Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.03.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Duican Doina

JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 3: Cosma

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 - PRIN PREFECT împotriva sentinței civile nr.2984 din data de 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 23.03.2009 și la 30.03.2009.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2.10.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Prefectura Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Lg.290/2003 prin Prefect, obligarea pârâtei la rezolvarea cererii nr- de acordarea a compensațiilor bănești și la emiterea hotărârii privind acordarea sau neacordarea compensaților, în calitate de moștenitor al defunctului pentru bunurile acestuia aflate pe teritoriul, obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii privind acordarea compensațiilor către beneficiari, în conf.cu disp.art.7 alin.1 din Lg.9/1998 precum și la plata daunelor cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației, mai sus menționate.

Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a soluționat cauza prin sentința civilă nr.2984/6.11.2008, a fost admisă cererea formulată de reclamant și obligată pârâta Prefectura Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Lg.290/2003 prin Prefect, să soluționeze cererea cu nr- în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărâri sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat că pârâta nu a soluționat în termenul legal prevăzut de art.8 alin.2 din Lg.290/2003, cererea formulată de reclamant și în consecință a obligat-o la soluționarea acesteia în termen de 30 de zile sub sancțiunea plății de daune cominatorii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta - Comisia pentru aplicarea Lg.290/2003 prin Prefect, cât și Instituția Prefectului, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat recurenta pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantului, întrucât nesoluționarea acesteia în termenul legal s-a datorat faptului că la dosarul petentului nu au fost depuse actele necesare cât și volumului mare de cereri formulate în temeiul Lg.290/2003. Totodată s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Instituția Prefectului, atribuțiile de soluționare a cererilor revenind Comisiei Municipiului B.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul disp.art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul formulat este nefondat.

Cu privire la susținerile recurentului privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea urmează a le respinge ca neîntemeiate, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut faptul că titularul obligației de soluționare a cererii este Comisia pentru aplicarea Lg.290/2003 care funcționează sub autoritatea pârâtului, aceasta fiind în fapt obligată prin sentința atacată.

Nici celelalte susțineri referitoare la cauzele obiective pentru care nu a fost soluționată cererea reclamantului nu pot fi reținute întrucât potrivit disp.art.8 alin.2 din Lg.290/2004 termenul pentru soluționarea cererii de acordare de despăgubiri este de 6(șase) luni de la data înregistrării acesteia, în speță cererea a fost înregistrată la data de 14.08.2003, termen pe care recurenta pârâtă nu l-a respectat.

Astfel fiind, Curtea constată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică și în consecință în temeiul disp.art.312 al.1 pr.civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 - PRIN PREFECT împotriva sentinței civile nr.2984 din data de 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.DD GREFIER

EF/2ex.

8.04.2009

Tr.-9

Jud.

Președinte:Duican Doina
Judecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti