Acțiune în constatare. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 257/CA/2010

Ședința publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta BIS împotriva sentinței administrative nr. 567/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentei reclamantă, avocat, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că Primăria comunei Montană a comunicat la dosar prin adresa nr. 579/17.02.2010, contractul de concesiune încheiat între Primăria comunei Montană și Bis SRL și extrasul de Carte Funciară, precizând că nu există proces verbal de predare-primire.

La întrebarea instanței privindregimul juridic al terenului- obiect al contractului de concesiune, mandatarul recurentei reclamantă arată că nu este în măsură să precizeze acest aspect. Arată că actele comunicate la acest termen de către Primăria Comunei Montană au mai fost depuse la dosar chiar de către recurentă, or trebuia depus procesul verbal de predare imobil.

Instanța din oficiu pune în discuție competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță.

Întrucât nu au fost depuse acte din care să rezulte regimul juridic al terenului, mandatarul recurentei reclamantă lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu.

Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanta - Bis SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comuna Montană și Consiliul local Montană ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

-în principal, constatarea nulității Contractului de concesiune din data de 13.02.2006 și a Actului adițional nr. 3945/27.06.2006;

-în subsidiar, să se constate că prin contractul de concesiune și actul adițional s-a stabilit redevență de 50,33 lei, pe trimestru, pe toată durata contractului de concesiune, calculate la nivelul sumei de 1,77ron/mp/an și nu la suma de 1,77 ron/lună;

-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ea și pârâtă s-a încheiat Contractul de concesiune din 13.02.2006 și Actul adițional 3945/27.06.2006. Reclamanta a susținut că în urma unor discuții cu privire la plata redevenței a solicitat ca pârâta să-i prezinte titlul de proprietate asupra terenului ce constituie obiectul concesiunii, însă aceasta a refuzat.

De asemenea a mai susținut că nici după introducerea cererii prealabile pârâta nu a făcut dovada că este proprietarul terenul înscris în CF 1575 cu nr. top 3465/5/3/1 în suprafață de 2950 mp și nr. top 3465/5/3/2/1 în suprafață de 1600 mp. Potrivit reclamantei proprietarul acestui teren nu este pârâta, ci Statul român, care urmează a ceda acest teren că - SA, Filiala -, societate care în anul 1991 era o societate cu capital integral de stat și care urmează să efectueze formalitățile pentru a obține asupra acestui teren titlul de proprietate, în temeiul HG nr. 834/1991. În aceste condiții pârâta nu putea să încheie un contract de concesiune pentru un teren ce nu-i aparținea, iar prin Răspunsul nr. 12/23.01.2009 nu i-a putut prezenta anexa la hotărârea de Guvern privind atestarea domeniului public al comunei Montană.

În ce privește capătul subsidiar de cerere, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract cu date certe concretizat prin Actul adițional nr. 3945/27.06.2006, respectiv s-a convenit o redevență de 50,33 ron/trimestru la un preț de 1,77/mp/an, iar pârâta, în urma unui control efectuat de către Curtea de Conturi, a modificat în mod unilateral redevența trimestrială la suma de 1345,66 ron/trimestru, susținând prin Adresa nr. 7293/25.07.2007 că a existat o eroare la data semnării actului adițional și că instituția care i-a controlat a impus un nou preț.

Reclamanta a precizat că acest lucru este nelegal și solicită să se constate că prețul concesiunii este de 1,77 ron/mp/an.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 544/2004, ale HG 834/1991, ale Legii nr. 1376/2002, HG 577/2002 și cele ale Legii nr. 31/1990.

Cererea a fost timbrată cu suma de 49 lei.

Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost ridicateexcepția netimbrăriiacțiunii în temeiul art. 17 alin.2 din Legea nr. 554/2004 și excepția inadmisibilității acțiunii, susținându-se că reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă în termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin.6 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea cererii de constatare a nulității contractului de concesiune din 13.02.2006, precizând faptul că imobilul ce face obiectul acestui contract face parte din domeniul public al Comunei Montană, aspect ce rezultă din lista de inventariere. Referitor la capătul de cerere privind interpretarea clauzelor contractului de concesiune privind cuantumul redevenței se susține că voința reală a părților rezultă atât din prevederile art. 3 alin. 1 din contractul de concesiune, cât și din actul adițional, reclamanta însăși recunoscând și chiar solicitând ca redevența să fie calculată la nivelul sumei de 1,77Ron/mp/an, apariția sumei de 50,33 lei RON în actul adițional fiind în mod evident rezultatul unei erori de calcul.

La termenul de judecată din data de 5 mai 2009 administratorul societății reclamante a declarat că renunță la judecata petitului formulat în subsidiar, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată în dosar.

PrinSentința nr.567/CAF/2009pronunțată la data de 16 iunie 2009 de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fostadmisă excepția inadmisibilitățiiridicată de pârâții Comuna Montană reprezentată prin primar și Consiliul Local Montană și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - Bis SRL.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în urma examinării modului în care a fost formulat obiectul cererii, atât în principal, cât și în subsidiar, precum și în urma analizării motivelor de fapt ale cererii introductive că, în ceea ce privește constatarea nulității Contractului de concesiune încheiat la data de 13.02.2006 și a Actului adițional nr. 3945/27.06.2006, este vorba de unlitigiu legat de încheierea contractului, mai precis în legătură cu valabilitatea acestuia pentru lipsa calității de proprietar a bunului concesionat de către pârâți.

În ceea ce privește cererea formulată de către reclamant în subsidiar și prin care se solicităsă se constate că prin contractul de concesiune și actul adițional s-a stabilit redevență de 50,33 lei, pe trimestru, pe toată durata contractului de concesiune, calculate la nivelul sumei de 1,77ron/mp/an și nu la suma de 1,77 ron/lună, cum se pretinde de către pârâți, instanța a reținut că este vorba de unlitigiu legat de interpretarea contractuluiși prin care se urmărește să se clarifice dacă redevența prevăzută în contract a fost stabilită pentru un an de zile sau pentru o lună de zile, părțile având opinii divergente sub acest aspect.

Așa fiind, momentul de la care va începe să curgă termenul de prescripție pentru depunerea plângerii prealabile este diferit după cum litigiul privește încheierea sau interpretarea contractului de concesiune.

Deoarece contractul de concesiune a fost încheiat la data de 13.02.2006, iar clauza prin care a fost stabilită redevența a dobândit caracter interpretabil la data 25.07.2007 când reclamantul a primit Adresa nr. 7293, termenul de prescripție pentru depunerea plângerii prealabile curge de la data de 13.02.2006 pentru cererea formulată în principal și, respectiv, de la data de 25.07.2007 pentru cererea formulată în subsidiar.

Întrucât reclamantul a formulat plângerea prealabilă abia la data de 06.01.2009, termenul de prescripție era deja împlinit pentru ambele cereri, situație în care depunerea plângerii prealabile este lipsită de efecte juridice, iar acțiunea în contencios administrativ a devenit inadmisibilă.

*

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - BIS SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor se arată că instanța de fond a apreciat că în speță este vorba de o cerere ce vizează valabilitatea contractului la data încheierii acestuia pentru lipsa calității de proprietar al pârâtei și în consecință a constatat acțiunea reclamantei prescrisă ca urmare a neintroducerii cererii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. 6 lit. "a" din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susține că a sesizat instanța de fond și cu privire la excepția de nelegalitate a actului administrativ atacat, excepție ce nu a fost analizată.

Pe de altă parte arată că instanța de fond s-a pronunțat doar pe excepția tardivității fără a solicita actele complete care fac dovada calității de proprietar a pârâtei și pe care reclamanta o contestă.

În fine, se apreciază că în mod eronat a făcut instanța de fond aplicarea dispozițiilor art.7 alin. 6 lit. a din Legea 554/2004 atâta timp cât ar fi trebuit aplicate dispozițiile art.7 alin. 6 lit. d din Legea 554/2004

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă curtea constată că acesta este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

Contractul de concesiune încheiat la data de 13.02.2006 are ca obiect atribuirea directă a "terenului de natură construcții înscris în CF 1575 cu nr. top. 3465/5/3/1 în suprafață de 2950 mp și top. 3465/5/3/2/1 în suprafață de 1600 mp situat în comuna Montană sat nr. 802, jud."

Analiza extrasului de carte funciară al imobilului respectiv relevă faptul că acesta face parte din domeniul privat al Statului român aflat în administrarea comunei Montană.

Conform art. 2 alin.1 lit. c teza II - din Legea 554/2004 "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice"iar art. 8 alin. 2 din același act normativ prevede că "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ."

Ca atare pot face obiectul acțiunilor în contencios administrativ doar litigiile privitoare la încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, contract care vizeazăbunurilor proprietate publică.

Or în speță este vorba despre un contract ce are ca obiect un bun imobil proprietate privată, astfel că natura juridică a contractului nu este de drept public ci de drept privat iar normele de competență sunt cele stabilite de art.13 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și nu cele reglementate de art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004. Ca atare competența de soluționare a litigiului în primă instanță îi revine Judecătoriei Câmpeni și nu Tribunalului Alba Secția comercială și de contencios administrativ, aspect față de care urmează a fi făcută aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 6 din Codul d e procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Câmpeni.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta BIS împotriva sentinței administrative nr. 567/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -secția comercială și de contencios administrativ-în dosarul nr- pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Câmpeni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17. 02. 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./Tehnored. /16.03.2010

Jud. fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Marius Ionel Ionescu, Lucian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Alba Iulia