Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 984/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 984/CA/2008
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de autoritatea contractantă Primăria Municipiului D împotriva deciziei nr.2430/C- pronunțată la 9.05.2008 de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în contradictoriu cu intimatele SC SRL și Servicii Salubritate B SA.
Față de absența domnului judecător din completul de recursuri, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 23.09.2008, în conformitate cu art. 98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -, având în vedere că doamna judecător, judecător de permanență la data de 23.09.2008 și la data de 29 09 2008, lipsește motivat, iar doamna judecător - -, judecător de permanență pentru data de 25.09.2008 și doamna judecător - -, judecător de permanență la data de 26.09.2008, fac parte din completul de judecată C1 recurs.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă consilier juridic pentru petentă, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata SC SRL a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei petentei.
Reprezentanta petentei depune la dosar taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, arătând că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii, modificarea deciziei nr. 2430/C- emisă de în ce privește obligarea autorității contractante privind remedierea documentației de atribuire prin precizarea divizării pe loturi a contractului de concesionare și dispunerea continuării procedurii de atribuire a contractului, conform documentației de atribuire. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față
Prin decizia nr.2430/C-/09 05 2008 dată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a decis admiterea excepției tardivității și respingerea ca tardiv introdusă a contestației formulate de în contradictoriu cu Primăria Municipiului D și respingerea ca nefondată a contestației formulată de SERVICII SALUBRITATE B
Totodată prin aceeași decizie din oficiu s-a dispus remedierea documentației de atribuire prin precizarea divizării pe loturi a contractului de concesionare în cauză, în conformitate cu art.10 alin.1 din HG 925/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, iar apoi continuarea procedurii de atribuire în cauză.
În considerentele deciziei s-a reținut că Primăria Municipiului Dao rganizat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect "concesionarea serviciilor generale privind deșeurile din municipiul D", elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă, anunțul de concesionare fiind publicat în sub nr. 469/11 04 2008.
În ce privește pe contestatorul s-a reținut că față de data luări la cunoștință a caietului de sarcini respectiv 18.04.2008, contestația a fost depusă cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 272 alin.3 din OUG 34/2006.
Contestația formulată de SERVICII SALUBRITATE Baf ost respinsă ca nefondată.
Din oficiu în temeiul art.278 alin.3 din OUG 34/2006 a constatat că autoritatea contractantă și-a propus concesionarea a două servicii distincte, întocmind două documentații diferite, una pentru concesionarea serviciilor generale privind deșeurile și una pentru concesionarea serviciilor de salubritate, împrejurare față de care a reținut că se impunea ca achiziționarea acestor servicii să se efectueze pe loturi, cu stabilirea factorilor de evaluare și a ponderii acestora pentru fiecare lot în parte.
Împotriva deciziei a formulat plângere autoritatea contractantă Primăria Municipiului D care a susținut că este nelegală dispoziția din oficiu privind remedierea documentației de atribuire prin precizarea divizării pe loturi a contractului de concesionare în cauză.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a făcut o confuzie între procedura de atribuire a contractului de concesionare a serviciilor generale privind deșeurile din municipiul D și procedura de atribuire a contractului de concesionare a serviciului de salubritate.
A solicitat petenta, a se modifica decizia prin eliminarea acestei dispoziții de remediere și să se dispună continuarea procedurii de atribuire a contractului pentru concesionarea serviciilor generale privind deșeurile din municipiul D conform documentației de atribuire nr. 14418/15 04 2008.
În drept a invocat art.281 alin.1 din OUG nr.34/2006.
Plângerea este întemeiată.
Analizând actele dosarului și conținutul documentației privind licitația publică atacată, Curtea constată că autoritatea contractantă Primăria Municipiului Daî ntocmit o singură documentație de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect concesionarea serviciilor generale privind deșeurile din municipiul D, cea cu numărul 14418/15 04 2008, pentru care a publicat anunțul de participare în nr. 469 din 11.04.2008.
Separat de aceasta, aceeași autoritate contractantă a mai demarat încă o procedură, pentru atribuirea contractului de concesionare a serviciului de salubritate, în urma publicării anunțului de participare în nr. 468/11 04 2008, pentru care s-a întocmit documentația de atribuire nr. 14419/15 04 2008-la care procedura de asemenea a fost contestată, fiind depusă o contestație ce a fost între timp soluționată.
Astfel face o confuzie între cele două proceduri atunci când o analizează pe prima, dar face referiri și a concesionarea serviciului de salubritate, reținând că pentru aceste două contracte de concesiune se impun factori de evaluare diferiți.
Din aceste considerente, Curtea apreciază că este necesar să se desființeze parțial decizia atacată, numai în ceea ce privește sesizarea din oficiu a și să se trimită cauza spre rejudecare, sub acest aspect, Consiliului.
Drept urmare, în temeiul art.281 și următoarele din OUG 34/2006 va fi admisă plângerea formulată de autoritatea contractantă împotriva deciziei nr. 2430/C-/2008, se va desființa parțial această decizie și se va trimite spre rejudecare în limitele sus arătate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite plângerea formulată de Autoritatea Contractantă Primăria Municipiului D împotriva deciziei nr. 2430/C- pronunțată la 9.05.2008 de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în contradictoriu cu intimatele SC SRL și Servicii Salubritate B SA și în consecință:
Desființează parțial decizia, numai în ce privește sesizarea din oficiu a și trimite cauza spre rejudecare Consiliului în aceste limite.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.LE
Dact./ex.2/03 10 2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09 OCTOMBRIE 2008
Către,
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
-B,-, sector 3, CP 30084-
Alăturat vă restituim dosarul dumneavoastră nr. 1895/2008, în care a fost pronunțată decizia nr. 2430/C- și dosarul nr. 1899/2008, care conține documentația ce a stat la baza emiterii deciziei.
Anexăm adresei, un exemplar din decizia nr.984/CA/2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosarul nr-.
Președinte, Grefier,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09 OCTOMBRIE 2008
Către,
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
-B,-, sector 3, CP 30084-
Alăturat vă restituim dosarul dumneavoastră nr. 1895/2008, în care a fost pronunțată decizia nr. 2430/C- și dosarul nr. 1899/2008, care conține documentația ce a stat la baza emiterii deciziei.
Anexăm adresei, un exemplar din decizia nr.984/CA/2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosarul nr-.
Președinte, Grefier,
- - - -
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Iosif Morcan, Elisabeta Lazăr