Actiune in anulare act administrativ. Decizia 1776/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act control -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1776
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea PÂRÂUL STÂNII SRL Broșteni,-, jud. S - cu domiciliul procedural ales la punctul de lucru din com., sat, jud. N, împotrivasentinței nr. 118 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - cu sediul în S,-.
La apelul nominal a răspuns av. pentru contestatoarea recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul recurentei arată că prin Rezoluția din 2.07.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dorneia dispus scoaterea de sub urmărire penală a reprezentantului recurentei, sens în care depune la dosar copia acestei rezoluții.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru contestatoarea recurentă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond admiterea acțiunii în sensul desființării deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei emise de pârâtă în soluționarea contestației.
A arătat că deși s- admis proba cu expertiza, instanța de fond nu menționat motivele care au dus la înlăturarea acestei probe; că la cercetarea penală s-a mai efectuat însă o expertiză - expertul ajungând la aceleași concluzii.
A mai arătat că atâta timp cât societatea și administratorul acesteia au fost verificați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, rezultatul cercetărilor constând în neînceperea urmăriri penale, rezultă că societatea avea
dreptul de considera cheltuiala cu achiziționarea de materie primă( cherestea) drept cheltuială deductibilă.
Depune la dosar și concluzii scrise. Precizează că va depune la dosar dovadă privind cheltuielile de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 21.05.2008 sub nr-, reclamanta Pârâul Stânii Broșteni, jud. Sas olicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 2.163/31.07.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 75169/31.07.2007 ce a stat la baza emiterii acesteia, precum și anularea deciziei nr. 139/21.11.2007 emisă de pârâtă în soluționarea contestației pe care a formulat-o, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în primul rând, prin decizia de impunere nr. 2163/31.07.2007, activitatea de inspecție fiscală Sas tabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 22.428 lei reprezentând 15.809 lei impozit pe profit și 6.619 lei majorări reținându-se, în esență că, în cursul anului 2006, societatea a înregistrat intrări de material lemnos în baza unor documente contabile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ și că administratorii societăților de la care s-au efectuat intrările au declarat că nu au avut relații comerciale cu societatea.
În al doilea rând, decizia de impunere este nelegală, în condițiile în care evidențierea în contabilitate a intrărilor de material lemnos s-a făcut în baza facturilor de achiziție emise de furnizori, singurele care reprezintă, în temeiul HG nr. 427/2004, documente contabile. Avizele de însoțire mărfii reprezintă formulare cu regim special care însoțesc materialul lemnos pe perioada transportului și a depozitării, neavând calitatea de act contabil. Faptul că facturile de achiziție nu au fost înregistrate în contabilitatea societăților furnizoare nu este de natură a atrage sancțiuni pentru societatea reclamantă ci reprezintă indicii privind comiterea de către aceștia a unor fapte de natură penală. Se susține în răspunsul la contestația formulată, că respectivele facturi ar fi fost întocmite în fals, atât timp cât, deși s-au efectuat verificări sub acest aspect de către organele de poliție, nu fost începută urmărirea penală împotriva nici unei persoane și nici facturile nu au fost declarate false de către vreo instanță de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas olicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată arătând că, în primul rând, conform notei de control nr. 14522/17.01.2008 încheiată și transmisă de Inspectoratul de Regim Silvici și de Vânătoare B și a adresei nr. 18.228/13.11.2006 încheiată de Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare S, rezultă că administratorii societăților de la care s-au efectuat intrările cu materiale lemnoase nu au avut relații comerciale și nu au expediat cherestea către Pârâul Stânii SRL Broșteni și, ca urmare a celor constatate, organele de control au majorat profitul aferent anului 2006 cu suma de 98.806 lei pentru care au stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 18.809 lei.
În al doilea rând, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate de orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar, conform art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003, nu sunt deductibile: cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la baza lor un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a înregistrat intrări de materie primă de la trei furnizori, respectiv SRL de, SRL și SRL, în baza unor înscrisuri care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, atât timp cât, din adresa nr. 18.228/13.11.2006 emisă de și nota de control nr. 14.522/17.01.2007 întocmită de B, rezultă că avizele de însoțire a mărfii emise de cele trei societăți furnizoare au fost de fapt achiziționate de la unitățile abilitate de către alte societăți decât cele care le-au emis. De asemenea, din adresele anterior amintite rezultă că administratorii societăților menționate anterior au declarat că nu au avut relații comerciale cu reclamanta și nu cunosc modul în care avizele de însoțire au ajuns la această societate.
În cauză, la solicitarea reclamantei a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea contabilitate.
Prin sentința nr. 118/26.01.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal respins acțiunea, ca nefondată.
S- reținut că potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate de orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar, conform art. 21 alin. 4 lit. f din aceeași lege, nu sunt deductibile: cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la baza lor un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Din documentația depusă la dosar, rezultă că reclamanta a înregistrat intrări de materie primă ( cherestea netivită ) de la 3 furnizori, și anume: de; și.
Din adresa nr. 18.228 / 13.11.2006 emisă de B, rezultă că avizele de însoțire a mărfii emise de către cele 3 societăți furnizoare au fost achiziționate de la unitățile abilitate de către alte societăți decât cele care le-au emis și că administratorii societăților menționate au declarat că nu au avut relații comerciale cu societatea reclamantă și nu cunosc modul în care avizele de însoțire au ajuns la această societate.
Întrucât societatea reclamantă a înregistrat în contabilitate intrări de material lemnos în baza unor documente ce nu respectă dispozițiile art.19 și 21 alin. 4 lit. f din legea menționată, tribunalul a apreciat că decizia de impunere contestată este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - "Pârâul Stânii" SRL, arătând că instanța și-a însușit în totalitate punctul de vedere din actele contestate fără arăta motivele pentru care a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, care concluzionează că reclamanta nu datorează sumele reținute în deciziile de impunere atacate.
În esență, motivele de recurs au fost reiterate în concluziile scrise depuse de recurent la dosar.
Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă, este nefondat.
Este de observat că prima instanță a motivat sentința dată, atât în fapt, cât și în drept, pentru considerentele reținute fiind evident că, implicit, au fost contrazise concluziile raportului de expertiză contabilă administrată în cauză.
Dealtfel, concluziile expertizei se bazează strict pe o decizie de speță data de Înalta Curte de Casație și Justiție B, în condițiile în care, pe lângă faptul că practica judiciară nu constituie izvor de drept, nu s-a reținut că respectiva decizie a fost dată pe o situație de fapt similară.
În fapt, reclamanta recurentă a înregistrat intrări de material lemnos în baza unor avize de însoțire a mărfii care nu îndeplinesc condițiile unor documente care pot fi înregistrate în contabilitate, în sensul că nu au fost emise de către societățile comerciale înscrise ca furnizori.
Ori, conform art. 6 din HG nr. 831/1997 "procurarea și utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înseriere și numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate."
În condițiile în care documentele cu regim special au fost eliberate altor societăți decât cele care figurează înscrise ca furnizor, iar administratorii acestora din urmă au declarat că nu au avut relații comerciale cu societatea reclamantă, este evident că aceste documente nu puteau fi calificate ca și documente contabile justificative pentru deducerea cheltuielilor cu achiziționarea materialului lemnos.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatoarea PÂRÂUL STÂNII SRL Broșteni,-, jud. S - cu domiciliul procedural ales la punctul de lucru din com., sat, jud. N, împotrivasentinței nr. 118 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - cu sediul în S,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. aflat în delegație,
semnează vicepreșed. inst.
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/16.11.2009.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Rață Gabriela, Hîncu Cezar
