Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.861
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.03.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta SC SRL împotriva deciziei nr.262/C- din data de 20.01.2009 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în dosarul nr.90/2009 în contradictoriu cu intimata INTERNAȚIONAL
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 23.03.2009 și la 30.03.2009.
CURTEA,
Asupra plângerii de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr.262/C5/90/20.01.2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă Aeroportul Internațional ca tardivă și a dispus continuarea procedurii.
În motivarea deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că prin contestația formulată de SC SRL, în calitate de participantă la procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică "furnizarea de echipamente pentru controlul de securitate al bagajelor, prestarea serviciilor de școlarizare și a serviciilor de întreținere și reparații Cod - -8; --4, --3, --2, contestat prevederile caietului de sarcini și a solicitat "anularea prevederilor caietului de sarcini și refacerea specificațiilor tehnice conform legislației în vigoare și amânarea procedurii de licitație".
Motivele din contestația SC SRL au vizat încălcarea de către autoritatea contractantă a prevederilor art.38 alin.1 și 35 alin.5 din OUG 34/2006, prin refuzul de corectare a unor cerințe din specificațiile tehnice minime obligatorii, prevăzute de caietul de sarcini cerută prin solicitarea de clarificări.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a pus în discuția părților, din oficiu, excepția tardivității depune contestației și a apreciat că este întemeiată în raport de împrejurarea că petenta a contestat documentația de atribuire, despre care a luat cunoștință la data de 04.11.2008, conform chitanței nr.4815/04.11.2008 și nu răspunsul la clarificări emis de autoritatea contractantă sub nr.15/09.01.2009 înregistrat la contestatoare sub nr.MT 28/09.01.2009.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a mai reținut că atacarea pe calea administrativ jurisdicțională a documentației de atribuire după 65 de zile de la luarea la cunoștință, s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de atz.272 alin.2 din OUG 34/2006, întrucât solicitarea de clarificări la autoritatea contractantă și respingerea solicitărilor de către autoritatea contractantă nu repune contestatoarea în termenul legal de contestare.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere contestatoarea criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor plângerii SC SRL a solicitat anularea deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în vederea soluționării pe d fond a contestației sale și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică până la soluționarea plângerii.
Petenta arată că, potrivit art.272 alin.4 din OUG 34/2006 în vigoare la data emiteri actului de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, contestația care se referă la acte ale autorității contractante care sunt emise sau au loc înainte de deschiderea ofertelor poate fi înaintată nu mai târziu de o zi lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor, cu condiția transmiterii acesteia și prin fax ori prin mijloace electronice.
Întrucât în speță termenul limită de depunere a ofertelor a fost 14.01.2009, în raport de acest termen a formulat contestația conf. art.272 alin.4 din OUG 34/2006, în termen legal, întrucât a contestat atât caietul de sarcini, cât și adresa de lămuriri a caietului de sarcini.
În subsidiar petenta a reiterat criticile din contestația formulată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu privire la fondul cauzei, menționând încălcarea art.35 alin.5 și art.38 alin.1 din OUG 34/2006, în cadrul documentației pentru achiziționarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică.
Examinând criticile formulate împotriva deciziei nr.262/C- a Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în raport de disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Critica petentei SC SRL în sensul că decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este nelegală nu poate fi reținută.
Prin actul contestat Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca tardivă contestația petentei în raport de disp. OUG 34/2006, art.272, varianta în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire care se afla în curs de desfășurare, conform art.298 alin.1 din ordonanță.
Dispozițiile art.298 alin.1 din OUG 34/2006 instituie regula aplicării legii în timp și este singura care clarifica modalitatea de aplicare a legii noi de modificare a unor prevederi din ordonanța în materia achizițiilor publice.
Astfel, disp. alin.5 ale art.272 din OUG 34/2006 aplicabile contestației recurentei prevedeau că depunerea contestației referitoare la documentația de atribuire se putea face până la data stabilită pentru depunerea ofertelor.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut corect împrejurarea că disp. acestui alineat trebuie aplicate în raport de disp. alin.2 și 3 ale art.272 din lege.
În sensul că, orice act al autorității contractante poate fi contestat în toate fazele procedurii de atribuire, în termenul de 10 zile și respectiv de 5 zile, dar în cazul documentației de atribuire contestația nu poate fi formulată nici în aceste termen peste data stabilită pentru depunerea ofertelor.
Ca atare, petenta a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor documentația de atribuire despre care a luat la cunoștință la data de 04.11.2008, iar împrejurarea că a depus contestația anterior datei stabilite pentru depunerea ofertelor nu este de natură să repună contestatoarea în termenul de 10 zile prev. de art.272 alin.2 din OUG 34/2006, din moment ce a formulat contestația după 65 de zile de la luarea la cunoștință despre actul contestat.
Nu poate fi reținută critica pârâtei în sensul,că luarea la cunoștință despre actul contestat este data când i-a răspuns autoritatea contractantă la clarificările solicitate. Legea nu prevede parcurgerea unei proceduri prealabile în favoarea autorității publice cu posibilitatea de modificare a documentației de atribuire, iar de la această dată să curgă termenele reglementate de art.272 din OUG 34/2006. cu privire la capătul de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire din întâmpinarea depusă de autoritatea contractantă rezultă că această procedură a fost suspendată până la soluționarea prezentei plângeri.
Pentru aceste considerente, constatând că decizia atacată este legală, în temeiul art.285 din OUG 34/2006, coroborat cu art.304 Cod procedură civilă, Curtea va respinge plângerea ca nefondată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga petenta la plata cheltuielilor de judecată de 5.100,58 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulate de petenta SC SRL împotriva deciziei nr.262/C- din data de 20.01.2009 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în dosarul nr.90/2009 în contradictoriu cu intimata INTERNAȚIONAL.
Obligă petenta la plata sumei de 5100,58 lei, cheltuieli de judecată către intimata INTERNAȚIONAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - --- -
-
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
01.04.2009
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma