Contestație act administrativ fiscal. Sentința 103/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 103/F-CONT

Ședința publică din 24 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță contestația formulată de contestatoarea - SRL, reprezentată legal prin, cu sediul în comuna, sat. Casa Veche, județul V, împotriva deciziei AGENȚIEI DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, cu sediul în B, str. - - nbr.43.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimată, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura, legal îndeplinită.

Contestația este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei potrivit chitanței nr. 320-161-0001 din 10.06.2009 (fila81 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus din partea apărătorului contestatoarei note de probatorii.

Reprezentanta intimatei arată că apărătorul contestatoarei nu a făcut dovada reprezentării în instanță, nedepunând delegația la dosar. În acest sens, se opune notei de probatorii. Depune la dosar, în copie contractul cadru nr. C3.-/03.01.2007, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea respinge cererea de probatorii solicitată în scris de apărătorul contestatoarei, constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentanta intimatei, având cuvântul, solicită, în principal respingerea cererii ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință.

CURTEA

Deliberând asupra contestației de față:

Constată că prin contestația înregistrată la data de 14.05.2009, reclamanta - SRL, județul V, a chemat în judecată pe intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, solicitând anularea deciziei nr.-/27.11.2008 și a procesului-verbal de constatare nr.52/18.08.2008 emis de aceasta și continuarea contractului privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil până la finalizarea proiectului.

În motivarea contestației, s-a arătat că, la data de 3.01.2007 a încheiat cu pârâta contractul cu nr.C3- de acordare a ajutorului financiar nerambursabil, în condițiile programului SAPARD ROMANIA. Obiectul contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul denumit Înființarea Fermei de Vaci de Lapte și . "". Valoarea estimată a contractului era de 560.848 Ron, din care pârâta s-a angajat să acorde o finanțare de 308.467 Ron.

În data de 10 iunie 2008, Serviciul Verificare Cereri - Plăți al beneficiarei a întocmit un raport prin care a solicitat acordarea unui termen contractual de până la 24 luni, iar la 18.07.2008, s-a solicitat parafarea unui act adițional la contract cu motivarea expresă că decalarea lucrărilor s-a datorat unor împrejurări exterioare posibilităților societății.

Cu toate acestea, la data de 18.08.2008, pârâta a încheiat un proces-verbal de constatare prin care se menționează că s-a depășit termenul limită de depunere a cererii de plată, constându-se un debit de 68.231,26 Ron.

Deși, a formulat contestație administrativă împotriva acestei constatări, aceasta i-a fost respinsă.

În susținere, s-au depus înscrisuri (2-15, 87-119), solicitându-se proba cu un martor, probă respinsă de instanță întrucât reclamanta nu a precizat teza probatorie, iar la termenul respectiv se formulase oad oua cerere pentru lipsă apărare, neînsoțită de înscrisuri care să ateste pertinența acesteia.

Intimata, legal citată, prin întimpinarea formulată la data de 5.06.2009, a solicitat respingerea acțiuni, în principal, pe excepția prescrierii, iar, pe fond, ca neîntemeiată, întrucât actele administrative atacate sunt emise cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în raport de obiectul investirii instanței.

Astfel, obținerea sprijinului financiar nerambursabil impunea îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comunitatea Europeană, condiții obligatorii de cunoscut și respectat de beneficiari (Prevederi Generale), dispoziții pe care reclamanta nu le-a respectat, fapt ce a condus la constituirea unui debit de 68.231,26 lei în sarcina sa, precum și luarea măsurii de reziliere a contractului de finanțare.

Concluziile misiunii de verificare au fost cuprinse și sintetizate în Raportul de analiză a cererii de amendare a contractului de finanțare nr.707/07.07.2008, precum și în anexa la acesta, prin aceea că reclamanta, în solicitarea de acceptare a semnării unui act adițional, nr.1463/18.07.2008, menționa modificarea procedurilor contractului de finanțare, ceea ce nu putea fi acceptat, termenele fiind depășite.

Deși, contestatoarea cunoștea conținutul Prevederilor Generale, le-a încălcat cu rea-credință, consimțind nejustificat la semnarea contractului de finanțare, astfel că prin această atitudine a contribuit la grevarea bugetului statului de o datorie provenind de la un beneficiar culpabil.

Din actele și lucrările dosarului, ce se vor analiza, curtea reține în fapt următoarele:

Astfel, în raport de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, care prevede analiza cu prioritate a excepțiilor invocate, se va reține, cu privire la excepția prescripției, că analiza ei nu poate fi realizată, atâta vreme cât aceasta nu este determinată și nici motivată, sub aspectul actului normativ și termenului, avute în vedere de pârâtă la invocarea excepției.

În ceea ce privește fondul cauzei se reține că, între cele două părți, a fost încheiat contractul nr.C3 -/3.01.2007 - Contract de Finanțare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a Proiectului denumit Înființare fermă de vaci de lapte și îngrășătorie taurine "" - Acest contract a avut ca temei de drept Legea nr.316/2001 - pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, stabilind cadrul de implementare a Proiectului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD (adoptat în 1999).

După încheierea contractului și primirea primei tranșe de plată, contestatoarea a fost notificată de către Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit "Sud-Vest" Oltenia - Serviciul Evaluare, Contracte și, cu privire la depășirea termenului limită de depunere a celei de-a doua tranșe de plată, termen asumat de aceasta la semnarea contractului de finanțare, acest termen fiind menționat la art.2 alin.2 din contract.

De asemenea, potrivit art.1 (alin.1) din Anexa nr.1 - Prevederi Generale la Contractul de Finanțare - beneficiarul trebuie să asigure executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanțare aprobată, deoarece acest contract nu permite modificarea clauzelor sale avute în vedere la selectare.

Însă, după notificare, contestatoarea a formulat cerere de prelungire a termenului de plată, precum și solicitarea de acceptarea semnării unui act adițional, act care, însă, includea o modificare unilaterală de soluție tehnică concretizată în renunțarea la o serie întreagă de obiective descrise în studiul de fezabilitate inclus în cererea de finanțare aprobată inițial, indicate în bugetul proiectului, fără ca totalul cheltuielilor eligibil să fie diminuat corespunzător.

În urma analizării documentației de amendare a contractului de finanțare, s-a constatat că prin această solicitare reclamanta modifică, de fapt, contractul inițial ce a stat la baza aprobării ajutorului financiar, încălcând Prevederile Generale și clauzele contractului, astfel că nu a fost acceptat.

E drept că în Anexa nr.V - Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii măsurilor 1.1. 3.1. și 3.4. este prevăzut că aceste contracte pot fi modificate pe durata derulării lor, dacă în timpul implementării proiectului survin anumite circumstanțe excepționale, temeinic justificate și independente de voința beneficiarului, care modifică condițiile esențiale din momentul semnării contractului de achiziții, însă, în cauză, concluziile misiunii de verificare n-au găsit ca existând asemenea circumstanțe, în cazul de față.

Ca atare, este nejustificată, prin lipsa dovezilor pertinente, susținerea contestatoarei că nu are culpă în nerespectarea clauzelor contractului de finanțare, deși, aceasta, la semnarea contractului, luase cunoștință despre durata contractului, criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare precum și de răspunderea ce revine beneficiarului.

De altfel, nici pe parcursul derulării prezentului litigiu, contestatoarea nu a prezentat dovezi care să-i justifice solicitarea de continuare a contractului și acordarea ajutorului nerambursabil până la finanțarea proiectului.

Or, atâta vreme cât Proiectul pentru care a primit un asemenea ajutor nu mai respectă pe cel inițial acceptat în cadrul Programului SAPARD, măsurile dispuse de intimată sunt îndreptățite, ținând cont că prin aceasta s-a grevat bugetul statului cu sume ce provin de la un beneficiar culpabil.

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul Legii nr.316/2001, OG nr.79/2003 coroborate cu dispozițiile Legii nr.554/2004 -R, urmează să respngă contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de - SRL, reprezentată legal prin, cu sediul în comuna, sat. Casa Veche, județul V, împotriva deciziei AGENȚIEI DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, cu sediul în B, str. - - nbr.43.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

01.07.2009

Red.IB

EM/4 ex.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 103/2009. Curtea de Apel Pitesti