Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 313/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 313

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

Grefier - -

XXXX

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul - și pe pârâtul Guvernul României, având ca obiect acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului.

La apelul nominal au lipsit - și pârâtul Guvernul României.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin acțiunea înregistrată la această la data de 08.08.2008, reclamantul a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, reprezentat de OUG 75/11 iunie 2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr.462 din 20 iunie 2008.

În motivarea acțiunii a arătat că actul normativ mai sus arătat este nelegal și netemeinic, întrucât a fost emis cu exces de putere, în condițiile stipulate de art.2 alin.1 lit."m" din Legea 554/2004, respectiv a art. I, II, III și V în totalitate.

A mai arătat că prin dispozițiile legale menționate i-au fost restrânse ilegal și neconstituțional drepturile câștigate în mod definitiv și irevocabil prin hotărâri judecătorești privind drepturile bănești.

Totodată, prin acest act normativ, a fost modificată procedura de judecată a cererilor având ca obiect acordarea unor daune salariale, în sensul că aceste cereri formulate de personalul salarizat, potrivit OUG 27/2006, Legii 45/2007 și OG 8/2007 vor fi soluționate în primă instanță de curțile de apel, urmând ca recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță să fie judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A precizat reclamantul că în condițiile în care statul se face vinovat de nerespectarea unor hotărâri judecătorești, ce sunt executorii de drept, reglementarea prin art.III din OUG 75/2008, la eșalonarea plății sumelor prevăzute în titlurile executorii se prelungește în mod nejustificat, contrar jurisprudenței CEDO în această materie.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în sensul că sesizarea a fost făcută cu încălcarea prevederilor art.146 lit.d din Constituția României, ale art.29 din Legea 47/1992 și art.9 alin.1 și 2 din Legea 554/2004.

Pe fond, a susținut că măsura eșalonării plăților sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență, are ca unic scop asigurarea premiselor financiare pentru executarea tuturor hotărârilor pronunțate în această materie de instanțele judecătorești, fără ca prin aceasta să se ajungă la o destabilizare bugetară, cu consecințe extrem de importante în primul rând pentru funcționarea justiției și în subsidiar, pe plan internațional, sub aspectul imposibilității îndeplinirii de către România a obligațiilor de stat, membru al Uniunii Europene.

La termenul din 24 octombrie 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport de prevederile art.9 din Legea 554/2004 și Deciziei nr.660/4 iulie 2007 Curții Constituționale și, întrucât niciuna din părți nu au fost prezente,s- a acordat termen pentru ca reclamantul să ia cunoștință de excepția invocată și să-și formuleze apărări în acest sens.

Excepția este fondată și urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.9 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ (astfel cum a fost modificat prin Legea 100/2008) persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții de ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

În speța de față, obiectul acțiunii îl reprezintă anularea parțială a OUG 75/11.07.2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, respectiv a art.I, II, III și V din ordonanță.

Ordonanțele și ordonanțele de urgență fac parte, conform art. 108 din Constituția României, din categoria actelor care se emit de Guvernul României.

Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, întemeiată pe prevederile art. 115 Constituția României care reglementează delegarea legislativă.

Ca urmare ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competențelor legislative ale Parlamentului către Guvern.

În perioada în care Ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca și legea.

Instanța de contencios administrativ are competența, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.

Trebuie precizat că în baza art. 2 alin.1, lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este emis de o autoritate publică în vederea organizării executării legii.

Ordonanțele de Guvern sunt acte ale Guvernului, dar nu au caracter de acte administrative, deoarece așa cum s-a explicat mai sus prin Ordonanțe Guvernul legiferează, în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.

Altfel spus într-o anumită perioadă și într-o anume chestiune Parlamentul are dreptul constituțional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului.

Ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motiv că ele nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie tocmai lege.

Legile și ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate conform art. 146 lit. d din Constituția României numai prin sesizarea Curții Constituționale.

În cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituționalitatea lor.

Curtea reține însă că obiectul acțiunii îl constituie tocmai anularea parțială a Ordonanței de Urgență nr. 75/2008, fără a se fi invocat excepția de neconstituționalitate a acestei Ordonanțe, ori instanțele judecătorești nu au competența de a modifica sau abroga un act normativ cu putere de lege.

Reclamantul poate să introducă la instanța de contencios administrativ, acțiune având ca obiect anularea unor ordonanțe sau dispoziții de ordonanțe, așa cum se prevede în art. 9 din Legea nr. 554/2004, însă în cazul acțiunii, el trebuie să invoce excepția de neconstituționalitate a Ordonanței, pentru ca instanța competentă să soluționeze acțiunea să poată sesiza, în baza art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională.

În măsura în care nu s-a invocat neconstituționalitatea ordonanței, judecătorul investit cu soluționarea acțiunii nu se poate pronunța asupra unei norme de drept apreciind el însuși că aceasta ar fi neconstituțională.

Pentru considerentele arătate, se apreciază că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, astfel că, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, se va dispune respingerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul -, domiciliat în Municipiul S,-,.r D,.A,.4,.19, județul O, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Mun.B, nr.1, Sector 1.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2008

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 4 ex/09.12.2008

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 313/2008. Curtea de Apel Craiova