinfecției între două manopere /intervenții (medicale, chirurgicale) este de maxim 45 minute timp în care trebuie integrat și timpul efectiv de acțiune al ului.

Autoritatea contractantă afirmă că își menține cerința că analiza comparativă va avea în vedere prețul unui litru de soluție de lucru care acoperă spectrul solicitat in 30 de minute.

Privind motivările de la contestație, referitoare la nr. 2 " concentrat pentru suprafețe și aparatură medicală, inclusiv instrumentar pe bază de săruri cuaternare de amoniu", înțelege a-și susține punctul de vedere astfel:

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr.2 a) din contestație și la cele solicitate pentru litera a) același punct, autoritatea contractantă:

ba menține cerința: să prezinte spectru larg de acțiune actericid, (SR EN 1040; SR EN 1276; SR EN 13727) fungicid(SR EN 1275, SR EN 1650), tuberculoid ( M - SR EN 14348) virucid (, ); menține timpul de acțiune de spectru total - 60 minute-elimină cerința - să fie testat pe MU. și

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 2 b) din contestație și la cele solicitate pentru litera b) același punct, autoritatea contractantă face comunicarea în răspunsul la clarificări nr. 19399/01.08.2008 - Cerere de clarificări 2 s-a modificat timpul de acțiune din 45 de minute în 30 de minute, modificare pe care înțelege aom otiva prin prezentul punct de vedere.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 2 c) din contestație și la cele solicitate pentru litera c) același punct, autoritatea contractantă face comunicarea că în răspunsul la clarificări nr. 19399/01.08.2008 - Cerere de clarificări 2, s-a completat de sarcini pentru acest cu SR EN 13624.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 3 ) din contestație și la cele solicitate pentru litera a) același punct, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C menține motivările prezentate la punctul 2.1.a) din punctul de vedere.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 3 b) din contestație și la cele solicitate pentru litera b) același punct, autoritatea contractantă comunică faptul că a avut în vedere pentru alegerea spectrului, prevederile nr. 261 /2007 art. 35 în care sunt stabilite criteriile de alegere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate;timpul de acțiune;în funcție de secție, acestea trebuie să aibă eficiență și în prezența substanțelor interferențe.

Autoritatea contractantă menționează faptul că la acest se dorește achiziționarea unui produs " pentru veselă și suprafețele din blocurile alimentare". Motivul pentru care s-a solicitat doar spectrul bactericid și fungicid, urmărindu-se ca produsul care intră în contact cu (produsele alimentare) să aibă proprietăți antimicrobiene reduse, este înlăturarea riscului care poate apărea în cazul unui contact direct (prin alimente) a unor bolnavi ce comportă diverse sensibilități. Mai mult, zonele tip "bloc alimentar" din incinta unităților sanitare sunt considerate zone cu risc scăzut. Astfel, aceasta, consideră întemeiat spectrul de acțiune solicitat.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 3 c) din contestație și la cele solicitate pentru litera c) același punct, face comunicarea că autoritatea contractantă a avut în vedere la alegerea timpului de acțiune prevederile nr. 261 /2007 art. 35, în care sunt stabilite criteriile de alegere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate;timpul de acțiune; în funcție de secție acestea trebuie sa aibă eficiență și în prezența substanțelor interferențe: sânge, puroi, vomă, diaree,
apă, materii organice " în plus, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, atrage atenția că un produs destinat dezinfecției suprafețelor nu poate fi utilizat la un timp de acțiune de 60 minute chiar prin standardele metodelor de testare adoptate prin nr. 261/2007, solicitate de autoritatea contractantă la acest și anume: SR EN 1040; SR EN 1275; SR EN 1276; SR EN 1650.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 4 ) din contestație și la cele solicitate pentru litera a) același punct, autoritatea contractantă comunică faptul că a avut în vedere prin modificările făcute și anume din "glutaraldehidă 2%" în "glutaraldehidă 2% - 2,7%" și apoi în "substanțe active recomandate permise pentru sterilizarea la a instrumentarului și materialelor termosensibile, respectiv glutaraldehidă sau acid peracetic" creșterea bazei de selecție pentru acest " chimic pentru instrumente și materiale termosensibile", iar pentru faptul că în specificația aferentă unui alt se regăsește aceeași substanță activă și anume acidul peracetic dar pentru un "". în cazul de față, susține autoritatea contractantă, pentru un "" nu consideră că a introdus în specificație obstacole nejustificate.

Referitor la criticile aduse de către contestator la punctul nr. 4 b) din contestație și la cele solicitate pentru litera b) același punct, autoritatea contractantă comunică faptul că produsul în discuție fiind un produs care nu necesită Aviz sanitar și Referat de Evaluare (deci respectarea spectrului solicitat inclusiv a standardelor solicitate nu poate fi demonstrată prin evaluarea documentelor anterior menționate). SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C consideră că prin cerința "va trebui dovedită conformitatea cu cerințele ui de sarcini pentru acest referitor la spectrul antimicrobian, respectiv testarea produselor conform standardelor, prin mijloace specifice care pot fi considerate edificatoare de autoritatea contractantă" se înțelege că se dorește a se dovedi conformitatea produselor cu cerințele ui de sarcini, același lucru consideră aceasta, că se poate afirma și despre propunerea de înlocuire "conformitatea cu cerințele ui de sarcini va fi dovedită prin prezentarea testării produselor conform standardelor solicitate", făcută de contestator. Astfel, propunerea contestatorului, autoritatea contractantă o consideră ca fiind o solicitare dinainte precizată.

Decizia privind spectrul de acțiune este întemeiată și pe prevederile nr. 261 /2007 art. 35, în care sunt stabilite criteriile de alegere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate; timpul de acțiune; în funcție de secție acestea trebuie să aibă eficiență și în
prezența substanțelor interferențe: sânge, puroi, vomă, diaree,
apă, materii organice "

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C consideră că testarea acestui produs pe tulpina este necesară având în vedere faptul că această tulpină este cea patogenă cu potențial infecțios, solicitarea testării produselor și pe această tulpină ducând la evitarea apariția unor situații nedorite.

Decizia privind spectrul de acțiune este întemeiată și pe prevederile nr. 261/2007 art. 35, în care sunt stabilite criteriile de alegere a substanțelor e, după cum urmează: spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate; timpul de acțiune; în funcție de secție, acestea trebuie să aibă eficiență și în prezența substanțelor interferențe: sânge, puroi, vomă, diaree, apă, materii organice.".

Autoritatea contractantă motivează că deși tulpina, nu este tulpină de referință, având în vedere numărul mare de infecții intraspitalicești cu, raportate la nivel național în anii 2006, 2007, consideră strict necesar ca acțiunea să fie și pe această tulpină.

Pentru această poziție nu se dorește ca produsul să acționeze și tuberculocid conform art. 39 din Ordinul nr. 261/6 februarie 2007, pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, și sterilizarea în unitățile sanitare.

Alegerea metodei de dezinfecție și/sau sterilizare pentru suprafețe, instrumentar și echipamente trebuie să țină cont de categoria din care acestea fac parte și de modul în care sunt folosite în asistența acordată pacienților. Pentru dispozitivele medicale invazive, este necesară eficacitatea împotriva mycobacteriei atipice, (eficacitate mycobactericidă), procesul trebuind să fie eficace împotriva și avium.

După cum se observă, art. 39, dezinfecție și/sau sterilizare, confirmă faptul că specificația solicitată în de sarcini respectă nr. 261 /2007, astfel:

Autoritatea contractantă menționează că ul solicitat pentru această poziție nu dorește să fie testat conform SR EN 14348, având în vedere că instrumentarul, după etapa de dezinfecție și curățare (predezinfecție), merge în etapa de sterilizare, fiind necesar ca ul să fie testat și conform SR EN 14348, preE.ul este necesar a avea putere mare și de curățare, cunoscut fiind faptul că există un echilibru între puterea de dezinfecție și cea de curățare.

Pentru motivele susmenționate în punctul de vedere asupra contestației formulate de SC SRL împotriva SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, menționând că acest punct de vedere a fost comunicat și contestatoarei în cauză.

În punctul de vedere asupra contestației formulate de SC -- SRL, autoritatea contractantă susține că la data de 04.08.2008, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor, au fost verificate documentele de calificare din punct de vedere formal, au fost deschise propunerile tehnice și financiare, și de asemenea, a fost verificat numărul de mostre depuse de ofertanți.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C afirmă că în conformitate cu art. pct. 3 din documentația de atribuire, fiecare ofertant trebuia să depună obligatoriu câte trei mostre din fiecare produs ofertat, condiție nerespectată de SC. - SRL. care a prezentat o singură mostră.

Din experiența anilor precedenți, autoritatea contractantă menționează că s-a confruntat cu situații când ofertanții prezentau o singură mostră și în urma testării produsului, rezultatele erau contestate ca fiind nevalide, iar în urma obținerii unei noi mostre, autoritatea contractantă a avut surpriza de a constata în urma testării, că produsul are altă calitate.

În consecință, ca o măsură de precauție, autoritatea contractantă afirmă că solicită prezentarea a trei mostre, cel mai târziu la data deschiderii ofertelor, având în vedere că legea impune termen de completare pentru documente și nu pentru alte ejemente "ce concură la evaluarea ofertei".

În ceea ce privește mențiunea făcută în procesul-verbal de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare susține că a vrut să precizeze în mod expres ofertantului SC -- SRL că nu se acordă termen pentru completarea mostrelor, în caz contrar comisia consideră că ar fi creat acestuia, un avantaj evident, față de ceilalți participanți la licitație, care au prezentat numărul de mostre solicitat.

In concluzie, având în vedere argumentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 278 alin. 5 din OUG nr. 34/2006, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C solicită respingerea contestației, ca fiind nefondată, întrucât prin adresa nr. 20223/11.08.2008, transmisă ofertantului, comisia de evaluare modifică enunțul "este descalificată" cu enunțul "nu se acorda termen pentru completarea mostrelor lipsă".

Comisia de evaluare susține că a considerat necesară corectarea mențiunii cu privire la contestator, fiind un viciu de formă din cadrul procesului verbal, a cărei corectare nu creează un avantaj în raport de ceilalți participanți și nu alterează sensul și conținutul informațiilor existente inițial în documentul menționat.

De asemenea, autoritatea contractantă solicită respingerea pretențiilor contestatorului privind acceptarea ofertei sale, pentru motivul că, prin acceptarea prezentării mostrelor se creează un avantaj evident în raport cu ceilalți ofertanți, aducându-se atingere principiului tratamentului egal.

Actul contestat de firma SC -- SRL, nu constituie un act evaluator, deci nu poate fi considerat o decizie asupra uneia sau mai multor oferte, ci doar constata modul în care s-a desfășurat ședința de deschidere. în urma procesului evaluator, autoritatea contractantă menționează că se va întocmi raportul procedurii, ca urmare a "analizei celor constatate în ședința de deschidere și numai atunci se vor stabili ofertanții calificați sau nu, din punct de vedere al documentelor de calificare", ofertele neconforme și cele admisibile (din punct de vedere tehnic), se vor compara prețurile pentru ofertele conforme, se vor întocmi adresele consemnând rezultatul procedurii care vor fi înaintate ofertanților.

De asemenea, referitor la obiectul contestației, cu privire la respectarea prevederilor de date a achiziției și la propunerea pentru descalificarea firmelor MEDICAL SRL și SRL, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C comunică Consiliului, că va înainta tuturor participanților la procedura toate înscrisurile prevăzute de lege, în forma și conținutul prevăzut cât și cu respectarea termenelor, astfel încât să poată fi atacate prin contestații în situația în care vor fi considerate nelegale.

Aceasta anexează la prezenta, documente - înscrisuri pe care le consideră a fi utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele:

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire pe loturi prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică "achiziție dezinfectanți", elaborând în acest sens, documentația de atribuire și publicând în anunțul nr. 56160/19.06.2008. Conform anunțului și documentației, achiziția a fost împărțită pe 15 loturi.

Contestația depusă de SC SRL vizează cerințele tehnice din documentația de atribuire aferentă tuturor loturilor.

Contestația a fost transmisă Consiliului prin scrisoarea recomandată nr. AR - din data de 01.08.2008, iar autorității contractante, la aceeași dată, fiind înregistrată sub numărul 19439/01.08.2008. Deși a fost notificată de către contestatoarea SC SRL, în legătură cu depunerea contestației, încă din data de 01.08.2008, ora 12,30, fiind notificată de contestatoare, în data de 04.08.2008, ora 12, autoritatea contractantă a deschis ofertele depuse pentru procedura în cauză, potrivit procesului verbal nr. 19563/ 04.04.2008. Mai mult decât atât, potrivit aceluiași document, la " reprezentanților ofertanților prezenți", autoritatea contractantă a consemnat în dreptul semnăturilor a 3 ofertanți, mențiunea "am luat cunoștință de suspendarea procedurii".

Din cele de mai sus rezultă că, deși autoritatea contractantă avea cunoștință de contestație, cunoscând dispozițiile legale privind suspendarea de drept a procedurii, ca efect al depunerii contestației, a ales să continue procedura, cu încălcarea legii.

Întrucât precizările la documentația de atribuire au efect față de toți participanții la procedură și întrucât dispozițiile imperative ale art. 277 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, era necesară soluționarea contestației de către Consiliu, urmând ca prin decizia ce se pronunța in soluționarea contestației, să se dispună continuarea procedurii de atribuire, în temeiul art. 278 alin. (6) din același act normativ.

Prin deschiderea ofertelor pe perioada suspendării, autoritatea contractantă a încălcat dreptul contestatoarei SC SRL de a depune ofertă și de a participa la procedură. întrucât Consiliul nu poate dispune măsuri de remediere, fără încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (3) și (6) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările și completările ulterioare, dispune anularea procedurii de atribuire în cauză.

Dată fiind soluția de mai sus, Consiliul constată faptul că cele două contestații au rămas fără obiect, urmând a le respinge, în temeiul art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere reclamanta Unitatea Sanitară Spitalul Clinic Județean de Urgență C solicitând admiterea plângerii declarate si respingerea deciziei nr. 4048/C- din 04.09.2008 privind obligarea acesteia la anularea procedurii de licitație publica.

În susținerea plângerii au fost invocate disp. art. 277, alin. 1 si alin. 5 din OUG34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii si art. 304 (1) proc. civ.

De asemenea s-a solicitat și suspendarea executării Deciziei atacata, pana la soluționarea plângerii având in vedere ca Decizia atacata este una nelegala si imposibil de executat in raport de cadrul legislativ incident.

Ca temei de drept pentru cererea de suspendare au fost invocate disp.art. 284 alin 1 din UG. 34/2006, conform căruia: "la cerere, instanța poate dispune suspendarea procedurii de atribuire și/sau a deciziei Consiliului, până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului".

În motivarea plângerii formulate se învederează următoarele aspecte:

Autoritatea contractanta a elaborat "documentația de atribuire" cu nr. de înregistrare 14575/12.06.2008, propunându-și să achiziționeze produse similare, respectiv "dezinfectanți" dar defalcate pe loturi, a căror cumpărare sa se realizeze prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte.

Aceasta modalitate de achiziție pe loturi este folosita de autoritatea contractanta pentru simplul motiv ca nu toți operatorii economici pot furniza toate tipurile de dezinfectanții licitați, dându-se astfel posibilitatea oricărui posibil ofertant care are numai un tip de sa participe la licitație, în acest fel asigurându-se concurenta intre operatorii economici.

Art.27 alin. 5 din nr.OUG 34/2006 reglementează posibilitatea achiziționării produselor pe loturi si dispune ca "in cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze produse similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor".

În acest sens, de sarcini a fost conceput pe un număr de 15 loturi de produse "dezinfectanți" (pag. 10, 11 din Secțiunea II - de sarcini), înserându-se tehnice specifice pentru fiecare in parte.

Înainte de data stabilita pentru desfășurarea procedurii de licitație, respectiv 04.08.2008, SC. a formulat contestația nr. 28/01.08.2008, care viza tehnice din de sarcini pentru următoarele loturi: 1,2,3,5,6,7,9 si a solicitat "refacerea de către autoritatea contractanta - a specificațiilor tehnice, in sensul modificării specificațiilor tehnice la pozițiile 1,2,3,5,6,7 si 9 conform legislației in vigoare, respectiv 261/2007".

Conform art. 277 alin.l din OUG34/2006 autoritatea contractanta a dispus suspendarea procedurii pentru loturile contestate, prin adresa nr. 19510/04.08.2008, comunicata operatorilor economici care au achiziționat documentația de licitație, urmând ca procedura de licitație sa se desfășurarea în continuare pentru loturile necontestate, conform alin.5 de la art. 277 din OUG34/2006.

Astfel, pe data de 04.08.2008 autoritatea contractanta a organizat licitația deschisa cu ofertanții care au depus oferta pentru loturile necontestate, iar ofertele depuse pentru/ loturile contestate au rămas sigilate, ofertanții acestora prezenți la ședința de deschidețița ofertelor consemnând in procesul verbal de luarea la cunoștința despre suspendare.

În urma licitației,. -- a formulat contestație împotriva procesului-verbal de deschidere a ofertelor si a fost conexata cu contestația formulata de ambele respinse ca fiind ramase fără obiect, fără sa fie analizate pe fond.

În ceea ce privește Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privitoare la obligarea subscrisei la anularea procedurii de licitație publica, pe motivul ca "prin deschiderea ofertelor pe perioada suspendării autoritatea contractanta a încălcat dreptul contestatoarei SC. SRL. de a depune oferta si de a participa la procedura" se apreciază ca nelegala.

Fața de soluția pronunțata de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor se arată faptul ca autoritatea contractanta a procedat conform art. 277 alin. 1 si 5 din OUG34/2006, care reglementează modalitatea de suspendare a procedurilor, astfel:"depunerea contestației în fața Consiliului suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației de către Consiliu.

n cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, prin atribuirea mai multor contracte de achiziție distincte, prevederile alin. (1) operează numai asupra loturilor la care se referă contestația".

Critica adusa autorității contractante privind încălcarea dreptului contestatoare de a participa la procedura este nefondata, întrucât SC. SRL, fiindu-i comunicata adresa de suspendare pentru loturile contestate avea dreptul sa participe la licitație pentru celelalte loturi necontestate, așa cum de altfel au procedat ceilalți operatori economici.

Solicită a se observa faptul ca autoritatea care a soluționat contestația a omis in analiza cauzei deduse judecații modalitatea de achiziție a produselor, si anume pe loturi, si a dispus anularea întregii proceduri, in condițiile in care aceasta decizie putea fi dispusa numai pentru loturile contestate.

În aceste condiții se arată că autoritatea contractanta a procedat corect la continuarea procedurii de licitație pentru loturile necontestate, drept pentru care se impune analiza contestației formulate de pe fondul cauzei.

Astfel, devine evident ca Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este una lipsita de temei legal in raport de situația de fapt si a fost data cu ignorarea prevederilor legale incidente, in sensul neobservării cadrului legislativ aplicabil, motiv pentru care instanța de control judiciar trebuie sa o modifice si sa pronunțe o hotărâre in limitele legalității.

Fața de considerentele de mai sus, solicită admiterea plângerii si sa se dispună respingerea deciziei nr. 4048/C- in temeiul art. 285 alin. 2 din nr.OUG 34/2006 care dispune ca "in cazul în care, în mod greșit, Consiliul a soluționat cauza pe excepție, instanța va desființa decizia respectivă și va trimite cauza acestuia spre soluționare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desființarea deciziei".

S-a anexat prezentei si dovada comunicării pe fax a plângerii către SC. SRL. si SC. -- SRL, conform art. 281 alin. 3 din OUG34/2006.

Curtea

Examinând plângerea prin prisma criticilor aduse deciziei dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății se apreciază că Decizia nr.4048/C-/04.09.2008 a Consiliului Național de soluționare a Contestațiilor este legală și temeinică,aceasta nu vizează detaliile tehnice ale procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică "achiziție dezinfectanți"organizată de către petenta autoritate contractantă Spitalul Clinic Județean de Urgență C ci în mod exclusiv legalitatea derulării procedurii de licitație,în condițiile încălcării unor norme procedurale imperative de către autoritatea contestatoare.

În aceste condiții criticile formulate pe fondul cauzei exced etapei procesuale în care ne aflăm iar intimata a apreciat în mod just faptul că prin contestația formulată s-a antamat documentația de atribuire sub aspectul solicitărilor tehnice în ceea ce privește toate loturile,deoarece așa cum rezultă din de sarcini secțiunea II tehnice sunt comune lotul 11 cu lotul 1,lotul 12 cu lotul 2,lotul 13 cu lotul 8, lotul.14 cu lotul 9 și în fine lotul 15 cu lotul 10 condiții în care în cauză devin aplicabile prev. art. 277 alin.1 din OUG34/2006 nepunându-se în discuție eventuala incidență a alin.5 al aceluiași articol așa cum pretinde în motivarea plângerii contestatoarea autoritate contractantă.

Potrivit disp. art. 277 alin. 1 din OUG34/2006, care reglementează modalitatea de suspendare a procedurilor, text valorificat de către Consiliul Național de soluționare a Contestațiilor "depunerea contestației în fața Consiliului suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației de către Consiliu"această obligație legală, imperativă a fost încălcată de către petenta autoritate contractantă prin continuarea procedurii de achiziție pentru loturile ce pretinde aceasta că nu ar fi fost contestate,contrar probatoriului existent la dosarul cauzei.

Prin notificarea nr.27/01.08.2008 depusă în copie la fila 14 dosar Legal Partner (contestatoarea loturilor 1 - 9 implicit 11,12,13,pune în vedere în mod expres autorității contractante să procedeze la suspendarea de drept a procedurii de atribuire conf.art.277 alin.1 din nr.OUG34/2006 solicitare formulată de altfel și de către contestatoarea Al (contestatoarea lotului nr.8 implicit 14).

A conferi o altă interpretare contestațiilor formulate precum și actelor însoțitoare așa cum solicită autoritatea contractantă înseamnă a aduce o atingere unui principiu de drept comun respectiv acela al disponibilității,ceea ce echivalează implicit cu o îngrădire a accesului liber la justiție și nu în ultimul rând cu o încălcare gravă a principiilor ce guvernează materia dedusă judecății așa cum sunt ele stipulate de Legiuitorul român în disp.art.2 alin.2din nr.OUG34/2006 respectiv: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor precum și asumarea răspunderii.

Pentru considerentele mai sus expuse și analizate urmează a se dispune respingerea plângerii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de reclamanta UNITATEA SANITARĂ SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu pârâtele SRL, cu sediul în B, sector 1, șos. - - nr.10,.16 și - -, cu sediul în P,-, județ P, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

19 noiembrie 2008

red.hot.

2ex/3.XII.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Sentința 859/2008. Curtea de Apel Constanta