Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 384/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 21.10.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr.384

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "Pro As", în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect acțiune împotriva ordonanței guvernului.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentantul reclamantului și pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtului Guvernul României.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea în principiu a cererii de intervenție, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și suspendarea cauzei pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1168/59/21.10.2009, reclamantul SINDICATUL "PRO AS", a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea actului administrativ normativ"OUG nr. 71/17.06.2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar(publicată în MO, partea I, nr. 416/18.06.2009), în principal art. 1 și art. 2 din acest act normativ; invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din OUG nr. 71/17.06.2009, raportat la: art. 115 alin 4; art. 53; art. 20 coroborat cu art. 44 alin 1 și alin 2; art. 15 alin 2; art. 16 alin 1 și alin 2; art. 21 alin 3; art. 1 alin 4; art. 47 alin 1,toate din Constituția României, precum și: art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; art. 1 din Primul Protocol adițional al acestei Convenții.

În motivare, reclamantul în fapt, prin art. 1 și art. 2 din OUG nr. 71/2009, emitentul acestui act normativ a stabilit, citează: art. 1-"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a)în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.

(2)în cursul termenului prevăzut la alin (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

(3)Sumele prevăzute la alin (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul național de Statistică.

(4)în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se sigură astfel:

a)integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b)din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii".

art. 2 -"Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1".

Având în vedere că salariații, membri ai sindicatului, au titluri executorii (cum este sentința civilă nr. 228/12.03.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dos. nr. -, irevocabilă urmare a Deciziei nr. 464/R/30.05.2007 a Curții de Apel Timișoara ), reprezentând drepturi salariale restante, coroborat cu faptul că prin efectul dispozițiilor OUG nr. 71/2009, punerea în executare nu poate fi realizată, reclamantul consideră că membrii săi sunt prejudiciați în drepturi.

Pe cale de consecință, reclamantul consideră că membrii sunt îndreptățiți să solicite anularea actului administrativ normativ reprezentat de OUG nr. 71/2009 având în vedere faptul că:

- prevederile art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 privitoare la procedura prealabilă au incidență doar cu privire la actele administrative individuale, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză;

- prevederile art. 7 alin 5 din Legea nr. 554/2004 arată că"acțiunile care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe. nu este obligatorie plângerea prealabilă ":

- prevederile art. 9 din aceeași Legea nr.554/2004 reglementează modul de soluționare a "acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului", precum și datorită necesității de a urgenta procedura de anulare a OUG nr. 71/2009, se adresează, în mod direct, instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune însoțită de excepția de neconstituționalitate (conform cerințelor art. 9 alin 1 din Legea nr. 554/2004).

Sunt dezvoltate în continuare și în mod separat motivele acțiunii și motivele excepției de neconstituționalitate.

1. Reclamantul consideră că prezenta acțiune este temeinică și legală pentru următoarele considerente.

a) Eșalonarea, pe o perioadă de 3 (trei) ani - adică între 2010 - 2012 - a sumelor prevăzute în titluri executorii (hotărâri judecătorești) și având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. încalcă:

- atât o serie întreagă de dispoziții cuprinse în Constituția României (pe care le tratăm, separat, la motivarea excepției de neconstituționalitate),

- cât și dispozițiile dreptului comun, anume art. 156 Codul Muncii(" se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor")și art. 37 alin 1 din OG nr. 6/2007(" funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror obligații de plată ale autorității sau instituției publice").

Cu atât mai mult, drepturile salariale restante, stabilite și recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile și care reprezintă contraprestația muncii depuse anterior de salariat nu pot fi amânate, eșalonate ori suspendate din plată pentru că ele primează tuturor celorlalte obligații ale angajatorului (chiar dacă angajatorul este o instituție bugetară).

Dacă legiuitorul guvernamental ar fi respectat dispozițiile art. 156 Codul Muncii și art. 37 alin 1 din OG nr. 6/2007. atunci trebuia să eșaloneze ""celelalte obligații"" ale angajatorilor, autorităților și instituțiilor publice, pentru a le da posibilitatea să plătească, cu prioritate, drepturile salariale stabilite prin titluri executorii.

b) Considerentele de ordin economic, invocate în preambulul OUG nr. 71/2009, cum ar fi așa-zisa"imposibilitate a menținerii echilibrelor bugetare",consideră că nu sunt de natură să justifice adoptarea OUG nr. 71/2009.

Acesta nu este un simplu punct de vedere al subscrisului sindicat, ci reprezintă punctul de vedere al Curții Constituționale evidențiat în Decizia nr. 784/12.05.2008.

Prin respectiva Decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III dintr-o altă OUG nr. 75/2008, care prevedea eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect drepturi salariale în favoarea personalului din sistemul justiției.

Așadar, pentru identitate de rațiune, și așa-zisele considerente avute în vedere de Guvern Ia emiterea OUG nr. 71/2009 sunt la fel de netemeinice și nelegale și, mai mult, neconstituționale.

c) Este bine știut faptul că procesul civil conține 2 (două) faze: judecata și executarea silită.

Așadar, faza de executare silită face parte din procesul civil.

Or, nicio normă legală nu permite Statului să intervină într-un proces,cu atât mai mult cu cât Statul (prin instituțiile bugetare pârâte și obligate la plată, urmare a hotărârilor judecătorești), este parte în respectivul proces.

Dimpotrivă, Statul are obligația pozitivă de a asigura executarea, cu celeritate, a hotărârilor judecătorești.

Practica CEDO a statuat că Statul trebuie să ia măsurile ce i le permite legislația internă pentru executarea creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Câtă vreme Statul. în disprețul acestor principii și reglementări, amână sau tergiversează executarea unor hotărâri judecătorești. înseamnă că el, Statul, a intervenit, fără drept, în procesul civil, aflat în curs de desfășurare, avantajând propriile instituții, în detrimentul persoanelor de drept privat și intervenind peste puterea judecătorească.

In concluzie, reclamantul consideră că OUG nr. 71/2009 este un act normativ nelegal, impunându-se anularea sa, atât pentru argumentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, cât și din punct de vedere extrinsec, prin prisma art. 115 alin 4 și a celorlalte texte neconstituționalitate.

2. Excepția din Constituția României pe care le invocă reclamantul în cadrul excepției de neconstituționalitate a art. 1 si art. 2 din nr.OUG 71/2009, în raport cu dispozițiile articolelor: art. 115 alin 4; art. 53; art. 20 coroborat cu art. 44 alin 1 și alin 2; art. 15 alin 2; art. 16 alin 1 și alin 2; art. 21 alin 3; art. 1 alin 4; art. 47 alin 1, toate din Constituția României, precum și: art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; art. 1 din Primul Protocol adițional al acestei Convenții.

Mai întâi, solicită să se constate că, prin Decizia nr. 784/12.05.2009 a Curții Constituționale, au fost declarate neconstituționale (pentru încălcarea art. 115 alin 4 teza I din Constituție) dispozițiile art. III din OUG nr. 75/2008.

În pofida acestei împrejurări. Guvernul României a adoptat, după numai o lună, o nouă ordonanță de urgență, anume OUG nr. 71/17.06.2009, care prevede din nou o eșalonare a plăților drepturilor salariale prevăzute prin titluri executorii,

Mai mult, această nouă OUG nr. 71/2009 dispune:

- la art. 1 și art. 2,eșalonarea"după o procedură de executare",derulată pe o perioadă de 3 (trei) ani, pentru persoanele din sectorul bugetar;

- la art. 3,eșalonarea plăților restante aflate sub incidența OUG nr. 75/2008, care eșalonare tocmai fusese declarată neconstituțională prin Decizia nr. 784/12.05.2009.

Reclamantul consideră că cele două ordonanțe de urgență (nr. 75/2008 și nr. 71/2009) nu pot fi tratate diferențiat, cel puțin sub aspectul încălcării prevederilor art. 115 alin 4 teza I din Constituție.

Consideră că OUG nr. 71/2009 este neconstituțională în raport cu următoarele texte din Constituția României.

a) în raport cu art. 115 alin 4 teza I:"Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora ".

Primele 2 (două) condiții - dintre cele trei - impuse de acest text constituțional sunt:

- să existe o situație extraordinară,

- reglementarea ( prin lege și nicidecum prin ordonanță) să nu poată fi amânată. Consideră că adoptarea OUG nr. 71/2009, respectiv eșalonarea plăților sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu a fost determinată de"necesitatea unei situații de extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată",astfel că adoptarea ordonanței contravine prevederilor art. 115 alin 4 teza

De altfel, această motivare a admiterii excepției de neconstituționalitate s-a mai dat, de către Curtea Constituțională, în două spețe similare, anume prin: Decizia nr. 104/2009, Decizia nr. 784/12.05.2009.

Cum preambulul OUG nr. 71/2009 este asemănător, în conținutul său cu nota de fundamentare a OUG nr. 75/2008, ambele urmărind același scop (amânarea, eșalonarea plăților), reclamantul consideră că există identitate de rațiune în admiterea excepției de neconstituționalitate.

Examinând, în litera și spiritul legii, cele două condiții impuse de teza I din art. 115 alin 4 ale Constituției, se poate constata, susține reclamantul, fără mare dificultate, că:

- niciunul dintre elementele invocate de către Guvern în preambulul OUG nr. 71/2009 (respectiv:"influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009", "necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp", "imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare")nu se circumscriu sintagmei "situație extraordinară", sintagmă care, de altfel, nu are o definiție concretă în dreptul român și la care să se raporteze legiuitorul guvernamental;

- nu se poate invoca, de către Guvern, nici imposibilitatea amânării vreunei reglementări în materia executării hotărârilor judecătorești vizând drepturi salariale. câtă vreme reglementarea există în această materie, prin art. 165 Codul Muncii și art. 37 din OG nr. 6/2007, raportate la art. 371 alin 2 Cod procedură civilă.

Sub un alt aspect, aplicarea prevederilor OUG nr. 71/2009 se extinde, fără nicio justificare legală, și asupra instituțiilor bugetare, care:

- dețin fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești (titluri executorii) sau care au prevăzut aceste fonduri în bugetul pe anul 2009;

- puteau obține fondurile respective din venituri proprii (cum e cazul unor consilii locale, consilii județene etc.). și le puteau aloca în scopul asigurării plăților aferente titlurilor executorii, însă nu au procedat așa de teama controlului exercitat de Curtea de Conturi.

În fine, eșalonarea/amânarea plății drepturilor de natură salarială restante, stabilite prin titluri executorii, pe o perioadă foarte mare, respectiv trei ani, nu are o justificare rezonabilă, adică nu corespunde niciunei"situații extraordinare"și nici noțiunii"urgentei".

În realitate, Guvernul a urmărit, pe calea OUG nr. 71/2009, să realizeze economii bugetare pe o perioadă mare de timp, în detrimentul salariaților bugetari, care au titluri executorii.

Dacă excepția de neconstituționalitate ar fi respinsă, cu consecința rămânerii în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 71/2009, s-ar crea pericolul unui precedent judiciar, în sensul că legiuitorul guvernamental ar putea să prelungească, la finele anului 2012, efectele juridice ale acestei ordonanțe abuzive, printr-o altă ordonanță similară.

b) In raport cu art. 53 alin 1 și alin 2.

Reclamantul citează:

alin 1:"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea unei calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav".

alin 2:"Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății".

Reclamantul consideră că prin adoptarea OUG nr. 71/2009 se restrânge un drept fundamental. anume dreptul de proprietate.

Consideră evident faptul că niciuna dintre situațiile prevăzute la alin 1 al art. 53 din Constituție nu poate fi considerată ca fiind incidență în motivele de adoptare a ordonanței de urgentă respective.

Cât privește alineatul 2 al art. 53. cu atât mai mult este evident că:

- restrângerea ( dreptului de proprietate) nu este necesară într-o societate democratică,

- restrângerea dreptului ( pe o perioadă de 3 ani, la care se adaogă perioada care a curs de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie) nu poate fi considerată proporțională cu situația care a determinat-o,

- restrângerea este aplicată în mod discriminatoriu, întrucât ea se aplică numai salariaților bugetari, aceștia fiind discriminați în raport cu salariații nebugetari care au și ei titluri executorii reprezentând drepturi de natura salarială, discriminați fiind și agenții economici din mediul privat în raport cu instituțiile bugetare. întrucât agenții economici privați nu beneficiază de eșalonarea plăților;

- adoptarea OUG nr. 71/2009 aduce atingere însăși existentei și substanței dreptului de proprietate, golindu-1 practic de conținutul său.

Reclamantul susține că suntem în prezența unei restrângeri a dreptului de proprietate și argumentează după cum urmează:

Articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificat prin Legea nr. 30/1994. amendat prin Protocolul nr. 11 și ratificat prin Legea nr. 79/1995), prevede că:"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:"orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, întrucât anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.

CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimoniala, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

Pe cale de consecință, reclamantul consideră că și sumele de bani reprezentând drepturi salariale sunt incluse în noțiunea de bun, astfel cum această noțiune este privită de Curtea Europeană, întrucât aceste sume de bani reprezintă o valoare patrimonială, făcând astfel parte din dreptul de proprietate.

Prin amânarea/eșalonarea plăților drepturilor bănești prevăzute de hotărâri judecătorești executorii:

- se restrânge dreptul salariatului de a avea efectiv in patrimoniul său suma stabilită prin titlul executoriu,

- prin efectul eșalonării, salariatul este privat, sau cel puțin restrâns, în privința dreptului său, asupra unei creanțe certe lichide și exigibile,

- cel puțin două dintre condițiile prevăzute în teza II a art. 1 din Primul Protocol nu sunt îndeplinite (dacă ar fi fost îndeplinite s-ar fi justificat lipsirea de proprietate), anume nu suntem în prezența unei cauze de utilitate publică și nici a principiilor generale ale dreptului internațional.

c) În raport cu art. 20, precum și cu art. 44 alin 1 și alin 2 din Constituție

Aceste dispoziții constituționale se referă la:

- interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenilor în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte,

- prioritatea reglementărilor internaționale,

- faptul că dreptul de proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate,

- faptul că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal prin lege, indiferent de titular.

Pe cale de consecință, și art. 1 din Primul Protocol adițional a devenit, după ratificare, parte integrantă a sistemului român de drept, având forță Constituțională și supralegislativă.

Or, așa cum am argumentat anterior, Guvernul României a încălcat norma internațională referitoare la respectarea bunurilor persoanei, implicit dreptul salarial, privit ca un bun necorporal, respectiv ca valoare patrimonială, precum a încălcat și normele constituționale prevăzute la art. 20 și art. 44 alin 1 și alin 2.

d) In raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din Constituție, conform căruia:

alin (3) "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil".

Faza executării unei hotărâri judecătorești face parte din procesul civil.

Art. 21 alin 3 din Constituția României, precum și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instituie dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

Reclamantul consideră evident faptul că nu poate fi considerat proces echitabil acela în care una dintre cele două faze ale procesului (executarea hotărârii) este împiedicată, restrânsă și întârziată la un termen nerezonabil.

Garanțiile unui proces echitabil, de care a beneficiat salariatul justițiabil în prima fază a procesului (faza judecății) își pierd valoarea în faza a doua a procesului, dacă statul (administrația) refuză sau întârzie să execute hotărârea judecătorească.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu cauzaDi Pede contra Italieiși cauzaSabin Popescu contra României) în care se statuează că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6, din Convenție vizează și executarea hotărârilor judecătorești.

Împiedicarea și/sau amânarea executării hotărârii judecătorești, care a stabilit o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv un drept salarial. reprezintă un exces de putere care:

- lezează dreptul creditorilor,

- creează un regim juridic discriminatoriu, de favoare pentru debitorul statul român,

- creează o protecție sporită și nejustificată instituțiilor publice (bugetare) în dauna altor subiecte de drept,

- creează o restrângere a dreptului la remunerarea muncii, drept câștigat în instanța de judecată.

e) în raport cu dispozițiile art. 15 alin 2 din Constituție, conform căruia

"Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Raportându-ne la acest text constituțional, rezultă că OUG nr. 71/2009 retroactivează în privința hotărârilor judecătorești devenite executorii înainte de adoptarea ordonanței și care nu au fost executate (total sau parțial).

a fost recunoscută ca un principiu general de drept, impus și actelor administrative.

Însă, interdicția de a retroactiva nu este doar un principiu imperativ ci, urmare a dispozițiilor constituționale impuse de art. 15 alin 2. conduce la anularea actelor administrative încheiate cu încălcarea principiului constituțional mai sus individualizat.

Pe cale de consecință, reclamantul consideră că ordinele ordonatorilor principali de credite - la care face referire art. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 - vor fi lovite de nulitate în privința tuturor sumelor reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești executorii anterioare datei de 18.06.2009.

Principiul neretroactivității își găsește justificare în:

- necesitatea de a asigura o securitate indispensabilă relațiilor juridice existente între autoritatea publică, pe de o parte, și persoanele administrate, pe de altă parte;

- dreptul persoanei administrate care și-a adaptat comportamentul funcție de legea existentă la un moment dat, de a se baza în mod legitim pe menținerea situației de drept (așa-numita "încredere legitimă").

Dacă s-ar admite retroactivitatea legii civile și/sau administrative, cum este OUG 71/2009, ar însemna ca stabilitatea raporturilor juridice consfințite printr-o hotărâre judecătorească, titlu executoriu prin ea însăși, să fie complet bulversată.

f) În raport de art. 16 alin 1 și alin 2 din Constituție, reclamantul citează:

alin 1:"Cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări";

alin 2:"Nimeni nu este mai presus de lege".-

Acest principiu, al preeminenței dreptului este esențial pentru exercițiul puterii publice.

O bună administrare nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de materializare a preeminenței dreptului în viața cotidiană.

Această concepție se regăsește în " CM/(2007)7" a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, adresată statelor membre, cu privire la buna administrare, recomandare adoptată la 20.06.2007.

Art. 2 din respectiva are următoarea formulare:

alin 1:"Administrațiile publice acționează în vederea respectării legalității. Ele nu pot lua nicio măsură arbitrară, chiar în exercitarea unei puteri discreționare";

alin 2:"Ele respectă ansamblul regulilor de drept intern și internațional și principiile generale de drept, care le reglementează organizarea, funcționarea și activitatea";

În cazul concret, al adoptării OUG nr. 71/2009. considerăm că autoritatea statală, anume Guvernul României, a acționat prin exercitarea puterii sale discreționare, mai mult, a acționat cu exces de putere, încălcând o serie de texte și principii constituționale (despre care am făcut vorbire anterior).

Noțiunea de"exces de putere"este definită prin art. 2 alin 1 lit. "n" din Legea nr. -"exercitarea dreptului de apreciere ăl autorităților publice( implicit Guvernul,)prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Limitele de apreciere ale autorităților publice, implicit ale Guvernului, sunt date tocmai de limitele drepturilor cetățenilor, prevăzute de Constituție și de lege.

Altfel spus, așa cum practica judiciară a statuat, acolo unde începe dreptul cetățeanului, se încheie dreptul de apreciere al autorității publice.

În cazul concret al OUG nr. 71/2009. autoritatea statală guvernamentală și-a permis să fie"mai presus de lege",prin încălcarea unui drept al cetățeanului și, totodată, prin încălcarea legii.

Aceasta deoarece, dispunând cu privire la amânarea/eșalonarea plății unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, nu numai că s-a substituit în atribuțiile exclusive ale puterii judecătorești ci, mai mult, a ignorat exigibilitatea creanțelor.

Guvernul, prin adoptarea ordonanței a creat și o discriminare - interzisă de art. 16 alin 1 din Constituție - între cetățenii salariați bugetari și salariații nebugetari.

g) În raport cu dispozițiile art. 1 alin 4 din Constituție, conform căruia:"Statul
se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - in cadrul democrației constituționale".

Reclamantul consideră că prin adoptarea OUG nr. 71/2009, Guvernul a încălcat, în mod vădit. principiul separației puterilor, deoarece:

- a abuzat de un drept, acela de a edicta o normă juridică cu putere de lege, intervenind în cadrul unor procese civile în curs de desfășurare (executarea hotărârii judecătorești fiind cea de a doua fază a oricărui proces);

- intervenția are semnificația și valoarea schimbării regulilor jocului, bulversând securitatea raporturilor juridice deja existente;

- intervenția puterii executive s-a efectuat peste și în detrimentul puterii judecătorești, întrucât eșalonarea plăților stabilite prin hotărâre judecătorească este atributul exclusiv al judecătorului, prin chiar hotărârea care a dezlegat pricina, anume este un act de clemență reglementat prin art. 1101 cod civil și art. 262 Cod procedură civilă.

h) În raport cu dispozițiile art. 47 alin 1 din Constituție, conform căruia,"Statul
este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent".

Deși această obligație constituțională este de mare importanță, din păcate, este ignorată de către autoritățile Statului Român și este mai puțin tratată de doctrina și practica judiciară.

Raportând prevederile OUG nr. 71/2009 la dispozițiile art. 47 alin 1 din Constituție, rezultă cu evidență că:

- eșalonarea plăților reprezentând drepturi salariate stabilite prin hotărâri judecătorești nu reprezintă o măsură de dezvoltare economică ci, dimpotrivă;

- eșalonarea nu reprezintă nici măsură de protecție socială ci, dimpotrivă, este o măsură care diminuează protecția socială a salariaților bugetari;

- eșalonarea nu asigură cetățenilor un nivel de trai decent, și nici măcar nu tinde la aceasta ci, dimpotrivă, diminuează nivelul de trai al salariaților bugetari, prejudiciați în dreptul lor de remunerare, fără întârziere, a muncii prestate.

Pentru toate motivele mai sus dezvoltate, reclamantul solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Revenind la acțiunea în contencios administrativ, reclamantul solicită Curții de Apel Timișoara:

- să se constate că sunt îndeplinite condițiile art. 9 alin 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul că, în calitate de reprezentant al persoanelor vătămate prin OUG nr. 71/2009, a introdus acțiune în anularea acestui act administrativ normativ și a însoțit acțiunea cu excepția de neconstituționalitate;

- să se aprecieze că, în conformitate cu art. 9 alin 2 din Legea nr. 554/2004, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin 1 și alin 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale;

- în temeiul aceluiași art. 9 alin 2, să fie sesizată, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională, și să fie suspendată soluționarea cauzei pe fond;

- în temeiul art. 9 alin 3, după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ să repună cauza pe rol, cu citarea părților.

In drept, textele invocate din Legea 554/2004, Legea nr. 54/2003, Legea nr. 47/1992, Constituția României, art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol al Convenției.

Reclamantul a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 323/24.08.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dos. nr-, care atestă reprezentativitatea Sindicatului PRO AS: sentința civilă nr. 228/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dos. -, irevocabilă urmare a deciziei civile nr. 464/R/30.05.2007 a Curții de Apel Timișoara, titlu executoriu reprezentând drepturi salariale în favoarea salariaților, membrii ai subscrisului sindicat,

2. Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României la data de 20.11.2009, a fost invocată:

1. Excepția inadmisibilității acțiunii:

Potrivit prevederilor art.9 alin.(l) din Legea nr.554/2004, modificată completată, privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

In speță, pârâtul solicită să se observe că acțiunea promovată de
reclamanta Sindicatul "Pro As" este întemeiată în drept, în principal, pe prevederile
art.9 din Legea nr.554/2004.

Însă, reglementarea cuprinsă în art.9 din Legea nr.554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 100/2008, trimite la dispozițiile art.l alin.(l) din aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar, o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoanei reclamante, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acțiuni întemeiate pe prevederile art.l alin.(l) din Legea nr.554/2004.

Deci, potrivit legii, acțiunea vizată prin dispoziția art.9 alin.(l) din Legea nr.554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței guvernului, atacată în cauză, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.

În acest sens, potrivit alin.(5) al art.9 din Legea nr.554/2004, cererile de chemare în judecată formulate în temeiul respectivului articol pot avea ca obiect numai"acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Acțiunea prezentă nu îndeplinește aceste cerințe legale pentru că reclamantul nu a arătat, în concret, care sunt drepturile sau interesele sale legitime vătămate și actele administrative prin care a fost cauzată această vătămare, acțiunea rezumându-se la afirmații cu caracter general, ceea ce duce la concluzia constatării neincidenței prevederilor art.l alin.(l) din Legea nr.554/2004 modificată, și care constituie temeiul de drept pe care trebuie să-1 îndeplinească orice acțiune în contencios administrativ.

De altfel, pârâtul învederează că în sensul susținerilor sale s-a pronunțat anterior, într-o speță similară, și instanța supremă, astfel încât soluția și considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

2. Excepția lipsei calității procesuale active

Pentru eventualitatea respingerii susținerilor anterioare ale pârâtului, acesta învederează că reclamanta Sindicatul "Pro As" a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ în nume propriu, iar nu în numele și pentru membrii săi, persoane fizice care au calitatea de salariat în sectorul bugetar.

Insă, organizația sindicală reclamantă nu poate fi considerată ca fiind beneficiara directă a drepturilor pretins vătămate, astfel încât ea nu are un interes legitim, personal și direct, care să justifice acțiunea în justiție pentru ocrotirea acestui drept. Un asemenea interes legitim propriu nu poate fi recunoscut sindicatului reclamant, decât în situația contestării unor acte care ar afecta existența sa ca persoană juridică, patrimoniul, activitatea sau condițiile sale de funcționare.

Ca persoană juridică, înființată în baza Legii nr. 54/2003, reclamanta nu este titulară a unui drept recunoscut de lege sau al unui interes legitim care să fi fost vătămat prin dispozițiile actului atacat, astfel încât nu are calitate procesuală activă.

Ordonanța de urgență nr.71/2009 reglementează plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, măsuri care nu au nici o legătură cu patrimoniul, activitatea sau condițiile de funcționare ale persoanei juridice reclamante - Sindicatul "Pro As", astfel încât, raportat la obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, aceasta nu își justifică propria calitate procesuală activă, întrucât nu invocă vătămarea unor drepturi proprii, recunoscute de lege.

Pârâtul reamintește că, prin modificarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, art.9 alin.(l) stabilește că, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

De asemenea, prin modificarea adusă de Legea nr.262/2007, după alin.(4) s-a introdus un nou alineat, care prevede că obiectul acestei acțiuni poate să constea în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Or, în raport cu aceste dispoziții, este evident că reclamantul nu și-a motivat cererea de chemare în judecată întrucât nu își poate justifica propria calitate procesuală activă.

Pentru aceste considerente, pârâtul solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. La data de 20.11.2009, Ministerul Finanțelor Publice a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului României- emitentul actului normativ (OUG nr. 71/2009) a cărui anulare s-a solicitat si, totodată, cu privire la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate de către reclamantaSindicatul Pro As.

Ministerul Finanțelor Publice este inițiator alOrdonanței de urgenta a Guvernului României nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar,prin aceasta justificându-si calitatea procesuala de intervenient in interesul Guvernului României.

Având in vedere aceasta calitate, si in raport cu obiectul cauzei dedusă judecații, intervenientul solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea in principiu a cererii de intervenție.

Este evident că, in aceasta situație, in care este contestataOrdonanța de urgenta a Guvernului României nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,Ministerul Finanțelor Publice are interesul de a demonstra legalitatea si constituționalitatea acesteia, apărând astfel interesele in calitate de inițiator al ordonanței de guvern.

In temeiul art. 52 alin. (1) Cod procedura civila, intervenientul solicită încuviințarea in principiu a cererii de intervenție si comunicarea către celelalte părți.

1. Față de petitul cererii de chemare in judecată, intervenientul invocă excepția inadmisibilități acțiunii.

Așa după cum se poate observa, obiectul acțiunii îl reprezintă exclusiv anularea nr.OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, acțiunea fiind însoțită si de excepția de neconstituționalitate a aceluiași act normativ, sens in care trebuie avute in vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțita de excepția de neconstituționalitate.

(5) Acțiunea prevăzuta de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite opera ti uni administrative ".

Așadar, scopul legiuitorului nu a fost acela ca instanțele judecătorești sa se substituie Curții Constituționale si sa se pronunțe cu privire la constituționalitatea ordonanțelor Guvernului, si nici sa anuleze astfel de acte normative.

Pentru a se putea pune in discuție sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la constituționalitatea unei ordonanțe a Guvernului, este necesar ca acțiunea sa aibă, in principal, ca obiect, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Or, din cererea de chemare in judecata nu rezultă că a fost respectata aceasta dispoziție legala, si, ca atare, astfel formulata, acțiunea apare ca inadmisibila.

Trebuie avut in vedere, in acest sens, si faptul ca, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 au fost modificate, prin Legea nr. 262/19.07.2007, după ce Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 660/04.07.2007 a stabilit ca,,dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale in măsura in care permit ca acțiunea introdusa la instanța de contencios administrativ sa aibă ca obiect principal constatarea neconstitutionalitatii unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanța".

,Apreciem ca aceasta soluție a Curții Constituționale este corecta, mai ales ca nici legiuitorul care a adoptat Legea nr. 554/2004 nu a avut in vedere posibilitatea transformării acțiunii in contencios administrativ intr-o acțiune îndreptata,direct" împotriva ordonanțelor Guvernului. Este de la sine inteles ca, data fiind natura juridica specifica a ordonanțelor guvernamentale, nu se poate concepe atacarea acestora, in sensul formulării unei acțiuni in anulare sau a unei acțiuni având ca obiect principal constatarea neconstituționalității, in fata instanței de contencios administrativ."

Dincolo de aspectele procedurale, cea mai semnificativa completare adusa articolului comentat se regăsește in cuprinsul alineatului final, unde se indica in ce consta, la modul concret, obiectul acțiunii: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."(Legea contenciosului administrativ - Comentariu si jurisprudență, Prof. dr., - Universul Juridic, B, 2008).

2. In ceea ce privește fondul cauzei:

Ordonanța vizează modul de plată a sporurilor acordate prin hotărâri judecătorești, care nu sunt reglementate prin lege, si in niciun caz nu are in vedere salariul de încadrare sau alte sporuri stabilite potrivit legii (spor de vechime, indemnizație de conducere etc.), la care este îndreptățită orice persoană încadrată in munca.

De asemenea, ordonanța nu reglementează reguli de plata a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile in funcție de data pronunțării acestora, ci doar stabilește data la care urmează a fi făcuta plata, nefiind astfel afectata in niciun fel existenta dreptului, ci doar realizarea lui, respectiv modul de plata in anul 2009.

Sumele rezultate din titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile finanțate integral sau parțial din bugetul de stat si bugetele de asigurări sociale de stat cumulează la sfârșitul semestrului II al anului curent peste 2.231 milioane lei, reprezentând 0,45% din produsul intern brut prognozat pe anul curent.

Din totalul de 2.231 milioane lei, 1.803 milioane reprezintă, drepturile aferente personalului din sistemul judiciar. Aceasta suma este cu 18% mai mare decât cheltuielile de personal aprobate instituțiilor din sistemul judiciar in anul 2009. Cu titlu de exemplu, la nivelul Ministerului Public titlurile executorii reprezintă 97% din bugetul aprobat pe anul 2009, in timp ce la Ministerul Justiției si Libertăților acest procent este de 65%.

Plata titlurilor executorii reprezentând drepturi de natura salariala pentru personalul bugetar poate afecta grav activitatea unor instituții publice, punerea in executare a acestora fiind posibila numai prin majorarea cheltuielilor de personal pentru acest an, concomitent cu majorarea corespunzătoare a nivelului deficitului bugetar, ceea ce ar periclita îndeplinirea angajamentelor asumate prin Memorandumul de înțelegere încheiat intre Comunitatea Europeana si România, care a fost ratificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 82/2009.

Comisia Europeana monitorizează si analizează progresul realizat de tara noastră in atingerea țintei de deficit cat si in ceea ce privește reducerea cheltuielilor de personal comparativ cu anul 2008, pe baza datelor raportate periodic de tara noastră. In funcție de nivelul acestor indicatori, pot fi accesate următoarele transe ale împrumutului acordat de Comunitatea Europeana.

Rezultă, astfel, ca plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in alte condiții decât cele prevăzute prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, nu se poate realiza decât prin nerespectarea prevederilor Memorandumului de înțelegere încheiat cu Comunitatea Europeana, ducând astfel la imposibilitatea accesării in totalitate a împrumutului acordat de aceasta.

De altfel, motivele pentru care s-a ales varianta amânării plații acestor drepturi sunt menționate si în expunerea de motive a ordonanței, după cum urmează:

influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,

nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,

aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Față de aceste considerente, intervenientul solicită respingerea acțiunii reclamantei, in principal, ca inadmisibilă, iar, in subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Aprecierea instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României, instanța reține că prezenta acțiune are ca obiect anularea parțială a Ordonanței de Urgență nr. nr. 71 din 17 iunie 2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, ordonanță al cărei inițiator a fost Ministerul Finanțelor Publice.

În aceste condiții, instanța apreciază că Ministerul Finanțelor Publice are interesul și posibilitatea de a justifica emiterea acestui act normativ, a cărui legalitate este contestată în prezenta cauză.

În consecință, instanța va admite în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de Guvernul României, instanța constată că această excepție a fost motivată prin faptul că reclamantul Sindicatul "Pro As" a promovat prezenta acțiune în nume propriu iar nu în numele membrilor de sindicat.

În privința excepției lipsei calității procesuale active, instanța reamintește că prin calitate procesuală activă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana reclamantului și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

De aceea, în vederea stabilirii calității procesuale se impune determinarea raportului juridic dedus judecății, identificarea părților acestui raport, respectiv a persoanei titulare a dreptului care intră în conținutul acestui raport, precum și a persoanei cărei îi incumbă obligația corelativă acestui drept.

În privința raportului juridic dedus judecății, instanța amintește că

reclamantul a solicitat anularea unei ordonanțe de urgență prin care s-a dispus reeșalonarea plății unor drepturi salariale cuvenite și membrilor Sindicatului "Pro As".

Conform art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 73 din -:

(1) "Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată".

În raport cu această reglementare, instanța reține că, într-adevăr, legea permite sindicatelor, deci și reclamantului - să promoveze acțiuni în justiție în numele membrilor de sindicat.

În speță, deși din acțiune nu rezultă că acțiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, instanța constată, inclusiv față de precizările făcute la prezentul termen de judecată, că acțiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, motiv pentru care instanța reține caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale active, aceasta urmând a fi respinsă.

Cu privire laexcepția inadmisibilității acțiuniiinvocată de pârâtul Guvernul României, instanța reține că reclamantul Sindicatul "Pro As" a solicitat în prezenta cauză anularea Ordonanței de Urgență nr. 71/2009, invocând excepția de neconstituționalitate a acestui act normativ.

Instanța reține că Ordonanța de Urgență nr. 71 din 17 iunie 2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

În privința cadrului legal de promovare a unei astfel de acțiuni, instanța amintește că, potrivit art. 1 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile prezentei legi".

Cadrul legal al acțiunilor formulate împotriva ordonanțelor este reglementat în amănunt de art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, articol ce are următorul conținut:

(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea

(5)Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiripentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului,anularea actelor administrative emise în baza acestora, precumși,după caz,obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativsau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Instanța observă că art. 9 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ reglementează clar obiectul unei astfel de acțiuni îndreptate împotriva ordonanțelor emise de Guvernul României.

Astfel, conform acestui text legal, o astfel de acțiune poate avea ca obiect numai:

- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului,

- anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz,

- obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Instanța constată, în acest context, că art. 9 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu permite ca o astfel de acțiune să aibă ca obiect anularea a însăși ordonanței de urgență contestate, ci numai a actelor emise în baza acesteia, acordarea de despăgubiri și obligarea unor autorități administrative la emitere a unor acte ulterioare sau la anumite prestații.

În aceste condiții, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ,n condițiile prezentei legi",și că această lege nu permite promovarea unei acțiuni în justiție care să aibă ca obiect anularea a însăși ordonanței de urgență contestate, instanța reține inadmisibilitatea prezentei acțiuni.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "Pro As" în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul Ministerul Finanțelor Publice.

Pe cale de consecință, instanța va admite pe fond cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României, în condițiile în care va dispune respingerea prezentei acțiuni.

Cu privire la calea de atac împotriva hotărârii, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "Pro As", cu sediul în municipiul T, nr. 3, județ T, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în mun. B, nr. 1, sector 1 și cu intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. B,-, sector 5.

Admite pe fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./24.12.2009

Tehnored. /5 ex./24.12.2009

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 384/2009. Curtea de Apel Timisoara