Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 104/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 104/F-CONT
Ședința publică din 24 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în Pitești, - -, -.F,.3,.16, județul A, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI-CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU, cu sediul în B,-, sector 1, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT, cu sediul în B,-, sector 2 și DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, venit spre rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că prin serviciul registratură s-a depus din partea pârâtului Guvernul României întâmpinare.
Curtea apreciază că, în cauză a fost greșit conceptată, în calitate de pârâtă Direcția pentru Tineret și Sport a Județului A, având în vedere decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care s-a reținut că nu are calitate procesuală pasivă.
Apărătorul reclamantului arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării. Solicită ca în rejudecare să se țină seama de lipsa calității procesuale pasive pârâtelor Agenția Națională pentru Sport și Direcția pentru Tineret și Sport a Județului A, arătând că emitentul actului administrativ este Guvernul României. Urmează ca instanța să aprecieze asupra excepțiilor. Pe fond, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 21.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, Agenția Națională pentru Sport și Direcția pentru Tineret și Sport a Jud. A, solicitând ca prin hotărârea ce se va formula în cauză să se constate nulitatea absolută parțială a nr.HG1705/29.11.2006, în ceea ce privește cuprinderea în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public a suprafeței de 14.585 mp teren - categoria pășune, situat în intravilanul Municipiului Pitești, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza Legii nr.247/2005 de modificare și completare a Legii fondului funciar, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,29 ha teren, în-, Pitești, în calitate de moștenitor al defunctei.
Prin Hotărârea nr.159/13.12.2006 a Comisiei Județului A, i-a fost soluționată favorabil contestația formulată împotriva propunerii de respingere a cererii sale și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în natură, pentru suprafața de 1,4585 ha teren și în bani, pentru suprafața de 1,8315 ha teren, cu motivarea că această suprafață este ocupată de amenajări și construcții ce aparțin pârâtei
Ulterior, i-a fost eliberată adeverința de reconstituire nr.38751/19.02.2007, a fost pus în posesie în aceeași dată și i s-a și eliberat titlu de proprietate cu nr.552/29.03.2007 pentru suprafața de 1,4585 ha teren.
Ca atare, a depus cerere la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești pentru intabularea dreptului său de proprietate, însă, aceasta i-a fost respinsă, cu motivarea că documentația sa se suprapune cu documentația nr.6307/22.04.2002 întocmită în beneficiul pârâților.
Totodată, s-a considerat că terenul respectiv aparține domeniului public al statului, în baza HG nr.1326/27.12.2001, prin care au fost inventariate bunurile aparținând domeniului public.
Însă, prin reconstituirea dreptului său de proprietate și eliberarea documentelor ce atestă dreptul său, terenul nu mai are regimul judiciar stabilit prin hotărârea de guvern, ci intră sub incidența art.2 pct.1^1 Titlul V al Legii nr.247/2005, fiind un act supus unei condiții rezolutorii, care s-a împlinit la momentul punerii sale în posesie.
Ca atare, Hotărârea nr.1705/2006, prin care s-a revizuit domeniul public, încalcă dispozițiile Legii nr.247/2005, potrivit cu care înscrierea acestui teren în anexă cu imobilele ce constituie domeniu public trebuia să fie suspendată, până la soluționarea cererii sale.
În susținere, s-au depus înscrisuri (5-49, dosar nr-) și s-a solicitat proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Pârâta, Direcția pentru Sport a Județului A (A), prin întâmpinarea formulată la data de 23.01.2008, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, în principal, pe lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la aceasta, iar, pe fond, ca neîntemeiată, pe considerentul că terenul în litigiu este declarat domeniu public, în baza Legii nr.213/1998 și Legea nr.69/2000 și nu în baza unui act administrativ, de tipul hotărâre de guvern.
Pârâta, Agenția Națională pentru Sport, prin întâmpinarea formulată la 12.02.2008, a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, pe temeiul art.7 alin.1 și 11din Legea nr.554/2004 privind procedura prealabilă.
Pârâtul, Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, prin întâmpinarea formulată la data de 6.03.2008, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și scoaterea sa din cauză, pe considerentul că, potrivit art.3 pct.7 din nr.HG405/2007, numai Secretarul General al Guvernului asigură reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerele care au obligația punerii în executare a actelor Guvernului împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție.
Curtea de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Fiscal, prin Încheierea din 13.02.2008, a respins excepțiile invocate de pârâți, pe considerentul că la 32-36, există înscrisuri ce dovedesc respectarea dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ce constituie temeiul de drept în baza căruia reclamantul și-a formulat acțiunea și cu motivația că asupra imobilului în litigiu pârâtele consideră că au un drept, ca urmare a solicitării înscrierii lui în cartea funciară, astfel că, pentru opozabilitatea hotărârii, judecata se va face în contradictoriu și cu acestea.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României - Cancelaria Primului Ministru, nu poate fi primită întrucât motivarea acestuia se referă la instituția reprezentării, ce nu are legătură cu cauza.
Or, emitentul actului administrativ care se solicită este Guvernul României, conform abilitării legale, a cărei citare, așa cum rezultă din toate înscrisurile aflate la dosar, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie (32,53,65,81,83,103,117).
La data de 23.04.2008, reclamantul a depus precizarea la acțiune, prin care a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr.1705/2006, numai pentru suprafața de 8062 mp, conform celor rezultate din expertiza tehnică efectuată în cauză.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința nr.70/F-C/30.04.3008 a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr.1705/29.11.2006 - Anexa nr.20, poz.2, pentru suprafața de 8062 mp. în ceea ce-l privește pe reclamant, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing.pr.spec. (106-109) și a schiței anexă la acesta (110), obligând Guvernul României la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că, într-adevăr, în baza dispozițiilor din Constituția României și Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, anual, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului este adoptat prin hotărâre de guvern.
Toate modificările intervenite în acest inventar se aprobă prin acte normative adoptate în acest sens și se operează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului de către organele abilitate de lege, în termen de 10 zile, de la intrarea în vigoare a acestora, cu mențiunea expresă că, hotărârile anterioare sunt abrogate de fiecare hotărâre ulterioară, ce actualizează inventarul acestor bunuri.
Astfel, este infirmată susținerea pârâtei legată de inaplicabilitatea dispozițiilor legii contenciosului administrativ de anulare a actului administrativ, pe considerentul că nu prin această hotărâre s-a stabilit caracterul de bun aparținând domeniului public asupra terenului în litigiu.
Or, prin dispozițiile art.2 alin.1^1 din Legea nr.247/2005 care a modificat și completat Legea nr.169/1997 și Legea nr.18/1991, respectiv la art.III alin.1 s-a introdus art.11în conformitate cu care actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localității, terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituirea a dreptului de proprietate privată îșisuspendăefectele până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.
Este situația din cauză, unde prin Hotărârea nr.155/13.12.2006, Comisia funciară A pentru stabilirea dreptului de proprietate a admis Contestația nr.3875/28.08.2006 formulată de reclamant și a stabilit dreptul de proprietate al acestuia, în calitate de moștenitor al defunctei, în natură, pentru suprafața de 1,8315 ha teren, aflat în prelungirea primului, dar ocupat de construcțiile pârâtelor 2 și 3 (40-44).
Prin urmare, existând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, anterioară emiterii actului normativ a cărui anulare parțială se solicită, în anexa la acesta ce cuprinde reactualizarea inventarului, centralizat al bunurilor din domeniul public, nu mai trebuia trecut terenul în litigiu, efectele juridice privitoare la acesta fiind suspendate de drept.
Deci, pornind de la actul normativ sus-menționat, s-a apreciat că, în mod corect, organele abilitate de lege să materializeze procedura reconstituirii dreptului de proprietate, au procedat la eliberarea documentelor de atestare a dreptului reconstituit în favoarea sa, respectiv adeverința, proces-verbal de punere în posesie și titlul de proprietate (45 -49).
Din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de către ing., mai concret (anexa aflată la fila 110) lucrare necontestată de părți, a rezultat că procesul-verbal nr.38751/19.02.2007, cu care reclamantul a fost pus în posesie pe suprafața reconstituită - încadrat la categoria de folosință pășune - se suprapune peste terenul atribuit pârâtelor pe suprafața de 8062 mp și a fost încadrat la aceeași categorie, la origine fiind o haldă de steril și care nu afectează în nici un fel utilitatea publică.
De altfel, acesta este motivul pentru care Comisia jud. Aap rocedat la punerea în posesie numai pentru suprafața de 1,485 ha, restul de 1,8315 ha aflat în continuare primului, fiind afectat de utilitățile și construcțiile atribuite pârâtelor.
În fine, s-a apreciat că pentru a da eficiență dispozițiilor textelor sus-menționate, ce sunt în acord cu cele reglementate prin Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se impune scoaterea imobilului din domeniul public în vederea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului și a înlătura măsura abuzivă luată, în pofida existenței unei reglementări imperative sub acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal, invocându-se lipsa calității procesuale pasive, iar, pe fond, interpretarea greșită de către instanța de fond a actului dedus judecății, prin aceea că nu a ținut cont de temeiul legal în baza căruia reclamantul și-a formula acțiunea, respectiv art.11 alin.(4) din Legea nr.544/2004 și art.23 din Legea nr.213/1998.
Înalta Curte de Casație și Justiție B -prin decizia nr.784/13.02.2009 a admis recursurile pârâților, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că, în cauză, față de provederile normative în vigoare, legitimare procesuală pasivă are Guvernul României-Secretariatul General, iar nu Cancelaria Primului Ministru.
La această concluzie, s-a ajuns și în urma lecturării art.1 alin.1 din HG nr.405/2007, care precizează că Secretariatul General al Guvernului are rolul de a asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actului de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului, precum și reprezentarea acestuia în fața instanței judecătorești.
Din coroborarea acestor ultime dispoziții legale cu cele ale art.3 pct.7 din HG nr.405/2007, rezultă că acesta ca - instituție publică cu personalitate juridică - în subordinea Primului Ministru - are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Având în vedere că Secretariatul General nu a fost citat în cauză, în calitate de reprezentat al Guvernului României - s-a constatat că speța da fost soluționată fără respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
De asemenea, instanța de control a considerat întemeiat recursul Direcției pentru Sport A, apreciind că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, în raport de faptul că nu este emitenta actului administrativ dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.
În raport de cele reținute, curtea a dispus ca instanța de trimitere să analizeze și excepția invocată de Agenția Națională pentru Sport
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești - sub același număr.
La reluarea judecății, Guvernul României -Secretariatul General al Guvernului- prin întâmpinarea formulată la 23.06.2009 a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, deoarece la elaborarea hotărârii s-au respectat dispozițiile Legii nr.24/2000- privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, existând inclusiv viza Ministerului Justiției.
S-a mai arătat că, prin această hotărâre nu se delimitează proprietatea statului de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, ci se stabilește doar regimul juridic diferențiat numai pentru bunurile statului, hotărârea neavând nici un efect asupra proprietății private a altor persoane, dobândită în condițiile legii.
Prin urmare, actul administrativ atacat se consideră că nu vatămă nici un drept al reclamantului deoarece, potrivit Legii nr.213/1998, acesta nu are natură constitutivă de drepturi de proprietate.
Drept urmare, criteriul de departajare a bunurilor proprietatea statului de cele proprietate publică a unităților administrativ-private se regăsește în art.3 alin.2 din Legea nr.213/1998.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, curtea reține că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, ținând cont de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă și îndrumările instanței de control, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Sport B, se apreciază ca fondată, aceasta nefiind emitenta actului administrativ dedus controlului de legalitate, ci Guvernul României - a cărui reprezentare legală în instanță - așa cum s-a stabilit - este Secretariatul General.
Pe fondul cauzei, problema la care trebuie să răspundă judecătorul fondului constă în a stabili dacă la momentul actualizării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificărilor anuale intervenite, au fost sau nu respectate dispozițiile Legii nr.247/2005 (art.2 alin. 1^1) prin care s-a modificat și completat Legea nr.169/1997 și Legea nr.18/1991, prin aceea că la art.III alin.1, a fost introdus art.11în conformitate cu care actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localității, terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îșisuspendăefectele până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece din rezerva comisiei de fond funciar în vederea primirii în posesie.
Or, în cauză, prin Hotărârea nr.155/13.12.2006, Comisia funciară A pentru stabilirea dreptului de proprietate a admis contestația nr.3875/28.08.2006 formulată de reclamant, și a stabilit dreptul de proprietate al acestuia, în calitate de moștenitor al defunctei, în natură, pentru suprafața de 1,8315 ha teren, aflat în prelungirea primului teren, dar ocupat de construcțiile pârâților (40-44).
Ca atare, existând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, anterioară emiterii actului normativ a cărui anulare parțială se solicită, în anexa la reactualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, nu se mai impunea trecerea terenului în litigiu, efectele juridice privitoare la acesta fiindsuspendate de drept,prin lege.
Acesta este motivul pentru care reclamantul a criticat actul normativ în discuție, astfel că susținerea privind absența vătămării dreptului reclamantului cu motivația că hotărârea nu este constitutivă de drepturi de proprietate, nu poate fi primită, acțiunea reclamantului fiind admisibilă.
De asemenea, pentru a da eficiență dispozițiilor textelor sus-arătate, texte în concordanță cu Protocolul nr.1 al CEDO, se impune scoaterea imobilului din domeniul public al statului, în vederea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului și a înlătura măsura luată în pofida existenței unei reglementări imperative sub acest aspect.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, lucrare necontestată de părți, cererea reclamantului este justificată numai în parte, respectiv pentru suprafața de 8062 mp. (110), deoarece restul suprafeței este afectat de utilități și construcții atribuite instituțiilor publice, respectiv
În consecință, curtea, în temeiul Legii nr.247/2005 coroborată cu dispozițiile Legii nr.554/2004-R, normele constituționale și cele europene, urmează a admite în parte acțiunea precizată, în sensul anulării în parte a Hotărârii Guvernului nr.1705/29.11.2006 - Anexa nr.20, poz.2, pentru suprafața de 8062 mp. în ceea ce-l privește pe reclamant, conform raportului de expertiză tehnică și schiței anexă a acestuia (106-110), ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și va respinge acțiunea față de Agenția Națională pentru Sport B, în temeiul lipsei calității procesuale pasive.
Se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, domiciliat în Pitești, - -, -.F,.3,.16, județul A, împotriva pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI -SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, cu sediul în B,-, sector 1.
Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr.1705/29.11.2006, Anexa nr.20, poz.2, pentru suprafața de 8062 mp. teren, în ceea ce-l privește pe reclamant, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing.expert (106-109) și a schiței anexă la acesta (110).
Respinge acțiunea față de pârâta Agenția Națională pentru Sport B,cu sediul în B,-, sect.2, în temeiul lipsei calității procesuale pasive.
Ia act că reclamantul, nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
01.07.2009
Red.IB
EM/6 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu